ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2023

HOTĂRÂRE

09.03.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal la 9 iunie 2022, reclamantele A. și B., prin reprezentant legal A., în calitate de mamă, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate de reclamante, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancțiunea obligării la plata unei penalități de 1000 RON/zi de întârziere și aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului pârâtului.

În drept, reclamantele au invocat prevederile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 213/2015.

Prin sentința nr. 159/CA din 14 septembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția Civilă, reținând incidența dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, care trasează în mod clar criteriul de determinare și anume sediul Fondului, context în care competența de soluționare a cauzei revine în primă instanță, tribunalului.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 26 septembrie 2022 sub nr. x/2022.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 3290/2022 a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat în favoarea Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei, reținând din perspectiva competenței materiale, că cererea reclamantei se impune a fi analizată în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., iar din perspectiva competenței teritoriale, se reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 16 februarie 2023, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamantele A. și B., prin reprezentant legal A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că prin acțiunea dedusă judecății, reclamantele au invocat nesoluționarea în termenul legal a cererii înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretențiile solicitate de către reclamante, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015.

În acest context, se reține că dacă împotriva deciziei de respingere a cererii de despăgubire se poate face contestație, care este de competența instanțelor civile de la sediul Fondului, așa cum dispune în mod expres art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în situația în care Comisia nu soluționează în termen legal cererea de despăgubire, este necesar să se stabilească instanța competentă să dispună obligarea pârâtei la soluționarea cererii, prin raportare la cele statuate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. IX din 20 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 653/28 iulie 2006, decizie prin care s-a soluționat un recurs în interesul legii și care stabilește următoarele:

"s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, că "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".

De aceea, rațiuni de simetrie impun ca și în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică notificată".

Prin urmare, având în vedere că în materia contestației împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de despăgubire sau de plată îndreptate către Fondul de Garantare a Asiguraților, în desfășurarea activității sale de garantare a plății de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, instanțele civile de la sediul Fondului au competență materială și teritorială exclusivă, fapt ce nu poate fi înlăturat de părți, Înalta Curte constată că aceleași reguli de competență se aplică, din rațiuni de simetrie, și în cazul refuzului Fondului de Garantare a Asiguraților, de a soluționa o cerere sau nesoluționării ei în termen rezonabil.

Așadar, în cazul refuzului Fondului de a soluționa o cerere sau în cazul nesoluționării ei în termenul legal, din rațiuni de simetrie, vor fi incidente regulile de competență aplicabile contestației împotriva unei decizii de respingere, conform art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fond de Garantare a Asiguraților, și anume "instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Prin urmare, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, nu este realizarea creanței și obținerea sumelor de bani solicitate cu titlu de despăgubiri, ci doar obligarea Fondului de a-și îndeplini o obligație legală, aceea de a analiza cererea de plată în termenul legal și de a da un răspuns, indiferent de faptul că acesta este unul de admitere, și astfel de realizare a creanței, sau de respingere a pretențiilor, Înalta Curte constată că obligația Comisiei speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților de a răspunde cererii formulate de reclamante și de a emite o decizie de admitere sau de respingere, este o obligație de a face, neevaluabilă în bani.

Având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.