ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.02.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 264/2022

HOTĂRÂRE
08.02.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 264/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. x/2021, la 08.06.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., B. S.A. SUCURSALA Pitești și C. S.R.L., obligarea acestora la plata sumei de 7464,13 RON, la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii, excepția prescripției dreptului material, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7876/2021 din 09.12.2021, pronunțată de Judecătoria Pitești, secția Civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 107 alin. (1) din același cod, rezultă că este competentă să soluționeze cererea de valoare redusă judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului.

Prin urmare, a reținut că pârâtele au sediul în mun. București, aflându-se în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2 București, așa cum rezultă din dispozițiile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Ca urmare a declinării de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, secția Civilă, sub același nr. de dosar, care, prin sentința civilă nr. 175 din 13.01.2022, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Pitești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că acțiunea având ca obiect "cerere de valoare redusă" a fost formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu 3 pârâți:

În ceea ce privește competența de soluționare a cererilor de valoare redusă, conform art. 1028 C. proc. civ., competența materială revine judecătoriei, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun, conform art. 107 C. proc. civ., respectiv instanța de la sediul pârâtului.

Conform art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ. cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.

Prin urmare, instanța a reținut că Judecătoria Pitești era competentă teritorial să soluționeze cererea prin raportare la sediul pârâtei B. S.A. - SUCURSALA PITEȘTI cu sediul în Pitești, jud. Argeș.

Dispozițiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ. prevăd și ipoteza pârâtului fictiv, statuând că, "Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", însă s-a reținut că, în cauză, nu s-a invocat ipoteza pârâtului fictiv, nu a fost invocată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A. - SUCURSALA PITEȘTI, nu s-a constatat un abuz de drept al reclamantei prin chemarea în judecată a acestei pârâte exclusiv pentru a atrage competența Judecătoriei Pitești și nu a fost admisă o astfel de excepție cu consecința înlăturării acestei pârâte din proces.

La momentul soluționării excepției necompetenței teritoriale, B. S.A. - SUCURSALA PITEȘTI avea calitatea de pârât în cauză, deși în mod inexplicabil această parte nu mai figurează în dispozitivul hotărârii de declinare, iar sediul său se afla în Pitești, ceea ce atrage competența instanței inițial învestite cu soluționarea cererii de valoare redusă, Judecătoria Pitești.

A concluzionat instanța că, prin alegerea făcută de reclamant a Judecătoriei Pitești, conform art. 116 C. proc. civ., ca instanță de la sediul pârâtei B. S.A. - SUCURSALA PITEȘTI, această instanță a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță posibil competentă alternativ, a pierdut această prerogativă.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Pitești și Judecătoria Sectorului 2 București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantei, formulată în condițiile art. 1026-1033 C. proc. civ. ce reglementează procedura cu privire la cererile de valoare redusă, de obligare a pârâtelor B. S.A., B. - SUCURSALA PITEȘTI și C. S.R.L. la plata unor sume de bani reprezentând despăgubiri civile.

Din punct de vedere al competenței teritoriale, se constată că ambele instanțe au reținut corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 1028 coroborate cu cele ale art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetență este de ordine privată.

Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) din același cod, poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așadar, efectul neinvocării de către pârât a excepției de necompetență teritorială relativă cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza. Drept urmare, dacă excepția de necompetență teritorială de ordine privată nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței teritoriale de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (3) și (4) din C. proc. civ.. Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței sesizate.

Este adevărat că dispozițiile art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora, "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia", reglementează o competență alternativă ce face ca, în cauză, ambele instanțe aflate în conflict să fie deopotrivă competente teritorial pentru a soluționa cererea.

Însă, normele de competență reglementate de art. 112 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

În speță, se constată că, în fața Judecătoriei Pitești, pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești. Ulterior admiterii excepției de necompetență relativă invocate prin întâmpinare, în fața instanței sesizate prin hotărârea de declinare, nici reclamanta și nici celelalte pârâte nu au înțeles să invoce necompetența teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 București, în condițiile art. 130 alin. (3) și art. 247 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, această din urmă instanță nu mai putea să dispună, din oficiu, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul celuilalt pârât, în condițiile în care dreptul de a invoca necompetența de ordine privată revenea exclusiv părților.

Reținând că instanța sesizată prin declinare, ca urmare a admiterii excepției necompetenței teritoriale alternative invocate de pârât prin întâmpinare, nu poate să invoce din oficiu excepția de necompetență relativă, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2022.

Sursă