ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1288/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

După deliberare, asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 august 2018, pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Bălan a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Biserica Ortodoxă – Parohia Bălan, obligarea acesteia la plata sumei totale de 56.758 RON, compuse din plată nedatorată în cuantum de 44.000 RON și 12.758 RON, dobândă legală calculată până la 20.06.2018 și în continuare până la data introducerii acțiunii civile, respectiv, până la data plății efective.

În drept, cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357, art. 1341-1344, art. 1635 și următoarele C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat, pe cale de excepție, prematuritatea introducerii acțiunii, solicitând respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 624 din 14 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Harghita, secția civilă a respins excepția prematurității invocate de pârâta Biserica Ortodoxă - Parohia Bălan. A admis acțiunea formulată de reclamantul Orașul Bălan și a obligat-o pe pârâta Biserica Ortodoxă - Parohia Bălan să îi plătească suma de 44.000 RON și dobândă legală la aceasta, în valoare de 12.758 RON, până la 20 iunie 2018 și, în continuare, până la plata efectivă.

Prin decizia nr. 470 din 9 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018 (format în urma declinării judecării cererii de apel, prin decizia civilă nr. 110 din 28 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), Curtea de Apel Târgu Mureș – secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta Biserica Ortodoxă - Parohia Bălan împotriva sentinței nr. 624 din 14 iulie 2020 a Tribunalului Harghita – secția civilă, a schimbat în parte hotărârea atacată și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Orașul Bălan, în contradictoriu cu pârâta Biserica Ortodoxă - Parohia Bălan. A menținut dispoziția privind respingerea excepției prematurității.

Împotriva deciziei nr. 470 din 9 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția I civilă a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Bălan

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă la 8 noiembrie 2021, sub nr. x/2018*, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția din 15 noiembrie 2021, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel în mod greșit nu a aplicat dispozițiile art. 1341 coroborate cu cele ale art. 1635 C. civ., întrucât sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, recurenta executând o obligație ce a constat în acordarea unei finanțări către intimată.

A afirmat că raportul juridic ce legitimează plata este nelegal, aspect care a fost constatat și prin sentința civilă nr. 1875/2018, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2018, cu privire la finanțarea în valoare de 19.000 RON.

Prin urmare, un raport juridic nelegal nu poate fi considerat ca fiind temeiul juridic al plății, rezultând, cu efect retroactiv, inexistența raportului obligațional. Din moment ce nu există temei juridic, recurenta a susținut că a efectuat plata din eroare, în sensul că a avut credința că o datorează.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

La 13 decembrie 2021, intimata-pârâtă Biserica Ortodoxă – Parohia Bălan a depus întâmpinare, susținând nulitatea motivelor de recurs din perspectiva faptului că recurenta, deși a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a indicat normele de drept material pretins încălcate sau greșit aplicate de instanța de apel. Pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Raportul întocmit în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților, iar prin încheierea din camera de consiliu din 7 aprilie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul, stabilind termen pentru soluționarea acestuia la 9 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin cererea de chemare în judecată (intitulată "acțiune în restituirea plății nedatorate") reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Bălan a solicitat obligarea pârâtei Biserica Ortodoxă - Parohia Bălan la plata sumei totale de 56.758 RON, compusă din plată nedatorată în cuantum de 44.000 RON și 12.758 RON reprezentând dobânda legală calculată până la data de 20 iunie 2018 și în continuare până la data introducerii cererii, respectiv până la plata efectivă.

Din situația de fapt dedusă judecății, astfel cum a fost stabilită de instanța de apel, rezultă că, în urma controlului efectuat la Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Bălan, prin Raportul Camerei de Conturi Harghita nr. 6360/29.11.2017 și Decizia nr. 42/29.12.2017, s-a stabilit ca finanțare nelegală acordarea de sume din bugetul local către Biserica Ortodoxă - Parohia Bălan, fiind astfel necesar a se verifica dacă sunt îndeplinite în cauză condițiile plății nedatorate pentru nașterea obligației de restituire în sarcina beneficiarei pârâte.

Art. 1341 alin. (1) C. civ. instituie principiul potrivit cu care orice plată presupune o datorie. Așadar, plata ca operațiune juridică presupune existența unei obligații care trebuie stinsă. Dacă o asemenea obligație nu există, și eventual s-a făcut o plată, ea nu este valabil săvârșită, fiind lipsită de cauză. În acest caz se poate aprecia că s-a făcut o plată nedatorată care va trebui să fie restituită, întrucât, conform textului de lege de mai sus, "Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire".

Înalta Curte constată, astfel cum a statuat și instanța de apel, că pentru a se naște raportul juridic în temeiul căruia accipiensul (cel care a primit plata nedatorată) va fi obligat la restituirea către solvens (cel care a efectuat plata nedatorată) a ceea ce a primit este necesară întrunirea mai multor condiții, și anume: prestația pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificația operației juridice a unei plăți, să fi fost făcută, așadar, cu titlu de plată; datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens și accipiens; plata să fi fost făcută din eroare, ceea ce înseamnă ca solvensul să fi avut credința că este debitor al accipiensului.

În cauză, Înalta Curte observă că a fost analizată întrunirea acestor condiții, în sensul că instanța de apel a stabilit în concret, în funcție de raporturile juridice dintre părțile în litigiu, ce plăți s-au făcut și cu ce titlu.

Astfel, a reținut că însăși reclamanta a arătat prin acțiunea de față că sumele de bani alocate pârâtei în perioada 2014 - 2017 au avut la bază aprobarea acestora prin hotărârile consiliului local, sens în care se constată că prestația nu a fost efectuată din eroare, pârâta îndeplinind condițiile legale pentru a putea beneficia de sprijin financiar.

Instanța de apel a considerat, cu trimitere la mijloacele de probă administrate, că sentința civilă nr. 1875/27.12.2018 pronunțată de Tribunalul Harghita (definitivă prin decizia nr. 622/R/02.07.2019 a Curții de Apel Târgu Mureș), prin s-a constatat că pentru sumele alocate în anii 2016 și 2017 (9.000 RON+10.000 RON) nu a fost întru totul respectată procedura prevăzută de art. 5 alin. (1) și art. 14-15 din H.G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, nu este opozabilă pârâtei decât ca un mijloc de probă susceptibil a fi contrazis într-un alt litigiu, aceasta nefiind parte în procesul menționat.

Or, starea de fapt rezultată din considerentele acestei hotărâri a fost răsturnată în cauză, pârâta depunând la dosar oferte de preț, devize de lucrări, facturi fiscale privind achiziționarea a diverse materiale de construcții, certificat de urbanism pentru reparații la clădirea bisericii și planșe foto reprezentative, probând prin aceste documente justificative utilizarea în scopurile prevăzute de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 82/2001 atât a sumei anterior evocate, cât și a celei de 10.000 RON primite în anul 2017, conform aprobării consiliului local prin Hotărârea nr. 46/2017 și a Ordinului de plată nr. x/04.10.2017.

De altfel, reclamanta nici nu a susținut utilizarea fondurilor alocate în alte scopuri decât cele pentru care i-au fost acordate pârâtei și nici nu a contestat veridicitatea lucrărilor de reparații executate.

În atare condiții de fapt, care nu pot fi reevaluate în recurs, instanța de apel a statuat că sumele pretinse au fost plătite de partea reclamantă către partea pârâtă în considerarea prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 82/2001, în vederea stingerii unei obligații legal și valabil asumate, iar fondurile alocate unității de cult au fost utilizate cu respectarea destinației avute la acordarea acestora.

Constatând că sumele de bani menționate nu au fost plătite de partea reclamantă din eroare, instanța de apel a reținut în mod corect că raportului juridic dedus judecății nu îi sunt incidente dispozițiile art. 1341 C. civ.

Ca atare, considerând, rezultat al evaluării probatoriilor administrate, că partea reclamantă nu a dovedit că ar fi plătit din eroare părții pârâte suma de 44.000 RON, adică având doar credința subiectivă că este debitoare și că datorează plata, ci în considerarea existenței unui temei juridic real al plății, instanța de apel a statuat în mod corect că acțiunea în repetițiunea nu poate fi primită.

Așa fiind, critica părții reclamante formulată prin recurs cu privire la soluția de respingere a acțiunii deduse judecății se dovedește a fi nefondată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caz în care, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Bălan împotriva deciziei nr. 470 A din 9 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Întrucât intimata-pârâtă Biserica Ortodoxă – Parohia Bălan nu a făcut dovada suportării cheltuielilor de judecată pentru faza procesuală a recursului potrivit art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de această parte în condițiile art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Bălan împotriva deciziei nr. 470 A din 9 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte Biserica Ortodoxă – Parohia Bălan privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2022.