ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1036/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Deliberând , asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 22 ianuarie 2018, reclamanta Compania Națională "Poșta Română" S.A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Oradea și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței:

- să constate că reclamanta a edificat pe terenul proprietatea Statului Român înscris în CF x Seleuș, cu nr. top. x în suprafața totală de 2177 mp, un spațiu comercial din cadrul complexului comercial situat în localitatea Oradea, str. x, cu o suprafața construită de 260 mp, proprietatea sa și să constate că este titulara dreptului de folosința a suprafeței de 129 mp teren aferent construcției;

- să dispună intabularea în CF x a dreptului său de proprietate asupra spațiului comercial și a dreptului de folosința al terenului situat în Oradea, strada x, nr. 88;

- să dispună dezmembrarea imobilelor, clădire și teren, înscris în CF x;

- să dispună deschiderea unei noi cărți funciare în care să dispună înscrierea imobilelor clădire și teren astfel dezmembrat, precum și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției și dreptului de folosința al terenului aferent construcției.

Cererea reconvențională:

Prin cerere reconvențională înregistrată la 6 iunie 2018, pârâtul Municipiul Oradea a solicitat: obligarea reclamantei la plata sumei de 6.966 RON, reprezentând despăgubiri legale, cuantumul tarifului retroactiv pe 3 ani, pentru utilizarea terenului în suprafața de 129 mp, proprietatea Statului Roman și aflat în administrarea Municipiului Oradea; obligarea reclamantei la încheierea unei convenții cu Municipiul Oradea prin care să se reglementeze termenii și condițiile folosinței terenului; obligarea reclamantei la plata sumei de 18 RON/mp/an reprezentând folosința terenului, urmând ca această sumă să fie actualizată anual, în funcție de reglementările în materie.

Hotărârea de declinare:

Prin sentința civilă nr. 5107 din 27 septembrie 2018, Judecătoria Oradea, secția civilă a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Bihor.

Prin sentința civilă nr. 20/C din 18 februarie 2020, Tribunalul Bihor a admis excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. A fost respins capătul de cerere formulat de reclamanta Compania Națională "Poșta Română" S.A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Oradea prin primar și Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de constatarea edificării de către reclamantă a spațiului comercial din cadrul complexului comercial situat în Oradea, strada x, nr. 88, ca inadmisibil; au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Cererea reconvențională formulată de pârâtul Municipiul Oradea prin primar, în contradictoriu cu reclamanta Compania Națională "Poșta Română "SA, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1325 din 18 decembrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Oradea prin primar, împotriva sentinței civile nr. 20/C din 18 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Bihor. A fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Compania Națională "Poșta Română" S.A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și de apelantul-pârât Municipiul Oradea prin primar, împotriva sentinței civile nr. 20/C din 18 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A fost respinsă, ca nefondată, excepția de inadmisibilitate a capătului 1 din cererea de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională "Poșta Română" SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Oradea prin primar.

S-a constatat că reclamanta Compania Națională "Poșta Română" S.A. a dobândit prin efectul legii, potrivit articolelor 1 și 5 din Legea nr. 15/1990 coroborat cu articolul 1, articolul 2 din H.G. nr. 448/1991 și articolul 6 din Anexa 2 din H.G.448/1991 și cu articolul 3 alin. (3) și (4) din H.G. nr. 371/1998:

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Decizia de completare:

Prin decizia civilă nr. 272/A din 2 martie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în baza articolului 444 C. proc. civ., a admis cererea de completare a hotărârii, formulată de apelanta-reclamantă Compania Națională "Poșta Română" S.A. în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și apelantul-pârât Municipiul Oradea prin primar, și în consecință s-a dispus completarea deciziei civile nr. 1325/2020-Ap din 18 decembrie 2020 a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosarul civil nr. x/2018, în sensul că: au fost obligați pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Oradea prin primar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 28.825,48 RON în favoarea apelantei-reclamante Compania Națională "Poșta Română" SA, reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ teritorială – Municipiul Oradea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, acesta din urmă declarând recurs și împotriva deciziei civile nr. 272/A din 2 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Prin recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Oradea împotriva deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, s-a solicitat casarea hotărârii cu consecința modificării deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale.

Au fost formulate următoarele critici de nelegalitate prin prisma dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, s-a suasținut că prin hotărârea recurată, instanța a dat eficiență unor acte normative străine de natura cauzei, ceea ce a dus la stabilirea, pe seama Companiei Naționale "Poșta Romană" S.A., a unui drept de proprietate, construcția aflându-se în proprietatea Statului Român, fiind edificată din fondurile puse la dispoziție potrivit Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 931/1963, că instanta de apel nu a avut în vedere aceste prevederi legale și nici nu le-a examinat.

În acest context, se susține că instanța de apel a reținut ca incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 448/1991 și a H.G. nr. 371/1998, prin similitudine cu societățile comerciale, însă, chiar instanța reține împrejurarea că spre deosebire de societățile comerciale înființate în baza Legii nr. 15/1990, care în baza H.G. nr. 834/1991 au cunoscut o reglementare expresă a situației terenurilor pe care le-au preluat de la fostele societăți comerciale cu capital de stat, fiindu-le eliberate certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în baza art. 5 din H.G. nr. 834/1991, în cazul regiilor autonome ulterior reorganizate nu a existat o asemenea reglementare, motiv pentru care situația terenurilor aferente construcțiilor intrate ope legis în proprietatea regiilor autonome a rămas neclară.

Prin urmare, susține recurenta, există o contradicție evidentă a argumentelor reținute de instanța de apel, care fie apreciază că sunt aplicabile prevederile din Legea nr. 15/19090 coroborate cu cele ale H.G. nr. 834/1991, H.G. nr. 488/1991 și H.G. nr. 371/1998, iar, pe de altă parte, reține că în privința regiilor autonome nu a existat nicio prevedere legală clară privitoare la reglementarea patrimoniului acestora. Practic, instanța constituie un drept de proprietate în favoarea Companiei Naționale "Poșta Romană" S.A..

În situația în care s-ar admite că ar fi aplicabile dispozițiile din actele normative sus-menționate, recurenta susține că se impunea ca și în cazul H.G. nr. 831/1991 să fie urmată o anumită procedură legală instituită chiar de respectiva hotărâre de guvern.

Or, susține recurenta în mod neîntemeiat și cu încălcarea unor dispoziții legale s-a procedat la stabilirea în favoarea reclamantei a unui drept de proprietate asupra construcției, pe baza unor acte normative care nu sunt aplicabile în litigiul pendinte.

Privitor la terenul în suprafață de 129 m.p. aferent construcției, se arată că instanța a apreciat nelegal că reclamanta ar fi dobândit un drept de superficie, deoarece în situația în care ar fi operabil, nu ar putea produce efecte ex tunc ci doar ex nunc. În situația în care ar exista un drept de superficie, s-ar impune ca acesta să fie cu titlu oneros, nicidecum cu titlu gratuit, în caz contrar în favoarea reclamantei operand o îmbogățire fără justă cauză, folosind timp îndelungat un teren fără niciun titlu și fără măcar să achite o redevență pentru folosința acestuia.

În susținerea motivelor de recurs, recurenta a concluzionat în sensul că, în condițiile existenței unui drept de proprietate al Statului Român asupra terenului și a unui drept de administrare operativă al Direcției Județene de Poștă și Telecomunicații Bihor, în speță nu pot fi incidente decât cel mult dispozițiile HCM nr. 931/1963. Se mai învederează că respingând cererea reconvențională, instanța a apreciat neaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1349 și 1357 C. civ., care presupun existența săvârșirii unei fapte ilicite, cu vinovăție, care să producă un prejudiciu, precum și un raport de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Dintre condițiile răspunderii civile delictuale, în ce privește prejudiciul, acesta există atâta timp cât reclamanta a folosit terenul fără niciun titlu, generând o pagubă în patrimoniul Municipiului Oradea și determinând totodată o lipsire a posesiei cu privire la acest teren și la fructele pe care proprietarul putea să le perceapă pentru folosirea lui, fructe constând în cuantumul chiriei ori a despăgubirilor datorate de reclamantă.

Folosința unui teren, chiar în situația în care s-ar admite incidența în cauză a actelor normative invocate de instanța de apel, nu poate fi gratuită decât în anumite condiții stabilite de către părți, sau, mai mult, nu poate produce efecte pentru trecut, ci doar pentru viitor.

Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020, recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a criticat hotărârea ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care au fost formulate următoarele critici:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, se arată că prin sentința civilă nr. 20/C/2020 pronunțată de Tribunalul Bihor, instanța de fond, în mod temeinic și legal a admis excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, și a respins capătul de cerere formulat de reclamanta Compania Națională "Poșta Român" S.A., ca inadmisibil.

În mod greșit instanța de apel a admis apelul formulat și a constatat admisibilitatea cererii reclamantei, deoarece are ca obiect recunoașterea unui drept de proprietate asupra unui imobil, drept dobândit ope legis și nu a unei stări de fapt, cum eronat a reținut instanța de fond.

Se învederează că reclamanta urmărește recunoașterea unei stări de fapt, iar nu constatarea unui drept, solicitându-se constatarea edificării unei construcții și nu a unui raport juridic, situație pentru care legea reglementează o altă procedură, de asigurare probe, conform art. 359 și urm. C. proc. civ., motiv pentru care în mod temeinic și legal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere.

În mod temeinic și legal instanța s-a reținut faptul că reclamanta utilizează un spațiu comercial cu destinația de oficiu poștal, având o suprafață construită de 260 m.p., aflat în incinta complexului comercial situat în Oradea, str. x nr. topo x în suprafață totală de 2177 mp. Potrivit înscrierilor din cartea funciară, dreptul de proprietate asupra imobilului teren de 129 m.p. pe care este edificat spațiul comercial utilizat de reclamantă aparține Statului Român.

Menționează că prin decizia Comitetului executiv al Consiliului Popular al județului Bihor nr. 265/1971 s-a aprobat, începând cu data de 31.12.1970, transmiterea clădirilor din incinta complexului comercial din str. x, Oradea, din administrarea operativă a întreprinderii comerciale de stat "Textile – încălțăminte" Oradea în administrarea operativă a întreprinderilor specificate în anexa 1 a acestei decizii. Potrivit acestei din urmă anexe, ce cuprinde un tabel în care sunt indicați beneficiarii clădirilor din incinta complexului comercial, la pct. 2 este menționată Direcția Județeană P.T.T.R BIHOR, cu o cotă de participare de 64.293 RON din total de 264.293 RON, diferența de 200.000 RON fiind contribuția Consiliului popular al județului Bihor.

Astfel, se arată că decizia nr. 265/1971, aceasta a fost emisă în temeiul Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului, or obiectul primului capăt de cerere este reprezentat de constatarea că reclamanta a edificat pe terenul proprietatea statului spațiul comercial utilizat de aceasta, la care s-a făcut referire anterior, pretenție întemeiată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ.

Potrivit deciziei nr. 265/1971 a Consiliului Popular al Județului Bihor (în prezent Consiliul Județean Bihor), s-au transmis clădirile din incinta complexului comercial din strada x, din administrarea operative a întreprinderii Comerciale de stat "Textile – încălțăminte" Oradea, în administrarea operativă a întreprinderilor specificate în anexa nr. 1 care face parte integrantă; deci a fost transmis doar dreptul de administrare a clădirilor din incinta complexului comercial din strada x, în administrarea întreprinderilor/unităților specificate în anexa nr. 1.

Instanța, în mod corect, a reținut că reclamanta a solicitat constatarea unei situații de fapt, respectiv că a edificat imobilul construcție - spațiu comercial, cerere care este inadmisibilă. Pentru constatarea stărilor de fapt a fost reglementată procedura asigurării probelor; conform prevederilor art. 359 și urm. C. proc. civ., precum și procedura constatării de urgență a unei stări de fapt, conform prevederilor art. 364 C. proc. civ.

Prin urmare, se susține că având în vedere că prin primul petit formulat, se cere constatarea simplului fapt al edificării, nu a unui raport juridic între constructor și proprietarul terenului, iar instanța nu poate decât să concluzioneze că acțiunea reclamantei este una în constatarea unei stări de fapt, nu a unui drept.

De asemenea, hotărârea instanței de fond s-a dat cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ.- respectiv obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, în consecință, având în vedere obligația instanței de respectare a principiului disponibilității și reținând că reclamanta a beneficiat și de cunoștințele consilierului juridic (cererea fiind formulată de acesta), nu se putea proceda la o calificare a acțiunii în sensul constatării existenței unui drept, respectiv a dreptului de proprietate asupra imobilului construcție.

În ceea ce privește cererea de constatare a dreptului de proprietate a reclamantei asupra spațiului comercial cu o suprafață construită de 260 mp, se susține că aceasta este inadmisibilă în temeiul art. 111 C. proc. civ., atâta timp cât reclamanta are la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului, care primează în raport de acțiunea în constatarea dreptului respectiv.

Ori reclamanta în acțiunea formulată solicită ca instanța să constate că aceasta este proprietara/titulara dreptului de proprietate a spațiului comercial cu o suprafața construită de 260 mp, situat în Oradea str. x, și a se dispună intabularea aceștia în CF x, tocmai pe considerentul ca dreptul de proprietate a reclamantei a fost dobândit în baza legii H.G. nr. 371/1998.

Art. 42 din Legea privind serviciile poștale nr. 83/1996 dispune transferarea construcțiilor, spațiilor și terenurilor aferente, proprietate publică a statului, în care se desfășoară activitatea oficiilor poștale, în administrarea Regiei Autonome Posta Romana, pe baza de protocol prin hotărâre a Guvernului.

Recurentul pârât susține că printr-o acțiune în constatare se poate solicita instanței constatarea existenței unui drept sau neexistenței acestuia. Pentru a se putea constata o astfel de situație juridică, adică existența unui drept real de proprietate în patrimonial unei persoane fizice sau juridice, este necesar ca acest drept să fie atestat printr-un titlu, titlu care să îndeplinească condițiile de valabilitate impuse de lege.

Față de situația de fapt învederată, recurentul pârât arată că Poșta Română deține numai un drept de administrare a imobilului în cauză, și nu un drept de proprietate, în sprijinul acestei soluții fiind și art. 136 din Constituție, dar și art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 371/1998 care prevăd că Regia Autonomă Poșta Română poate deține imobile și cu alt titlu decât de proprietate, imobilul din litigiu fiind un imobil preluat cu titlu de administrare și nu de proprietate .

De asemenea se arată că interesul reclamantei este doar de a obține o sentința judecătorească care să-i ateste proprietatea ori acțiunea în realizare primează față de acțiunea în constatarea dreptului, că este de neprimit o acțiune în care reclamantul solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești, doar pentru obținerea unui înscris cu caracter autentic.

Dacă H.G nr. 371/1998 ar fi instituit un drept de proprietate în favoarea reclamantei, nu ar mai fi existat un interes în promovarea unei acțiuni în constatarea acestui drept. Consiliul local/județean al Municipiului Oradea nu a recunoscut niciodată dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu, încasarea taxelor și impozitelor neconferind acest drept, obligația plații revenind și titularilor dreptului de administrare .

Se mai învederează că, susținerea reclamantei cum că a edificat pe terenul proprietatea Statului Roman înscris în CF x Seleus, cu nr. top x în suprafață totală de 2177 mp, un spațiu comercial din cadrul complexului comercial situat în localitatea Oradea, str. x, cu o suprafață construită de 260 mp, proprietatea reclamantei este nefondată, întrucât imobilul a fost edificat anterior anului 1990, în anul 1858, fiind proprietatea Statului Român, în care a funcționat activitatea Poștei Romane (Direcția Județeană de Poștă și Telecomunicații Bihor).

În ceea ce privește solicitarea de a se constata că reclamanta este titulara dreptului de folosință a suprafeței de 129 mp, teren aferent construcției, se susține că o astfel de pretenție nu este întemeiată, de vreme ce reclamanta nu a făcut dovada, în prealabil, a dreptului său de proprietate asupra construcției și, nici nu a învestit instanța în acest sens.

În concluzie, pentru considerentele expuse s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii apelate, în sensul respingerii apelului și a acțiunii ca nefondate.

Prin recursul formulat de pârât împotriva deciziei de completare nr. 272/A din 2 martie 2021, pronunțată de aceeași instanță s-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de completare a deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

În acest sens s-a arătat că în mod netemeinic și nelegal, a fost admisă cererea de completare a deciziei civile nr. 1325/2020-Ap din 18 decembrie 2020 a Curții de Apel Oradea, în sensul obligării intimatului-pârât Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 28.825,48 RON în favoarea apelantei reclamante Compania Națională "Poșta Română" S.A., reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel.

Față de împrejurarea că instanța de fond a respins capătul de cerere privind constatarea edificării spațiului comercial ca inadmisibil, pentru care reclamanta a achitat taxa judiciara de timbru în suma de 16.000 RON, a considerat că pârâtul nu poate fi obligat la plata acesteia, întrucât în apel instanța de judecată a admis apelul formulat, dar a constatat că reclamanta a dobândit prin efectul legii dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind cu totul alt capăt de cerere formulat în fața instanței de fond, diferit față de cel formulat în fața instanței de apel. Prin urmare, nu poate fi obligat la plata sumei de 16.000 RON reprezentând taxa de timbru judiciar stabilită la fond, și nici cea de 9.375,48 RON stabilită în fața instanței de apel.

În ceea ce privește plata sumei de 3450 RON, reprezentând onorariu expert, a considerat că nu poate fi obligat la plata acesteia, atâta timp cât expertiza în cauză este utilă exclusiv reclamantei, în vederea înscrierii în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului, astfel că urmează a fi stabilită în sarcina acesteia.

Intimata-reclamantă Companiei Naționale "Poșta Română" S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea deciziilor recurate.

La 7 iulie 2021, recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei-reclamante ca nefondate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 17 martie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea prin primar împotriva deciziei nr. 1325/AP din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 1325/AP din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I și împotriva deciziei nr. 272/A din 2 martie 2021 pronunțată de aceeași instanță și a fixat termen la 12 mai 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursurilor.

I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurenți, împotriva deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea, împotriva deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, Înalta Curte reține că acest motiv de recurs consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs – nemotivarea hotărârii – deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța sau dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată. Or,din perspectiva celor expuse, susținerile recurentei pârâte privind presupusa contradictorialitate în sensul că instanța de apel a dat eficiență unor acte normative străine de natura cauzei, ceea ce a dus la stabilirea, pe seama Companiei Naționale "Poșta Romană" S.A., a unui drept de proprietate, nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanța de apel și-a argumentat atât în drept cat și în fapt, soluția adoptată, în raport de obiectul dedus judecății, precum și în condițiile în care motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Astfel, Înalta Curte reține că instanța de apel și-a motivat/argumentat soluția adoptată reținând că "din modul în care reclamanta apelantă și-a formulat cererea de chemare în judecată, din petitul acțiunii și explicarea acestui petit în fapt și în drept, rezultă cu claritate că se urmărește recunoașterea de către instanță a dobândirii unui drept de proprietate ope legis asupra unei construcții, mai precis a unui spațiu comercial situat la parterul complexului comercial din Oradea, unde funcționează poșta. Astfel chiar dacă se face vorbire în primul aliniat despre edificarea unei construcții pe terenul Statului, se arată în continuare că acest spațiu este proprietatea reclamantei, care deține și un drept de folosință asupra terenului, solicitându-se totodată întăbularea dreptului de proprietate asupra spațiului comercial și a dreptului de folosință asupra terenului aferent în cartea funciară. Mai mult toată argumentația în drept a cererii de chemare în judecată vizează o succesiune a legilor în timp prin care reclamanta urmărește să dovedească modul în care imobilul în litigiu a trecut în administrarea antecesorilor în drepturi ai reclamantei prin legi succesive, apreciind că în virtutea acestor legi a devenit proprietara spațiului comercial și titulara dreptului de folosință asupra terenului aferent,,. În motivarea/argumentarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, în concluziile scrise depuse la dosar la 29 ianuarie 2020 reclamanta reiterează foarte clar cererea de constatare a calității sale de proprietar asupra spațiului, respectiv a stabilirii unei stări de drept., ",În realitate admiterea eronată a excepției de inadmisibilitate de către instanța de fond se datorează unei calificări greșite date obiectului cauzei, mai precis primului capăt de cerere, care a fost apreciat eronat ca fiind o cerere în constatarea unei stări de fapt, deși era o acțiune în realizare prin care se urmărerea constatarea dobândirii ope legis a unui drept de proprietate asupra unei construcții, aspect ce se putea lămuri facil din conținutul acțiunii sau solicitând lămuriri în condițiile art. 22 alin. (2) și (4) C. proc. civ..Mai mult deși instanța a reținut ca fiind inadmisibil primul capăt de cerere, nu a pus în discuția contradictorie a părților această excepție, cu încălcarea art. 14 alin. (4) și (6) C. proc. civ.

Astfel principiul contradictorialității reglementat de art. 14 alin. (6) C. proc. civ., impune instanței obligația de a pune în discuția contradictorie a părților toate excepțiile și aspectele de fapt și de drept ale cauzei și de a-și fundamenta hotărârea numai pe motivele de fapt și de drept ce au fost supuse în prealabil dezbaterii contractorii. Or, în speță instanța de fond nu a pus în discuția părților calificarea juridică a cererii, în schimb a încuviințat probatoriul cu înscrisuri și expertiză judiciară, nu a pus în discuție excepția inadmisibilității primului capăt de cerere iar în ședința publică din 20 ianuarie 2020, potrivit încheierii de ședință de la acea dată, ulterior depunerii raportului de expertiză, instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul pe fondul cauzei. Cu toate acestea în privința primului capăt de cerere a reținut, cu încălcarea art. 14 alin. (4) și (6) C. proc. civ., cu nesocotirea art. 22 alin. (2) și (4) C. proc. civ. că ar fi inadmisibil. Soluția de admitere a acestei excepții este nu doar nelegală dar și netemeinică deoarece se fundamentează pe o calificare greșită a obiectului cererii, care este o veritabilă acțiune în realizare urmărindu-se recunoașterea unei stări de drept și nu de fapt, cum eronat a apreciat instanța de fond.

În argumentarea/motivarea soluției adoptate, instanța de apel a analizat raporturile juridice dintre părți în concordanță atât cu obiectul dedus judecății, precum și în raport de, succesiunea legilor în timp aplicabile situației juridice a imobilului din litigiu, reținând că, că imobilul în litigiu, constând în construcție reprezentat de un spațiu, situat la parterul complexului comercial din Oradea, strada x, nr. 88, județul Bihor, cu o suprafață construită de 257,96 mp și o suprafață utilă de 210,91 mp., compusă din sală clienți cu ghișee, două magazii colete externe, birou, două holuri, toaletă, două săli de colete, casierie și vestiar, înscris în CF Colectiv nr. x Seleuș sub nr. topografic x, așa cum a fost acesta identificat de expert prin raportul de expertiză topografică nr. 391/11.11.2019 și anexele acestuia, efectuat de A. în dosar se află în prezent, prin efectul legii în propriatatea reclamantei Compania Națională Poșta Română, fiindu-i transmis dreptul tot prin efectul legii de către antecesorii în drepturi Regia Autonomă Poșta Română iar acesteia de către Regia Autonomă Rom-Post-Telecom, potrivit articolelor 1 și 5 din Legea 15/1990 coroborat cu articolul 1, articolul 2 din H.G. nr. 448/1991 și articolul 6 din Anexa 2 din H.G.448/1991 și cu articolul 3 alin. (3) și (4) din H.G. nr. 371/1998., Din perspectiva Din Din

Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat atât în fapt cât și în drept soluția adoptată, neexistând în considerentele hotărârii aspecte contradictorii sau străine de obiectul dedus judecătii, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea prin primar împotriva deciziei nr. 1325/AP din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Prin recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, s-a susțșinut că hotârârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca în mod greșit instanța de apel a constatat admisibilitatea cererii reclamantei, întrucât pentru constatarea stărilor de fapt a fost reglementată procedura asigurării probelor conform prevederilor art. 359 și urm. C. proc. civ., precum și procedura constatării de urgență a unei stări de fapt, conform prevederilor art. 364 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" invocat de recurent ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză. Or, raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a reținut natura juridică a acțiunii reclamantei, acțiune în realizare, în condițiile în care "din modul în care reclamanta apelantă și-a formulat cererea de chemare în judecată, din petitul acțiunii și explicarea acestui petit în fapt și în drept, rezultă cu claritate că se urmărește recunoașterea de către instanță a dobândirii unui drept de proprietate ope legis asupra unei construcții, mai precis a unui spațiu comercial situat la parterul complexului comercial din Oradea, str. x unde funcționează poșta". Din această perspectivă instanța de apel a constatat că, prin primul capăt de cerere, reclamanta urmărește recunoașterea dreptului de proprietate asupra unui spațiu din incinta unui centru comercial, drept dobândit în virtutea legii, potrivit dispozițiilor legale invocate în petitul cererii, respectiv Legea 15/1990, H.G.448/1991 și H.G.371/1998 urmărind înscrierea acestuia în cartea funciară, deoarece chiar dacă un drept conferit prin lege, operează în virtutea legii, pentru ca acesta să fie opozabil terților, fiind vorba de un imobil construcție, se impune înscrierea dreptului în cartea funciară în baza unei hotărâri judecătorești care constată existența dreptului,,. Or, în raport de natura juridică a litigiului, de obiectul dedus judecații, precum și în raport de succesiunea legilor în timp aplicabile situației juridice a imobilului din litigiu, Înalta Curte reține că instanța de instanța de apel a făcut o legală și corectă apreciere a raporturilor juridice dintre părți și a dispozițiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei civile nr. 1325 în 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, urmează a fi respins ca nefondat în temeiul at 496 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei civile de completare nr. 272/A din 2 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținându-se că în mod nelegal a fost admisă cererea de completare a deciziei civile nr. 1325/2020-Ap din 18 decembrie 2020 a Curții de Apel Oradea, și că în mod a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 28.825,48 RON în favoarea apelantei reclamante Compania Națională "Poșta Română" S.A., reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin decizia civilă de completare nr. 272/A din 2 martie 2021, instanța de apel în temeiul art. 444 C. proc. civ., și în aplicarea dispozițiilor art. 451 și 453 C. proc. civ. a admis cererea de completare a deciziei nr. 1325 în 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, și a dispus obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 28.825,48 RON în favoarea apelantei reclamante Compania Națională Poșta Română S.A, reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel, reținându-se că se impune completarea deciziei ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamantă și a faptului că instanța nu s- a pronunțat asupra cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Or, față de soluția de admitere a apelului reclamantei, în condițiuile în care instanța de apel a omis să se pronunțate prin decizia nr. 1325 în 18 decembrie 2020, asupra cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o legală și corectă interpretare a dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., raportat la art. 453 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, motiv pentru care sunt nefondate susținerile legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse,cum susținerile recurentului pârât Ministerul Finanțelor nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta curte urmează a respinge ca nefondat și recursul declarat împotriva deciziei nr. 272/A din 2 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea prin primar împotriva deciziei nr. 1325/AP din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, pentru și în reprezentarea Statului Român, împotriva deciziei nr. 1325/AP din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I și împotriva deciziei nr. 272/A din 2 martie 2021, pronunțată de aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2022.