ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 568/2023

HOTĂRÂRE

09.03.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 568/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal la 18 iulie 2022, sub nr. x/2022 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate de către reclamant, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1.000 RON/zi de întârziere și aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

În drept, s-a invocat Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 213/2015.

Prin sentința civilă nr. 473 din 20 octombrie 2022, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în ceea ce privește necompetența materială incidența dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., iar din punct de vedere al competenței teritoriale s-a apreciat că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților trasează în mod clar criteriul de determinare și anume sediul Fondului, context în care competența de soluționare a cauzei revine în primă instanță, judecătoriei.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la 22 noiembrie 2022, iar la termenul de judecată din 1 februarie 2023, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 2 București.

Judecătoria Sectorului 2 București – secția Civilă, prin sentința civilă nr. 808 din 1 februarie 2023 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A..

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere calitatea pârâtului, context în care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Sectorului 2 București – secția Civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 10 februarie 2023, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București – secția Civilă.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a invocat nesoluționarea în termenul legal a cererii înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/14.12.2021, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate de către reclamant, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015.

În acest context, se reține că dacă împotriva deciziei de respingere a cererii de despăgubire se poate face contestație, care este de competența instanțelor civile de la sediul Fondului, așa cum dispune în mod expres art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în situația în care Comisia nu soluționează în termen legal cererea de despăgubire, este necesar să se stabilească instanța competentă să dispună obligarea pârâtei la soluționarea cererii, prin raportare la cele statuate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. IX din 20 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 653/28 iulie 2006, decizie prin care s-a soluționat un recurs în interesul legii și care stabilește următoarele: "s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, că "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".

De aceea, rațiuni de simetrie impun ca și în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică notificată".

Prin urmare, având în vedere că în materia contestației împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de despăgubire sau de plată îndreptate către Fondul de Garantare a Asiguraților, în desfășurarea activității sale de garantare a plății de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, instanțele civile de la sediul Fondului au competență materială și teritorială exclusivă, fapt ce nu poate fi înlăturat de părți, Înalta Curte constată că aceleași reguli de competență se aplică, din rațiuni de simetrie, și în cazul refuzului Fondului de Garantare a Asiguraților, de a soluționa o cerere sau nesoluționării ei în termen rezonabil.

Așadar, în cazul refuzului Fondului de a soluționa o cerere sau în cazul nesoluționării ei în termenul legal, din rațiuni de simetrie, vor fi incidente regulile de competență aplicabile contestației împotriva unei decizii de respingere, conform art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fond de Garantare a Asiguraților, și anume "instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Prin urmare, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, nu este realizarea creanței și obținerea sumelor de bani solicitate cu titlu de despăgubiri, ci doar obligarea Fondului de a-și îndeplini o obligație legală, aceea de a analiza cererea de plată în termenul legal și de a da un răspuns, indiferent de faptul că acesta este unul de admitere, și astfel de realizare a creanței, sau de respingere a pretențiilor, Înalta Curte constată că obligația Comisiei speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților de a răspunde cererii formulată de reclamant și de a emite o decizie de admitere sau de respingere, este o obligație de a face, neevaluabilă în bani.

În acest context, se reține că, potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., judecătoriile judecă "cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe, situație în care competența de soluționare a cauzei revine în primă instanță, Judecătoriei Sectorului 2 București – secția Civilă.

Având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București – secția Civilă.