ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 629/2023

HOTĂRÂRE

15.03.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 629/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 15 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la data de 26.11.2021, sub nr. x, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.-CABINETE ASOCIATE DE PRACTICIENI ÎN INSOLVENȚĂ în contradictoriu cu pârâtul C. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la predarea către lichidatorul judiciar a bunurilor aflate în posesia acestuia și care lipsesc din gestiunea patrimoniului debitoarei S.C. A. S.R.L. - în faliment, sau a contravalorii acestor bunuri, respectiv a sumelor de 12.583,35 RON și 13.560,64 euro. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1528 C. civ. și art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 1008/2022 din 07 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Maramureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Maramureș, invocată de pârât prin întâmpinare, și în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Maramureș a reținut că potrivit art. 120 C. proc. civ., cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul, iar potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția apelului prevăzut la art. 8, sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul. Totodată a reținut că principalele atribuții ale judecătorului sindic sunt prevăzute de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care trebuie interpretate și prin prisma dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol conform căruia atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Instanța a mai arătat că acțiunea are ca obiect obligație de a face, fiind o cauză de drept comun și nu o procedură prevăzută de dispozițiile Legii nr. 85/2006, care să atragă competența judecătorului sindic.

Așadar, instanța a constatat că față de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată și domiciliul pârâtului, competența de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Timișoara.

La termenul de judecată din 17 ianuarie 2023, Judecătoria Timișoara a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 905/17.01.2023, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Judecătoria Timișoara a reținut că cererea a fost întemeiată de către reclamantă, prin lichidator, pe dispozițiile art. 25 lit. d) și i) din Legea 85/2006. Sub aspectul competenței, a reținut incidente dispozițiile art. 120 C. proc. civ., art. 6 din Legea nr. 85/2006, precum și dispozițiile art. 11 din Legea 85/2006 cu privire la principalele atribuții ale judecătorului-sindic.

Totodată, instanța a mai arătat că acțiunea vizează predarea de către pârât, în calitate de director și asociat al debitoarei, a bunurilor ce lipsesc din gestiunea patrimoniului debitoarei, iar prin cererea de chemare în judecată i s-a solicitat pârâtului C. să pună la dispoziție actele și informațiile prevăzute de Legea 85/2006, respectiv să depună actele contabile, să predea gestiunea averii împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii. De asemenea, a mai arătat că i s-a transmis pârâtului, în calitate de asociat al debitoarei, adresă prin care i s-a adus la cunoștință că desfășurarea procedurii de faliment este împiedicată de acesta, iar nepredarea bunurilor se încadrează în prevederile art. 138 alin. (1), lit. d) din Legea 85/2006 ce vizează atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor răspunzătoare de starea de insolvență a societății.

În acest sens, instanța a reținut că deși obiectul cererii nu este prevăzut în mod expres în cuprinsul art. 11 alin. (1) din Legea 85/2006, competența de soluționare a prezentei cereri este strâns legată de procedura insolvenței în care se află reclamanta, având în vedere că vizează în mod indirect acțiunile unui asociat al debitoarei de împiedicare a desfășurării procedurii insolvenței, prin necomunicarea de informații privind patrimoniului societății în vederea reîntregirii acestuia, analiza vizând aspecte ce ar putea atrage răspunderea membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență.

În consecință, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribuunalul Maramureș și Judecătoria Timișoara, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect obligație de a face, prin care reclamanta S.C. A.. prin lichidator judiciar B. – Cabinete asociate de practicieni în insolvență, a solicitat obligarea pârâtului C. la predarea bunurilor aflate în posesia acestuia și care lipsesc din gestiunea patrimoniului debitoarei S.C. A. sau a contravalorii acestor bunuri, respectiv a sumelor de 12.583,35 RON și 13.560,54 euro.

Pentru a determina competența materială de soluționare a cauzei, față de obiectul acțiunii, Înalta Curte reține că reclamanta a sesizat instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, respectiv prevederile art. 1528 C. civ., cu privire la executarea obligației de a face.

Deși este adevărat că acțiunea este promovată de către debitoarea aflată în insolvență, instanța supremă reține că această împrejurare nu este de natură să atragă competența judecătorului sindic în soluționarea cererii, dispozițiile Legii speciale nr. 85/2006 nefiind aplicabile litigiului de față.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuțiile judecătorului sindic privesc controlul judecătoresc al activității administratorului sau lichidatorului judiciar, precum și procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, nefiind reglementate exhaustiv. Prin sintagma "procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței" legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri și procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței, privind controlul asupra actelor, operațiunilor și plăților efectuate de către participanți după deschiderea procedurii.

Soluția aleasă de legiuitor este, pe de altă parte, și restrictivă, în sensul că judecătorul sindic nu are atribuții în soluționarea unor cereri ori acțiuni ce excedează procedurii insolvenței, cum ar fi acțiuni pentru realizarea unor creanțe, acțiuni în constatarea nulității unor acte în temeiul dreptului comun și altele asemenea, operațiuni care nu sunt prevăzute în mod expres în dispozițiile Legii nr. 85/2006.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența materială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Timișoara.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și făcând aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.