ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1913/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2016 pe rolul Tribunalului Iași, secția a Ii-a civilă-contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului Iași solicitând să se pronunțe o hotărâre, prin care să se constate:

I.1.1 încălcarea de către pârâți a dreptului la viață intimă, familială și privată prin prelucrarea nelegală de date cu caracter personal prin următoarele modalități:

a) divulgarea de informații personale confidențiale și neasigurarea confidențialității datelor;

b) nerespectarea dreptului la opoziție/intervenție prevăzut de art. 14 din Legea nr. 677/2001;

c) nerespectarea dreptului la acces la date raportat la art. 13 din Legea nr. 677/2001;

d) menținerea de baze de date a unor mențiuni ce nu mai îndeplineau acuratețea necesară spre a fi făcute publice în vederea inducerii în eroare a instanțelor de judecată și a altor organe abilitate

e) neefectuarea mențiunilor corespunzătoare impuse de legislația în domeniul protecției datelor cu caracter personal cu bună-știință;

f) prelucrarea datelor personale cu rea-credință.

sens în care să fie obligați pârâții:

I.1.1.la înștiințarea terților cărora le-au fost dezvăluite datele la care a făcut referire pe considerentul că au fost prelucrate nelegal și, implicit, repararea prejudiciilor suferite;

I.1.2. obligarea pârâtului I.G.P.R. la plata de daune morale în cuantum de 100.000 RON;

I.1.3. obligarea pârâtului I.PJ. Iași la plata de daune morale în cuantum de 50.000 RON.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 677/2001.

Prin încheierea de ședință din 23 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă-contencios administrativ a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civilă-de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin încheierea de ședință din 13 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Iași, secția I civilă a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției prescripției dreptului la acțiune; în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. I C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016; a stabilit termen administrativ de verificare a încetării cauzei de suspendare la data de 15.09.2017.

Prin sentința civilă nr. 494 din 12 martie 2021, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca fiind tardiv formulată de către pârâte; a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, ca fiind neîntemeiată.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 229 din 18 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 13 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, hotărâre pe care a casat-o; a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Prin decizia civilă nr. 490 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 494 din 12 martie 2021 a Tribunalului Iași, secția I civilă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 490 din 21 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs reclamantul A..

II.1. Motivele de recurs

Recursul declarat de reclamantul A. a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., invocându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii/reținerii cauzei spre judecare, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici:

La primul termen de judecată din 02 noiembrie 2016, Tribunalul Iași, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal nu și-a declinat competența, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., ci la următorul termen de judecată din 23 noiembrie 2016, termen la care nu mai era posibilă invocarea excepției de necompetență funcțională a secției a II-a de contencios administrativ și fiscal, invocând în acest sens decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României sub nr. x din 19 februarie 2020.

A arătat că a lăsat la aprecierea instanței soluționarea excepției atât timp cât judecătorul este învestit cu aplicarea corectă a legii și își exercită atribuțiile potrivit art. 22 C. proc. civ., însă raționamentul instanței de apel în analiza excepției de ordine publică, prin considerentele expuse, este greșit, în raport de art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

A susținut că instanța de apel a pronunțat o soluție cu încălcarea art. 430 alin. (2) C. proc. civ., în sensul în care în dispozitivul și considerentele hotărârii recurate au fost inserate informații și situații ce vizează o procedură administrativă derulată între societatea comercială B. și Direcția de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General de Poliție ce a culminat cu concretizarea unui litigiu și câștigarea cauzei de către una dintre ele, identice cu cele ce privesc decizia nr. 2325 din 04 iunie 2015 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2012, prin care s-a statuat că exced cauzei deduse judecății "modul de obținere și utilizare a informațiilor cu caracter personal, respectiv încălcările prevederilor Legii nr. 290/2004, Legii 238/2009 și Legii 677/2001 instanța cercetând cauza dedusă judecății în limitele învestirii acesteia și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză."

A precizat că decizia recurată nu prezintă o cercetare exhaustivă a cauzei din perspectiva materiei protecției datelor atât timp cât sunt omise toate probele încuviințate, precum și textele de lege incidente aflate în sarcina operatorilor M.A.I./intimaților, față de date personale vizate, gestionate, respectiv aplicarea măsurilor tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, precum și împotriva oricărei alte forme de prelucrare ideală.

Un prim aspect omis este faptul că cererea de chemare în judecată s-a raportat la calitatea unităților M.A.I. de operatori de date cu caracter personal notificați distinct în cadrul A.N.S.P.D. C. pen., precum și obligațiilor dobândite de către aceștia în această calitate, angajamente ce includ și gestionarea datelor personale odată cu încheierea operațiunilor de prelucrare asupra informațiilor, ce au făcut obiectul colectării în scopurile realizării atribuțiilor de prevenire, cercetare și combatere a infracțiunilor, precum și de menținere și asigurare a ordinii publice.

Astfel, instanța de apel în loc să-și fundamenteze considerentele pe baza legislației ce vizează garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special dreptului la viață intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, respectiv să cerceteze/sancționeze abaterile de la lege ale operatorilor M.A.I., după cum a solicitat, a lăsat să se înțeleagă că aceste prevederi "exced cauzei deduse judecății", însă textele de lege arătate de instanță sunt incluse într-un raționament greșit.

A susținut că Legea nr. 677/2001, modificată și completată, stabilește condițiile în care datele cu caracter personal pot fi prelucrate, inclusiv dezvăluite de operatorii de date, inclusiv operatorii M.A.I.; regula generală ce guvernează prelucrarea datelor personale este consimțământul persoanei în cauză, dat în mod expres și neechivoc, însă, în mod excepțional, datele cu caracter personal pot fi prelucrate de către operator, fără consimțământul persoanei vizate, în situațiile de excepție, de strictă interpretare și aplicare, reglementate de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, iar structurile/unitățile M.A.I., în calitate de operatori de date, colectează și prelucrează date personale cu respectarea garanțiilor prevăzute de legea menționată.

În atare condiții, instanța de apel în mod greșit a reținut că operatorii M.A.I. beneficiau de condiții legitime prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. c) și lit. d) din Legea 677/2001, în special după data de 05 mai 2011, cu privire la datele ce vizau măsura internării supravegheate a minorului.

Operațiunea de organizare/stocare/scoatere a datelor vizate din Evidența Nominală a Cazierului Judiciar gestionată de operatorii M.A.I. (cazier judiciar activ) este reglementată de art. 13 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 290/2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 586/30 iunie 2006, iar obligațiile operatorilor M.A.I. în cazul efectuării operațiunilor de extragere și dezvăluire a informațiilor ce fac obiectul evidențelor de cazier judiciar, astfel cum sunt prevăzute de art. 3 din Legea nr. 290/2004, se pot realiza cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001; operațiunea de scoatere a datelor vizate din evidența activă a cazierului judiciar, potrivit documentelor M.A.I. din dosarul cauzei, a avut loc la data de 05.09.2008.

Aprecierea instanței de apel, în sensul că "reclamantul figura în evidența operativă cu SSMR pe trei ani", nu are la bază o analiză riguroasă în ceea ce privește verificarea legalității prelucrărilor asupra datelor vizate/operațiunii de schimbare/modificare a evidenței acestora, desfășurată în anul 2008, respectiv extragerea din Evidența Nominală de Cazier Judiciar și înregistrarea lor în Evidenta Operativă de Cazier Judiciar, adică cercetarea instanței cu privire la schimbarea/modificarea scopului datelor, față de cel inițial, avut de operator cu ocazia colectării, odată cu schimbarea evidenței, raportat la principiile/regulile instituite de Legea nr. 677/2001, în vigoare la data efectuării operațiunii.

Evidența Operativă de Cazier Judiciar - evidența pasivă de cazier judiciar -fișier sau baza de date cu caracter personal, a fost constituită în scopul accesării limitate și, ulterior, ștergerii datelor stocate din sistemul de evidență - art. 2 lit. g) din Legea nr. 238/2009, iar pentru punerea în aplicare a art. 5, art. 6, art. 14 și art. 29 din Legea nr. 238/2009, a fost emisă Dispoziția I.G.P.R. nr. 18 la data de 05 mai 2011, în raport de care datele vizate nu mai puteau face obiectul evidențelor operative de cazier judiciar.

Odată cu atingerea scopurilor inițiale prevăzute de operator cu ocazia colectării datelor, potrivit legii privind cazierul judiciar, precum și a termenelor de anonimizare a informațiilor în evidențele nominale și operative de cazier, instanța de apel nu a avut în vedere faptul că operatorii M.A.I. au ieșit de sub protecția art. 2 alin. (2) și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, așa încât prelucrările ulterioare asupra datelor vizate înregistrate în Evidențele de Cazier Judiciar, nu mai erau efectuate în condiții legitime, în lipsa consimțământului exprimat de persoana vizată, respectiv în lipsa respectării principiului necesității de către operatorii M.A.I., situație care presupune prelucrarea excesivă/stocarea nejustificată a datelor vizate în evidențe, în raportat de prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 790/12.12.2001, respectiv utilizarea informațiilor cu încălcarea principiilor/regulilor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. b) și lit. e) din același act normativ începând cu data de 05.05.2011.

O altă situație ignorată de instanța de apel din perspectiva legislației incidente materiei protecției datelor și care reflectă modul excesiv în care au fost prelucrate datele vizate de către operatorii M.A.I. este și operațiunea de organizare/schimbare/modificare a evidenței datelor vizate după data de 05.05.2011 din Evidența Operativă de Cazier Judiciar și înregistrarea acestora, în mod nejustificat, în Evidența Specială de Cazier Judiciar, aspect dovedit de raportul clasificat nr. x/17.11.2011, în lipsa arătării unei situații de excepție sau a unei împrejurări care ar fi prejudiciat eficiența acțiunii sau obiectivul urmărit în îndeplinirea atribuțiilor legale ale operatorului în calitate de autoritate publică și astfel acesta să beneficieze de un interes legitim circumscris art. 2 alin. (5) și art. 5 alin. (2) din Legea 677/2001; declasificarea datelor a avut loc la data de 19.06.2012 potrivit documentului Nota-Raport nr. x/I.G.P.R./I.PJ. Iași cu aceiași dată.

Instanța de apel nu a observat lipsa mențiunilor obligatorii ce trebuiau suportate de Cartoteca neautomată de Cazier Judiciar a persoanei vizate, respectiv jurnalizarea celor două operațiuni de prelucrare asupra datelor vizate cu ocazia clasificării și declasificării informațiilor, și nici utilizarea disproporționată a informațiilor clasificate în dosarul civil nr. x/2012 ce contravine scopului inițial al datelor.

Evidența Specială de Cazier Judiciar prevede stocarea de informații specifice culese de organul de poliție în scopul urmării informative ce este justificat de un dosar penal în lucru, astfel de date circumscriindu-se excepțiilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 677/2001 și se impune a fi dovedite.

Instanța de apel nu a statuat asupra ingerinței operatorilor M.A.I. desfășurată la data de 29.03.2012 cu ocazia operațiunii de diseminare către destinatar a datelor vizate prin adresa nr. x/29.03.2012/IPJ Iași de către gestionarul acestora, prin dezvăluirea datele vizate către terț, în lipsa încuviințării persoanei, cât timp prelucrarea nu se regăsește înregistrată în Fișa de Cazier Judiciar neautomat a persoanei.

Instanța de apel a exonerat operatorii M.A.I. de obligațiile reglementate de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 în raport de colectarea datelor vizate fără consimțământ și prelucrarea lor peste termenele incidente, prin nelivrarea informațiilor prevăzute de norma arătată, sens în care persoanei vizate i-a fost restrâns, în mod nejustificat, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 13 - dreptul la informare, art. 14 - intervenție asupra datelor, art. 15 - opoziție.

Cu referire la art. 11 alin. (1) și art. 24 din Legea nr. 238/2009, la art. 5 lit. b) și lit. c) din Instrucțiuni nr. 27/3.02.2010, publicate în M.O. nr. 98/12.02.2010, la cauza C-201/14 Bara și alții împotriva Președintelui C.N.A.S. și A.N.D.F., a arătat că instanțele de judecată au omis a cerceta operațiunea de ștergere din evidențe a datelor vizate, asumată de către operatorii M.A.I., prin precizările depuse la termenul de judecata din 22 aprilie 2019, în fața instanței de fond, și, implicit, a îndeplinirii atribuțiilor acestora cu ocazia încheierii operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 677/2001, față de informațiile vizate, urmare a suplimentării probatoriului de către Tribunalul Iași la data de 8 octombrie 2018, care, însă, în realitate nu au avut loc, după cum s-a menționat în precizările depuse la termenul de judecată din 10 decembrie 2018.

Potrivit art. 6 din Legea 677/2001 coroborat cu art. 12 alin. (1) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 238/2009, operatorul, cu ocazia încheierii operațiunilor de prelucrare asupra datelor vizate, are sarcina de a înștiința persoana vizată în legătură cu faptul că aceste date au fost colectate fără consimțământ, iar notificarea persoanei vizate se efectuează în termen de 15 zile de la momentul în care activitățile ce a făcut obiectul colectării au încetat, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 238/2009.

Instanța de apel nu a avut în vedere materialul probator ce a vizat prelucrarea datelor prin operațiunea de stocare în evidențele M.A.I. peste termenul de 05.05.2011, împrejurare în raport de care nu mai beneficiază de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, cât timp datele nu mai făceau obiectul art. 2 alin. (5) din aceeași normă.

Instanța de apel a tratat firesc operațiunea de alterare a datelor vizate de către operatorii M.A.I, respectiv modificarea fără drept a acestora din măsura internării într-un centru de reeducare în "condamnare" a minorului, după cum rezultă din adresele nr. x/21.06.2011/I.G.P.R., nr. x/28.06.2011 I.P.J. Iași, cu încălcarea art. 4 alin. (1) lit. a) și lit. d) din Legea nr. 677/2001 raportat la art. 3 lit. b) din aceeași lege.

Instanța de apel a omis faptul că operatorii M.A.I. sunt obligați prin textele de lege, de a prelucra date cu caracter personal cu bună-credință, exacte și actualizate, datele inexacte sau incomplete din punct de vedere al scopului pentru care sunt colectate și pentru care vor fi ulterior prelucrate, să fie șterse sau rectificate, respectiv stocate într-o formă care să permită identificarea persoanelor vizate strict pe durata necesară realizării scopurilor în care datele sunt colectate, potrivit principiilor instituite de art. 4 alin. (1) lit. a), lit. d) și lit. e) din Legea nr. 677/2001 coroborat cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 238/2009/R și art. 2 alin. (1) din Instrucțiuni nr. 27.

Instanța de apel a omis a avea în vedere faptul că operatorii M.A.I. au îndatorirea de a garanta securitatea datelor cu caracter personal colectate fără consimțământ împotriva oricărei forme de utilizare ilegală, inclusiv modificarea datelor cu caracter personal, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 671/2001.

Potrivit art. 5 alin. (4) și art. 6 alin. (4) din Legea nr. 238/2009, operatorii M.A.I. avea obligația de a șterge datele inexacte existente în evidențe, aspect pe care instanța de apel nu 1-a avut în vedere.

Multitudinea informațiilor prezentate într-un mod "specific" în rapoartele informative nr. x/04.04.2011 și nr. y/20.05.2011 coroborat cu prelucrarea excesivă în evidențe contrar termenelor impuse, respectiv lipsa asigurării garanțiilor legale cu privire la datele vizate, totodată diseminate cu rea-credință către destinatari în regim neactualizat și semnalate în decursul timpului în registre, unele clasificate nejustificat demonstrează că viața personală era ținută sub observație, iar prin aceasta i-a fost adusă atingeri vieții private, potrivit art. 74 C. civ.

Prelucrarea sau extragerea datelor persoanei vizate din registrele cazierului judiciar, așa cum sunt datele reclamate în cazul recurentului, se efectuează, potrivit art. 3 din Legea 290/2004, iar metodologia de comunicare a datelor ce fac obiectul evidenței de cazier judiciar este consolidată prin art. 20, art. 21, art. 22 din Legea 290/2004 privind cazierul judiciar în vigoare la data diseminării (2010-01.02.2014), fiind cunoscută operatorilor M.A.I., după cum rezultă și din răspunsul la interogatoriul încuviințat (între barea nr. 6) aflat la dosarul cauzei; prelucrarea datelor se efectuează exclusiv prin "copia de pe cazierul judiciar" persoanei pentru care se solicită informațiile și nu prin rapoartele informative-operative nr. 146.314 din 04.04.2011 și nr. 146.808 din 20.05.2011 utilizate disproporționat scopurilor datelor într-o cauză civilă.

Cu privire la operațiunea de prelucrare excesivă a datelor vizate în evidențele operative, sociale ale cazierului judiciar prin stocare, după 05.05.2011, a datelor vizate nu a fost angajată răspunderea operatorilor M.A.I., având în vedere că la termenul din data de 19.06.2019, intimații au depus la dosarul cauzei: Fișa de cazier judiciar și Evidența operativă emisă pe numele V, respectiv evidența de cazier judiciar neautomată, auditarea din Sistemul Cazierului Judiciar Român-ROCRIS în perioada 10.09.2013-31.12.2015, respectiv evidența de cazier judiciar automată, din care rezultă existența mai multor accesări/interogări/consultări ale datelor vizate/personale nejustificat, pe care Curtea de Apel Iași nu le-a observat: 07.08.2014; 03.10.2014; 21.08.2014; 19.02.2015; 23.02.2015; 16.12.2015, etc.

Distinct de ștersăturile nepermise efectuate de operatorii M.A.I. asupra Evidenței de Cazier Judiciar neautomat/Cartoteca, aceștia au menținut și prelucrat nejustificat datele unei măsuri educative prin mijloace neautomate utilizând informațiile în mai multe rânduri, printre care operațiunea notată în creion inserată pe prima pagina a evidenței neautomate de cazier judiciar cu jurnalul nr. 0 sau 2 (nu se poate distinge corect) urmat de cifrele 6714 notate peste ștampila de culoare roșie ROCRIS 3 din/cu data 24.06.2014; așa cum rezultă în cartoteca de cazier judiciar.

A învederat că instanța de apel a lăsat să se înțeleagă că operatorii de date M.A.I. beneficiază de condiții legitime, potrivit art. 5 alin. (2) lit. c) și lit. d) din Legea nr. 677/2001, în vederea prelucrării ulterioare a datelor provizorii ce vizează un MEA emis de un stat membru EU, respectiv în alte scopuri decât cel inițial, cât și în lipsa consimțământului necesar a fi dat de statul emitent, precum și a persoanei vizate, însă raționamentul este greșit prin raportare la art. 14 lit. d) din Legea nr. 238/2009, cu modificările și completările ulterioare, ignorând proba cu nr. x din data de 06.08.2010 comunicată autorităților Române de către autoritățile judiciare competente simultan cu MEA/06.08.2010, depus la termenul de judecată din data de 17.09.2018 la Tribunalul Iași.

O altă situație ignorată de către instanța de apel a fost aceea în care operatorii aveau și obligația ștergerii din evidențe și distrugerii datelor vizate înainte de împlinirea termenului din 16.04.2013 raportat la atingerea scopului pentru care datele au fost colectate din perspectiva art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 238/2009.

Potrivit dispozițiilor autorității judiciare emitente, interesul legitim al operatorului subzistă expres scopului împiedicării și urmăririi infracțiunilor și doar până la expirarea termenului de distrugere, respectiv la data de 16.04.2013, după cum confirmă înscrisul depus de recurent la data de 12.09.2018, și nu ștergerea acestora din evidențe, așa cum se induce de instanța de apel, respectiv imposibilitatea operatorului M.A.I. atribuirii datelor vizate altui scop.

Așadar, instanța de apel nu a angajat răspunderea operatorilor de date M.A.I. pentru faptul că aceștia au prelucrat excesiv și nejustificat în alte scopuri, prin stocare și diseminare terților-destinatari, datele ce vizează măsura provizorie a unui MEA/2010 emis de un stat EU, respectiv peste termenele de distrugere impuse de emitent și în lipsa consimțământului acestuia, încălcând astfel principiile/regulile instituite de art. 4 alin. (1) lit. a) și lit. e) din Legea nr. 677/2001.

Instanța de apel nu a sancționat defăimarea persoanei vizate, așa cum am solicitat prin cererea de chemare în judecată, în sensul că operatorii M.A.I. au prezentat cu rea-credință informații inexacte terților și instanțelor de judecată ca fiind existentă și înscrisă ca mențiune în "Evidența de cazier a cetățenilor români condamnați în străinătate", constituită în baza Legii nr. 290/2004, o condamnare de "2 ani și 2 luni pronunțată de autoritățile germane", completată de aprecieri de genul "neavând îndeplinită nici condiția bunei conduite cetățenești", raportat la măsura provizorie a unui mandat EU, în condițiile în care a depus, odată cu cererea de apel, decizia autorităților germane din care rezultă că persoana vizată nu a participat la comiterea de infracțiuni completată și de documentul verificării, x/05.05.2015/I.G.P.R.

În contextul inexistenței unor semnalări în sistemul Ecris, respectiv a lipsei de condamnări aplicate de autoritățile judiciare ale altor state sau a altor măsuri în ceea ce îl privește, instanța de apel a reținut în mod greșit că persoana vizată nu beneficia de prezumția de nevinovăție cu ocazia emiterii unui mandat de arestare.

Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că operatorii de date cu caracter personal reclamați, prin utilizatorii împuterniciți din subordine, nu au dat curs prevederilor legale în sensul armonizării evidențelor și a asigurării măsurilor tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva dezvăluirii sau accesului neautorizat, respectiv celor impuse cu ocazia încheierii operațiunilor de prelucrare în ce privește datele ce vizează, o măsura educativă și o notare provizorie a unui mandat european pentru cercetare emis în anul 2010 de autoritățile judiciare a unui stat EU, prelucrând ilegal condamnări penale în alte state.

Contrar celor reținute de instanța de apel, a arătat că prezentul litigiu este singurul prin care a solicitat apărarea drepturilor ocrotite de Legea nr. 677/2001, iar faptul că operatorul a răspuns la cererilor adresate nu înseamnă că autoritățile intimate s-au achitat de sarcinile prevăzute de lege cu privire la răspunsurile emise; potrivit art. 18 din Legea nr. 677/2001, persoana vizată are dreptul de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea oricăror drepturi garantate de Legea nr. 677/2001.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 677/2001, orice persoană vizată are dreptul de a obține de la operator, la cerere și în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta, prilej cu care operatorii M.A.I. sunt obligați, în situația în care prelucrează date cu caracter personal care privesc solicitantul, să comunice acestuia împreună cu confirmarea: informații referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere și destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele, comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum și a a oricărei informații disponibile cu privire la originea datelor, informații asupra principiilor de funcționare a mecanismului, prin care se efectuează orice prelucrare automată a datelor care vizează persoana respective, informații privind existența dreptului de intervenție asupra datelor și a dreptului de opoziție, precum și condițiile în care pot fi exercitate.

Contrar celor reținute de instanța de apel, răspunsul pârâților este unul generic, întrucât nu prezintă furnizarea de către operator a tuturor informațiilor pe care Legea nr. 677/2001 le stabilește prin dreptul de acces asupra datelor prevăzut de art. 13, deși avea dreptul a cunoaște toate scopurile în care informațiile au fost prelucrate, categoriile de date avute în vedere și destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le-au fost dezvăluite datele, precum și la comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării.

Or, situația expusă a fost evaluată în mod greșit de către instanța de apel cât timp din evidența fișelor de cazier judiciar aflate la dosarul cauzei rezultă faptul că operatorul M.A.I., la data de 09.05.2012, a prelucrat în evidențele operative/speciale de cazier, datele unei măsuri educative ce necesita a fi șterse la data de 05.05.2011, precum și datele ce vizează o măsură provizorie a unui MEA/2010, în alte scopuri decât cele ce au făcut obiectul colectării, și nu a distrus informația la termenul legal, cu consecința păstrării ilegale în evidențe.

Nu a fost sancționat faptul că operatorul M.A.I. (I.P.J. Iași), prin împuterniciți, au îngrădit dreptul la opoziție și intervenție asupra datelor personale ce aparțineau persoanei vizate, potrivit art. 13 alin. (1) lit. d).) din Legea nr. 677/2001, prin nelivrarea tuturor datelor prelucrate în vederea unei eventuale contestații asupra acestora, date ce vizau o măsură educativă și o măsură provizorie a unui MEA.

Prin decizia recurată, instanța de apel nu a avut în vedere în analiză cerința art. 14 din Legea nr. 677/2001 și nici materialul probator din dosar concretizat în fișele de cazier judiciar automate și neautomate neactualizate, care demonstrează faptul că operatorul a prelucrat după data 05.05.2011 datele ce necesitau anonimizarea lor în evidențe în baza Dispoziției I.G.P.R. nr. 18 din05.05.2011, utilizate în lipsa consimțământului autorității emitente și a persoanei vizate, notificarea nr. 457.422/CJ/S1/CI/25.09.2012 a I.G.P.R. adresată I.P.J. Iași, operatorul M.A.I. nu a luat măsurile legale, urmare a demersurilor efectuate de către recurent pe lângă autoritatea de conducere centrală a cazierului judiciar/Direcția cazier judiciar-statistică și evidențe operative din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, răspunsul operatorului I.P.J. Iași nr. 2325/18.09.2015, raportul informativ-operativ nr. x/20.05.2011 al I.P.J. Iași, prin care nu era reflectată situația reală a persoanei vizate în evidențe.

În ceea ce privește notificarea terților, potrivit art. 14 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 677/2001 coroborat și cu obligația operatorului M.A.I. ce derivă din art. 11 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 238/2009, a apreciat că răspunsul I.P.J. și I.G.P.R., prin care au enumerate destinatarii cărora le-au fost desemnate datele în regim neactualizat, este incomplet și ilegal prin aceea că nu se poate da eficiență art. 5 alin. (2) lit. lit). c)-d) din Legea nr. 677/2001, în sensul în care persoana vizată nu făcea obiectul la momentul adresării cererii unor cercetări judiciare, care să permit prelucrarea datelor de către operator pentru a putea beneficia de textele de lege reținute de instanța de apel.

Față de cele reținute de către instanța de apel, a susținut că dosarul nr. x/2016 a avut ca obiect plângere contravențională, părți fiind I.P.J. Iași, în calitate de operator de date/contestator împotriva A.N.S.P.D. C. pen., în calitate de organ constatator drept urmare, litigiul a vizat verificarea legalității procesului-verbal de constatare și sancționare nr. x/3.03.2016 al A.N.S.P.D. C. pen., iar la data de 01.10.2019, într-un complet de divergență, printre care s-a regăsit și președintele instanței, fostul judecător în dosarul x/2012, Curtea de Apel Iași a admis apelul I.P.J. Iași și, în consecință, a anulat procesul-verbal menționat pentru nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

A arătat că distinct de obligația asigurării condițiilor de exercitare a drepturilor conferite de lege persoanei vizate, cu respectarea Legii nr. 677/2001 de către operatorii M.A.I., implicit ale exercitării dreptului la intervenție și ale dreptului de acces la date, operatorii aveau obligația ca măsurile de remediere constatate să fie aplicate tuturor prelucrărilor ce au legătura cu sistemul de evidență, obiect al prelucrării, și deci tuturor actelor emise, inclusiv cele clasificate, potrivit art. 24 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 238/2009, în vigoare în anul 2012.

Raportându-se la art. 18 alin. (3) din Dispoziția I.G.P.R. nr. 18/05.05.2011, a arătat că a existat personal în vederea clasificării datelor vizate ilegal după expirarea termenelor de stocare, în vederea valorificării scopurilor vădite ale operatorului și nu ai utilizatorilor de date pentru punerea în aplicare a art. 18 alin. (3) din Dispoziția I.G.P.R. nr. 18/05.05.2011, sub justificarea nedovedită a existenței doar a 4 persoane ce au în lucru mii de mențiuni, însă o astfel de abordare nu se înscrie în categoria celor exceptate de art. 16 din Legea nr. 677/2001 în virtutea cărora operatorul să beneficieze de protecția art. 2 alin. (5) și art. 5 alin. (2) din același act normative.

Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că operațiunea de stocare a datelor vizate în evidențe reprezintă prelucrare de date cu caracter personal, potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 677/2001 și, în consecință, neaplicarea "de îndată" a măsurilor legale în sensul efectuării radierii informațiilor personale din baza de date operative odată cu finalizarea scopurilor și, implicit, atingerea termenelor de stocare, atrag automat consecințe juridice asupra operatorului M.A.I., potrivit legii.

A invocat jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că simpla înregistrare a datelor referitoare la viața privată a unui individ constituie o ingerință în sensul art. 8 (cauzele Leander împotriva Suediei, 26.03.1987, Kopp împotriva Elveției, 25.03.1998, Amann împotriva Elveției, 16.02.2000).

A solicitat admiterea daunelor, având în vedere răspunderea operatorului, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 238/2009, cu modificările ulterioare, și art. 49 din Instrucțiuni M.A.I. 27/2010 operatorii M.A.I., art. 1349 alin. (81) și art. 1357 C. civ.

Cu privire la daunele compensatorii, a înțeles să se folosească de jurisprudența C.E.D.O.: cauza A. c. Norvegiei nr. 28070/06 din 09 aprilie 2009; cauzele Danev c. Bulgariei și Iovtchev c. Bulgariei; cauza Perez de Rada Cavanilles c. Spaniei din 28 octombrie 1998.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în termenul legal, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Iași a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, cu consecința menținerii deciziei atacate, ca fiind temeinică și legală.

În susținerea excepției nulității recursului, a arătat că susținerile recurentului-reclamant, cuprinse în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, care exced controlului instanței de recurs.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, ca neîntemeiată, și admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 24 mai 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 490 din data de 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Iași, secția civilă și a fixat termen de judecată la data de 18 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și privesc, în esență, greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, ale Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, ale Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, în cazul datelor de interes operativ.

O primă critică a recurentului vizează faptul că, deși a lăsat la aprecierea instanței soluționarea excepției necompetenței funcționale, (atât timp cât judecătorul este învestit cu aplicarea corectă a legii și își exercită atribuțiile potrivit art. 22 C. proc. civ.) totuși, raționamentul instanței de apel în analiza excepției de ordine publică, ar fi greșit, în raport de art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

Critica invocată nu poate fi primită, în cauză nu se poate vorbi de o încălcare a prevederilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța de apel, așa cum susține recurentul reclamant. Curtea de apel a considerat în mod just că, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, sau cel târziu la termenul următor acordat pentru lămuriri ori probe suplimentare, judecătorului îi incumbă obligația de a soluționa excepția de necompetență, în situația invocării acesteia, sau de a-și verifica competența din oficiu. Drept urmare, în mod just a respins instanța de apel acest motiv de apel, în condițiile neinvocării în termen, de către reclamant, a excepției necompetenței funcționale a secției a II a contencios administrativ și fiscal, nefiind vorba de o încălcare a prevederilor art. 130 și 131 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Susținerile recurentului-reclamant, cuprinse în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., mai vizează faptul că instanța de apel a pronunțat o soluție cu încălcarea art. 430 alin. (2) C. proc. civ., deoarece în dispozitivul și considerentele hotărârii recurate ar fi fost inserate informații și situații ce vizează o procedură administrativă derulată între societatea comercială B. și Direcția de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General de Poliție ce a culminat cu concretizarea unui litigiu și câștigarea cauzei de către una dintre ele, identice cu cele ce privesc decizia nr. 2325 din 04 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2012, prin care s-a statuat că exced cauzei deduse judecății "modul de obținere și utilizare a informațiilor cu caracter personal, respectiv încălcările prevederilor Legii nr. 290/2004, Legii 238/2009 și Legii 677/2001, instanța cercetând cauza dedusă judecății în limitele învestirii acesteia și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză."

Motivul de recurs invocat nu este fondat. Astfel, corect a reținut curtea că între reclamant și instituțiile intimate s-a desfășurat un litigiu ce a format obiectul dosarului x/2012 aflat pe rolul Curții de Apel Iași, iar cu ocazia administrării probelor la judecata în fond a cauzei, a fost atașată întreaga documentația ce a stat la baza refuzului acordării licenței respective. Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/2012, a solicitat în mod expres depunerea documentației în baza dispozițiilor art. 13 Legea 677/2001, de asemenea, să se comunice dacă datele cu caracter personal au fost prelucrate de către IPJ și care au fost aceste date prelucrate. Simpla susținere a recurentului în sensul că instanța de apel a analizat unele împrejurări în care s-a desfășurat dosarul x/2012 nu poate conduce la concluzia că a avut loc o încălcare a art. 430 alin. (2) C. proc. civ., așa cum acreditează recurentul.

Nici precizările recurentului reclamant în sensul că decizia recurată nu prezintă o cercetare exhaustivă a cauzei din perspectiva materiei protecției datelor, fiind omise toate probele încuviințate, precum și textele de lege incidente aflate în sarcina operatorilor M.A.I, că cererea de chemare în judecată s-a raportat la calitatea unităților M.A.I. de operatori de date cu caracter personal notificați distinct în cadrul A.N.S.P.D. C. pen., că instanța de apel, în loc să-și fundamenteze considerentele pe baza legislației ce vizează garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, respectiv să cerceteze/sancționeze abaterile de la lege ale operatorilor M.A.I., nu constituie critici care să poată fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul neindicând în mod concret care anume dispoziții legale au fost încălcate de către instituția pârâtă.

Se reține de instanța de apel că IPJ Iași a prelucrat date care îl privesc pe reclamantul A. la 08.08.2010, verificări în baza mandatului european de arestare, la data de 10.06.2011, verificări în dosarul penal nr. x/2011 și la data de 09.09.2011 pentru aviz port armă.

Recurentul reclamant mai critică interpretarea și aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, susținând că datele cu caracter personal pot fi prelucrate de către operator, fără consimțământul persoanei vizate, în situațiile de excepție, reglementate de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, instanța de apel reținând în mod eronat că operatorii M.A.I. beneficiau de condițiile legitime prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. c) și lit. d) din Legea 677/2001. Criticile nu sunt fondate, se reține de către curte în mod corect aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, nefiind necesar consimțământul persoanei vizate, informațiile fiind transmise la solicitarea instanței (fiind incidente situațiile de excepție, și anume, când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului, când prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este învestit operatorul sau terțul căruia îi sunt dezvăluite datele respective).

Nu subzistă astfel nici critica recurentului privind faptul că, odată cu atingerea scopurilor inițiale prevăzute de operator cu ocazia colectării datelor, potrivit legii privind cazierul judiciar, precum și a termenelor de anonimizare a informațiilor în evidențele nominale și operative de cazier, instanța de apel nu a avut în vedere faptul că operatorii M.A.I. au ieșit de sub protecția art. 2 alin. (2) și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, așa încât prelucrările ulterioare asupra datelor vizate înregistrate în evidențele de cazier judiciar, nu mai erau efectuate în condiții legitime, în lipsa consimțământului exprimat de persoana vizată, în condițiile justei interpretări de către Curtea de apel a prevederilor legale suscitate. Astfel, se reține că informațiile au fost prelucrate și comunicate cu respectarea dispozițiilor legale, la solicitarea autorităților competente, cu ocazia verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru obținerea avizului necesar în vederea înființării unei societăți specializate de pază și protecție S.C. "B." S.R.L., cu asociat și administrator unic A..

Deși recurentul învederează aspecte legate de operațiunea de organizare/stocare/scoatere a datelor vizate din evidența nominală a cazierului judiciar gestionată de operatorii M.A.I. (cazier judiciar activ), reglementată de art. 13 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 290/2004, acesta nu precizează care anume dispoziții legale ar fi fost încălcate de curtea de apel, invocându-se că aprecierea instanței de apel, în sensul că "reclamantul figura în evidența operativă cu SSMR pe trei ani", nu are la bază o analiză riguroasă în ceea ce privește verificarea legalității prelucrărilor asupra datelor vizate/operațiunii de schimbare/modificare a evidenței acestora, desfășurată în anul 2008, aspecte ce nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Instanța de apel nu a ignorat, contrar susținerilor recurentului, legislația incidentă materiei protecției datelor și care reflectă modul excesiv în care au fost prelucrate datele vizate de către operatorii M.A.I. prin operațiunea de organizare/schimbare/modificare a evidenței datelor vizate după data de 05.05.2011 din Evidența Operativă de Cazier Judiciar și înregistrarea acestora, în mod nejustificat, în Evidența Specială de Cazier Judiciar, în lipsa arătării unei situații de excepție sau a unei împrejurări care ar fi prejudiciat eficiența acțiunii sau obiectivul urmărit în îndeplinirea atribuțiilor legale ale operatorului deoarece corect instanța a menționat, cu respectarea art. 2 alin. (5) și art. 5 alin. (2) din Legea 677/2001, existența situațiilor de excepție, cu privire la care nu este necesar consimțământul persoanei vizate.

Se mai reține caracterul nefondat al criticilor privind neobsevarea de către instanța de apel a lipsei mențiunilor obligatorii ce trebuiau suportate de Cartoteca neautomată de Cazier Judiciar a persoanei vizate, utilizarea disproporționată a informațiilor clasificate în dosarul civil nr. x/2012 ce ar contraveni scopului inițial al datelor, nestatuarea de către instanță asupra ingerinței operatorilor M.A.I. desfășurată la data de 29.03.2012 cu ocazia operațiunii de diseminare către destinatar a datelor vizate prin adresa nr. x/29.03.2012/IPJ Iași de către gestionarul acestora, exonerarea operatorilor M.A.I. de obligațiile reglementate de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 în raport de colectarea datelor vizate fără consimțământ și prelucrarea lor peste termenele incidente, acestea fiind susțineri ce nu se verifică, instanța de apel considerând în mod just că sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. c) și d) din Legea 677/2001.

Se mai învederează de către recurent incidența unor texte legale, precum art. 5 alin. (4), art. 6 alin. (4), art. 11 alin. (1) și art. 24 din Legea nr. 238/2009, art. 4 alin. (1) lit. a), lit. d) și lit. e) din Legea nr. 677/2001 coroborat cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 238/2009/R, art. 2 alin. (1), art. 5 lit. b) și lit. c) din Instrucțiuni nr. 27/3.02.2010, publicate în M.O. nr. 98/12.02.2010, a art. 6 din Legea 677/2001 coroborat cu art. 12 alin. (1) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 238/2009, dar fără a se preciza de către reclamant în ce constă greșita lor aplicare de către instanță. De asemenea, se învederează incidența unor decizii precum cea din cauza C-201/14 Bara și alții împotriva Președintelui C.N.A.S. și A.N.D.F., fără a se indica însă în mod concret în ce constau criticile de nelegalitate a deciziei recurate, arătându-se doar că instanțele de judecată au omis a cerceta operațiunea de ștergere din evidențe a datelor vizate, aspecte ce nu se pot circumscrie motivului de nelegalitate indicat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât se insistă asupra ignorării de către curte a materialului probator ce a vizat prelucrarea datelor prin operațiunea de stocare în evidențele M.A.I., critică de netemeinicie, și nu de nelegalitate a deciziei recurate.

În condițiile în care datele înscrise în cazierul judiciar se comunică în temeeiul Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, și ale Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, ale Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, în cazul datelor de interes operativ, și cum instanța de apel, în contextul operațiunii de interpretrare și aplicare a acestor prevederi, a pronunțat o soluție legală, nu se justifică nici susținerile privind omisiunea instanței de apel a faptului că operatorii M.A.I. sunt obligați prin textele de lege de a prelucra date cu caracter personal cu bună-credință, exacte și actualizate, a faptului că operatorii M.A.I. au îndatorirea de a garanta securitatea datelor cu caracter personal colectate fără consimțământ împotriva oricărei forme de utilizare ilegală, inclusiv modificarea datelor cu caracter personal, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 671/2001.

Aspectele invocate de recurent, privind prelucrareas sau extragerea datelor persoanei vizate din registrele cazierului judiciar (care se efectuează, potrivit art. 3 din Legea 290/2004), privind metodologia de comunicare a datelor ce fac obiectul evidenței de cazier judiciar care este consolidată prin art. 20, art. 21, art. 22 din Legea 290/2004 privind cazierul judiciar în vigoare la data diseminării (2010-01.02.2014), afirmațiile privind menținerea și prelucrarea nejustificată de către operatorii M.A.I. asupra evidenței de cazier judiciar neautomat/cartoteca a datelor unei măsuri educative prin mijloace neautomate utilizând informațiile în mai multe rânduri, ignorarea obligației pentru operatori de ștergere din evidențe și de distrugere a datelor vizate înainte de împlinirea termenului din 16.04.2013, raportat la atingerea scopului pentru care datele au fost colectate din perspectiva art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 238/2009 constituie susțineri de fapt, critici de netemeinicie, ce nu pot fi supuse controlului legalității deciziei recurate.

Toate aceste susțineri ale recurentului-reclamant tind la reevaluarea mijloacelor de probă și a modalității în care acestea au fost coroborate de instanța de apel, ceea ce nu este în căderea instanței de recurs, având în vedere că recursul urmărește să supună analizei conformitatea deciziei instanței de apel cu regulile de drept aplicabile, fie ele procedurale sau materiale, iar nu cu mijloacele de probă.

Se mai susține neîntemeiat de către recurent că instanța de apel nu a angajat răspunderea operatorilor de date M.A.I. pentru faptul că aceștia au prelucrat excesiv și nejustificat în alte scopuri, prin stocare și diseminare terților-destinatari, datele ce vizează măsura provizorie a unui MEA/2010 emis de un stat EU, respectiv peste termenele de distrugere impuse de emitent și în lipsa consimțământului acestuia, nefiind vorba de o încălcare a principiilor instituite de art. 4 alin. (1) lit. a) și lit. e) din Legea nr. 677/2001, așa cum se arată prin memoriul de recurs.

Se mai arată că prezentul litigiu este singurul prin care reclamantul a solicitat apărarea drepturilor ocrotite de Legea nr. 677/2001, iar faptul că operatorul a răspuns la cererilor adresate nu înseamnă că autoritățile intimate s-au achitat de sarcinile prevăzute de lege cu privire la răspunsurile emise; potrivit art. 18 din Legea nr. 677/2001, persoana vizată are dreptul de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea oricăror drepturi garantate de Legea nr. 677/2001. Critica nu este fondată, instanța de apel a cochis în mod just că reclamantul, deși a invocat incidența prevederilor legale privind răspunderea civilă delictuală, face o apreciere generală, invocând o serie de texte legale, fără a indica în mod concret ce fapte delictuale au fost săvârșite.

Deși recurentul arată că situația expusă a fost evaluată în mod greșit de către instanța de apel cât timp din evidența fișelor de cazier judiciar aflate la dosarul cauzei rezultă faptul că operatorul M.A.I., la data de 09.05.2012, a prelucrat în evidențele operative/speciale de cazier, datele unei măsuri educative ce necesita a fi șterse la data de 05.05.2011, precum și datele ce vizează o măsură provizorie a unui MEA/2010, și nu a distrus info