ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1734/2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal la 22 iunie 2018, sub nr. x/114/2018, reclamanții A și B S.A. au chemat în judecată pârâta C S.R.L., solicitând, în principal, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare către reclamantul A a imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 7.849,44 mp (din acte), situat în Mun. București, (..), sector 2, pe care se află construcțiile provizorii (barăci metalice) C3 - C12, având număr cadastral (..) (număr cadastral vechi (..)/1), întabulat în cartea funciară nr. (..) (număr carte funciară vechi (..)) a Municipiului București, Sectorul 2, act ce reprezintă Act adițional la Contractul de tranzacție autentificat sub nr. 2757 din 9 iunie 2016 de Biroul Notarilor Publici Asociați D, conform art. 2.2.2.2 din contract, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la prezentarea în fața notarului public în vederea încheierii Actului adițional la Contractul de tranzacție autentificat sub nr. 2757 din 9 iunie 2016 de Biroul Notarilor Publici Asociați D, reprezentând act de înstrăinare a imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 7.849,44 mp (din acte), situat în Mun. București, (..), sector 2, pe care se află construcțiile provizorii (barăci metalice) C3 - C12, având număr cadastral (..) (număr cadastral vechi (..)/1), întabulat în cartea funciară nr. (..) (număr carte funciară vechi (..)) a Municipiului București, Sectorul 2; cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția insuficientei timbrări, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B S.A., excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată (atât a capătului de cerere principal, cât și a celui subsidiar) și excepția prescripției dreptului de a cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de înstrăinare a imobilului.

La termenul de la 11 februarie 2019, reclamanții A și B S.A. au formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat, în principal, obligarea pârâtei la prezentarea în fața notarului public în vederea încheierii Actului adițional la Contractul de tranzacție autentificat sub nr. 2757 din 9 iunie 2016 de Biroul Notarilor Publici Asociați D, reprezentând act de înstrăinare a imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 7.849,44 mp (din acte), situat în Mun. București, (..), sector 2, pe care se află construcțiile provizorii (barăci metalice) C3 - C12, având număr cadastral (..) (număr cadastral vechi (..)/1), întabulat în cartea funciară nr. (..) (număr carte funciară vechi (..)) a Municipiului București, Sectorul 2, sub sancțiunea plății daunelor cominatorii în cuantum de 1.000 lei/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației de transfer al dreptului de proprietate, iar în subsidiar, pronunțarea unui hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare către reclamantul A a imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 7.849,44 mp (din acte), situat în Mun. București, (..), sector 2, pe care se află construcțiile provizorii (barăci metalice) C3 - CI2, având număr cadastral (..) (număr cadastral vechi (..)/i), întabulat în cartea funciară nr. (..) (număr carte funciară vechi (..)) a Municipiului București, Sectorul 2, act ce reprezintă Act adițional la Contractul de tranzacție autentificat sub nr. 2757 din 9 iunie 2016 Biroului Notarilor Publici Asociați D, conform art. 2.3.2.2 din contract; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 11 februarie 2019, Tribunalul Buzău - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a luat act că apărătorul ales al pârâtei este de acord cu modificarea cererii de chemare în judecată, a pus în vedere pârâtei să formuleze întâmpinare în termen de 10 zile, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții de ordine privată și a rămas în pronunțare asupra excepției insuficientei timbrări. Deliberând, instanța a respins excepția insuficientei timbrări invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

La 11 martie 2019, pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu se poate vorbi de o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, în înțelesul dat de art. 204 C. proc. civ., întrucât reclamanții nu își modifică petitul acțiunii, instanța rămânând în continuare învestită cu cele două capete de cerere inițiale și distincte.

Prin încheierea din 8 aprilie 2019, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă, atât pe capătul principal, cât și pe cel subsidiar și a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B S.A., invocată de pârâtă pe capătul subsidiar al cererii modificate. Totodată, în temeiul art. 248 alin. (4) C. proc. civ., a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta pe capătul subsidiar al cererii modificate.

Prin sentința nr. 587 din 26 septembrie 2019, Tribunalul Buzău - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă pe capătul subsidiar de cerere modificată, a respins, ca neîntemeiată, cererea modificată formulată de reclamantul A și a respins, pentru lipsa calității procesuale active, cererea formulată de reclamanta B S.A., precum și cererea reclamanților A și B S.A de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 19 februarie 2020, Tribunalul Buzău - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a dispus îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale cuprinse în încheierea de la 8 aprilie 2019, în sensul eliminării din paragraful al doilea al dispozitivului a mențiunii „pe capătul subsidiar al cererii modificate”.

Împotriva încheierii de ședință din 8 aprilie 2019, respectiv, împotriva sentinței nr. 587 din 26 septembrie 2019 a Tribunalului Buzău, au formulat apel reclamanții A și B S.A.

Prin decizia nr. 254 din 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A și B S.A. împotriva încheierii din 8 aprilie 2019 și a sentinței nr. 587 din 26 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Buzău.

Împotriva deciziei instanței de apel, au formulat recurs reclamanții A și B S.A.

Prin decizia nr. 1761 din 27 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți A și B S.A. împotriva deciziei nr. 254 din 30 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a Civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Pentru a decide în acest fel, Înalta Curte a reținut, în esență, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1266 C. civ., referitoare la interpretarea contractului după voința concordantă a părților, precum și prevederile art. 1267 C. civ., privind interpretarea sistematică, fiind întemeiat, prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material). Întrucât criticile subscrise cererii principale au fost apreciate întemeiate, instanța supremă a constatat că este de prisos a cerceta și motivele de recurs ce vizează capătul de cerere subsidiar. De asemenea, a constatat că nu se impune analizarea aspectelor de nelegalitate relative la soluția dată capătului de cerere subsidiar, fiind de prisos a verifica legitimarea procesuală activă a părților în raport cu cererea de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act de înstrăinare a imobilului în litigiu.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – Secția a II-a Civilă sub nr. x/114/2018*.

Prin decizia nr. 125 din 4 aprilie 2023, Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a Civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A și B S.A., solicitând instanței să caseze decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorii căii de atac arată că instanța de apel a încălcat prevederile art. 501 C. proc. civ., pronunțând decizia recurată cu ignorarea statuărilor obligatorii din decizia de casare în sensul că prin art. 2.1.2.1, art. 2.1.2.2 și art. 2.1.2.3 din contractul de tranzacție nr. 2757 din 9 iunie 2016, astfel cum a reținut instanța supremă, nu s-au stabilit obligații numai în sarcina reclamantei B S.A., iar cele două clauze de la art. 2.1.2.2 și art. 2.1.2.3 reprezintă modalități alternative pentru încetarea calității de codebitori ai B S.A. și C S.R.L. în raport cu F și stingerea sau diminuarea datoriilor pe care pârâta le avea față de toate celelalte părți semnatare ale tranzacției, printre care și B și G. Susține că instanța de recurs a mai reținut că reclamanții și-au îndeplinit obligația esențială asumată, de a stinge litigiile aflate pe rolul Tribunalului București, chiar dacă nu a fost vorba de emiterea declarațiilor de renunțare, ci de neexercitarea căilor de atac. Menționează că instanța de apel a statuat, în mod greșit, că ipoteza reglementată de art. 2.1.2.3 din contract nu dă naștere obligației de transfer, nefiind prevăzută o modalitate alternativă pentru transmiterea dreptului de proprietate, și că nu a fost îndeplinită obligația de la art. 2.1.2.2 privind stingerea litigiilor dintre părți. Precizează că pârâta a refuzat în mod nejustificat să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului adițional la contractul de tranzacție, deși fusese notificată.

În opinia recurenților, curtea de apel a ignorat voința reală a părților, astfel cum a fost aceasta reținută de instanța de recurs în primul ciclu procesual, referitor la stingerea datoriilor, la transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în discuție și la stingerea litigiilor dintre părți. Apreciază că instanța de apel nu ar fi putut pronunța o soluție identică celei care fusese casată.

Aceleași părți susțin că instanța de apel a încălcat normele de drept material edictate de art. 1279 alin. (1) C. civ. în ceea ce privește capătul subsidiar de cerere atunci când a reținut că nu este vorba de o promisiune de a contracta, ci de îndeplinirea obligațiilor asumate prin convenție. Apreciază că art. din contract conțineau elementele minime referitoare la bunul vândut și prețul convenit, chiar dacă prețul era reprezentat de efectuarea unei anumite prestații, respectiv stingerea acțiunilor ce formau obiectul dosarelor nr. x/3/2015 și nr. x/3/2017, aflate pe rolul Tribunalului București, precum și alte concesii.

Recurenții-reclamanți consideră că reclamanta B S.A. are calitate procesuală activă și că soluția de admitere a excepției este nelegală atât timp transferul dreptului de proprietate către reclamantul A era condiționat și de îndeplinirea obligațiilor asumate de B S.A.

Recurenții-reclamanți au indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea parțială a recursului și a solicitat respingerea acestuia.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 20 martie 2024 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 22 mai 2024 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți A și B S.A. împotriva deciziei nr. 125 din 4 aprilie 2023 și s-a fixat termen pentru judecarea acestuia la 9 octombrie 2024.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte va înlătura criticile subsumate de recurenții-reclamanți motivului de casare indicat mai sus referitor la încălcarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. deoarece instanța de apel a ținut cont de indicațiile din decizia pronunțată de instanța supremă în primul ciclu procesual.

Astfel, Înalta Curte a statuat că demersul de interpretare al instanței de apel ar fi trebuit să aibă în vedere stabilirea obiectului litigiilor ce urmau a fi stinse și determinarea concesiilor reciproce pe care părțile contractului de tranzacție și le-au asumat. Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel, cu ocazia noii judecăți, a stabilit că părțile au avut în vedere două categorii de litigii la judecata cărora reclamanții ar fi trebuit să renunțe, respectiv litigiile care vizau, în esență, stoparea demersurilor societății pârâte C S.R.L. de a se diviza, până la realizarea creanțelor părților semnatare ale tranzacției împotriva sa și cele care vizau pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare a imobilului în discuție către reclamanta B S.A. În continuare, curtea de apel, cu aplicarea art. 2267 art. 1266 – art. 1268 C. civ., a constatat că scopul convenției a inclus stingerea litigiilor dintre părți, stingerea sau diminuarea datoriilor pârâtei față de celelalte părți ale tranzacției, încetarea calității de codebitori a B S.A. și C S.R.L. față de F, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului către reclamantul A și evitarea executării silite a pârâtei, ca urmare a declarării scadenței anticipate a contractului de credit încheiat între reclamanta B S.A. și F.

Plecând de la statuarea instanței de recurs în sensul că prin art. 2.1.2.2 și 2.1.2.3 se prevedeau condiții alternative ce urmăreau „încetarea calității de codebitori ai B și C în raport cu banca și stingerea sau diminuarea datoriilor pe care pârâta le avea față de toate celelalte părți semnatare ale tranzacției, printre care și B și G”, curtea de apel a stabilit cronologia îndeplinirii obligațiilor premergătoare transferului de proprietate și, contrar susținerilor recurenților, a constatat că acestea nu au fost îndeplinite. Mai precis, plata directă în cuantum de 425.000 lei pe care pârâta trebuia să o vireze către bancă până la 25 iunie 2016 și înlocuirea garanțiilor imobiliare nu s-au realizat. De asemenea a constatat că nici obligația de a renunța la judecarea litigiilor nu a fost îndeplinită, acestea fiind stinse ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată, respectiv ca urmare a intervenirii sancțiunii perimării. Este eronată susținerea recurenților-reclamanți în sensul că Înalta Curte ar fi constatat îndeplinirea acestei obligații întrucât autorii căii de atac au redat trunchiat considerentul prin care instanța supremă a ajuns la concluzia că instanța de apel a ignorat regulile de interpretare edictate de art. 1266 – art. 1268 C. civ.

În mod corect curtea de apel a stabilit că în convenție erau prevăzute două modalități alternative de atingere a scopului tranzacției, fără însă ca acestea să echivaleze cu două situații alternative în care să se nască obligația transferului dreptului de proprietate. Interpretând clauza 2.1.2.3 conform principiilor menționate mai sus, curtea de apel a conchis că obligația de transfer nu s-a născut deoarece debitul restant, declarat scadent anticipat la 8 februarie 2017, a fost achitat direct către F de pârâta C S.R.L. la 9 februarie 2017, fără ca demersurile efectuate de reclamanta B S.A. în anul 2016 să fi avut vreun rezultat.

Nu vor fi avute în vedere criticile prin care recurenții-reclamanți susțin că în al doilea ciclu procesual curtea de apel ar fi trebuit să pronunțe o soluție diferită, ca urmare a indicațiilor instanței supreme întrucât hotărârea pronunțată în apel, în al doilea ciclu procesual, nu contrazice concluziile instanței de recurs. Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., temei pe care curtea de apel și l-a însușit, „după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.”

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenții-reclamanți invocă încălcarea prevederilor art. 1279 alin. (1) C. civ. întrucât, în mod corect, curtea de apel, cu aplicarea regulilor de interpretare și ținând cont de scopul tranzacției, a constatat că pârâta și-a asumat obligația contractuală de a transfera dreptul de proprietate dependent de îndeplinirea altor obligații și în anumite condiții, fără ca acest angajament să valoreze o promisiune de a contracta în sensul textului de lege indicat mai sus coroborat cu art. 1179 din același cod. Astfel s-a constatat că din conținutul clauzei 2.3.2 nu rezultă toate elementele necesare încheierii unei promisiuni de vânzare-cumpărare, unul din elementele care lipsesc fiind prețul. Aspectele legate de plata prețului prin echivalent reprezintă chestiuni de fapt care au fost supuse deja analizei curții de apel și care au fost înlăturate.

De asemenea vor fi înlăturate criticile privind respingerea motivului de apel referitor la soluția tribunalului asupra lipsei calității procesuale active a reclamantei B S.A. pe capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată. Ca urmare a modificării cererii de chemare în judecată reclamanții B S.A. și A au solicitat, în subsidiar, pronunțarea unui hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare a imobilului în discuție către reclamantul A.

Art. 36 C. proc. civ. definește calitatea procesuală ca fiind „identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.” În mod corect, cu respectarea acestor dispoziții, curtea de apel a menținut soluția de admitere a excepției întrucât includerea societății B S.A. în circuitul de drepturi, obligații interdependente și concesii reciproce creat de tranzacție nu echivalează cu legitimarea procesuală a acesteia în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate. Față de obiectul capătului subsidiar al acțiunii, se constată că nu există identitate între persoana reclamantei, respectiv B S.A., și titularul dreptului afirmat, respectiv reclamantul A în calitate de potențial dobânditor al imobilului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A și B S.A. împotriva deciziei nr. 125 din 4 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești- Secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A și B S.A. împotriva deciziei nr. 125 din 4 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești- Secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2024.