ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 518/2023

Ședința publică din data de 8 martie 2023

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la 25.07.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la ridicarea containerului din șantier, ca efect al rezoluțiunii convenționale a contractului de antrepriză pentru lucrări de construcții nr. 1/13.04.2017 intervenită în data de 16.04.2019, restituirea proiectului tehnic, a documentației cadastrale și autorizațiilor predate acesteia pentru executarea contractului, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, restituirea sumei de 69.889,50 RON reprezentând contravaloarea etapei I de lucrări convenite prin graficul de execuție anexă la contract, plata moratoriilor de întârziere convenționale în cuantum de 301.491,60 euro calculate de la data ajungerii la termen a obligațiilor până la data de 16.04.2019, plata daunelor compensatorii convenționale de 13.500 euro convenite pentru abandonarea lucrărilor, plata daunelor compensatorii legale de 15.768,10 euro reprezentate de contravaloarea chiriei pentru un spațiu de depozitare necesar desfășurării activității de la data predării halei convenită la pct. 3.2 din contract până la data rezoluțiunii contractului, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350, 1357, 1358, 1530, 1535, 1549-1553 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 9146/17.12.2019, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1418/06.08.2020, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 692/A/03.05.2022, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința, a admis excepția lipsei de obiect și a respins capătul de cerere având ca obiect ridicarea containerului ca rămas fără obiect. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 134.046,16 Euro, în echivalent RON la cursul BNR din data plății, reprezentând penalități de întârziere de 0,5%/zi, calculate de la scadența obligației de execuție a fiecărei etape și până la data de 11.12.2018 inclusiv, a sumei de 12.750 Euro, în echivalent RON la cursul BNR din data plății, reprezentând daune-interese compensatorii pentru abandonarea lucrărilor și a sumei de 31.373,68 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 18.750 RON onorariu de avocat și 12.623,68 RON taxa judiciară de timbru corespunzătoare pretențiilor admise, având în vedere cursul BNR de 4,9476 RON/euro comunicat de BNR la data pronunțării. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 14.311,84 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de apelantă în apel, din care 5.000 RON onorariu de avocat, 3.000 RON onorariu de expert și 6.311,84 RON taxa judiciară de timbru corespunzătoare pretențiilor admise, având în vedere cursul BNR de 4,9476 RON/euro comunicat de BNR la data pronunțării.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii apelului ca nefondat, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, autoarea căii de atac a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, indicând expres prevederile art. 1267 C. civ.

A susținut că instanța de apel nu a interpretat sistematic contractul de antrepriză încheiat între părți, deși a reținut în motivare acest aspect, concluzia recurentei fiind că interpretarea contravine intenției reale a părților și spiritului contactului. Astfel, instanța devolutivă de control judiciar a tras concluzia că obligația de predarea a documentației ce reprezenta anexa 2 la contractul de antrepriză a fost îndeplinită anterior semnării contractului, deoarece, pe de-o parte, este puțin probabil ca recurenta să-și fi dat acordul în lipsa acestei anexe foarte importante, iar pe de altă parte, excepția de neexecutare invocată de reclamantă nu a vizat și această obligație.

Recurenta a menționat că voința reală a părților conform contractului de antrepriză este diferită de cea reținută de instanță, întrucât din clauzele stabilite de părți rezultă că toate obligațiile care se raportează la anexa 2 a contractului sunt subsecvente întocmirii acesteia. A arătat că, în realitate, contractul de antrepriză a fost semnat în lipsa anexei 2 la contract, întrucât documentația nu era finalizată, proiectul de execuție suferind modificări repetate, dar și pentru că intimata a insistat să semneze contractul fără această anexă, fiindu-i necesar pentru un credit bancar pentru finanțarea construcției obiect al convenției părților.

A mai arătat că partea adversă nu a putut prezenta nici ordinul de începere a lucrărilor, din cauza lipsei proiectului tehnic, motiv pentru care recurenta a fost nevoită să contracteze separat servicii de proiectare, pe care le-a achitat și i le-a refacturat intimatei, însă a refuzat să le plătească.

Recurenta a susținut că, în fața instanțelor devolutive, a făcut dovada neexecutării obligației de predare a anexei 2 la contractul de antrepriză, respectiv proiectul tehnic pentru instalații, prin administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.

La 10.10.2022, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac.

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține, cu prioritate, următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă arată că excepția invocată din oficiu primează celorlalte excepții invocate de intimată prin întâmpinare, întrucât aceasta vizează legalitatea învestirii instanței de recurs. În aceste condiții, conform art. 248 (2) C. proc. civ., se impune soluționarea acesteia cu prioritate, întrucât în situația admiterii acesteia soluționarea celorlalte excepții ar fi de prisos.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării actului procedural al instanței.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, în etapa regularizării cererii de recurs, constatându-se că recursul declarat nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 6.298,18 RON, calculată conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa din 19.07.2022, comunicată la 25.07.2022, recurentei i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru și să depună la dosar dovada plății acestei taxe.

Autoarea căii de atac nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a obligației de timbrare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și nici nu a solicitat acordarea unor facilități fiscale, în condițiile art. 42 din același act normativ.

Prin urmare, constatând că până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, 08.03.2023, autoarea căii de atac nu s-a conformat obligației de plată a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor legale evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 692/A/03.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2023.