ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 684/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 21 noiembrie 2017, înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă sub nr. x/2017, reclamanta FONDUL PROPRIETATEA S.A. a chemat în judecată pe pârâții A., B., C. și D., solicitând, în temeiul art. 155

1

din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, obligarea în solidar a pârâților la plata către E. a sumei de 449.772 RON reprezentând estimarea provizorie a unei părți din prejudiciul cauzat societății prin adoptarea hotărârilor Consiliului de Supraveghere nr. 19, nr. 20 și nr. 21 din 05.07.2017 prin care au fost numiți noi membri provizorii ai Directoratului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 155

8

coroborat cu art. 72, art. 73, art. 142, art. 144 și art. 155

1

din Legea nr. 31/1990, art. 35 alin. (4)-(9), 11 din O.U.G. nr. 109/2011.

La 04 iunie 2018, E. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâților, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1351 din 30 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, au fost respinse ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei interesului social de a acționa, invocate de către pârâți prin întâmpinare, precum și excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către intervenienta E. prin întâmpinare.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta FONDUL PROPRIETATEA S.A. în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și D., precum și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta E., ca neîntemeiate.

A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de câte 4.123,35 RON onorariu avocat, către pârâții A., B., C., la suma de 13.989,94 RON onorariu avocat, către pârâtul D. și la suma de 200 RON reprezentând taxa judiciară de timbru către intervenienta E.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta FONDUL PROPRIETATEA S.A.

Prin decizia nr. 1129A din 25 iunie 2021, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins apelul, ca nefondat. A obligat apelanta la plata către intimatul C. a sumei de 3.512,88 RON, către intimatul B. a sumei de 3.512,88 RON, către intimata A. a sumei de 3.512,88 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta FONDUL PROPRIETATEA S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel, în vederea rejudecării apelului declarat de aceasta.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2017, la 23 septembrie 2021, și repartizat aleatoriu, spre soluționare completului nr. 5.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține faptul că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 35 alin. (11) coroborat cu art. 35 alin. (4) și (9) din O.U.G. nr. 109/2011, art. 153

2

alin. (5) din Legea nr. 31/1990, art. 153

8

alin. (3) coroborat cu art. 144

1

din Legea nr. 31/1990, art. 153

8

alin. (3) coroborat cu art. 144

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 31/1990.

În continuare, recurenta face trimitere la secțiunea III.1 a cererii de chemare în judecată în care a arătat în ce constă fapta ilicită săvârșită de intimați.

Arată că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că omisiunea de a iniția sau desfășura un proces competitiv și transparent de selecție, respectiv nerespectarea obligației de a obține recomandarea Comitetului de nominalizare și remunerare nu pot fi analizate în contextul faptei ilicite deoarece ar reprezenta conduite distincte de fapta intimaților de a vota numirea membrilor Directoratului.

Susține că fapta ilicită a intimaților-pârâți constă în votul "pentru" numirea membrilor provizorii ai Directoratului în ședința Consiliului de supraveghere din 5 iulie 2017 și adoptarea Hotărârilor Consiliului de supraveghere nr. 19, 20 și 21 din 5 iulie 2017 cu încălcarea, între altele, a prevederilor legale și statutare aplicabile.

Autoarea căii de atac susține că lipsa unui proces de selecție și lipsa recomandării din partea Comitetului de nominalizare și remunerare face ca actul de numire a membrilor provizorii ai Directoratului să fie nelegală.

Dreptul membrilor Consiliului de supraveghere de a numi membri ai Directoratului prevăzut de art. 153

9

alin. (1) lit. b), respectiv art. 153

2

alin. (5) din Legea nr. 31/1990 trebuie exercitat cu respectarea tuturor condițiilor legale, respectiv cele impuse de art. 35 alin. (4)-(9) coroborat cu alin. (11), art. 64

2

din O.U.G. nr. 109/2011, în lumina art. 25 din O.U.G. nr. 109/2011.

Mai susține că argumentația instanței de apel în sensul că a fost chemată să analizeze strict "actul de numire" fără a se apleca asupra întregului set de circumstanțe în care actul de numire s-a realizat, este una superficială și reprezintă o încălcare a principiului de drept procesual constând în rolul judecătorului în aflarea adevărului, consacrat de art. 22 C. proc. civ.

Arată recurenta că, una dintre condițiile prevăzute de art. 64

2

din O.U.G. nr. 109/2011 este vacantarea postului, ceea ce presupune încetarea mandatului înainte de expirarea termenului pentru care a fost acordat, iar nu încetarea la expirarea termenului, când nu se pot numi membri provizorii, ci doar membri permanenți.

A doua condiție prevăzută de O.U.G. nr. 109/2011 pentru numirea directorilor provizorii - și anume ca, această numire să fie făcută doar până la finalizarea procedurii de selecție pentru posturile vacante - presupune ca inițierea acestei proceduri sa fi fost realizată în termenul stabilit de O.U.G. nr. 109/2022, respectiv de 30 de zile de la vacantarea postului.

Susține că, în cauză, nu au fost respectate aceste condiții iar interpretarea textului de lege pe care recurenta a propus-o în fața instanței de apel este în acord cu spiritul întregii reglementări privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice din O.U.G. nr. 109/2011. Susține că, dimpotrivă, interpretarea contrară propusă de instanța de apel legitimează utilizarea mandatelor provizorii în orice situație, transformând excepția în regulă cu eludarea gravă a normelor imperative de guvernanță corporativă.

Recurenta face referire, cu titlu de jurisprudență privind interpretarea dispozițiilor art. 64

2

din O.U.G. nr. 109/2011, la decizia nr. 1715/23.10.2019 pronunțată în apel.

Dintr-un alt punct de vedere, autoarea căii de atac invocă faptul că intimații-pârâți nu și-au exercitat mandatul cu prudența și diligenta unui bun administrator, cu loialitate și în interesul societății, instanța de apel interpretând și aplicând greșit dispozițiile art. 153

8

alin. (3) coroborat cu art. 144

1

alin. (1), art. 144

1

alin. (2) și (4) și art. 144

2

din Legea nr. 31/1990.

În acest sens, arată că motivarea instanței de apel este incorectă întrucât membrii Consiliului de supraveghere nu și-au respectat obligațiile prevăzute de lege, respectiv au aprobat numirea unor membri provizorii ai Directoratului fără să stabilească criterii obiective de selecție și fără să efectueze un proces de selecție transparent și competitiv care să asigure numirea unui management profesionist și nu au dovedit că au avut convingerea rezonabilă, formată pe baza unor informații adecvate, că adoptarea Hotărârilor Consiliului de supraveghere nr. 19, 20 și 21 din 05.07.2017 este în interesul societății.

Mai arată că nici motivarea instanței de apel în sensul că situația de urgență ar fi impus numirea membrilor provizorii ai Directoratului nu poate fi reținută, întrucât așa-zisa urgență a fost cauzată chiar de conduita intimaților, care, deși au fost numiți în Consiliul de supraveghere încă din aprilie 2017, timp de 3 luni de zile nu au inițiat niciun proces de selecție a membrilor Directoratului.

Or, conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a justifica neexecutarea unei obligații.

O altă critică privește faptul că hotărârile Consiliului de supraveghere privind numirea membrilor directoratului nu au fost confirmate de Adunarea Generală a Asociaților, instanța de apel interpretând și aplicând greșit dispozițiile art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

În acest sens, arată că în mod contrar dispozițiilor textului de lege mai sus-menționat și fără a indica temeiul legal, instanța de apel a considerat că hotărârile AGA de descărcare de gestiune, respectiv de aprobare a situațiilor financiare ar valora confirmare a hotărârilor Consiliului de supraveghere.

În ceea ce privește reținerea de către instanța de apel a faptului că nu există prejudiciu, recurenta invocă faptul că decizia a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 155 coroborat cu art. 155

1

din Legea nr. 31/1990.

Arată că, întrucât numirea membrilor Directoratului este nelegală, remunerațiile și costurile aferente au fost achitate fără o bază legală, constituindu-se într-un prejudiciu pentru societate.

Prin urmare, consideră că motivarea instanței de apel, în sensul că remunerațiile au fost plătite în temeiul unor contracte de mandat care nu au fost anulate și nici nu pot fi declarate în alt mod nelegale în prezenta cauză, nu poate fi primită și se impune a fi cenzurată de instanța de recurs.

În același timp, susține că se impune a fi cenzurată și motivarea instanței de apel în sensul că aceste costuri ale societății nu ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost numiți membri ai Directoratului cu aplicarea unei proceduri de selecție conform O.U.G. nr. 109/2011.

Conchide că remunerațiile achitate membrilor Directoratului reprezintă un prejudiciu pentru societate întrucât au la bază o numire nelegală, astfel că argumentele instanței de apel nu pot fi primite, acestea susținând concluzia că, și în ipoteza unei numiri nelegale, remunerațiile nu pot fi recuperate deoarece contractul de mandat nu a fost anulat; or, această interpretare lipsește de efecte constatarea încălcării de către membrii Consiliului de supraveghere a obligațiilor privind numirea membrilor Directoratului.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ., coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și pe celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul cererii.

La 12 octombrie 2021 cererea de recurs a fost comunicată intimaților-pârâți iar la 13 octombrie 2021, intimatei-înterveniente.

La 15 octombrie 2021, cu respectarea termenului legal, intimata-intervenientă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 26 octombrie 2021 întâmpinarea formulată de intimata-intervenientă a fost comunicată recurentei-reclamante, iar la 27 octombrie 2021, intimaților-pârâți.

La 5 noiembrie 2021, cu respectarea termenului legal, intimații-pârâți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Deși nu au invocat excepția nulității, aceștia au susținut că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal.

La 08 noiembrie 2021, recurenta-reclamantă a înaintat la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-intervenientă.

La 08 noiembrie 2021, cu respectarea termenului legal, intimatul-pârât D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La 16 noiembrie 2021 întâmpinările formulate de intimații-pârâți au fost comunicate recurentei-reclamante, aceasta formulând la 26 noiembrie 2021, răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile privind încălcarea art. 22 C. proc. civ., iar motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile privind interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 64

2

din O.U.G. nr. 109/2011.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 27 septembrie 2022 s-a dispus comunicarea acestuia părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere la raport în 10 zile de la comunicare.

La 18 octombrie 2022 intimatul-pârât D. a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat anularea recursului.

Prin rezoluția din 16 noiembrie 2022, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilității recursului în completul de filtru, la 31 ianuarie 2023.

Prin încheierea completului de filtru din 31 ianuarie 2023 s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă, stabilindu-se termen de judecată la 21 martie 2023, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată din 21 martie 2023, recurenta-reclamantă, prin avocat, a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata recursului, prin înscris autentic.

Examinând cu prioritate cererea de renunțare la judecata căii de atac a recursului formulată de recurenta-reclamantă FONDUL PROPRIETATEA S.A., Înalta Curte reține următoarele:

Prin declarația de renunțare la calea de atac a recursului, autentificată cu nr. x din 09 martie 2023 de Societatea Profesională Notarială F. și Asociații, și întemeiată pe dispozițiile art. 404 coroborat cu art. 463 și art. 9 alin. (3) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că înțelege să renunțe la judecata căii de atac a recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1129A din 25 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel, în vederea rejudecării apelului declarat de aceasta.

Cu privire la manifestarea de voință a recurentei-reclamante, în sensul renunțării la calea de atac a recursului, Înalta Curte reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință ale acestora cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi.

Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia, ci au și libertatea de a-i pune capăt.

Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, precum desistarea (renunțarea), achiesarea și tranzacția judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., "Renunțarea se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.".

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale precitate rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului instanței superioare, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac.

Cererea recurentei-reclamante de renunțare la judecata căii de atac a recursului, astfel cum este formulată, reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, în sensul avut în vedere de legiuitor prin art. 463 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre."

Așadar, manifestarea de voință a recurentei-reclamante privind renunțarea la judecata căii de atac a recursului, în sensul achiesării la decizia civilă nr. 1129A din 25 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, reprezintă un act de dispoziție al acesteia, care nu este supus cenzurii instanței.

Se reține, totodată, că cererea de renunțare a fost făcută de recurenta-reclamantă cu respectarea cerințelor impuse de art. 406 alin. (1) și (2) C. proc. civ., declarația de renunțare îmbrăcând forma înscrisului autentic emis de Societatea Profesională Notarială F. și Asociații și autentificat sub nr. x din 09 martie 2023.

Dat fiind faptul că cererea de renunțare la judecata căii de atac a recursului, astfel cum a fost formulată de recurenta-reclamantă, se înscrie în limitele disponibilității procesului civil, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei cauze, având în vedere deopotrivă și stadiul în care se află procesul, Înalta Curte, în temeiul art. 463 C. proc. civ., va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă FONDUL PROPRIETATEA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1129A din 25 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017.

În ceea ce privește cererea intimaților-pârâți C., B. și A. de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la dosarul de recurs atestă efectuarea de către fiecare dintre aceaștia a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 2.945,25 RON.

Față de soluția pronunțată asupra cererii de renunțare la judecata căii de atac a recursului, în temeiul art. 482 și art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă FONDUL PROPRIETATEA S.A. la plata a câte 2.945.25 RON către intimații-pârâți C., B. și A., cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea formulată de recurenta-reclamantă FONDUL PROPRIETATEA S.A., de renunțare la calea de atac a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1129A din 25 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata a câte 2.945.25 RON către intimații C., B., A. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2023.