ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 02 februarie 2023

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 65 din 17 martie 2021, pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară, în temeiul art. 256 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 61 alin. (1), (2) și 4 lit. c) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat, la pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 RON (200 zile - amendă x 20 RON corespunzătoare unei zile amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de "tulburare de posesie".

Fapta dedusă judecății este concurentă cu fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 1.800 RON (180 zile x 10 RON), prin sentința penală nr. 1/04.01.2019, pronunțată de Judecătoria Lehliu – Gară, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 528/A/14.04.2019 a Curții de Apel București – secția a II-a Penală.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., pedeapsa de 2.000 RON amendă penală s-a contopit cu pedeapsa de 1.800 RON amendă penală în pedeapsa cea mai grea de 2.000 RON amendă penală la care s-a adăugat sporul de 600 RON (1/3 din totalul celeilalte pedepse de 1.800 RON), aplicând inculpatului A. pedeapsa rezultantă în cuantum de 2.600 RON amendă penală.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată, pedeapsa executată, în cuantum de 1.800 RON, urmând ca inculpatul să mai achite diferența amenzii penale în cuantum de 800 RON.

În temeiul art. 63 C. pen., i s-a atras atenția inculpatului "în caz de neexecutare cu rea credință a pedepsei amenzii, aceasta se înlocuiește cu pedeapsa închisorii".

Acțiunea civilă formulată de partea civilă B., s-a admis în parte și, în temeiul art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare în sensul obligării inculpatului să procedeze la desființarea construcțiilor edificate pe terenul intravilan deținut în com. Frăsinet, sat Frăsinet, str. x (fostul nr. 137), jud. Călărași, de către persoana vătămată B. (construcție edificată din BCA, acoperită cu țiglă metalică, prevăzută cu ferestre tip termopan și ușă exterioară metalică – L = 14,5 m, l = 6,25 m, construcție – grup sanitar – edificată din BCA, cu dimensiunea de 180 x 170 cm, a porțiunii de gard din partea de Sud pe o lungime de 32,4 m și a unei alei din dale beton cu L = 18 m, l = 2,5 m și 1 m – redate în procesul – verbal întocmit la data de 28.11.2018, în schițele aferente și în planșele foto de la filele x – 82 din dosarul de UP – vol. II), eliberarea terenului și permiterea accesului persoanei vătămate în imobilul de la adresa menționată.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale de condamnare, în termenul legal, inculpatul A. a formulat apel solicitând, în principal, încetarea procesului penal ca urmare a tardivității plângerii penale și, în subsidiar, fie achitarea, fie trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia penală nr. 167/A/2022 pronunțată la 17 februarie 2022 de către Curtea de Apel București – secția I Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 65 din 17 martie 2021 pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară, în dosarul nr. x/2019, s-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, cu ocazia rejudecării, s-a decis că pedeapsa de 2.000 RON amendă penală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de "tulburare de posesie", prev. de art. 256 alin. (1) C. pen., reprezintă 200 zile amendă a câte 10 RON/zi amendă, menținându-se celelalte dispoziții, iar în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 167/A/2022 din 17 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, de Curtea de Apel București – secția I penală, în termenul legal, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

În conținutul cererii de recurs, inculpatul a relatat situația de fapt, cu referiri la apărările sale și probatoriul administrat, susținându-se, în esență, că edificarea unei construcții fără a fi obținut avizele și autorizațiile prevăzute de lege pe locul unor foste anexe gospodărești, înlocuirea vechilor porți de acces în curte cu unele noi, refacerea gardului împrejmuitor dinspre stradă, nu sunt acțiuni ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de tulburare de posesie, astfel că se impune achitarea inculpatului A. în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. deoarece, sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunii, nu se face dovada lipsei consimțământului persoanei vătămate.

În continuare, inculpatul a susținut că instanța de apel a reținut eronat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. x din 25.05.1992, imobilul a intrat în integralitate în proprietatea persoanei vătămate B., câtă vreme, pentru săvârșirea infracțiunii de "tulburare de posesie" prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., relevanță prezintă posesia exercitată efectiv asupra terenului pe care și-a construit locuința în anul 2015, și nu dreptul de proprietatea.

În fine, nu se poate reține o activitate infracțională săvârșită de inculpat cu privire la infracțiunea de "tulburare de posesie" în lipsa plângerii prealabile, iar partea vătămată cunoștea cel puțin din 27.05.2015 de edificarea construcției.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată, recurentul inculpat motivează că i s-a agravat situația în propria cale de atac, prin aceea că instanța de apel a constatat că suma corespunzătoare unei zile amendă este de 10 RON, iar nu de 20 RON, cum în mod eronat s-a consemnat prin sentința primei instanțe.

Prin încheiere pronunțată în ședința din Camera de consiliu din 22 septembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu cererea de recurs în casație și a acordat termen de judecată la 3 noiembrie 2022.

La termenul de judecată din 3 noiembrie 2022, cauza a fost amânată pentru termenul din 19 ianuarie 2023, în vederea prezentării apărătorului ales al recurentului inculpat.

Examinând legalitatea hotărârii atacate, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca nefondat recursul în casație formulat de recurentul A., pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale, instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care se bucură de autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Ca urmare, chestiunile de fapt analizate de instanțele de fond intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare, prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent, să se raporteze exclusiv la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

În consecință, calea de atac extraordinară a recursului în casație presupune numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală iar nu judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

Analizând temeinicia cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac, a stabilit cu titlu definitiv, în fapt, că "începând cu data de 10 iunie 2015, inculpatul A. a ocupat fără vreun titlu legal și prin întrebuințarea de amenințări cu săvârșirea unor acte de violență, o parte însemnată din terenul intravilan în suprafață de 1086 mp, aflat în proprietatea surorii sale, persoana vătămată B., fără a avea consimțământul acesteia și fără a fi obținut avizele și autorizațiile prevăzute de lege a construit în partea din spate a curții aparținând persoanei vătămate, pe locul unor foste anexe gospodărești, un imobil cu destinația de locuință, iar din toamna anului 2015, a înlocuit vechile porți de acces în curte cu unele noi, ale căror chei au rămas exclusiv în posesia sa, așa încât, pentru a putea pătrunde în propria curte, persoana vătămată a fost nevoită să facă o breșă în partea dinspre stradă a gardului împrejmuitor al proprietății; totodată, inculpatul a montat în interiorul curții două garduri care uneau colțurile de pe latura sudică a casei bătrânești proprietatea persoanei vătămate cu gardul împrejmuitor dinspre stradă, delimitând o nouă curte aferentă locuinței construite de el și lăsându-i la dispoziție persoanei vătămate doar o mică suprafață din propria curte, situată în fața casei bătrânești, după care a construit o alee din dale de beton în curtea nou delimitată (...), a procedat la blocarea ușii de acces într-o veche anexă gospodărească lipită de peretele din spate al casei proprietatea persoanei vătămate și a îngrijit și cules vița de vie din curtea persoanei vătămate timp de trei ani consecutiv, comportându-se ca un veritabil proprietar."

Stabilită în primă instanță și în apel, situația de fapt nu poate fi reevaluată de către Înalta Curte ca instanță de casație. Or, judecând exclusiv în drept, Înalta Curte este chemată să statueze asupra tipicității obiective a faptei imputate recurentului – inculpat ca efect al admiterii în principiu a recursului pentru cazul de casare prevăzut la pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Dar, prin calea extraordinară, în casație, recurentul – inculpat contestă însăși situația de fapt susținând "că a exercitat dintotdeauna o posesie efectivă asupra terenului", că a primit imobilul prin moștenire de la bunica lui paternă, că instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză (p. 4 motive de recurs), că nu s-ar fi probat lipsa consimțământului persoanei vătămate (p. 8 motive de recurs).

În ceea ce privește constatarea existenței consimțământului persoanei vătămate pe baza probatoriului administrat în primă instanță, Înalta Curte subliniază că, în cazul recursurilor în casație, nu este permisă reaprecierea probelor evaluate în fond, respectiv apel, susținerea recurentului neputând fi primită.

Față de ansamblul criticilor subsumate cazului de casare defipt prin textul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul promovat.

Asupra cazului de casare prevăzut de către art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în esență, recurentul - inculpat a motivat că, prin decizia instanței de apel, i s-a agravat situația în propria cale de atac.

În acest sens, Înalta Curte reține că, prin sentința penală nr. 65 din 17.03.2021, a Judecătoriei Lehliu – Gară, s-a dispus condamnarea recurentului – incuplat la pedeapsa amenzii în cuantum de 2000 RON (200 zile - amendă x 20 RON corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de "tulburare de posesie" iar, prin decizia penală nr. 167/A din 17.02.2022, admițând apelul formulat de inculpat, Curtea de Apel București – secția I Penală a stabilit că pedeapsa de 2.000 RON amendă penală reprezintă 200 zile amendă a câte 10 RON/zi amendă, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Motivul de recurs invocat de către inculpat este nefondat deoarece pedeapsa stabilită este una legală, în limitele prevăzute de lege.

Astfel, conform art. 256 alin. (1) C. pen., infracțiunea de "tulburare de posesie" este pedepsită alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 5 ani ori cu amenda.

Conform art. 61 alin. (2), teza inițială C. pen., pedeapsa amenzii se stabilește prin sistemul zilelor – amendă, iar conform art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de doi ani, limitele pedepsei amenzii sunt între 180 și 300 zile – amendă.

Dispunând condamnarea la pedeapsa amenzii, instanța a stabilit un număr de 200 zile - amendă, orientată, sub aspectul duratei, către minimul prevăzut de lege. Cu ocazia calculului sumei de achitat cu titlu de amendă penală, instanța de fond a indicat, din eroare, cuantumul de 20 RON, contravaloarea unei zile amendă.

În apel, apreciind ca legală și temeinică pedeapsa de 2000 RON amendă penală (pagina 27, paragraf 3), instanța de control judiciar a înlăturat eroarea și a stabilit valoarea de 10 RON corespunzători unei zile – amendă.

Prin urmare, inculpatului nu i s-a agravat pedeapsa nici sub aspectul naturii nici al cuantumului, respectiv nu i s-a aplicat pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege, nefiind întrunite condițiile cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Critica referitoare la tardivitatea plângerii prealabile invocată de către recurentul – inculpat, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. așa încât Înalta Curte nu poate examina și nu se poate pronunța asupra acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 167/A/2022 din 17 februarie 2022 a Curții de Apel București – secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 167/A/2022 din 17 februarie 2022 a Curții de Apel București – secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 februarie 2023.