ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 955 din data de 29 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 431 rap. la art. 426 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare promovată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 642/2022 din 30.08.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul penal nr. x/2020

În baza art. 430 C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 642/2022 din 30.08.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul penal nr. x/2020

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reținut că etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare vizează exclusiv verificarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a căii de atac extraordinare, instanța verificând dacă sunt invocate motive de contestație în anulare dintre cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen., dacă hotărârea contestată este o hotărâre definitivă, dacă cererea de contestație în anulare a fost formulată de către o persoană prevăzută de art. 427 Cod procedură penală și în termenul prevăzut de art. 428 Cod procedură penală, dacă sunt depuse probe pentru dovedirea cazului de contestație, precum și dacă motivele și probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai format obiectul unei contestații în anulare anterioare.

Numai dacă se constată îndeplinirea cumulativă a condițiilor pozitive și negative menționate anterior, contestația în anulare poate parcurge următoarea etapă vizând judecarea temeiniciei sale.

În speța de față, Curtea a constatat că cererea de contestație în anulare este formulată de către o persoană care are calitatea procesuală în acest sens, în acord cu dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc. pen., deoarece contestatorul A. a avut calitatea de parte în dosarul nr. x/2020 cu privire la care s-a formulat prezenta cale extraordinară de atac, iar hotărârea (decizia) judecătorească contestată este definitivă, în speță decizia penală nr. 642 din 30.08.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul penal nr. x/2020

În plus, contestația a fost introdusă în termen legal în raport de cazurile invocate – art. 426 alin. (1) lit. d) și h) C. proc. pen.., depunerea prezentei căi de atac la data de 13.09.2022 corespunzând termenului de declarare prev. de art. 428 alin. (1) C. proc. pen.

În jurisprudență s-a reținut că: "Admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute în Cod, precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, iar examinarea temeiniciei contestației în anulare nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Prin urmare, dacă motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazurile prevăzute în C. proc. pen., nefiind îndeplinită una dintre cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă (I. C. civ..J., Completul de 9 judecători, Decizia nr. 108/2006, www.x.ro).

Conform art. 426 C. proc. pen.., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Deși contestatorul condamnat a invocat formal cazurile de contestație prev. de art. 426 lit. d) și h) C. proc. pen.., Curtea a apreciat că este evident că motivarea în fapt dată de acesta și de apărătorul său ales cererii deduse judecății de față nu are corespondent cu aceste cazuri de contestație în anulare.

În practica judiciară (a se vedea în acest sens decizia 160/2015 a Curții de Apel Alba Iulia, decizia 941/2015 a Curții de Apel București, sau decizia nr. 131/2015 a Curții de Apel Oradea) s-a arătat că în situația în care cazul de contestație în anulare invocat se încadrează formal în prevederile art. 426 lit. b) C. proc. pen.., însă în concret nu s-a făcut referire la o asemenea cauză de încetare a procesului penal, temeiul de drept nefiind susținut de o expunere a unei situații cu acest conținut, contestația în anulare este inadmisibilă.

În practica CEDO s-a apreciat, de asemenea, în sensul că un capăt de cerere se caracterizează prin faptele pe care le denunță și nu doar prin simplele motive sau argumente de drept invocate (Guerra ș.a. contra Italiei, Berktay contra Turcia).

A mai arătat că, din perspectiva cazului de contestație prev. de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., reținerea existenței unui caz de incompatibilitate a judecătorului, dintre cele prevăzute de art. 64 C. proc. pen.., poate fi invocată pe calea contestației în scopul garantării imparțialității instanței și al respectării dreptului la un proces echitabil.

Numai că, în concret, contestatorul condamnat a invocat, din perspectiva acestui motiv de contestație, că judecătorii din compunerea completului de apel au îndeplinit și funcția de judecător de cameră preliminară în același dosar, soluționând o contestație măsuri preventive în dosarul x/2020

Dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. pen.. invocate de contestator prevăd că Judecătorul de drepturi și libertăți nu poate participa, în aceeași cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac. Din coroborarea acestor prevederi legale cu cele ale art. 3 C. proc. pen.. rezultă că incompatibilitatea există între exercitarea funcției de judecător de drepturi și libertăți și a funcției de judecată (funcție specifică fazei apelului penal) și nu între funcția de judecător de cameră preliminară și funcția de judecată.

Din procesul-verbal atașat la dosarului x/2020 rezultă că membrii completului de apeluri penale cu indicativul A1 nu au îndeplinit funcția de judecător de drepturi și libertăți în dosarul de urmărire penală x/2019.

Astfel, a apreciat Curtea că, în realitate contestatorul condamnat A. a invocat doar formal cazul de contestație în anulare privind incompatibilitatea membrilor completului de apeluri penale, susținând în fapt că exercitarea funcției de judecător de cameră preliminară este incompatibilă cu exercitarea funcției de judecată, contrar disp. art. 3 alin. (3) C. proc. pen.

Deși apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat a încercat să schimbe motivarea de fapt a acestui caz de contestație în anulare invocat, susținând că judecătorii care au soluționat apelul și-au exprimat opinia în cauză prin motivarea dată contestației în materia măsurilor preventive, Curtea a reținut că nu s-a indicat în concret vreo exprimare din care să rezulte acest aspect. Aceasta în contextul în care simpla pronunțare asupra unor chestiuni prealabile fondului nu poate conduce la concluzia că judecătorii și-au exprimat opinia referitor la vinovăția persoanei acuzate, standardul de probațiune în materia măsurilor preventive fiind unul mai redus decât cel specific fondului judecății.

Referitor la cel de-al doilea caz de contestație în anulare invocat de contestator, Curtea a arătat că acesta este incident în ipoteza în care audierea inculpatului nu a avut loc, deși era posibilă.

Potrivit art. 420 alin. (4) C. proc. pen.. instanța de apel trebuie să procedeze la ascultarea inculpatului, în toate cazurile în care aceasta este posibilă, indiferent de soluția pronunțată în prima instanță.

Astfel, a apreciat că va fi incident acest motiv de contestație în anulare în cazul în care inculpatul prezent în fața instanței nu a fost audiat sau când instanța nu a depus nicio diligență pentru a asigura prezența inculpatului în scopul audierii; în toate aceste ipoteze se va reține că audierea era legal posibilă și instanța nu a procedat la aceasta.

Totuși, nu va fi incident acest caz de contestație în anulare dacă inculpatul a invocat dreptul la tăcere, situație în care, corelativ, și obligația de ascultare prevăzută în sarcina instanței a încetat să mai existe.

Curtea a constatat, din analiza dosarului x/2020 atașat, că inculpatul A. a beneficiat de amânarea consecutivă a judecății în apel pentru motive privind pregătirea apărării, la primul termen, la cererea sa (pentru a-și angaja un apărător), iar la al doilea termen, la cererea apărătorului său, pentru a depune motivele de apel în formă scrisă la dosar.

La al treilea termen de judecată, inculpatul, prezent în fața instanței de judecată împreună cu apărătorul său ales, a precizat că nu dorește să fie audiat la acel termen și că va da declarație, dar după administrarea probelor în apel; în acest context, completul de judecată i-a pus expres în vedere inculpatului că trebuie să aducă la cunoștința instanței intenția sa de a da declarație în cauză, nemaifiind obligația instanței de a interpela pe inculpat în acest sens.

La același termen instanța de apel s-a pronunțat motivat referitor la cererile inculpatului de administrare a unor probe în fața instanței de apel, unele fiind admise, altele respinse, motivat, de judecătorii instanței de apel, contrar susținerilor contestatorului în sensul că "toate probele i-au fost respinse".

La următorul termen de judecată acordat în fața instanței de apel apărătorul ales al inculpatului a adus la cunoștința completului de judecată că la următorul termen inculpatul se va prezenta pentru a fi audiat. Totuși, la termenul astfel stabilit, inculpatul nu s-a prezentat, apărătorul ales al acestuia susținând că este internat în spital, deși nu a putut oferi dovezi în acest sens. Totuși, instanța de apel a amânat judecata cauzei, însă nici la termenul acordat, la data de 02.05.2022, inculpatul nu s-a prezentat pentru a fi audiat, apărătorul acestuia susținând că "inculpatul nu se simțea bine" și că nu este apt să se prezinte în fața instanței.

În acest context instanța de apel a reținut cauza în deliberare și pronunțare, stabilind pronunțarea la data de 30.06.2022.

La data de 03.06.2022 inculpatul a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol pentru a fi audiat de instanța de apel, cerere la care a atașat documente medicale din care rezultă că la termenul de judecată era în concediu medical, că prezintă o anumită tulburare determinată de consumul de etanol și că este apt limitat pentru serviciul de agent de poliție. Cererea de repunere a cauzei pe rol a fost respinsă motivat de instanța de apel.

Potrivit art. 376 C. proc. pen.., text aplicabil și judecății în apel conform art. 420 alin. (11) C. proc. pen.., cercetarea judecătorească începe cu audierea inculpatului, apoi sunt audiate celelalte părți și sunt administrate celelalte probe încuviințate, iar instanța poate dispune schimbarea ordinii când aceasta este necesară, deci pentru motive întemeiate.

Față de aceste prevederi legale este evident că poziția procesuală exprimată de inculpatul A. la termenul de judecată din data de 21.02.2022 nu putea fi ignorată de instanța de apel, audierea inculpatului nefiind posibilă întrucât acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere la momentul la care audierea sa se impunea legal (la debutul cercetării judecătorești în apel).

Pe de altă parte, instanța de apel, ulterior termenului din 21.02.2022, a luat act de poziția apărării în sensul că inculpatul dorește să dea declarație, acordând mai multe amânări pentru ca inculpatul să se prezinte în fața instanței în vederea audierii.

În opinia Curții de apel, poziția exprimată de inculpatul A. pe durata judecății în apel, care, dacă era prezent susținea că nu este apt să declare, iar dacă lipsea solicita termen ca să se prezinte pentru audiere, reprezintă o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale. În plus, la termenul la care cauza a rămas în pronunțare inculpatul era apt să se prezinte în fața instanței de apel, fiind în concediu medical nu privat de libertate sau în imposibilitate fizică de a se prezenta, iar lipsa acestuia a reprezentat o opțiune proprie de apărare.

Prin urmare, și acest caz de contestație este invocat excesiv de apărare la acest moment, în contextul în care inculpatul (la acel moment) A. s-a prevalat inițial de dreptul la tăcere în procesul penal derulat împotriva sa, iar intenția ulterioară de a da declarație nu a fost însoțită și de prezența sa efectivă în fața instanței de apel.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă în principiu, motivele de fapt invocate de contestator nu concordă cu temeiurile de drept indicate.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Limitarea exercitării căii de atac la anumite cazuri și condiții este expresia și consecința principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac, prin care se tinde la desființarea unor hotărâri ce au dobândit deja autoritate de lucru judecat, cazurile în care poate fi declarată trebuie strict interpretate, drept pentru care Curtea a constatat că, în cauză nu este îndeplinită condiția expresă prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. pentru a se dispune admiterea în principiu, și anume ca motivele pe care se sprijină contestația să fie dintre cele prev. de art. 426 din C. proc. pen., situația de fapt invocată neavând corespondent în temeiul de drept indicat.

Împotriva deciziei penale nr. 955 din data de 29 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, contestatorul A. a formulat apel.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității prezentei căi de atac.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dispozițiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen.. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate.

Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, așadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este și cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de contestatorul B. împotriva deciziei penale nr. 955 din data de 29 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Penală și pentru Cauze cu Minori, decizie definitivă, prin care a fost respinsă contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 642/2022 din 30.08.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul penal nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Așadar, Înalta Curte constată că apelul de față a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziții ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015) că, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

În cuprinsul deciziei de unificare a practicii judiciare menționate s-a arătat că, (...) "în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din Codul de procedură penală, sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din Codul de procedură penală (...).

(...)Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală, referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În același sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât și anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge în principiu contestația în anulare".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 955 din data de 29 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Penală și pentru Cauze cu Minori.

Va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 942 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 955 din data de 29 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Penală și pentru Cauze cu Minori.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 942 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2023.