ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 628/2023

HOTĂRÂRE

15.03.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 628/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 15 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la 16 mai 2018, creditoarea S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată debitoarea B., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 4.374,99 RON, reprezentând contravaloare facturi însușite și neachitate la termen.

Prin sentința civilă nr. 2392 din 26 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosar nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpulung, invocată din oficiu, și în consecință, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Găești.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Câmpulung a reținut că potrivit art. 1016 C. proc. civ., cererea pentru emiterea unei ordonanțe de plată poate fi introdusă de creditor la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. În speță fiind o cerere în pretenții, competența teritorială de soluționare a cauzei este cea stabilită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cea de la domiciliul sau sediul pârâtului. De asemenea, s-a arătat că în cauză nu operează niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 113 C. proc. civ., astfel încât sunt incidente prevederile art. 129 al 3 C. proc. civ., necompetența fiind de ordine publică.

Prin urmare, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

La termenul de judecată din 17 ianuarie 2023, Judecătoria Găești a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 62/17.01.2023, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Judecătoria Găești a reținut că potrivit dispozițiilor art. 130 C. proc. civ. excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

De asemenea, s-a reținut că necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., prin raportare la art. 1016 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Prin urmare, s-a reținut că în raport de art. 130 C. proc. civ., dreptul de a contesta alegerea instanței revenea exclusiv debitoarei, care nu a formulat întâmpinare și nu a invocat vreo excepție și întrucât prima instanță învestită de către reclamantă a fost Judecătoria Câmpulung, aceasta devine competentă să soluționeze cauza, fără a avea posibilitatea de a statua din oficiu asupra competenței teritoriale invocate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Câmpulung competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Câmpulung și Judecătoria Găești, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect ordonanță de plată, prin cererea de chemare în judecată formulată, creditoarea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 4.374,99 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1014 C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanței de plată.

Potrivit dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.: "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Câmpulung, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Câmpulung, inițial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Câmpulung, așa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.