ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 699/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă la 23 februarie 2021, sub nr. x/2018/a13, Sindicatul S.L.I. TERMOELECTRICA ARAD, în contradictoriu cu A., a formulat contestație împotriva respingerii de către administratorul judiciar a cererii de plată înregistrată sub nr. x/12.02.2021, prin care a solicitat determinarea existenței și/sau cuantumului creanței salariaților societății CET ARAD S.A. asupra debitorului, născută după data deschiderii procedurii insolvenței, constând în drepturi de natură salarială neacordate în anii 2019-2020 astfel: prima de vacanță 2019 și 2020 prevăzută la art. 2.28 din contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de unitate; prima jubiliară prevăzută la art. 4.61 din CCM la nivel de unitate; ajutor pensionare prevăzut la art. 4.62 din CCM la nivel de unitate; ajutor căsătorie prevăzut la art. 4.63.a din CCM la nivel de unitate; ajutor naștere prevăzut la art. 4.63.b din CCM la nivel de unitate; ajutor deces prevăzut la art. 4.71 din CCM la nivel de unitate; prima "8 martie" prevăzută la art. 5.51 din CCM la nivel de unitate; cadou Crăciun copii prevăzut la art. 5.51 din CCM la nivel de unitate; decontare bilete odihnă prevăzută în Regulamentul intern al societății.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 45, art. 75 alin. (3) coroborat cu art. 106 din Legea nr. 85/2014.

Prin întâmpinare, pârâta A. a invocat excepția tardivității formulării contestației raportat la primul capăt de cerere referitor la plata primei de vacanță 2019 și 2020; excepția inadmisibilității contestației raportat la celelalte capete de cerere referitoare la celelalte drepturi salariale decurgând din CCM. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.

La 12 aprilie 2021, contestatorul și-a precizat acțiunea, arătând că modifică cererea inițială, solicitând instanței constatarea valabilității contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, revenind, astfel, asupra motivelor cuprinse în răspunsul la întâmpinare.

Prin note de ședință, pârâta A., în calitate de administrator judiciar al societății CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE ARAD S.A. (C.E.T. ARAD) a invocat, în principal, excepția necompentenței materiale funcționale a judecătorului-sindic în soluționarea cererii, iar, în subsidiar, în cazul în care instanța va trece peste excepția anterior menționată, a arătat că înțelege să invoce excepția inadmisibilității cererii. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca fiind netemeinică și nelegală.

La termenul din 15 septembrie 2021, intimata a arătat că nu mai susține excepția necompetenței materiale funcționale a judecătorului-sindic de soluționare a prezentei cereri, apreciind că această competență cade în sarcina judecătorului-sindic. Cu toate acestea, a solicitat admiterea excepției inadmisibilității cererii și respingerea ca inadmisibilă, formulând, totodată, și apărări pe fondul cauzei, în sensul respingerii cererii, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 649 din 29 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Arad - secția a II-a Civilă a respins acțiunea precizată, formulată de Sindicatul S.L.I. TERMOELECTRICA ARAD, în contradictoriu cu debitoarea CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE ARAD S.A., prin administrator judiciar A., reținând că actul adițional prin care a fost prelungit CCM a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 5 pct. 66 raportat la art. 87 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel creditorul Sindicatul S.L.I. TERMOELECTRICA ARAD, solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea contestației, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 38/A din 20 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara - secția a II-a Civilă a admis excepția netimbrării și a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelantul creditor Sindicatul S.L.I. TERMOELECTRICA ARAD, în contradictoriu cu intimata-debitoare CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE Arad S.A., prin administrator judiciar A., împotriva sentinței civile nr. 649 din 29 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2018, având ca obiect contestație împotriva măsurilor administratorului judiciar.

Împotriva deciziei instanței de apel, la 21 februarie 2022, creditorul Sindicatul S.L.I. TERMOELECTRICA ARAD a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, iar, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2018/a13, la 14 martie 2022, și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 5.

În motivarea recursului, arată recurentul că, în cauză, sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Detaliind, susține recurentul că are serioase dubii, atât cu privire la competența Tribunalului Arad, cât și a Curții de Apel Timișoara de a judeca această speță, dat fiind caracterul acesteia de pretenții de natură salarială, formulate în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel încât înțelege sa invoce excepția de necompetență materială a acestor instanțe de a judeca cererea introductivă și apelul.

În altă ordine de idei, susține că atât procedura citării, cât și comunicarea actelor de procedură nu a fost îndeplinită față de Sindicat, fiindcă în accepțiunea art. 42 alin. (1), coroborat cu alin. (2) din Legea nr. 85/2014, citarea părților se efectuează prin Buletinul Procedurilor de Insolvență (B.P.I.), or, în accepțiunea sa, Sindicatul nu are calitate de parte și nici de participant, conform teoriei și practicii juridice.

În continuare, recurentul detaliază ceea ce presupune, în opinia sa, noțiunea/sintagma de "participant la procedura insolvenței" și "organele procedurii", conchizând în sensul că dosarul care face obiectul prezentului recurs, chiar dacă ar fi fost judecat de o instanță competentă material, face parte din categoria proceselor aferente sau derivate din procedura insolvenței, astfel încât Sindicatul, în calitate de parte care nu cumulează și calitatea de participant la procedură, trebuia să fie citat, pentru a se respecta principiul dreptului la apărare.

În susținerea afirmațiilor sale, recurentul evocă considerentul (58) din Decizia CCR nr. 283 din 21 mai 2014 subliniind, încă o dată, faptul că procedura reglementată de art. 42 din Legea nr. 85/2014 se referă la părți, în sensul de participant la procedură, Sindicatul fiind parte în proces care nu cumulează și această calitate.

În continuare, evocă anumite considerente apreciate ca fiind relevante (19-22) din Hotărârea C.E.D.O. pronunțată în Cauza Timar și alții împotriva României arătând, totodată că, în același sens, sunt și considerentele (29-30) din Hotărârea pronunțată în Cauza Raisa M. Shipping S.R.L. împotriva României.

Așadar, consideră că judecătorul era obligat să aprecieze dacă citarea prin B.P.I. este suficientă pentru ca aceasta să ajungă la cunoștința Sindicatului.

Coroborând considerentele anterior evocate cu încălcarea și aprecierea greșită a prevederilor art. 42 din Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește citarea, arătă că, atât citația emisă de instanța de apel, cât și hotărârea nu au ajuns la cunoștința Sindicatului, în calitate de apelant, parte la un proces aferent sau derivat din procedura insolvenței, care nu cumulează și calitatea de participant la procedură.

Mai susține recurentul că această lipsă de diligentă vizează încălcarea legii de drept material, având în vedere limitarea prevăzută de art. 42 din Legea nr. 85/2014, în care sunt prevăzute persoanele care pot fi "citate în calitate de părți", articolul nerecunoscând această calitate procesuală creditorilor.

Totodată, precizează că, deși unitatea la care membrii de sindicat lucrează este parte la procedura insolvenței, nu a înștiințat Sindicatul.

În continuare, recurentul face trimitere și la cadrul legal care reglementează rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, (art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ.), evidențiind faptul că această obligație imperativă nu a fost respectată de instanță, care a încălcat normele de procedură aplicabile în speță, toate acestea având drept consecință nulitatea hotărârii date în aceste condiții și casarea acesteia de către instanța de control judiciar.

De asemenea, evocând și considerentul (26) din Decizia CCR nr. 794/2016, arată că întreaga activitate judiciară are ca finalitate stabilirea adevărului și recunoașterea dreptului încălcat sau contestat, astfel încât, în accepțiunea sa, rolul activ al judecătorului reprezintă una dintre cele mai însemnate garanții ale descoperirii adevărului, care, alături de principiul aflării adevărului și al legalității, constituie pilonii de bază ai procedurii civile.

Referitor la plata taxei de timbru, recurentul evocă dispozițiile art. 14 și art. 23 alin. (11) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, arătând că, în primă instanță, nu a plătit taxă judiciară de timbru, astfel încât, în considerarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, apreciază că nu datora o astfel de taxă.

În încheiere, recurentul apreciază că se impune admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, iar, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 486-490 și pe celelalte articole din C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

La 24 martie 2022 cererea de recurs a fost comunicată intimatei C.E.T. ARAD S.A. prin administrator judiciar B. (fostă A.).

La 26 aprilie 2022, administratorul judiciar (B.) al societății C.E.T. ARAD S.A. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.

La 9 mai 2022, întâmpinarea intimatei a fost comunicată recurentului.

La 12 mai 2022, recurentul a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că, față de excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată, prin întâmpinare, înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările ulterioare, mai precis, formularea de la ultima teză a alin. (2) al articolului mai sus amintit: "De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului" care, în opinia recurentului, contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 126 alin. (3) din Constituție, dar și dispozițiilor art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

De asemenea, recurentul precizeză că, în susținerea excepției invocate, înțelege să se prevaleze și de considerentele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu mențiunea că dispozițiile art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014, pretins a fi fost aplicate în mod greșit, reprezintă tot o normă de procedură, dar care se regăsește într-o lege specială, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. De asemenea, cu privire la criticile privind necompetența materială a instanțelor de fond, s-a constatat că au fost invocate omisso medio.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 08 noiembrie 2022 s-a dispus comunicarea acestuia părților cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

La 29 noiembrie 2022 intimata C.E.T. ARAD S.A., prin administrator judiciar B., a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Prin rezoluția din 29 decembrie 2022, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilității recursului în completul de filtru, la 21 martie 2023.

Prin încheierea completului de filtru pronunțată la 21 martie 2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018.1, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., în raport de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 126 alin. (3) din Constituția României, formulată de petentul Sindicatul S.L.I. TERMOELECTRICA ARAD în cadrul recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 38/A din 20 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata C.E.T. ARAD S.A., prin administrator judiciar B., conform art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și art. 248 alin. (1) din același cod, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Acțiunea introdusă de creditorul Sindicatul S.L.I. TERMOELECTRICA ARAD în cadrul procedurii de insolvență a debitoarei C.E.T. ARAD S.A., astfel cum a fost precizată ulterior, are ca obiect constatarea valabilității actului adițional prin care s-a prelungit contractul colectiv de muncă, act adițional care, potrivit constatărilor judecătorului-sindic, a fost încheiat de către administratorul special, fără avizul adminstratorului judiciar, cu eludarea dispozițiilor art. 5 pct. 66 lit. g) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. VII din Legea nr. 216/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative, în vigoare de la 17 iulie 2022, "Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date.".

Conform art. 45 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, "principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt: judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor sau ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar.".

Art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 are următorul conținut: "Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive.".

Totodată, conform art. 46 alin. (1) din același act normativ: "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel.".

De asemenea, se cuvine menționat că art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevede faptul că: "Nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

În spetă, nu sunt aplicabile prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât termenul prevăzut de art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 pentru intrarea sa în vigoare, a fost prorogat succesiv, prin articolul unic alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., și prin art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., până la 1 ianuarie 2019. Or, în spetă, procedura insolvenței împotriva intimatei CENTRALA ELECTRICĂ DE TERMOFICARE ARAD S.A. s-a deschis la 27 iunie 2018 prin încheierea nr. 149 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Arad, secția a II-a civilă.

Față de conținutul prevederilor art. 43 alin. (1) și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 45 alin. (1) lit. j) din același act normativ, rezultă că decizia nr. 38/A din 20 ianuarie 2022 a Curții de Apel Timișoara – secția a II-a civilă are caracter definitiv de la data pronunțării.

Întrucât este o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., rezultă că decizia sus-menționată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind incidente dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Totodată, criticarea prin cererea de recurs a competenței judecătorului-sindic de soluționare a cauzei în primă instanță și apel, nu influențează cu nimic regimul juridic al căii extraordinare de atac a recursului, deoarece căile de atac sunt stabilite prin lege, în funcție de materia în care a fost pronunțată hotărârea atacată.

Așa fiind, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., și a principiului constituțional al egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (1) și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul Sindicatul S.L.I. TERMOELECTRICA ARAD împotriva deciziei civile nr. 38/A din 20 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul Sindicatul S.L.I. TERMOELECTRICA ARAD împotriva deciziei civile nr. 38/A din 20 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă, invocată de intimat prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul Sindicatul S.L.I. TERMOELECTRICA ARAD împotriva deciziei civile nr. 38/A din 20 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2023.