ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1978/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la 28 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de rentă viageră, autentificat sub nr. x/25.03.2013, în cadrul B.N.P.A. D., pentru neîndeplinirea obligațiilor.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2242 și urm. C. civ. coroborate cu art. 2257 și următoarele C. civ..

Prin sentința civilă nr. 678 din 7 februarie 2019, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 2318 din 22 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată acțiunea, precum și cererea pârâților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a promovat apel.

Prin decizia civilă nr. 1198A din 24 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul.

Decizia de apel a făcut obiect al recursului, promovat de reclamanta A..

În partea de început a memoriului de recurs, recurenta a expus succint situația de fapt care a condus la declanșarea demersului judiciar și a susținut că motivarea instanței de apel nu a respectat normele impuse de legiuitor.

A criticat modul de interpretare realizat de instanța de apel, în decizia atacată, asupra aspectului că întârzierile celor doi intimați în îndeplinirea obligației de a da, nu au prejudiciat derularea contractului de rentă viageră încheiat între părți. În opinia recurentei, reținerea unor întârzieri de 6 zile excede normei prevăzute de art. 2251 alin. (2) C. civ., cu privire la termenul de întârziere în satisfacerea obligației. A mai susținut că instanța de apel a interpretat în mod subiectiv necesitatea de justificare a obligației de plată, care le revenea debirentierilor, fapt care îl îndreptățește pe credirentier să solicite rezoluțiunea contractului de rentă viageră pentru neplata la termen a obligației și, în același timp, pentru lipsa de indexare a ratelor, conform art. 2248 alin. (1) C. civ..

Obligația de indexare a ratei revenea, din oficiu, intimaților, iar câtă vreme aceste părți nu s-au supus unei astfel de obligații, intervine rezoluțiunea contractului de rentă viageră.

Decizia de apel conține considerente contradictorii, iar instanța a ignorat starea de pericol creată de intimați prin săvârșirea de amenințări și injurii la adresa reclamantei.

Instanța de apel, în temeiul prevederilor art. 22 C. proc. civ., avea posibilitatea să suplinească probatoriul în cauză și să dispună aplicarea unei sancțiuni intimaților, cărora le incumba obligația de plată a rentei viagere și, totodată, respect față de recurentă.

A apreciat recurenta că suma de 10.000 RON, achitată de pârâți în vederea transmiterii nudei proprietăți în favoarea lor, este nesemnificativă prin raportare la valoarea imobilului. A susținut că, deși a solicitat compensarea respectivei sume cu o parte din suma împrumutată pârâților, instanța a interpretat că această situație determină existența unui alt raport juridic, cu toate că izvorul lui nu este decât contractul de rentă viageră.

În concluzie, a rezultat că intimații, în calitate de debirentieri, nu și-au îndeplinit în totalitate și la timp obligațiile prevăzute de art. 2248 C. civ..

Totodată, rezoluțiunea contractului de rentă viageră operează și din perspectiva neindexării sumei datorate cu titlu de rentă viageră, creditorul fiind îndreptățit la a solicita aplicarea unei astfel de sancțiuni.

Recurenta a imputat, printr-o altă critică, instanței de apel o lipsă de analiză a apelului, printr-o reinterpretare a probatoriului, și s-a arătat nemulțumită că a respins suplimentarea cu alte probe.

Sub un alt aspect, decizia instanței de apel fundamentează considerente străine de natura pricinii, în sensul că s-a reținut eronat realizarea de către intimați, din proprie inițiativă, a unor lucrări la imobilul proprietatea recurentei. Or, îmbunătățirile s-au realizat la sugestia recurentei, cu resursele acesteia, iar contribuția intimaților a reprezentat un minim aport în muncă.

A considerat recurenta că se impune o reevaluare a situației de fapt și necesitatea casării soluției prin prisma neîndeplinirii de către partea adversă a obligațiilor contractuale, de achitare a rentei viagere.

Pentru motivele expuse, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în vederea suplimentării probatoriului. În prezenta cale de atac a pretins și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză a fost întocmit raportul de admisibilitate în principiu a recursului, comunicat părților, potrivit dovezilor de la filele x.

Prin punctul de vedere la raport, recurenta a reluat succint motivele de recurs și a solicitat instanței să reaprecieze situația de fapt astfel cum a fost prezentată în memoriul de recurs.

Intimații au formulat întâmpinare, prin care au invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., chestiune invocată și pe calea întâmpinării de către intimații B. și E., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin decizia atacată în prezenta cauză, Curtea de Apel a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 2318 din 22 octombrie 2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2251 C. civ., pentru a interveni rezoluțiunea contractului de rentă viageră. A statuat că cei doi pârâți și-au executat obligațiile prin plata sumei de bani prevăzute în contract, cu titlu de rentă, iar întârzierea în virarea sumelor nu prezintă o însemnătate atât de mare, astfel încât să ducă la desființarea contractului.

Înalta Curte reține că, deși recurenta și-a fundamentat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., din susținerile formulate nu se pot decela critici susceptibile de încadrare în ipotezele avute în vedere de norma menționată.

Astfel, pct. 6 al art. 488 alin. (1) din cod stipulează că se poate cere casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Subsumat acestui caz, recurenta a pretins că decizia de apel ar conține argumente contradictorii, cât și străine de natura cauzei. Instanța de recurs notează că aserțiunile prin care se invocă aceste vicii ale motivării nu relevă veritabile greșeli în motivare, de a se indica, în concret, ipotezele în care instanța de apel a ajuns la menționata contrarietate a considerentelor sau a unor motive străine de natura pricinii.

Au fost reliefate spre analiză aprecieri relativ la influența negativă a intimaților asupra recurentei prin prisma amenințărilor și injuriilor adresate și greșita reținere a realizării unor îmbunătățiri, cu resursele intimaților, la imobilul transmis prin contractul de rentă viageră. Aceste aspecte nu își găsesc corespondent în norma citată, deoarece vizează elemente ale situației de fapt și care pun instanța de control judiciar în situația de a reevalua starea de fapt și de a schimba soluția dată cauzei. O astfel de verificare nu poate fi efectuată în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanșează exclusiv un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Se mai reține, privitor la acest aspect, că stabilirea situației de fapt constituie apanajul instanțelor de fond, iar instanța de recurs poate exercita doar un control de legalitate a hotărârii atacate și nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situației de fapt și reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare, cum tinde recurenta prin criticile formulate.

Nici în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte nu a identificat vreo critică, referitoare la greșita aplicare a normelor de drept material, din perspectiva celor reținute de instanța de apel în fundamentarea soluției.

Aplicarea eronată a legii în viziunea textului citat are loc atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile litigiului, dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greșit.

În esență, se critică modul de apreciere a instanței de apel asupra unor elemente de fapt, constând în reținerea eronată a aspectului că plata cu întârziere a rentei de către intimați, chiar și cu depășirea unui termen de 6 zile, nu a afectat derularea contractului.

Reține prezenta instanță că o astfel de critică nu conturează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2251 C. civ., analizate de instanța de apel prin decizia atacată, din perspectiva presupusei neexecutări a prestației din partea intimaților, constând în virarea ratelor stabilite prin contract. Partea a expus chestiuni ce țin de stabilirea situației de fapt și interpretarea probelor în litigiu, de netemeinicie, excluse de la analiză în această etapă procesuală, în care instanța de control judiciar este învestită exclusiv cu cercetarea legalității hotărârii judecătorești.

În consecință, susținerile recurentei nu pot fi evaluate în coordonatele motivului de casare al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în recurs.

Este de observat că se încearcă o devoluare a fondului cauzei, prin readucerea în discuție a tuturor aspectelor invocate de la debutul pricinii, inclusiv aprecierea probatoriului, în scopul pronunțării unei alte soluții pe fond, de a se admite acțiunea în rezoluțiune a contractului de rentă viageră, pentru neîndeplinirea obligațiilor de către intimați. Or, acest procedeu nu este permis, dat fiind specificul căii de atac a recursului, ce permite doar analizarea aspectelor de nelegalitate în limitele configurate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru argumentele înfățișate, se constată că susținerile recurentei nu se circumscriu ipotezelor de casare pe care se fundamentează calea de atac, art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., și nu se identifică, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu în procedura de filtrare a recursului. Pe cale de consecință, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. combinat cu art. 489 alin. (2) din același cod, se va anula recursul exercitat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1198A din 24 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În privința cererii de recuperare a cheltuielilor de judecată de la intimați, Înalta Curte reține că recurenta nu este îndreptățită a le obține pe temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., față de soluția de anulare a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1198A din 24 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2022.