ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 526/2023

Ședința publică din data de 8 martie 2023

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași – secția I Civilă, la 10.12.2019, reclamanta C.N. C.F. C.F.R. S.A. București, prin Sucursala Regională CF Iași a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige la plata sumei de 439.694,72 RON, din care 374.567,38 RON, reprezentând consum energie electrică servicii interne STE și 65.127,34 RON, regularizare TVA, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270 C. civ. și H.G. nr. 569/2006.

Prin sentința civilă nr. 706/30.06.2020, Tribunalul Iași – secția I Civilă a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 439.694,72 RON, reprezentând consum energie electrică servicii interne STE și regularizare TVA și 8.001,95 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel.

Prin decizia nr. 168/25.03.2021, Curtea de Apel Iași – secția Civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei; a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 4.000,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta C.N. C.F. C.F.R. S.A. București, prin Sucursala Regională CF Iași a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, autorul căii de atac a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, indicând expres prevederile art. 1556 alin. (1) C. civ. și ale H.G. nr. 569/2006.

A susținut că instanța de apel a apreciat greșit cu privire la excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, aplicând greșit dispozițiile art. 1556 alin. (1) C. civ., întrucât nu erau îndeplinite condițiile legale pentru a fi incidentă această excepție. Astfel, pârâta a invocat neexecutarea unui contract încheiat între părți în anul 2006, iar pretențiile ce fac obiectul prezentei cauze s-au născut din contractele nr. x/01.10.2013 și nr. y/26.06.2014, astfel că nu este îndeplinită condiția ca obligațiile părților să-și aibă izvorul în aceeași convenție.

Recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractuale, fără a le corobora cu dispozițiile H.G. nr. 569/2006. Astfel, între părți a fost încheiat contractul nr. x/1.444/05.09.2006, prin care s-au definit noțiunile de instalații de electrificare și utilități; ulterior, au semnat contractele de prestări servicii nr. x/01.10.2013 și nr. y/26.06.2014, prin care intimata și-a asumat obligația de a achita contravaloarea energiei electrice utilizate pentru buna funcționare a spațiilor administrative și tehnologice și de a monta, pe cheltuială proprie, grupuri de măsurare a energiei electrice.

A susținut că această obligație a fost reținută, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 634/10.06.2016, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/2015, dar instanța de apel a ignorat această prezumție legală, prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la caracterul cert al creanței pretinse prin acțiune, recurenta a arătat că prin sentința civilă nr. 634/10.06.2016, definitivă la 03.10.2017, i-a fost respinsă acțiunea prin care a contestat decizia Curții de Conturi nr. 85/2015, astfel că la data rămânerii definitive a acestei hotărâri sumele solicitate au devenit certe și exigibile, fiind emise facturile corespunzătoare. Curtea de Conturi a stabilit că sumele achitate din bugetul recurentei pentru cele 12 substații de transport electric nu au fost recuperate, fiind încălcate prevederile art. 1, 2 și 7 din H.G. nr. 569/2006, pe care le-a redat în continuarea memoriului său.

La 13.07.2021, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 29.07.2021, recurenta formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 04.05.2022, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20.12.2022, Înalta Curtea a stabilit termen pentru verificării incidentului perimării și a dispus citarea părților.

În dezbateri, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Dispozițiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune procedurală, cât și de act de desistare a părților de la judecarea procesului.

Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni și vina părții, instanța putând să o constate și din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 04.05.2022, când cauza a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar de la această dată părțile nu au mai efectuat niciun act de procedură, fiind, astfel, în culpă procesuală.

În aceste condiții, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 și art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta C.N. C.F. C.F.R. S.A. București, prin Sucursala Regională CF Iași, împotriva deciziei nr. 168/25.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția Civilă.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2023.