ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 577/2023

HOTĂRÂRE

09.03.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 577/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal la 2 iunie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat obligarea pârâtului Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015; stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere; aplicarea unei amenzi de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, precum și pe prevederile Legii nr. 213/2015.

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 77 din 19 septembrie 2022 a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, reținând incidența dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021.

Cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 17 noiembrie 2022.

Prin sentința civilă nr. 16450/2022 din 14 decembrie 2022, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel București, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Sectorului 2 București – secția Civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 17 februarie 2023, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București – secția Civilă.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a invocat nesoluționarea în termenul legal a cererii înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate de către reclamante, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015.

În acest context, se reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare începând cu data de 24.09.2021): "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Prin urmare, se reține că prevederile evocate sunt incidente, pentru identitate de rațiune și în situația în care refuzul administrativ al pârâtei FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR de soluționare a cererii de plată a reclamantei îmbracă forma tăcerii administrației, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei la soluționarea cererii de plată formulată de creditorul de asigurare.

În acest sens, reține că intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili competența de soluționare a litigiilor care derivă din aplicarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, în favoarea instanțelor civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010 și de a exclude competența instanțelor de contencios administrativ în ce privește soluționarea unor astfel de cereri, care au o natură civilă și se bazează pe existența unor contracte de asigurare încheiate de persoanele fizice sau juridice cu asigurători împotriva cărora a fost deschisă procedura pe prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Așadar, se reține că în sfera de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021, se încadrează toate actele administrative tipice sau asimilate, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care încorporează modalitatea de soluționare a cererilor de plată introduse de către creditorii de asigurare în baza dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 213/2015, deci și situația în care refuzul administrativ al pârâtei FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR de soluționare a cererii de plată a reclamantei îmbracă forma tăcerii administrației, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În aceste condiții, o interpretare restrictivă a acestor prevederi, în sensul că doar deciziile de respingere a sumelor pretinse se contestă în fața instanțelor civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, este de natură să golească de conținut scopul urmărit de către legiuitor la adoptarea acestui text de lege, care a fost acela de a exclude total competența instanțelor de contencios administrativ în ce privește soluționarea unor astfel de cereri, care au o natură civilă și se bazează pe existența unor contracte de asigurare încheiate de persoanele fizice sau juridice cu asigurători împotriva cărora a fost deschisă procedura pe prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

În acest context, se reține că o interpretare similară a fost adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție (Secțiile Unite) prin decizia nr. 20/2007 prin care s-a stabilit: "Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".

Cu referire la ipoteza, potrivit căreia, legea nu ar fi de imediată aplicare, se constată că, potrivit prevederilor art. VI ale O.U.G. nr. 102/2021: "Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraților pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora".

Din analiza acestui text de lege, instanța reține că se referă exclusiv la "procedurile administrative", nu și la cele jurisdicționale. În privința acestora din urmă, norma de competență din Legea specială nr. 213/2015 face trimitere expresă la normele de competență generală din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., iar potrivit dispozițiilor art. 24 din același Cod dispozițiile legii noi de procedură se aplică proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Prin urmare, cum prezentul proces a început după data intrării în vigoare a legii noi de procedură, aceasta este de imediată aplicare, numai actele și operațiunile administrative în curs de emitere/efectuare fiind vizate de norma tranzitorie, sub aspectul condițiilor legale și al termenelor valabile la data la care a început procedura administrativă, iar nu în privința căii de atac prevăzute de lege, care se apreciază în funcție de norma de competență în vigoare la data începerii procesului.

Așadar, fiind o cerere privind obligația de a face neevaluabilă în bani, competența materială de soluționare a cauzei revine judecătoriei, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 123 din același Cod, iar din punct de vedere teritorial, legea specială a stabilit exclusivitatea în favoarea instanței civile de la sediul Fondului.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București – secția Civilă.