ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1379/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin încheierea nr. 927 din 3 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins contestația privind tergiversarea procesului, formulată de petentul A. privind dosarul nr. x/2021.1.1 al aceleiași instanțe.

În cuprinsul motivării a reținut în sinteză, analizând succesiunea actelor de procedură efectuate de instanță în dosarul în care s-a reclamat tergiversarea soluționării pricinii, că termenul rezonabil nu a fost depășit, iar motivele descrise în contestație nu se circumscriu ipotezelor reglementate expres de art. 522 alin. (2) C. proc. civ.

Încheierea a fost atacată de petentul A. pe calea plângerii, fiind repartizată aleatoriu spre soluționare completului nr. CC4 noul C. proc. civ.

Lecturând susținerile expuse în cadrul plângerii, Înalta Curte notează că petentul a solicitat soluționarea dosarului nr. x/2021, ce reprezintă contestația la tergiversarea procesului, demers judiciar cu care a fost învestit anterior completul nr. 9.

În judecarea prezentei căi de atac a cerut ca instanța să dea eficiență legii aplicabile proceselor în curs conform dispozițiilor art. 25 alin. (2) C. proc. civ., respectiv a normei din art. 525 alin. (2) din același cod.

În concluzie, a apreciat că se impune admiterea plângerii formulate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Analizând plângerea formulată de petentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Rațiunea reglementării contestației la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.

Art. 522 din C. proc. civ. prevede posibilitatea formulării de către oricare din părți, precum și de către procurorul care participă la ședință, a contestației prin care, invocându-se încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să se solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

La alin. (2) al articolului menționat sunt prevăzute cazurile în care poate fi făcută contestația, motivele vizând atât culpa instanței, cât și atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare, respectiv: 1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; 2. când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, cu aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

Înalta Curte reține că prin plângerea formulată împotriva încheierii nr. 927 din 3 mai 2022, petentul nu a dezvoltat argumente prin care să critice modul în care instanța a verificat respectarea termenului rezonabil de cercetare a pricinii în soluționarea cererii de recurs declarate împotriva încheierii din 28 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021. Acesta s-a mărginit la a solicita judecarea demersului judiciar declanșat prin contestația la tergiversare și aplicarea dispozițiilor 525 alin. (2) C. proc. civ., aspecte care nu îmbracă forma cazurilor instituite expres prin art. 525 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, prin încheierea nr. 927 din 3 mai 2022 a fost respinsă în mod corect contestația la tergiversare, întrucât din succesiunea demersurilor efectuate de instanță, respectiv soluționarea cererii de ajutor public judiciar vizând taxa judiciară de timbru și asistența juridică prin avocat, a cererii reexaminare a încheierii prin care s-a respins ajutorul, fixarea termenului de judecată la 12 mai 2022, nu rezultă că ar fi fost încălcat termenul rezonabil de cercetare a litigiului.

Față de toate considerentele reținute, se va respinge plangerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 927 din 3 mai 2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 927 din 3 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.1.1.4.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2022.