ROTARIU ET AUTRES c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 23753/02 prezentată de Constantin ROTARIU și de alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 20 septembrie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Biersan, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, I. Ziemel, I. Berro-Lefevre, judecătorii mei, și ale domnului S. Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 aprilie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie FĂCUTE recurentele, dnii Constantin Rotariu, Ion Păun și Constantin Gheorghe, sunt cetățeni români, născuți în 1932, 1947 și, respectiv, 1953 și reședința în București (primul reclamant) și Timișoara (alți doi reclamanți). Guvernul român (adică, Faptele cauzei, cum ar fi cele ale reclamanților, se pot rezuma după cum urmează. Reclamanții sunt înalți directori ai armatei care au avut funcții de conducere în timpul revoluției din decembrie 1989. La 2 martie 1990 au fost inițiate acțiuni penale împotriva celui de-al doilea și Au fost acuzați de genocid, pentru că au ordonat la acea vreme împușcăturile unui grup de demonstranți. printr-o ordonanță din 22 martie 1993, Parchetul militar de la Timișoara a respins acuzațiile împotriva lor față de șeful genocidului. Această ordonanță a fost infirmată, la 28 martie 1994, de către Parchetul General, care a ordonat redeschiderea acțiunilor împotriva celui de-al doilea și, respectiv, a celui de-al treilea reclamant, pentru instigare la omor prin imprudență și crimă, precum și deschiderea unei acțiuni împotriva primului reclamant al șefului de instigare la omucidere. 5 iunie 1994, Parchetul General i-a trimis pe reclamanți în fața tribunalului militar județ din București. Prin hotărârea din 19 octombrie 1994, tribunalul i-a reținut pe reclamanți, ținând cont că acționaseră în condiții de necesitate, fără a fi avut intenția de a-i ucide pe protestatari. Prin hotărârea din 20 iunie 1995, curtea militară din București a respins apelul la Parchet. Acesta din urmă a formulat o acțiune, la care Curtea Supremă de Justiție a dat dreptul printr-o hotărâre din 26 ianuarie 1996 și a reținut că instanța nu a dat dovadă de diligență suficientă pentru a asculta toți martorii și, prin urmare, i-a retrimis cauza. Printr-o hotărâre din 16 noiembrie 1998, tribunalul i-a judecat pe reclamanți, judecând că au acționat în mod legal, având în vedere contextul general al evenimentelor din decembrie 1989. Tribunalul reține că tribunalul nu a avut competența de a ucide protestatarii. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre din 5 aprilie 2000 a Tribunalului Militar de Apel, care a respins apelul la Parchet. Acesta din urmă a formulat o acțiune în fața Curții Supreme de Justiție, care, printr-o hotărâre din 31 ianuarie 2002, i-a condamnat pe primii și, respectiv, pe al doilea reclamanți la 10 și respectiv 8 ani de închisoare fermă pentru instigare la omucidere. Prin aceeași hotărâre, al treilea reclamant a fost condamnat la 12 ani de închisoare fermă pentru omor. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. De asemenea, aceștia invocă articolele 7 și 2 alineatul (2) litera (c) din convenție, plângându-se că faptele reținute în sarcina lor nu mai constituie infracțiuni, din cauza ratificării Convenției de către România. La 12 septembrie 2006, președintele Camerei a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii [art. 6 alineatul (1) din convenție] guvernului pârât și să pună în aplicare art. 3 din convenție. Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii la 8 decembrie 2006. La 24 ianuarie 2007, prin scrisoarea recomandată cu aviz de primire, grefa a invitat reclamanții să își prezinte observațiile ca răspuns la observațiile guvernului, precum și cererile lor de satisfacție echitabilă, în temeiul articolului 41 din convenție, până la 7 martie 2007 cel târziu. Prin scrisoarea din 7 februarie 2007, primită la grefa din 2 aprilie 2007, reclamantul C. Rotariu a informat grefa cu privire la ceea ce a făcut obiectul unei grații prezidențiale, la 31 iulie 2002 și cu privire la ceea ce nu a avut nici o obligație față de statul respectiv. Prin urmare, a solicitat grefei să fie exclusă din cauză. Prin aceeași scrisoare, acesta a informat grefa că recurentul Constantin Gheorghe a decedat. Având în vedere lipsa de informații și cererile menționate mai sus, la 20 aprilie 2007, reclamantul I. Paun a fost contactat prin telefon de către un agent al grefei, pentru a confirma sau de a infirma dacă acestea au fost trimise. Acesta a declarat cu această ocazie că nu intenționează să continue procedura în fața Curții, în măsura în care aceasta nu a făcut dovada tuturor diligențelor în prelucrarea cauzei. El a menționat, de asemenea, că a refuzat să-i trimită o declarație scrisă în acest sens și că, de altfel, nu intenționa să răspundă eventualelor scrisori ale Curții. La 31 mai 2007, modulul a comunicat guvernului o copie a scrisorii din 7 februarie 2007 și l-a invitat să prezinte eventualele observații în această privință. Prin scrisorile recomandate cu aviz de primire din 31 mai 2007, modulul a informat, de asemenea, reclamanții C. Rotariu și I. Paun queun ui ar fi informat cu privire la decizia Curții cu privire la radierea cererii de rol. La 7 și 8 iunie 2007, reclamanții menționați anterior au semnat avizele de primire a acestor scrisori, fără a răspunde totuși la acestea. Prin faxul din 14 iunie 2007, guvernul a solicitat Curții să elimine din rol cererea, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, în ceea ce privește reclamantul C. Rotariu. Prin faxul din 19 iunie 2007, guvernul a informat grefa că reclamantul C. Gheorghe a decedat la 19 august 2004. Acesta a furnizat o copie a unui document oficial care atestă decesul reclamantului și a informat, de asemenea, grefa cu privire la ceea ce nu a avut cunoștință de existența moștenitorilor în speță. În aceste condiții, guvernul și-a confirmat cererea cu privire la eliminarea rolului cererii în ceea ce privește reclamantul C. Gheorghe. Prin scrisorile recomandate cu aviz de primire din 20 iunie 2007, cele două faxuri au fost comunicate pentru informare reclamanților C. Rotariu și I. Paun. La 25 iunie și 2 iulie 2007, reclamanții menționați anterior au semnat anunțurile de primire, fără a răspunde la acestea. Curtea consideră, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, că reclamanții C. Rotariu și I. Păun n Pe de altă parte, Comisia consideră că nu există circumstanțe speciale care să afecteze respectarea drepturilor garantate de Convenția nr. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de a elimina cererea de rol. Santiago Quesada Boštjan domnul Zupančič Premier

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

23753/02

présentée par Constantin ROTARIU et autres

contre la Roumanie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 20 septembre 2007 en une chambre composée de

:

MM.

B.M. Zupančič,

président,

C. Bîrsan,

M

mes

E. Fura-Sandström,

A. Gyulumyan,

M.

David Thór Björgvinsson,

M

mes

I. Ziemele,

I. Berro-Lefèvre,

juges,

et de M. S.

Quesada,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 23 avril 2002,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, MM. Constantin Rotariu, Ion Păun et

Constantin Gheorghe, sont des ressortissants roumains, nés respectivement en 1932, 1947 et 1953 et résidant à Bucarest (le premier requérant) et à Timișoara (les deux autres requérants). Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

Béatrice Ramașcanu, du ministère des Affaires étrangères, puis par son co-agent,

M

me

Ruxandra Pașoi.

Les faits de la cause, telles qu’exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants sont d’anciens cadres de l’armée ayant eu des fonctions de direction pendant la révolution de décembre 1989. Le 2 mars 1990, des poursuites pénales furent engagées contre les deuxième et

troisième requérants. Ils étaient accusés de génocide, pour avoir ordonné à l’époque la fusillade d’un groupe de manifestants. Par une ordonnance du

22 mars 1993, le parquet militaire de Timișoara rendit un non-lieu à leur égard du chef de génocide. Cette ordonnance fut infirmée, le 28 mars 1994, par le parquet général, qui ordonna la réouverture des poursuites contre les deuxième et troisième requérants, respectivement pour instigation d’homicide et homicide, ainsi que l’ouverture de poursuites contre le premier requérant du chef d’instigation d’homicide. Par un réquisitoire du

5 juin 1994, le parquet général renvoya les requérants devant le tribunal militaire départemental de Bucarest.

Par un arrêt du 19 octobre 1994, le tribunal acquitta les requérants, en retenant qu’ils avaient agi en état de nécessité, sans avoir eu l’intention de tuer les manifestants. Par un arrêt du 20 juin 1995, la cour militaire d’appel de Bucarest rejeta l’appel du parquet. Ce dernier forma un recours, auquel la Cour suprême de justice fit droit par un arrêt du 26 janvier 1996. Elle retint que le tribunal n’avait pas fait preuve de diligence suffisante afin d’entendre tous les témoins et, dès lors, lui renvoya l’affaire.

Par un arrêt du 16 novembre 1998, le tribunal acquitta les requérants, jugeant qu’ils avaient agi légalement, compte tenu du contexte général des événements du décembre 1989. Le tribunal retint que les requérants n’avaient pas eu l’intention de tuer les manifestants. Cet arrêt fut confirmé par un arrêt du 5 avril 2000 de la cour militaire d’appel, qui rejeta l’appel du parquet. Ce dernier forma un recours devant la Cour suprême de justice, qui, par un arrêt du 31 janvier 2002, condamna les premier et

deuxième requérants respectivement à dix et huit ans de prison ferme pour instigation d’homicide. Par le même arrêt, le troisième requérant fut condamné à douze ans de prison ferme pour homicide.

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent que leur cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable.

Sous l’angle du même article, ils allèguent que la procédure a été inéquitable, en estimant avoir été condamnés à la suite d’une appréciation erronée des pièces du dossier par la Cour suprême de justice dans son arrêt du 31 janvier 2002.

Ils invoquent également les articles 7 et 2 § 2 c) de la Convention, en se plaignant de ce que les faits retenus à leur charge ne constituaient plus des infractions, en raison de la ratification de la Convention par la Roumanie.

EN DROIT

Le 12 septembre 2006, le président de la chambre a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure (article 6 § 1 de la Convention) au Gouvernement défendeur et de faire application de l’article

29

§

3 de la Convention. Le Gouvernement a transmis ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête le

8 décembre 2006.

Le 24 janvier 2007, par lettre recommandée avec avis de réception, le greffe a invité les requérants à présenter leurs observations en réponse à celles du Gouvernement, ainsi que leurs demandes de satisfaction équitable, au titre de l’article 41 de la Convention, au plus tard le 7 mars 2007. Les requérants n’ont pas présenté les observations ni les demandes sollicitées.

Par une lettre du 7 février 2007, parvenue au greffe le 2 avril 2007, le requérant C. Rotariu a informé le greffe de ce qu’il avait fait l’objet d’une grâce présidentielle, le 31 juillet 2002 et de ce qu’il n’avait aucune prétention à l’égard de l’Etat. Dès lors, il a demandé au greffe d’être exclu de l’affaire. Par la même lettre, il a informé le greffe que le requérant Constantin Gheorghe était décédé.

Vu l’absence d’observations et de demandes susmentionnées, le

20 avril 2007, le requérant I. Păun a été contacté par téléphone par un agent du greffe, afin de confirmer ou d’infirmer s’il les avait envoyées. Il a déclaré à cette occasion ne pas entendre continuer la procédure devant la Cour, dans la mesure où il estimait qu’elle n’avait pas fait preuve de toutes les diligences dans le traitement de l’affaire. Il a également mentionné qu’il refusait de lui faire parvenir une déclaration écrite en ce sens et que, d’ailleurs, il n’entendait pas répondre aux éventuelles lettres de la Cour.

Le 31 mai 2007, le Greffe a communiqué au Gouvernement une copie de la lettre du 7 février 2007 et l’a invité à lui soumettre ses commentaires éventuels à cet égard. Par lettres recommandées avec avis de réception du 31 mai 2007, le Greffe a également informé les requérants C. Rotariu et

I. Păun qu’ils seraient informés de l’éventuelle décision prise par la Cour quant à la radiation de la requête du rôle. Les 7 et 8 juin 2007, les requérants susmentionnés ont signé les avis de réception de ces lettres, sans toutefois y répondre.

Par télécopie du 14 juin 2007, le Gouvernement a demandé à la Cour de rayer du rôle la requête, en vertu de l’article 37 § 1 a) de la Convention, en ce qui concerne le requérant C. Rotariu. Par télécopie du 19 juin 2007, le Gouvernement a informé le greffe que le requérant C. Gheorghe était décédé le 19 août 2004. Il a fourni une copie d’un document officiel attestant le décès du requérant et a informé également le greffe de ce qu’il n’avait pas connaissance de l’existence d’éventuels héritiers en l’espèce. Dans ces conditions, le Gouvernement a confirmé sa demande sur la radiation du rôle de la requête, en ce qui concerne le requérant C. Gheorghe. Par lettres recommandées avec avis de réception du 20 juin 2007, les

deux télécopies ont été communiquées pour information aux requérants

C. Rotariu et I. Păun. Les 25 juin et 2 juillet 2007, les requérants susmentionnés ont signé les avis de réception, sans toutefois y répondre.

La Cour considère, en vertu de l’article 37 § 1 a) de la Convention, que les requérants C. Rotariu et I. Păun n’entendent plus maintenir leur requête et que leur désistement est dénué de toute ambiguïté. Elle relève également que le requérant C. Gheorghe est décédé et qu’elle n’a pas été informée de l’existence d’éventuels héritiers du défunt.

Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article

37

§

1

in fine

de la Convention.

En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article

29

§

3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Santiago

Quesada

Boštjan M.

Zupančič

Greffier

Président