ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2086/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 927 din 3 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins contestația privind tergiversarea procesului, formulată de petentul A. privind dosarul nr. x/2021.1.1 al aceleiași instanțe.

În cuprinsul motivării a reținut, în sinteză, analizând succesiunea actelor de procedură efectuate de instanță în dosarul în care s-a reclamat tergiversarea soluționării pricinii, că termenul rezonabil nu a fost depășit, iar motivele descrise în contestație nu se circumscriu ipotezelor reglementate expres de art. 522 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1379 din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 927 din 3 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.1.1.4.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A..

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Textul anterior citat, configurează condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare obișnuite, și anume oferă posibilitatea retractării unei hotărâri definitive pentru nelegala citare a contestatorului, care nu a fost prezent la termenul în care a avut loc judecata, condiții ce trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

Din perspectiva condiției ca hotărârea atacată să fie definitivă, se reține că norma de lege citată stabilește regula generală în materie, astfel că în cazul în care se constată existența unei norme exprese, derogatorii, se va acorda eficiență acesteia din urmă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Potrivit dispozițiilor art. 524 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ. împotriva încheierii prin care contestația la tergiversare a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestatorul poate face plângere, iar potrivit art. 525 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. judecata plângerii se face fără citarea părților, printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, legiutorul a instituit în mod expres în această materie numai calea de atac a plângerii, iar hotărârea pronunțată în această cale de atac nu mai poate fi atacată pe nicio altă cale, de reformare sau retractare, întrucât sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât și pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între acestea.

Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincție (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici cerința unui viciu de procedură, de nelegală citare a contestatorului, atât timp potrivit art. 525 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., judecata plângerii se face fără citarea părților.

Prin urmare, demersul contestatorului s-a îndreptat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu este susceptibilă de nicio cale de atac.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, constatând că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 513 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1379 din 16 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2022.