ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 174/A din data de 27 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus în baza art. 431 C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 851/A din 21 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reținut că judecata contestației în anulare, indiferent de motivul invocat, presupune o primă etapă, care nu vizează însăși soluționarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea, dacă sunt întrunite condițiile de exercitare a acesteia.

În cadrul verificării admisibilității în principiu instanța analizează dacă: hotărârea atacată este o hotărâre definitivă; cererea a fost introdusă de către o persoană prevăzută de art. 427 C. proc. pen. sunt invocate motive de contestație în anulare dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. cererea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 428 C. proc. pen.. sunt depuse probe pentru dovedirea cazului de contestație; motivele și probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei contestații în anulare anterioare.

Prima condiție de admisibilitate a contestației în anulare este existența unei hotărâri definitive. În speță, a apreciat că această condiție este îndeplinită, sentința penală nr. 1083/24.07.2023 a Judecătoriei Oradea pronunțată în dosar nr. x/2021 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 851/A/21.12.2023 a Curții de Apel Oradea.

Contestatoare în cauză este A., care a avut calitatea de inculpată în cauza în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită, deci persoană îndrituită să promoveze o astfel de cale de atac conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) C. proc. pen.

În cauză, au fost invocate cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 426 lit. a), b) C. proc. pen., susținând că judecata în apel a avut loc în lipsa sa, fiind internată în spital la termenul din 14.12.2023, dată la care au avut loc dezbaterile și existența unei cauze de încetare a procesului penal și anume intervenția prescripției răspunderii penale.

Contestația în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) C. pen. trebuie formulată în termenul de 30 zile prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., termen care curge de la data comunicării deciziei instanței de apel, iar cea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. poate fi formulată oricând, conform dispozițiilor art. 428 alin. (2) C. proc. pen.. Față de aceste prevederi legale, se impune verificarea îndeplinirii condiției introducerii în termen doar în raport de cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Decizia atacată a fost comunicată la adresa de domiciliu cu contestatoarea la data de 27.12.2023, dată la care a fost afișată înștiințarea întrucât acesta a fost absentă . Acest fapt este însă irelevant deoarece contestatoarea a fost încarcerată în 21.12.2023, ca urmare, s-a procedat la o nouă comunicare a deciziei, acesta fiindu-i înmânată la data de 25.01.2024 în Penitenciarul Arad . Ca urmare, contestația formulată la data de 14.02.2024, este în termenul de 30 zile.

Deși dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen. fac referire la motivul pe care se sprijină contestația, Curtea a apreciat că trebuie analizat, pe de o parte, dacă a fost invocat un caz de contestație în anulare prevăzut de art. 426 C. proc. pen., iar pe de altă parte, aparența de sustenabilitate a cazului invocat prin raportare la baza factuală prezentată în cererea formulată pentru dovedirea acestuia; deopotrivă, trebuie analizată corespondența între conținutul cazului de contestație și baza factuală invocată, existența unor probe în dovedirea bazei factuale invocate, precum și inexistența unei evaluării anterioare a acelorași susțineri.

Curtea a opinat că prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac, contestatoarea A. a invocat, în esență, că se impune liberarea sa ca urmare a faptului că este bolnavă grav și are 3 copii.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea a reținut că invocarea acestuia este pur formală. Potrivit acestui text de lege se poate formula contestație în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți, ori când partea deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această imposibilitate. La termenul din 14.12.2023, când au avut loc dezbaterile, procedura de citare a fost legal îndeplinită, contestatoarea formulând în scris o cerere de amânare în care a invocat starea de boală și imposibilitatea prezentării, dar completul investit cu soluționarea cauzei nu a apreciat necesară prezența acesteia.

Curtea a constatat că inculpata contestatoare A. s-a rezumat la invocarea formală a unui caz de contestație în anulare dintre cele prevăzute de lege și nu a învederat temeiuri concrete pentru ca prin raportare la materialul probator administrat în cauza în care a fost pronunțată hotărârea definitivă și la data comiterii faptelor pentru care s-a dispus soluția de condamnare, să poată fi evaluată incidența deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022 în legătură cu norma de drept penal care reglementează cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale și să fie determinat termenul de prescripție.

Contestatoarea A. a fost condamnată, prin sentința penală nr. 1083/24.07.2023 a Judecătoriei Oradea pronunțată în dosar nr. x/2021 care a rămas definitivă prin decizia penală nr. 851/A/21.12.2023 a Curții de Apel Oradea, la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de instigare la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 224 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (11 acte materiale), fals material în formă continuată prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale) și instigare la uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale), fapte comise în perioada decembrie 2018 - februarie 2019, pedeapsa rezultantă incluzând și pedepsele individuale aplicate prin sentința penală nr. 1562/23.12.2022 a Judecătoriei Oradea prin efectuarea operațiunii de contopire potrivit dispozițiilor privind regimul sancționator al concursului de infracțiuni, dar și pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 115/2013 a Tribunalului Bihor în urma reținerii recidivei postcondamnatorii.

Analizând aparența de sustenabilitate a cazului de contestație invocat, Curtea a reținut că legea prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani pentru infracțiunea de înșelăciune, de la 6 luni la 3 ani pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și de la 3 luni la 3 ani sau amendă pentru uz de fals. Curtea a constatat că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul general de prescripție pentru toate cele 3 infracțiuni este de 5 ani. Fiind vorba de infracțiuni continuate acesta curge de la data comiterii ultimului act material component al infracțiunii continuate. În raport de data reținută în hotărârea de condamnare ca data săvârșirii ultimului act material pentru fiecare din cele 3 infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea sa, termenul de prescripție nu se împlinise la data pronunțării deciziei instanței de apel, 21.12.2013.

Împotriva acestei decizii penale, contestatoarea A. a formulat apel, solicitând admiterea apelului, desființarea deciziei penale atacate și pe cale de consecință, admiterea în principiu a contestației în anulare formulate.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dispozițiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate.

Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, așadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este și cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de apelanta A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 27 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, decizie definitivă, prin care a fost respinsă contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 851/A din 21 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2021.

Așadar, Înalta Curte constată că apelul de față a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziții ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015) că, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

În cuprinsul deciziei de unificare a practicii judiciare menționate s-a arătat că, (...) "în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen. (...).

(...)Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În același sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât și anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge în principiu contestația în anulare".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul formulat de apelanta A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 27 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga apelanta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 27 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2024.