ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 60/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub număr de dosar x/2020, reclamanta A., prin reprezentant legal B., în calitate de președinte, în contradictoriu cu pârâta C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

Pârâta C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, motivat de lipsa semnăturii reprezentantului legal al A., excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a numitei B., întrucât aceasta nu are prerogativa formulării cererii de chemare în judecată, nefiind mandată de președinte sau Consiliul de administrație al A., iar pe fondul cauzei a apreciat că acțiunea este neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1010 din 16 iunie 2021, Tribunalul Buzău, a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a numitei B. și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta C., pentru lipsa calității de reprezentant.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău la 22 iulie 2021, petenta C. a solicitat completarea sentinței civile nr. 1010 din 16 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020, în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată solicitate pe fondul cauzei, în cuantum de 1200 RON.

Prin sentința civilă nr. 1438/4 noiembrie 2021, Tribunalul Buzău a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1010/16.06.2021 pronunțate de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2020, formulată de pârâta C., în contradictoriu cu reclamanta A. și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă.

Împotriva sentinței civile nr. 1010 din 16 iunie 2021 a declarat apel reclamanta A., considerând-o netemeinică și nelegală, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea cererii chemare în judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1438 din 4 noiembrie 2021 a Tribunalului Buzău a declarat apel pârâta C., solicitând admiterea apelului, iar pe fond admiterea cererii de obligarea a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 560 din 28 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1010 din 16 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Buzău – secția I civilă.

A fost admis apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinței civile nr. 1438 din 4 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Buzău – secția I Civilă, în contradictoriu cu reclamanta A., a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 1438 din 4 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Buzău – secția I Civilă, în sensul că a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1.200 RON către pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a păstrat restul dispozițiilor sentinței.

A fost obligată intimata – reclamantă la plata sumei de 1.200 RON către apelanta - pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 560 din 28 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă.

Critică decizia atacată, susținând, în esență, că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și interpretarea normelor de drept material, respectiv a unor dispoziții ale Legii nr. 196/2018, și cuprinde motive contradictorii, fiind incidente motivele de casare reglementate de pct. 8 și 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., apreciază că decizia a fost dată prin încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât, în ceea ce privește soluția dată asupra excepție lipsei calității de reprezentant, există hotărâri definitive, care afirmă contrariul, pe care înțelege să le anexeze prezentei cereri de recurs.

Solicită admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se constată că, în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 560 din 28 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

În speță, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună: constatarea nelegalei retrageri, de către pârâtă, a sumelor de bani existente în contul D. deschis pe numele reclamantei, în perioada 10.2018-06.2019; obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani retrase din contul deținut la D. (fond reparații, fond penalități, fond rulment și fonduri speciale) anterior momentului demisiei din funcția de administrator; obligarea pârâtei la restituirea elementelor de logistică, respectiv laptop, imprimantă, telefon și alte bunuri aflate în folosința sa, sustrase de pârâtă, alături de arhiva Asociației; obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de salariu pentru perioada aprilie- iunie 2019.

Astfel, raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

De altfel, în speță, prin încheierea din 4 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Buzău – secția Civilă a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, reținându-se în mod expres că "având în vedere existența contractului individual de muncă nr. x/11.042014, depus la acest termen de către pârâtă, constată că pretențiile formulate de reclamantă se circumscriu în totalitate jurisdicției muncii și că izvorăsc din raportul de muncă, reclamanta invocând o executare defectuoasă a obligațiilor angajatului în urma căreia ar înregistra pagube" .

Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 560 din 28 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 560 din 28 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2023.