ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2346/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 06.02.2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamantul Secretariatul de Stat pentru Culte a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Prăjești, obligarea acesteia la plata sumei de 233.000 RON reprezentând ajutor financiar de la bugetul de stat pentru reparații capitale, sumă atribuită prin H.G. nr. 673/2017, reprezentând creanță principală ce se cuvine bugetului general consolidat al statului, care nu a fost justificată și nici restituită în termenul prevăzut de dispozițiile legale, achitarea creantelor bugetare accesorii formate din dobânzi și penalități de întârziere aferente creanței bugetare principale, ce urmează a fi calculate până la data plății efective a acesteia. În drept, a invocat art. 15 alin. (3) din H.G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001, respectiv art. 113 alin. (1) pct. 7 și art. 194 C. proc. civ. Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei prin raportare la valoarea obiectului cererii și a solicitat obligarea reclamantului-pârât la a vira în contul parohiei sumele ridicate în mod abuziv, respectiv suma de 367.000 RON. Prin sentința nr. 5745/06.06.2019, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a la 04.07.2019 cu același număr. La termenul din 10.10.2019, pârâta-reclamantă a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, excepția fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea din 30.12.2019.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 1184/28.07.2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului-pârât față de cererea reconvențională, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea; a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata, către reclamantul-pârât, a sumei de 178.060,16 RON; a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 612/A/12.04.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinței; a admis apelul reclamantului; a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat-o pe pârâta-reclamantă Parohia Ortodoxă Prăjești și la plata, către reclamantul-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte, a dobânzilor și a penalităților de întârziere fiscale, aferente sumei de 178.060,16 RON, de la data deciziei și până la data plății efective; a menținut în rest sentința civilă apelată. Prin decizia nr. 1259/A/06.10.2023, a aceleiași instanțe, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 612/A/12.04.2023 formulată de reclamantul Secretariatul de Stat pentru Culte; a fost dispusă completarea dispozitivului deciziei menționate, în sensul că pârâta Parohia Ortodoxă Prăjești a fost obligată să plătească apelantului-reclamant Secretariatul de Stat pentru Culte suma de 2.333 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru).

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 612/A/12.04.2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs atât reclamantul-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte, cât și pârâta-reclamantă Parohia Ortodoxă Prăjești. i. În ceea ce privește recursul reclamantului-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte: Recurentul-reclamant a arătat că, în vederea înlăturării efectelor calamităților naturale produse de furtuni, la începutul lunii septembrie 2017, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 673/2017 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017. La poziția nr. 24 din Anexa nr. 4 a actului normativ mai sus menționat a fost stabilit un sprijin financiar în sumă de 600.000 RON pentru refacerea Bisericii ortodoxe Prăjești, afectată de aceste calamități naturale. Pârâta a depus la Secretariatul de Stat pentru Culte, la data de 02.10.2017, cererea pentru acordarea acestui sprijin financiar, menționând în cuprinsul cererii că sumele alocate sunt necesare pentru reabilitarea și reparația bisericii parohiale Prăjești. În baza art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România aprobate prin H.G. nr. 1470/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constatând temeinicia cererii formulate de către această parohie, Secretariatul de Stat pentru Culte a virat în contul pârâtei, prin ordinul de plată nr. x/11.11.2017, suma de 600.000 RON, ce ar fi trebuit folosită pentru refacerea Bisericii Ortodoxe Prăjești, conform devizului ofertă anexat la dosarul de acordare a sprijinului financiar. De asemenea, odată cu cererea nr. x/02.10.2017, la dosarul de acordare a sprijinului financiar a fost depusă și o declarație din data de 02.10.2017, prin care reprezentantul pârâtei a declarat că va respecta destinația sprijinului financiar și scopul pentru care a fost acordat. La data de 13.10.2017, în completarea dosarului de solicitare a sprijinului financiar, pârâta a depus cererea înregistrată sub nr. x/13.13.10.2017, prin care solicita Secretariatului de Stat pentru Culte un acord pentru schimbarea destinației sumei de bani alocate, în sensul folosirii acesteia pentru construirea unui nou lăcaș de cult. Secretariatul de Stat pentru Culte nu a emis un asemenea acord, deoarece ar fi fost încălcate prevederile H.G. nr. 673/2017. La întocmirea decontului justificativ pentru sprijinul financiar acordat (documentație depusă la data de 27.06.2018, sub nr. 3710), pârâta nu a avut în vedere dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1470/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a depus, la Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru justificarea sumelor acordate, o documentație care conținea neconcordanțe față de documentația depusă la momentul solicitării sprijinului financiar. Din această documentație justificativă (depusă la dosarul cauzei) rezulta că sumele alocate au fost folosite pentru lucrări ce nu erau menționate în devizul înaintat pentru obținerea sprijinului financiar. Cu alte cuvinte, destinația sumei acordate ca sprijin financiar pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale a fost schimbată. Mai mult, documentele depuse spre justificarea sprijinului nu sunt conforme cu dispozițiile art. 15 din H.G. nr. 1470/2002. Devizul ofertă depus odată cu cererea de acordare a sprijinului financiar alocat prin H.G. nr. 673/2017 depus la data de 02.10.2017 pentru reabilitarea și reparația bisericii parohiale Prăjești se referă la materiale și la lucrări de reparații pentru refacerea acoperișului, cu înlocuirea elementelor de șarpantă deteriorate din cauza furtunii, montarea învelitorii (coame, dolii, sorturi, parazăpezi, jgheaburi, burlane), izolarea acoperișului cu plăci din polistiren expandat și pentru refacerea tencuielii exterioare, cât și a zugrăvelii pereților. Situațiile de lucrări depuse pentru justificarea ajutorului financiar primit cuprind lucrări de reconstruire suprastructură și drum de acces, amenajare drum acces în incintă și suprastructură, lucrări de punere în siguranță și infrastructură, care nu fac parte din categoria lucrărilor ce privesc înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni și pentru care a fost alocat sprijinul financiar, pârâta schimbând destinația sumei acordate ca sprijin financiar pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni în anul 2017 și achiziționând lucrări și materiale care nu reprezentau cheltuieli urgente și care nu se încadrau în scopul prevăzut de H.G. nr. 673/2017. La data de 24.08.2018, suma de 367.000 RON, reprezentând o parte din suma totală de 600.000 RON ce nu a fost justificată până la termenul din data de 05.05.2018, a fost virată de către reprezentantul pârâtei în contul recurentului, prin ordinul de plată nr. x, rămânând nejustificată și nevirată suma de 233.000 RON. În cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, instanța învestită cu judecarea fondului cauzei, a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciare din care a rezultat că din totalul sumei de 233.000 RON solicitată de către recurent, pârâta a justificat suma de 54.939,84 RON. La această expertiză tehnică judiciară, Secretariatul de Stat pentru Culte a formulat obiecțiuni, prin care a arătat că lucrările prezentate de către pârâtă în dosarul de justificare nu se regăsesc în devizul ofertă depus odată cu cererea de acordare a sprijinului financiar alocat prin H.G. nr. 673/2017. Apreciază că expertul a fost în eroare când a concluzionat că pârâta a respectat parțial H.G. nr. 673/2017, iar din suma de 233.000 RON solicitată de reclamant, instanța de fond a acordat doar 178.060,16 RON (menținută în apel). Referitor la taxa de timbru, arată că aceasta a fost reținută în mod nelegal, recurentul fiind scutit de la plata acesteia, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013. Solicită admiterea recursului în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 233.000 RON, reprezentând ajutor financiar de la bugetul de stat pentru reparații capitale utilizat fără respectarea destinației fondurilor prevăzute în H.G. nr. 673/2017, precum și la plata sumei de 2.333 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată în contul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. ii. În ceea ce privește recursul pârâtei-reclamante Parohia Ortodoxă Prăjești: Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. - Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă a arătat că instanțele anterioare au nesocotit dispozițiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și a solicitat, în probațiune, efectuarea unei noi expertize, cu obiectivele menționate în fața primei instanțe și a instanței de apel, prin cele două puncte din obiecțiunile la raportul de expertiză inițial, reluate prin memoriul de recurs. - Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, a arătat că instanțele anterioare exclud din motivări prevederile legale corespunzătoare obiectului cauzei, respectiv legislația aferentă lucrărilor în construcții, sens în care a făcut trimitere la dispozițiile art. 67 alin. (3) din Ordinul nr. 839/2009, la art. 14 alin. (1), (4) și 5 din H.G. nr. 907/2016, la art. 3 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 1470/2002, pe care le-a redat, sub forma citării, făcând trimitere, totodată, și la Legea nr. 10/1995, în ansamblul său, precum și la H.G. nr. 925/1995 și la art. 12 din H.G. nr. 742/2018. - Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, a arătat că instanța de apel a încălcat întreaga legislație aferentă disciplinei în construcții și a aplicat greșit legislația incidentă lucrărilor de construcții, limitându-se doar la aprecierea motivelor prevăzute de O.G. nr. 82/2001, cu încălcarea dreptului la apărare, prin respingerea efectuării unei noi expertize care să conțină și cele două puncte pe care experta nu le-a analizat în răspunsul acesteia la obiecțiunile pârâtei. Recurenta-pârâtă a evidențiat situația de fapt și dispozițiile legale incidente greșit aplicate/interpretate, redate, sub forma citării, apoi a precizat că s-a conformat deciziei din apel și a cerut reproiectarea cu specificația cerută de Curtea de Apel București, de a limita lucrările la soluția minimală. Astfel, a arătat că a contactat trei firme de proiectare și de la fiecare a primit un refuz în acest sens. A menționat că există doisprezece specialiști în construcții care spun că intervenția trebuie să aducă clădirea la normele actuale de rezistență și siguranță și că doar așa își asumă răspunderea, prin semnătură și ștampilă. Recurenta-pârâtă învederează că este ținută de 5 ani să explice un fapt legal și corect, timp în care tot ce s-a putut reconstrui din nava bisericii se degradează, cu riscul compromiterii definitive. Contrar celor reținute de instanța de apel, efectele calamității asupra bisericii sunt deficiențele structurale și nestructurale consemnate în raportul de expertiză, care nu sunt înlăturate prin intervenția minimală. În cauză a fost întocmit un singur raport tehnic, care a fost completat cu rezultatul investigațiilor suplimentare efectuate asupra stării clădirii. Biserica Prăjești are o singură clădire formată dintr-un turn mai nou de cărămidă și o navă veche din pietre și resturi, zidite cu lut, la care se repară turnul și se reface nava pe un alt amplasament, conform proiectului de intervenție autorizat. Autorizația de construire enunță denumirea generică a investiției, fiind absurd să enumere toate categoriile de lucrări ce se vor executa, întrucât în acest caz acesta ar fi avut zeci sau chiar sute de pagini. Devizul estimativ care a stat la baza solicitării ajutorului financiar a fost întocmit imediat după avarie pe baza observațiilor preliminare de la fața locului și sub presiunea situației (vizează o clădire care adăpostește iconostas și mobilier fix sculptat, picturi murale care stăteau sub cerul liber). Stabilirea precisă a lucrărilor ce se impun a fi executate pentru înlăturarea avariilor a necesitat efectuarea unor investigații suplimentare (studii geotehnice, dezveliri de fundații, decopertări de pereți) care au necesitat timp. Pe baza investigațiilor s-a completat Raportul tehnic de expertiză nr. x/2017 și s-a stabilit soluția de intervenție optimă. Raportul devine document suveran și toate documentele precedente trebuie să fie modificate în conformitate cu prevederile acestuia, inclusiv devizele de lucrări. Acesta este motivul pentru care situațiile de lucrări diferă de devizul preliminar, fapt des întâlnit pe șantiere și permis explicit de lege prin Ordinul nr. 839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale, care, la art. 67 alin. (3), stabilește că "se permite schimbarea soluției tehnice ca urmare a decopertărilor sau releveelor de fundații". A menționat că acesta este exact cazul prezentei spețe, în care se pornește de la un plan de măsuri preliminarii bazate pe observații directe cu care se inițiază toate demersurile și se începe lucrarea, iar pe parcurs, după efectuarea tuturor investigațiilor necesare, se fac completări și se formulează concluziile finale. În concluzie, recurenta-pârâtă învederează că niciun proiectant nu își asumă această lucrare decât cu respectarea soluției maximale stabilite de expertul tehnic, situație față de care solicită efectuarea unei noi expertize cu obiectivele identice cu cele solicitate în fața instanțelor anterioare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, recurentul Secretariatul de Stat pentru Culte a solicitat respingerea recursului pârâtei. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., învederează că pârâta nu arată în ce constă, în mod efectiv, depășirea de către instanță a atributelor puterii judecătorești, iar solicitarea de efectuare a unei noi expertize este străină configurației juridice a recursului. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând ajutor financiar de la bugetul de stat pentru reabilitarea și reparația Bisericii parohiale Prăjești, iar temeiul de drept al acestei cereri este reprezentat de dispozițiile art. 15 alin. (3) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România aprobate prin H.G. nr. 1470/2002. Prin urmare, în motivarea sentinței pronunțate, nu se face referire la legislația aferentă lucrărilor în construcții, deoarece atât instanța de apel cât și prima instanță au fost învestite de către reclamant să analizeze cauza dedusă judecății sub aceste aspecte, iar nu în legătură cu încălcarea sau nu de către pârâtă a legislației aferente lucrărilor în construcții. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că destinația sumei acordate cu titlu de sprijin financiar pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale a fost schimbată, iar documentele depuse în justificarea sprijinului financiar nu au fost întocmite cu respectarea art. 15 din H.G. nr. 1470/2002, reluând, sub acest aspect, susținerile formulate pe calea propriului recurs. Prin întâmpinare, recurenta Parohia Ortodoxă Prăjești a solicitat respingerea recursului reclamantului și a arătat că structura clădirii bisericii Prăjești este grav avariată de furtună, soluția optimă de refacere fiind stabilită de către expertul tehnic acreditat în cap 6.3.3 din Raportul de expertiză tehnică, denumită soluția maximală, respectiv consolidarea turnului și reconstruirea navei bisericii. Ca să nu plouă în biserică și să nu cadă elemente desprinse din clădire până când se face proiectul tehnic, expertul tehnic obligă beneficiarul să execute lucrări urgente denumite soluția minimală. Pârâta a executat întocmai cele stabilite de specialiști, fapt confirmat de Inspectoratul de Stat în Construcții. Instanța de apel consideră că era suficient să se execute doar lucrările soluției minimale, ignorând atenționarea expresă făcută de specialiști la pagina 12 din raport, în sensul că soluția minimală nu asigură utilizarea în condiții de siguranță a lăcașului bisericesc. Legea permite completarea soluțiilor tehnice pe parcursul execuției, iar raportul tehnic a stabilit că soluția optimă este aceea a refacerii imobilului. Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural, respingerea recursului pârâtei și admiterea recursului propriu. Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural, respingerea recursului reclamantului și admiterea recursului propriu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., posibilitatea încadrării criticilor deduse judecății prin cele două recursuri formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recursurile sunt nule pentru considerentele ce urmează să fie expuse. i. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte Verificând ansamblul susținerilor recurentului-reclamant, se constată că, limitându-se, pe de o parte, doar la a reitera parte din criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței devolutive de control judiciar, iar, pe de altă parte, la a pune în discuție circumstanțele factuale pe care și-a întemeiat cererea introductivă de instanță, respectiv aspecte ce vizează modalitatea de interpretare a probatoriului, se constată că recurentul-reclamant nu aduce critici concrete, de nelegalitate, deciziei atacate, care să poată fi subsumabile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, sub un prim aspect, se constată că, fără a formula veritabile critici în legătură cu modalitatea de aplicare a regulilor de drept de către instanța de apel, recurentul-reclamant s-a rezumat doar la a expune cadrul factual din speță și la a relua, în mare parte, susținerile deduse judecății în calea ordinară de atac. În acest sens, fără a se grefa pe considerentele deciziei atacate, recurentul-reclamant a reluat aspectele litigioase deduse judecății prin acțiunea formulată, sens în care a invocat nerespectarea, de către pârâta-reclamantă a prevederilor art. 15 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1470/2002, în sensul afectării sumelor ce i-au fost alocate prin H.G. nr. 673/2017 unor lucrări care nu erau menționate în devizul înaintat pentru obținerea respectivului sprijin financiar, respectiv a indicării sumei rămase nejutificată de către pârâta-reclamantă. Cum, însă, întinderea controlului judiciar specific prezentei căi extraordinare de atac este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs, simpla evocare a unor chestiuni de ordin general nu este în măsură a asigura exigențele motivării prezentei căi extraordinare de atac. În egală măsură, nu constituie o veritabile critici de nelegalitate nici susținerile în legătură cu modalitatea de administrare a probatoriului în fața instanțelor fondului, mai exact cu privire la concluzia pretins eronată cuprinsă în cadrul raportului de expertiză tehnică administrat în cursul judecății în fața primei instanțe, privitoare la respectarea parțială, de către pârâta-reclamantă, a prevederilor din solicitarea depusă în vederea acordării sprijinului financiar alocat prin H.G. nr. 673/2017. În acest sens, apar ca lipsite de aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs afirmațiile recurentului-reclamant conform cărora, în realitate, nu ar fi justificată nici suma de 54.939,84 RON, considerată ca fiind întrebuințată legal de către expertul judiciar, aspect care ar rezulta "din întreg materialul probator depus la dosarul cauzei", din moment ce acestea pun în discuție aspecte de netemeinicie, incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului. Or, așa cum s-a arătat, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop, probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care a fost constatată deja pe baza probatoriului administrat de către instanțele devolutive. În consecință, chestiunile vizând modalitatea în care instanța de apel a administrat și interpretat probatoriul dispus în cauză nu reprezintă chestiuni de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în prezenta fază procesuală. Aceasta întrucât, în fața instanței de recurs, nu se poate pune în discuție o reapreciere sau reevaluare a probelor administrate, după cum este inadmisibil a se înfățișa critici de netemeinicie ale hotărârii atacate, căci, dacă s-ar admite această teză, ar însemna acceptarea unei extinderi a controlului judiciar dincolo de limitele prevăzute de lege, cu nesocotirea caracterului nedevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, în acord cu exigențele prevăzute de art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Inadmisibile sunt și cele din urmă susțineri ale recurentului-reclamant, referitoare la greșita stabilire, în sarcina sa, de către instanța de apel, a obligației de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.333 RON, în condițiile în care i-ar fi fost aplicabilă scutirea prevăzută de dispozițiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Or, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. Aceste reglementări relevă faptul că modul de stabilire a taxei judiciare de timbru poate fi contestat printr-o procedură unică, respectiv pe calea reexaminării prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. În consecință, nu este permisă cenzurarea, prin formularea căilor de atac, a modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru, apanajul verificării corectitudinii sumei datorate de parte cu acest titlul aparținând strict instanței care a stabilit respectiva taxă în condițiile procedurii speciale. De altfel, deși inadmisibilă în prezentul recurs, în raport cu prevederile art. 445 C. proc. civ., se constată și că solicitarea recurentului-reclamant de obligare a recurentei-pârâte la plata către acesta a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.333 RON, achitată în apel a făcut deja obiectul analizei instanței de apel, care, prin decizia nr. 1259/A din 6 octombrie 2023, a admis cererea de completare a deciziei recurate în acest sens. Drept urmare, dată fiind omisiunea formulării unei argumentații juridice prin care să se conteste maniera de aplicare a regulilor de drept incidente de către instanța de prim control judiciar, instanța de recurs nu poate decela care anume sunt elementele de nelegalitate a deciziei recurate, astfel încât sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este cea a nulității, care operează inclusiv în ipoteza în care criticile formulate nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, cum este cazul și în speță. ii. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta-reclamantă Parohia Ortodoxă Prăjești Analizând susținerile deduse judecății de către pârâta-reclamantă, se constată că memoriul de recurs se constituie într-o înșiruire de elemente de fapt, de aspecte ce țin de modalitatea de interpretare a probatoriului și de texte de lege, fără însă ca acestea să poată constitui conținutul unor motive de nelegalitate susceptibile de cenzură în faza recursului, dată fiind lipsa indicării, prin raportare la considerentele deciziei atacate, maniera în care ar fi fost nesocotite regulile de drept aplicabile. Deși întemeiat pe motivele de casare constând în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (pct. 4 al art. 488 C. proc. civ.), în cea în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (pct. 6 al aceluiași text de lege), respectiv în cea în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8 al aceluași articol), recurenta-pârâtă a omis să dezvolte critici de nelegalitate derivate din perspectiva acestora, indicarea respectivelor motive de casare fiind formală, în lipsa unei unei argumentații juridice apte de analiză în prezenta cale extraordinară de atac. Astfel, se reține că, impropriu fundamentate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care vizează ipoteza incursiunii puterii judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, susținerile recurentei-pârâte, prin care se solicită efectuarea unei noi expertize judiciare în cauză, depășesc sfera de analiză specifică motivului de recurs invocat, fiind, în realitate, chestiuni de temeinicie plasate în afara controlului de legalitate specific instanței de recurs. Aceasta întrucât nemulțumirile generale ale părții și susținerile legate de modalitatea de interpretare a probatoriului nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, supuse analizei instanțelor devolutive. Așa fiind, aspectul utilității probelor în soluționarea procesului este o chestiune de evaluare a potențialului fiecărei probe de a dovedi faptele propuse, ce conturează cadrul factual, stabilit în vederea aplicării normelor incidente cauzei. O atare aptitudine a probelor, de a conduce la soluționarea cauzei, este lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorilor fondului, cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situația de fapt a cauzei, chestiune exclusă cenzurii instanței de recurs, motiv pentru care reținerile instanței de apel, prin care a fost menținut raționamentul primei instanțe în legătură cu respingerea solicitării pârâtei-reclamante de administrare a unei noi expertize nu pot constitui obiect al verificării jurisdicționale în acest stadiu procesual. Nici susținerile referitoare la existența unui eventual viciu de motivare a deciziei atacate nu sunt subsumabile motivului de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), dată fiind lipsa indicării, în concret, a chestiunilor litigioase determinante rămase în afara analizei instanței de rejudecare. Or, simpla enumerare a unor texte de lege nu echivalează cu formularea unor critici de nelegalitate cu privire la eventuale carențe ale considerentelor deciziei atacate, cât timp motivul de recurs invocat implică arătarea propriu-zisă a greșelilor anume imputate instanței de apel din această perspectivă. În realitate, recurenta-pârâtă urmărește, în mod nepermis, devoluțiunea cauzei în ansamblul său, în vederea restabilirii situației de fapt, sens în care precizează, în mod expres, că susține "cererea de efectuare a unei noi expertize cu obiectivele solicitate în fața primei instanțe și a cele de apel". Cum, însă, aceste susțineri se referă la elemente de fapt și la modalitatea de interpretare a probatoriului, ele nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanțelor de fond. În egală măsură, nici susținerile referitoare la încălcarea normelor de drept material redate, sub forma citării, prin cererea de recurs, nu evocă aspecte de nelegalitate, cât timp, fără a evidenția o eventuală nesocotire a acestora de către instanța de apel, în raport cu raționamentul logico-juridic care fundamentează soluția atacată, recurenta-pârâtă se rezumă doar la invoca o greșită stabilire a cadrului factual. Or, în acest sens, recurenta-pârâtă a înțeles să formuleze susțineri în sensul că "devizul anexat cererii de finanțare cuprindea lucrări care exced cu mult intervenția minimală", în disonanță cu reținerile instanței de apel, potrivit cărora "pârâta-reclamantă a depus cererea pentru acordarea sprijinului financiar conform primei soluții minimale". A mai arătat recurenta-pârâtă și că "efectele calamității asupra bisericii sunt deficiențe structurale și nestructurale, observate și consemnate în raport, care nu sunt înlăturate prin intervenția minimală", în opoziție cu reținerile curții de apel, potrivit cărora "doar cheltuielile pentru intervenția minimală sunt conforme cu scopul pentru care a fost alocat sprijinul financiar". De asemenea, în aceeași manieră, inadecvată procedural, recurenta-pârâtă tinde și la a justifica neconcordanța constatată de instanțele fondului între lucrările din devizul anexat cererii de finanțare și cele executate, indicând că "stabilirea precisă a lucrărilor ce se impuneau a fi executate pentru înlăturarea avariilor a necesitat efectuarea unor investigații suplimentare, care au necesitat timp", pentru a justifica, în acest mod, necesitatea tuturor cheltuielilor efectuate din sprijinul acordat în temeiul H.G. nr. 673/2017, contrar probatoriului administrat. Or, o atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care își au corespondent în considerentele deciziei atacate. Prin urmare, se observă că recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a modalității de apreciere a probelor de către instanța de apel și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. În consecință, simpla susținere a existenței unei încălcări a dispozițiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 10/1995, a prevederilor art. 67 alin. (3) din Ordinul nr. 839/2009, a art. 14 din H.G. nr. 907/2016, al căror conținut normativ a fost redat, sub forma citării, în cuprinsul memoriului de recurs, respectiv a prevederilor H.G. nr. 925/1995 sau a dispozițiilor H.G. nr. 742/2018, menționate per se, în lipsa indicării modalității pretins eronate de aplicare a acestora, nu răspunde exigențelor de motivare a cererii de recurs, în acord cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) raportate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Aceasta cu atât mai mult cu cât judecata înfăptuită în etapa procesuală a apelului nu a antamat aspecte referitoare la aplicarea normelor juridice de care a înțeles să se prevaleze recurenta-pârâtă, ci s-a mărginit, în raport cu limitele învestirii instanței prin acțiunea reclamantului-pârât (dată fiind intrarea sub autoritate de lucru judecat a soluției primei instanțe de respingere a cererii reconvenționale a pârâtei-reclamante, ca efect al neformulării, de către partea interesată, a unor critici în acest sens) și cu apelurile formulate, la verificarea, cu ocazia devoluțiunii cauzei, a respectării, de către pârâta-reclamantă, a scopului pentru care i-a fost alocat sprijinul financiar, potrivit H.G. nr. 673/2017, în raport cu caracterul urgent al lucrărilor necesare pentru înlăturarea calamităților naturale. Or, în urma propriei verificări jurisdicționale a cauzei, instanța devolutivă de control judiciar, reținând cadrul legal incident, în acord cu cauza juridică a acțiunii reclamantului-pârât (constând în nejustificarea, în raport cu prevederile art. 15 din H.G. nr. 1470/2002, a sprijinului financiar acordat pârâtei-reclamante conform H.G. nr. 673/2017), respectând, astfel, limitele învestirii instanței, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., și constatând regularitatea și concludența probatoriului administrat în cauză, a menținut soluția primei instanțe în privința soluției de admitere în parte a pretenției formulate (reținând ca fiind respectată destinția sprijinului financiar doar pentru suma de 54.939,84 RON, din totalul pretenției formulate, de 233.000 RON), modificând sentința doar sub aspectul accesoriilor în materie fiscală, pretinse la debitul principal solicitat. În consecință, suplimentar aspectului neindicării efective a modalității în care normele de drept invocate prin memoriul de recurs ar fi fost aplicabile cauzei, referirile la acestea apar ca fiind formale și deopotrivă în afara cadrului judecății, care a verificat restituirea unor sume de bani plătite din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului, având o anumită afectațiune (respectiv, înlăturarea efectelor calamităților produse de furtuni), iar nu aspecte de calitate sau disciplină în construcții, așa cum se tinde a se demonstra prin criticile din recurs. Așadar, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) Cod procedură civilă, se observă că recurenta-pârâtă a omis să formuleze critici de nelegalitate cu privire la considerentele deciziei atacate. Pentru aceste motive, Înalta Curte va constata ca fiind nule recursurile declarate de reclamantul-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte și de pârâta-reclamantă Parohia Ortodoxă Prăjești împotriva deciziei nr. 612A/2023 din 12 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.