ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2090/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2090/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 15.03.2021 sub nr. x/2021, petenta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata B. S.A. prin B. S.A. Bucuresti Sucursala Pitesti, a formulat plângere împotriva încheierii de respingere de reexaminare nr. 5001 din 24.02.2021 pronunțată de registrator șef C. și asistent registrator D. în dosarul nr. x/2020 prin care s-a dispus respingerea cererii de reexaminare a încheierii nr. x/28.10.2020 emisă de OCPI Argeș - BCPI Pitești, comunicată la 08.03.2021, solicitând obligarea OCPI - BCPI Pitești la rectificarea cărții funciare în sensul radierii C III din cartea funciară, cu consecința radierii notării înscrise sub C3, respectiv notarea litigiului din dosarul x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Argeș, având ca obiect "acțiune revocatorie" privind reclamanta B. S.A. prin B. S.A. București Sucursala Pitești în contradictoriu cu pârâtele: E., S.C. F. S.R.L. și A. S.R.L..
Prin sentința civilă nr. 6354/2021 a Judecătoriei Pitești, s-a dispus admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și declinarea soluționării cauzei către Judecătoria Sectorului 1 București, în considerente reținând incidența art. 107 C. proc. civ., sediul pârâtelor fiind în București.
Investită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat sentința civilă nr. 4980 din 20 mai 2022, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.
În motivare a reținut că în cazul plângerilor împotriva încheierilor de CF, dispozițiile art. 31 alin. (4) Legea 7/1996, temeiul legal invocat de petentă prin cererea de față, instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga. Prin urmare, este incidentă o normă contrară celei instituite de art. 107 C. proc. civ., astfel că, în speță, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține instanței în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, respectiv Judecătoriei Pitești.
Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea introductivă petenta a formulat plângere împotriva încheierii de CF nr. x din 24.02.2021 (prin care s-a dispus respingerea cererii de reexaminare a încheierii nr. x/28.10.2020 emisă de OCPI Argeș - BCPI Pitești), solicitând obligarea OCPI - BCPI Pitești la rectificarea cărții funciare în sensul radierii C III din cartea funciară, cu consecința radierii notării litigiului din dosarul x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Argeș.
Conform dispozițiilor art. 31 alin. (4) Legea 7/1996, "Plângerea împotriva încheierii se poate depune de cei interesați sau notarul public și direct la judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, situație în care instanța va solicita din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii și copia cărții funciare, precum și notarea plângerii în cartea funciară."
Aceste dispoziții instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, dată de locul situării imobilului.
Astfel, văzând că imobilul ce face obiectul prezentei cauze se află situat în Pitești, Cartier Găvana, str. x, jud. Argeș, Înalta Curte urmează să stabilească competența de soluționare a pricinii în favoarea judecătoriei din circumscripția acestei localități, și anume Judecătoria Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.