ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 695/2023

HOTĂRÂRE

21.03.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 695/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. de dosar x/2022 s-a solicitat obligarea pârâților la recalcularea salariului de bază al reclamanților începând cu data de 01.03.2018/data angajării, pe toată durata existenței raporturilor de muncă și obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând diferența dintre salariul încasat de reclamanți – directori financiari contabili, și salariul de bază al managerului din cadrul angajatorului, diminuat cu 15% pentru spitale cu peste 400 de paturi, respectiv diminuat cu 10% pentru spitale cu până la 400 de paturi; obligarea la plata actualizată a sumei rezultate, în funcție de coeficientul de inflație la data plății efective, la dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume; obligarea pârâților angajatori la eliberarea adeverințelor cu privire la salariul de bază recalculat; obligarea pârâților angajatori la calcularea și virarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a diferențelor de contribuții sociale, corespunzător recalculării salariului de bază de la data modificării legii nr. 153/2017 (martie 2018) și în viitor, pe toată durata existenței raporturilor de muncă, respectiv depunerea unei declarații rectificative la casa de pensii, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 24.10.2022, reținând că nu sunt întrunite condițiile coparticipării procesuale active, precum și faptul că, prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții au solicitat disjungerea cererilor, faptul că s-a invocat atât excepția necompetenței teritoriale (având în vedere domiciliile reclamanților) cât și excepția lipsei calității procesuale pasive, pentru a se putea soluționa aceste excepții, instanța a dispus disjungerea din dosarul de bază și formarea de noi dosare, în funcție de domiciliile reclamanților.

În dosarul nr. x/2022, reclamanții A. și B. au domiciliul în județul Alba.

Prin sentința civilă nr. 2485/2022 din 24 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Tribunalul Cluj – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția necompentenței teritoriale a Tribunalului Cluj, declinându-se competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Alba, complet specializat în litigii de muncă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Cluj a reținut că, potrivit art. 269 din Codul muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanța competentă în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind, deci, reglementată în mod expres competența teritorială exclusivă în privința litigiilor de muncă.

Instanța a apreciat că în prezentul litigiu nu se impune aplicarea art. 269 alin. (3) din Codul muncii, raportat la art. 59 C. proc. civ., întrucât reclamanții pretind drepturi individuale similare dar derivate din raporturi de muncă distincte, cu angajatori diferiți, în unele situații impunându-se chiar a se completa cadrul procesual pasiv, dacă se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de unii dintre pârâți.

S-a reținut că în speță nu există coparticipare procesuală activă, astfel că prorogarea de competență teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, întrucât în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, având în vedere că hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influențeze hotărârea asupra alteia, cât timp este vorba despre raporturi de muncă distincte, cu angajatori diferiți și perioade diferite de activitate.

Așa fiind, prin raportare la domiciliul și locul de muncă al reclamanților, astfel cum a fost indicat în înscrisurile atașate dosarului, și având în vedere că reclamanții nu au nici domiciliul și nici locul de muncă în circumscripția Tribunalului Cluj, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată prin întâmpinările dupuse la dosar, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la 16 decembrie 2022 sub același număr de dosar.

Prin sentinta civilă nr. 203/2023 din 01 februarie 2023 Tribunalul Alba a admis excepția necompetenței teritoriale, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. A fost constatată existența conflictului negativ de competență între Tribunalul Alba și Tribunalul Cluj, dispunându-se suspendarea cauzei și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut incidența prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a art. 269 din Codul muncii, apreciind că sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus inițial cererea de chemare în judecată, fiind incidentă teza finală a art. 59 C. proc. civ., și anume, existența unei strânse legături între drepturile și obligațiile părților.

Astfel, s-a reținut că toți reclamanții din dosarul inițial, x/2022 au calitatea de directori financiar-contabili, că pretenția formulată de fiecare dintre aceștia este identică, iar motivele de fapt și de drept expuse în justificarea obiectului sunt identice.

În aceste condiții, a apreciat rezonabil a se considera că între drepturile și obligațiile părților deduse judecății există o "strânsă legătură", reclamanții fiind interesați să promoveze o acțiune comună, nu doar prin prisma utilității administrării unui probatoriu comun, ci și din perspectiva pronunțării unei soluții unice care să rezolve conflictul dedus judecății.

Așa fiind, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, instanța a considerat că Tribunalul Cluj era instanța competentă a soluționa cererea formulată de reclamanții din cauză.

În vederea soluționării conflictului negativ de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 15 februarie 2023, sub nr. de dosar x/2022

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Alba competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul Cluj și Tribunalul Alba – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub număr de dosar x/2022, îl reprezintă drepturile bănești solicitate de reclamanții A. și B., împreună cu alți 68 de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Spitalul Județean de Urgentă Alba Iulia și Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, alături de alți 68 de pârâți, unități spitalicești, fiind de necontestat faptul că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, conform cărora: "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.".

Se observă că Tribunalul Cluj a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată înregistrată inițial sub nr. x/2022, în privința reclamanților care nu au domiciliul pe raza județului Cluj, formând dosare noi în funcție de domiciliile acestora.

În dosarul nr. x/2022, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență supus analizei, Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei pentru reclamanții A. și B., cu domiciliul în raza de competență a Tribunalului Alba și locul de muncă în Județul Alba, dispunând declinarea competenței de soluționare a acțiunii în privința acestor reclamanți, în favoarea Tribunalului Alba.

Problema care a generat desesizarea instanțelor aflate în conflict o constituie interpretarea diferită a prevederilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, raportat la art. 59 C. proc. civ., din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a litigiului.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Se constată, totodată, că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă, în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Într-adevăr, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală cererea de chemare în judecată având ca obiect un conflict de muncă poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți. Însă, în cauză, pentru părțile din dosarul inițial înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. x/2022, a reținut instanța că nu se află în situația de coparticipare procesuală, astfel cum este reglementată prin art. 59 C. proc. civ., care stipulează că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză, ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În acest sens, Tribunalul Cluj a constatat că fiecare dintre reclamanți are un raport distinct cu câte un pârât din prezentul dosar și, dacă, în general, majoritatea reclamanților au încheiat un contract de administrare cu spitalul la care își desfășoară activitatea, sunt și reclamanți care nu au încheiat un astfel de contract ci sunt numiți prin ordin de către Ministerul Sănătății sau prin dispoziția Președintelui Consiliului Județean, situație în care trebuie introduși în cauză și emitenții ordinelor de numire. De asemenea, salarizarea fiecăruia dintre reclamanți este una distinctă, în funcție de mai multe criterii, printre care și categoria spitalului în care își desfășoară activitatea reclamanții.

Astfel, fiecare dintre reclamanți urmărește recunoașterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă derulate în cadrul unor pârâte, unități spitalicești, diferite, chiar dacă solicitarea dedusă judecății și modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune.

De asemenea, Înalta Curte reține că pentru o parte dintre reclamanți, Tribunalul Cluj a luat măsura disjungerii și a constituit dosare separate, împrejurare ce face să dispară legătura dintre acestea, constând în finalitatea comună prefigurată, întrucât măsura disjungerii împiedică prorogarea de competență ce operează ca urmare a dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În concret, măsura disjungerii este o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Cluj, măsură ce nu poate fi cenzurată de instanța învestită cu prezentul regulator de competență.

În consecință, nu se poate considera că, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Cluj, competent să judece cauza pentru reclamanții din dosarul nr. x/2022, care au domiciliul pe raza județului Cluj, este competent să judece și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții din dosarul disjuns, nr. x/2022, care nu au nici domiciliul în circumscripția Tribunalului Cluj și nici locul de muncă în Județul Cluj, ci pe raza teritorială a Județului Alba, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competență.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Spitalul Judetean de Urgentă Alba Iulia și Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, în favoarea Tribunalului Alba.