ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1004/HI din data de 25 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală, în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 206 din data de 26 ianuarie 2022, Judecătoria Baia Mare, în temeiul art. 396 alin. (2) și 10 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.

În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s -a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă B. și, în baza art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 132/2017, a fost obligată partea responsabilă C. S.A.,prin Fondul de Garantare a Asiguraților,la plata către aceasta a sumei de 426,2 RON, cu titlu de daune de daune materiale și suma de 75.000 Euro (echivalentul în RON, la cursul B.N.R. din data plății) daune morale, la care se vor adăuga penalități de întârziere conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, până la plata efectivă, în situația în care partea responsabilă civilmente nu va achita despăgubirile în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă, înregistrate în Registrul mijloacelor materiale de probă al Judecătoriei Baia Mare la poziția nr. 63/2021.

În baza 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 853/A/16 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021 s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 206 din 26 ianuarie 2022 a Judecătoriei Baia Mare.

Împotriva deciziei penale nr. 853/A din 16 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021 a formulat contestație în anulare A..

Prin decizia penală nr. 1004/HI/2022 din data de 25 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 426 lit. b) C. proc. pen., a fost admisă contestația în anulare formulată de către contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 853/A/16 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021 pe care a desființat- o în parte, în latură penală, în privința soluției de respingere a apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 206/26 ianuarie 2022 a Judecătoriei Baia Mare și rejudecând în aceste limite:

A admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 206/26 ianuarie 2022 a Judecătoriei Baia Mare pe care a desființat-o în parte, sub aspectul soluției de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. și al obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. și consecutiv au fost înlăturate consecințele condamnării pentru această faptă, respectiv pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pedepsele complementare și accesorii constând în interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 3 ani și drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.,aplicate pe lângă această pedeapsă principală, dispoziția de prelevare a probelor biologice.

S-a înlăturat obligația stabilită în sarcina inculpatului de plată a sumei de 6000 RON cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în primă instanță.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale nr. 206 din 26 ianuarie 2022 a Judecătoriei Baia Mare, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Au fost menținute dispozițiile deciziei penale nr. 853/A/16 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021 cu privire la respingerea apelului formulat de partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. împotriva sentinței penale nr. 206/26 ianuarie 2022 a Judecătoriei Baia Mare și la obligarea acestei părți la plata cheltuielilor judiciare în apel.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 1004/HI/2022 din data de 25 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în dosarul nr. x/2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat recurs în casație cu privire la inculpatul A., invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 9 noiembrie 2022, apreciindu-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și a fost fixat termen de judecată la data de 25 ianuarie 2023, pentru judecarea recursului în casație de Completul nr. 8, în compunere de 3 judecători.

În motivarea recursului, s-a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casație formulat, casarea în întregime a hotărârii atacate, înlăturarea greșitei aplicării a legii, respectiv a soluției prin care s-a constatat împlinit termenul de prescriptie a răspunderii penale și s-a dipus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cu consecința menținerii dispozițiilor deciziei penale nr. 853/A/2022 a Curții de Apel Cluj pronunțată la data de 16 iunie 2022 în dosarul nr. x/2021.

Totodată, s-a arătat că art. 155 din C. pen. anterior avea următoarea formă: Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. Prin urmare, actul întreruptiv este un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

Prin Decizia nr. 473/2018, instanța de control constitutional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7., retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta.

În final, a solcitat admiterea recursului, casarea Deciziei recurate și respingerea ca nefondată a contestației în anulare prin menținerea deciziei penale nr. 853/A/16 iunie 2022 a Curții de Apel Cluj.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele invocate de parchet în susținerea cererii sale de recurs în casație vizând faptul că, raportat la perioada în care a fost săvârșită fapta, respectiv 14 octombrie 2016 termenul de prescripție specială nu era împlinit la data de 16.06.2022, când a fost pronunțată decizia nr. 853/A/16 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021, sunt nefondate raportat la considerentele deciziei nr. 67/25.10.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.

În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Înalta Curte constată că pentru fapta inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reține din decizia recurată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen., constând în aceea că în data de 14.10.2016, în jurul orei 22:23, a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x pe B-dul x din municipiul Baia Mare, dinspre intersecția cu B-dul x, spre intersecția cu B-dul x și a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric, lovind cu partea frontală a autoturismului pe care îl conducea, partea centrală dreapta a autoturismului marca x, cu numărul de înmatriculare x, care circula regulamentar în intersecție, dinspre B-dul x, în urma accidentului rezultând vătămarea corporală a persoanei vătămate B., care se afla în autoturismul marca x, pe locul din partea dreaptă față, persoana vătămată suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 92 – 95 zile de îngrijiri medicale,

Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru sancționarea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen. este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda și conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la data încetării acțiunii ilicite de natură penală.

Prin urmare, termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani, care a început să curgă de la data de 14 octombrie 2016, când a încetat activitatea infracțională și s-a împlinit în data de 13.12.2021, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen. și după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripție a fost suspendat pe durata stării de urgență în baza art. 43 alin. (8) din Decretul emis de Președintele României nr. 195/2020, respectiv art. 64 alin. (13) din Decretul emis de Președintele României nr. 240/2020.

Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului A. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1004/HI din data de 25 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală, în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1004/HI din data de 25 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală, în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2023.