ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1711/2022

Ședința publică din data de 04 octombrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a Civilă, la data de 01.08.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

1.să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare autentificat sub numărul x/15.04.2014 de către BNP E., pentru încălcarea prevederilor art. 1225 alin. (2), (12)47, 1237, 1238 alin. (2) C. civ.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 496/05.06.2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. și D., ca neîntemeiată și a obligat reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 1559A din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentințe civile nr. 496/05.06.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. și D.,.

A anulată sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1559A din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs pârâtele D. și C..

II.1. Motivele de recurs

Motivele de recurs se bazează pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) incidente atunci când hotărârea atacata a fost data cu încălcarea/aplicare greșita a normelor de drept material, arătâdu-se că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului și prevederile art. 200 C. proc. civ. privind procedura regularizării.

În privința rolului judecătorului în procesul civil, se susține că judecătorul are posibilitatea de a manifesta un rol activ în limitele prevăzute de lege.

Prevederile art. 200 C. proc. civ. nu impun o obligație în sarcina instanței de fond de a solicita precizări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecata iar neexercitarea acestei facultăți nu reprezintă un motiv pentru desființarea hotărârii.

Astfel, din analiza tuturor considerentelor sentinței, se poate observa faptul ca instanțele de fond a făcut o dublă analiză a motivelor cererii acțiunii, prin raportare la motivele de nulitate invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecata, dar și prin raportare la caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum s-a indicat prin încheierea de ședința din data de 05.06.2020.

Deși acest aspect este criticat de instanța de apel, se consideră ca instanța de fond a făcut o corecta analiză a motivelor de fapt și de drept pe care a fost întemeiată cererea de chemare în judecată care, pentru înlăturarea oricărui dubiu privind pretențiile deduse judecății, a analizat dintr-o dublă perspectiva temeinicia acțiunii.

Prin instituirea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, legiuitorul a urmărit crearea unui mijloc procedural prin care să se evite punerea pe rolul instanțelor judecătorești a unor cereri informe, care să împiedice buna desfășurare a procesului, cu consecința tergiversării acestuia și a efectuării de cheltuieli inutile, atât de către partea adversă, cât și de sistemul judiciar.

Pe de ală parte, se arată că aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. reiese și din prisma criticilor aduse de instanța de apel cu privire la respingerea probatoriului.

Având în vedere aceste aspecte, se consideră ca instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului și prevederile art. 200 C. proc. civ. privind procedura regularizării întrucât neexercitarea acestor facultăți nu reprezintă un motiv pentru desființarea hotărârii.

Instanța de apel a dat o interpretare greșită a prevederilor art. 254 C. proc. civ. privind propunerea probelor și rolul instanței, în motivarea sa, instanța de apel critică soluția instanței de fond în sensul respingerii probei testimoniale motivat de faptul că nu s-a indicat numele martorului/martorilor în cererea de chemare în judecată .

Or, prima instanță a aplicat reclamanților sancțiunea decăderii din proba testimoniala solicitată invocând nerespectarea dispozițiilor art. 254 G proc. civ., respectiv faptul că nu s-a indicat numele martorului și domiciliul acestuia.

Această măsura dispusă de prima instanță nu respectă însă dispozițiile art. 254 alin. (1) C. proc. civ. având în vedere că reclamanții prin cererea de chemare în judecată au solicitat proba cu martori, potrivit art. 184 lit. e) C. proc. civ.

În acest sens, se arată faptul că, deși lipsa elementelor menționate de art. 194 lit. e) C. proc. civ. nu mai poate atrage nulitatea cererii în cadrul procedurii regularizării, neindicarea dovezilor pe care reclamantul înțelege să se folosească ori utilizarea unei formule care echivalează cu neindicarea probelor "orice probe utile cauzei, proba cu martori, etc.) atrage sancțiunea decăderii în condițiile art. 254 C. proc. civ., sancțiune care va fi aplicată de instanță în cursul judecății.

Aceasta critică adusă instanței de fond în sensul că "nu se poate aplica sancțiunea decăderii acestora din proba testimonială, probă solicitată prin cererea de chemare în judecată" întrucât "prima instanța a încălcat dreptul la apărare al reclamanților" se consideră că nu poate fi avută în vedere.

Deși prin teza probatorie s-a indicat faptul că se dorește caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare, instanța de fond a avut în vedere și faptul că pentru existența simulației, este suficient ca actul secret sa fi precedat actul aparent ori să fi fost simulat cu el, chiar dacă înscrisul în care s-a consemnat că înțelegerea între parți, deci convenția în sens de operațiune juridica (negotium), să fie anterioară actului aparent sau concomitentă.

Din economia dispozițiilor cuprinse în art. 1175 C. civ. rezultă ca simulația presupune existenta unui act juridic secret care înlătura sau modifica un act aparent iar din această cauză, simulația nu poate fi dovedită între părțile contractante decât printr-un contraînscris, care ar anihila sau modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat.

Având în vedere aceste aspecte, se consideră că instanța de apel a dat o interpretare greșită a prevederilor art. 254 C. proc. civ. privind propunerea probelor și rolul instanței întrucât instanța de fond în mod corect a dispus decăderea reclamanților din administrarea probei testimoniale și respingerea interogatoriului ca nefiind util cauzei.

Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 480 C. proc. civ. încâlcând totodată prevederile art. 7 C. proc. civ. - principiul legalității, și prevederile art. 9 C. proc. civ. - principiul disponibilității.

Soluția instanței în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanța este motivat de faptul că "fără a se fi solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru respectarea garanțiilor conferite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit art. 3 C. proc. civ., Curtea apreciază că se impune anularea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru stabilirea clară a obiectului cererii de chemare în judecată, pentru formularea apărărilor corespunzătoare și administrarea unui probatoriu pertinent care să conducă la soluționarea corectă a cauzei".

În primul rând, se consideră ca soluția instanței de apel de trimitere spre rejudecare a cauzei încălca principiul legalității prev. de art. 7 C. proc. civ. care prevede că procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale iar orice măsura trebuie să fie în deplină consonanță cu legea și să se întemeieze pe aceasta, în caz contrar hotărârile sale fiind susceptibile de a fi desființate în căile de atac.

Nu în ultimul rând, aceasta soluție încalcă și principiul disponibilității prev. de art. 9 C. proc. civ. care prevede ca obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Pe lângă aceste aspecte, se consideră ca un astfel de motiv cu greu ar putea fi încadrat în noțiunea de "soluționare a procesului fără a intra în cercetarea (judecarea) fondului" întrucât, chiar instanța de apel a reținut că instanța de apel a analizat temeinicia cererii din dubla perspectiva, simulația și motivele de nulitate absolută invocate prin acțiune.

Așa fiind, când se constată ca exista un atare motiv de nulitate, instanța de apel, anulând în tot sau în parte, trebuia sa rețină procesul spre rejudecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.

Chiar și în ipoteza în care aceasta judecata s-a făcut în condiții de neregularitate procedurală, nulitatea de care este lovita hotărârea pronunțată în aceste condiții poate fi remediată doar în condițiile alin. (6) al art. 480 C. proc. civ., adică prin reținerea procesului spre judecare de către instanța de apel, după anularea hotărârii atacate.

De asemenea, în practica judiciara s-a decis că trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță cu recomandarea punerii în discuția pârtilor a necesitații efectuării unei expertize care să stabilească elementele legate de cererea dedusă judecații excede noțiunii de necercetare a fondului.

În al doilea rând, se consideră ca instanța de apel avea posibilitatea ca, în temeiul limitelor efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat sau s-a supus judecații la prima instanță, să dispună din propria inițiativa încuviințarea probelor solicitate în fata instanței de fond și să solicite explicații pretențiilor invocate primei instanțe.

Potrivit art. 478 alin. (4) C. proc. civ., părțile pot sa expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile și apărările adresate primei instanțe, fără ca aceasta să reprezinte formularea de cereri noi în apel.

Mai mult, dispoziția legală înscrisa în alin. (4) al art. 478 C. proc. civ. nu constituie o abatere de la regula stabilită în alin. (1) și 3) ale aceluiași articol, deci, prin intermediul explicitării pretențiilor nu s-ar putea ajunge la modificarea cadrului procesual stabilit în fata primei instanțe, nici sub aspectul obiectului și nici al cauzei.

Practic, ce invocă instanța de apel este faptul că cererea formulată în fata primei instanțe nu a fost suficient de clară astfel încât instanța de apel nu a înțeles pe deplin obiectul cauzei și nici nu a cerut lămuriri părților.

Or, din motivarea instanței de apel, se consideră ca motivul de nulitate reținut se circumscrie pe deplin deciziei nr. 28/2015 - ÎCCJ întrucât noțiunea de "pretenție" este folosită intr-un sens mai larg și cuprinde ipoteza: corecta lămurire a limitelor judecății în prima instanța (obiectul cererii de chemare în judecată).

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimații - reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare la recursul declarat de către D. și C., împotriva deciziei Civile nr. 1559A/10.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul x/2019, solicitând respingerea recursului ca fiind inadmisibil, în principal, și nefondat, în secundar, potrivit distincțiilor ce urmează în considerentele ce succed.

Recurenții au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, indicând ca unic temei de nelegalitate art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. privind greșita aplicare a normelor de drept material.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursule declarat de pârâtele D. și C. este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Cu prioritate, Înalta Curte se va pronunța asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pe care o va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În speță, se va respinge excepția invocată, Înalta Curte constatând că motivele de recurs vizează încălcarea, de către instanța de apel, a principiului rolului activ al judecătorului și dreptului la apărare, critici ce pot fi circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Criticile recurentelor, întemeiate pe prevederile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se privesc a fi fondate, însă, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5, astfel cum se va arăta.

Motivele de recurs vizează, în esență, încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept procesual, menționându-se că instanța de apel a casat și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, în condițiile în care a analizat motivele cererii de chemare în judecată prin raportare la motivele de nulitate invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată, adică caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare și cauza ilicită a obiectului contractului de vânzare-cumpărare (deși prin încheierea de ședință din 05 iunie 2020, s-a reținut temeiul juridic indicat de către apărătorul reclamanților ca fiind dispozițiile legale ce reglementează simulația).

Se mai susține că, prin soluția pronunțată, instanța de apel le-a încălcat și dreptul la apărare cât timp reclamanții nu au indicat în cadrul probei testimoniale numele și domiciliul martorului pentru a fi în măsură să formuleze apărări.

În conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, să enunțe direct cele constatate și dovezile care au determinat această convingere, să arate, de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, iar dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. În acest sens, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, trebuie să se dispună ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.

Înalta Curte reține temeinicia criticilor recurentelor din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigențelor impuse de principiul dreptului la un proces echitabil. Dreptul recurentelor la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, include și dreptul de a beneficia de examinarea reală și efectivă a apărărilor lor relevante pentru cauză, aspect care include stabilirea unei situații juridice reale și complete în cauză, în vederea aplicării corecte a normelor de drept incidente.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că în mod greșit a reținut Curtea de apel că tribunalul, prin modul de administrare al probelor și motivarea dată sentinței ce face obiectul apelului nu a dezlegat pe fond cererea reclamanților, cât timp nu se cunoaște care este obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv dacă este o acțiune în declararea simulației unui contract,ca operațiune ce are o cauză ilicită, sau dacă este o acțiune în nulitate absolută contract pentru cauză ilicită.

Or, prima instanță corect a reținut că reclamanții, prin acțiunea formulată au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare nr. x/15.04.2014, pentru lipsa cauzei și cauza ilicită, determinat de faptul că scopul încheierii acestuia nu a fost de a transmite un bun în schimbul prețului, ci de a sustrage bunul reclamanților de la o posibilă urmărire silită, fiind practic o vânzare deghizată. De asemenea, în mod just s-a constatat că reclamanții, deși fac trimitere la încălcarea unor norme de drept a căror sancțiune este nulitatea absolută, din situația de fapt și motivele invocate de reclamanți s-a reținut că aceștia invoca existența unei simulații cu privire la natura juridică a contractului, pentru evitarea urmării silite a bunului, ceea ce este diferit de nulitatea absolută.

Drept urmare, sunt fondate criticile recurentelor privind încălcarea rolului activ al judecătorului, instanța încălcând regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Casarea unei hotărâri în temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se poate obține în condiții diferite, după cum este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, cu alte cuvinte, după cum suntem în prezența unei nulități absolute sau a uneia relative.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor rolului active, al publicității, oralității, contradictorialității etc.

Rolul activ al judecatorului presupune obligația instanței de judecată de a stabili starea de fapt și de drept din speță, în scopul aflarii adevarului, atunci când este învestită cu situații de fapt ori raporturi juridice complexe, iar părțile nu au propus probe ori probele administrate - la propunerea părților - sunt insuficiente.

În conformitate cu prevederile art. 22 C. proc. civ., cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare. Sub acest aspect, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părții, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, în scopul stabilirii adevărului.

În cauza dedusă judecății, din modul de argumentare a soluției pronunțate, rezultă că instanța de fond a dat eficiență principiului disponibilității, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, având reprezentarea clară asupra obiectului cererii deduse judecății astfel că în mod greșit instanța de apel a admis apelul, a anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta corespunzând unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil.

În temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., se va admite recursul de față și se va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță, reținându-se caracterul fondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Instanța de rejudecare va pune în discuția părților probele care se vor administra, cu respectarea normelor procedurale, statuând motivat și argumentat, urmând să procedeze la aplicarea dispoziților legale incidente.

Pentru aceste considerente, se va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți A. și B., se va admite recursul declarat de pârâtele D. și C. împotriva deciziei civile nr. 1559A din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți A. și B..

Admite recursul declarat de pârâtele D. și C. împotriva deciziei civile nr. 1559A din 10 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 octombrie 2022.