CtEDO 02.12.2008 AI

AFFAIRE GIUGLAN ET AUTRES c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
02.12.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE GIUGLAN ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

A TREIA SECȚIUNE

CAUZA

GIUGLAN ȘI ALȚII c. ROMÂNIA

(Cererea nr 3834/04)

2 decembrie 2008

02/03/2009

Această hotărâre poate suferi retușuri de formă.

În cauza Giuglan și alții c. România,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a Treia Secțiune), ședând într-o cameră compusă din

:

Josep Casadevall,

președinte,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Elisabet Fura-Sandström,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

Ann Power,

judecători,

și de Stanley Naismith,

grefier adjunct de secțiune

,

După ce a deliberat în camera de consiliu pe 13 noiembrie 2008,

Pronunță hotărârea următoare, adoptată la data respectivă

:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr 3834/04) îndreptată împotriva României și prin care patru cetățeni ai acestui stat, Domnii Daniel Giuglan și Ion Toma Giuglan și Doamnele

Florica Iliescu și Maria Nicolau («

reclamanții

»), au sesizat Curtea pe 12 decembrie 2003 în baza articolului 34 al Convenției de protejare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale («

Convenția

»).

2.

Guvernul român («

Guvernul

») este reprezentat de agentul acestuia, domnul Răzvan-Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Străine.

3.

Pe 10 iulie 2007, președintele Secțiunii a Treia a hotărât să comunice petiția Guvernului. După cum permite articolul

29

§

3 al Convenției, s-a hotărât, de asemenea, că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.

I.

4.

Reclamanții s-au născut respectiv în 1947, 1939, 1942 și 1941 și locuiesc la București, Pitești și Găești.

5.

Printr-o sentință definitivă din 23

noiembrie 1992, tribunalul de primă instanță din Târgoviște judecă, în baza articolului 37 al legii

nr

18/1991 privind fondul foncier («

legea nr

18/1991

»), că reclamanții aveau dreptul să le fie recunoscut dreptul de proprietate pe trei

parcele de 25

211,8

m

2

, 23

762

m

2

și 4

352 m

2

, situate în satul Gemenea (Voinești), pe foștii amplasamente identificate într-un raport de expertiză, care era parte integrantă a sentinței (respectiv la locurile-zise «

Cornu Badului

», «

Argeșeanu

» și «

Piua

Priboaie

»). Cu toate acestea, deoarece o școală fusese construită pe o parte din terenul revendicat la locul-zis «

Argeșeanu

», reclamanții trebuiau să li se atribuie în această privință, cu titlu de compensație, o parcelă echivalentă de 2

062

m

2

, situată în zona constructibilă a satului (

intravilan

), pe un amplasament de determinat de autoritățile locale. Titluri de proprietate trebuiau să li se elibereze reclamantilor. În motivele sentinței, tribunalul observă că o parte din parcelele menționate era în posesia unor terți care realizaseră schimburi de terenuri cu primăria Voinești, și că raportul de expertiză nu precizase titlurile de proprietate în baza cărora terții se bucurau de aceste parcele. Printr-o hotărâre din 20 decembrie 1996, Curtea Supremă de Justiție respinge drept inadmisibil recursul de anulare format împotriva sentinței précitées de procurorul general, care susținea aplicarea greșită în speță a articolului 37 din legea

nr

18/1991.

6.

Printr-o hotărâre definitivă din 15 martie 1994, curtea de apel din București condamnă primăria Voinești și comisia departamentală Dâmbovița pentru aplicarea legii nr

18/1991 să pună reclamanții în posesia terenurilor précitées și să le elibereze titluri de proprietate, în conformitate cu sentința definitivă din 23

noiembrie 1992 menționate mai sus. Ca urmare a unei proceduri separate, reclamanții învinsuiseseautor să condamne autoritățile locale la plata penalităților până la execuția deciziilor definitive din 23 noiembrie 1992 și din 15 martie 1994 précitées.

7.

După ce în 1995 prefectul Dâmbovița emiseseordine având scopul restituirii reclamantilor terenurilor care constituiseseobiectul sentinței din 23

noiembrie 1992 précitées, printr-o hotărâre definitivă din 20 decembrie 2002, curtea de apel din Ploiești anulează aceste ordine. Pentru a ajunge la această decizie, curtea de apel judecă că terenurile în litigiu nu se găseau în patrimoniul primăriei Voinești în 1990, după cum impunea art. 37 din legea

nr

18/1991, ci în al unor terți. De altfel, adaugă că tribunalul de primă instanță din Târgoviște depășisese competențele sale când determinasein sentința din

23 noiembrie 1992 amplasamentele terenurilor care trebuiau restituiți reclamantilor. Hotărârea précitées fusepusă în redacție finală pe 20 decembrie 2002. Pe 12 februarie 2003, contestând motivele acestei hotărâri, reclamanții sesizează procurorul general cu o cerere de recurs în anulare, cerere care fusrespingă.

8.

Pe 2 octombrie 2002, în baza sentinței din 23 noiembrie 1992 précitées, comisia departamentală Dâmbovița le eliberează reclamantilor titlu de proprietate referitor la un verger de 3

920

m

2

, acordat interesaților cu titlu de compensație pentru terenul constructibil de 2

062

m

2

(paragraful

5 mai sus). Un nou titlu de proprietate le fuелиберезат interesaților pe 6 mai 2005, comisia departamentală restituindu-le atât vergerul

menționat mai sus, cât și două alte parcele, adică o suprafață totală de 5

432 m

2

la locul-zis «

Argeșeanu

». Printr-un alt titlu de proprietate, emis în aceeași zi, interesații se văd restituiți o parcelă de 2

483 m

2

situată la locul-zis «

Cornu Badului

».

9.

Printr-o hotărâre definitivă din 3 mai 2007, curtea de apel din Ploiești admite acțiunea în revendicare referitoare la parcele totalizând 11

485

m

2

și situate la locul-zis «

Argeșeanu

», acțiune pe care reclamanții o dirigiseseîmpotriva unor terți posesori ai acestor parcele. Judecă că primăria Voinești și, ulterior, terții, nu se-au apropiat legal decât de posesia parcelelor în cauză, nu și de dreptul de proprietate, și că chestiunea unor construcții edificate de acești terți pe aceste parcele se va regla ulterior de către părțile litigante. Printr-un

proces-verbal din 30 octombrie 2007, semnat de primul reclamant, un executor de justiție pune interesații în posesia parcelelor précitées. Printr-o hotărâre din 28 ianuarie 2008, contestația în anulare formată de terți împotriva acestei hotărâri furespingă, condițiile necesare pentru reexaminarea cauzei pe fond nefiind realizate.

10.

Conform scrisorilor din 5 și 8 octombrie 2007 trimise Guvernului de prefectura Dâmbovița și de comisia locală, aceasta din urmă adoptase două decizii în 2006, în baza legii

nr

18/1991, pentru ca reclamanții să se vadă înscriși pe o listă pentru a obține despăgubirii pentru un teren de aproximativ 35

900 m

2

. Comisia locală precizeze că din cauza procedurilor în curs (§9

mai sus), autoritățile nu putuseseelibera un titlu de proprietate reclamantilor pentru restul parcelelor indicate în sentința definitivă din 23

noiembrie 1992.

11.

Iese din informațiile furnizate de părți că cu excepția parcelelor précitées (paragrafele 8 și 9 mai sus), autoritățile nu procedasera la restituirea restului terenurilor care constituiseseobiectul sentinței definitive din 23

noiembrie 1992. De altfel, nu iese din dosar că procedura acordării despăgubirilor pentru o parte din terenurile care trebuiau restituiți în baza acestei sentințe să fie încheiatăprin calculul sumei datorate interesaților și plata acesteia.

II.

12.

Extrasele relevante din legea

nr

18/1991 privind fondul foncier sunt prezentate în cauza

Sabin Popescu c.

România

(nr 48102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004). art. 37 al acestei legi (devenit art. 41 în versiunea publicată în 1998) preciza că terenurile agricole fără construcții, instalații sau amenajări de interes public, care au intrat în patrimoniul Statului și care erau în administrația autorităților locale la intrarea în vigoare a legii (1991), vor fi restituiți foștilor proprietari în limita 10 ha.

I.

1

13.

Reclamanții susțin că execuția parțială și târzie a sentinței definitive din 23 noiembrie 1992 a tribunalului de primă instanță din Târgoviște a afectat dreptul lor de acces la tribunal, precum și dreptul lor la respectul bunurilor lor. Invocă articolele 6 § 1 al Convenției și 1 al Protocolului nr

1, redactate după cum urmează în părțile relevante pentru speță

:

art. 6 § 1

«

Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) de către un tribunal (...) care va hotărî (...) asupra contestațiilor asupra drepturilor și obligațiilor sale de natură civilă (...)

»

art. 1 din Protocolul nr

1

«

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectul bunurilor sale. Nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietate, decât în interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile anterioare nu afectează dreptul care aparține statelor de a pune în practică legile pe care le judecă necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general, sau pentru a asigura plata taxelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor.

»

14.

Guvernul se opune acestei teze.

A.

Privind admisibilitatea

15.

Curtea constată că această parte a cererei nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Curtea observă, de altfel, că nu se lovește de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Deci, trebuie declarată admisibilă.

B.

Privind fondul

16.

În observațiile din octombrie 2007, Guvernul recunoaște că autoritățile trebuie să restituie reclamantilor terenurile indicate în sentința definitivă din 23 noiembrie 1992. Invocă că demersurile făcute în acest sens au avut ca rezultat restituirea unei părți din aceste terenuri (§8

in fine

mai sus) și că, pentru restul terenurilor, autoritățile așteaptă rezultatul procedurilor în curs între reclamanți și terți posesori ai unor din aceste parcele, pentru ca amplasamentul terenurilor care trebuiau restituiți să fie indicat.

17.

Reclamanții susțin că, chiar dacă sentința definitivă din 23

noiembrie 1992 preciza amplasamentul parcelelor care trebuiau li se restituie, autoritățile nu efectuasesedemersuri eficiente pentru execuția acestei sentințe. După spusele lor, anularea ordinelor prefectului care urmăreau restituirea terenurilor în cauză este o dovadă în acest sens. De altfel, abia treisprezece ani după pronunțarea sentinței précitées autoritățile le-au restituit, de manieră efectivă, o mică parte din parcelele în cauză. Estimează că procedurile pe care a trebuit să le angajeze după 1992 împotriva comisiilor administrative și împotriva unor terți posesori ai parcelelor dovedesc lipsa de diligență a autorităților.

18.

Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși reclamanții obținusesepe 23 noiembrie 1992 o sentință definitivă ordinând autoritățile administrative să le restituie mai multe terenuri precis determinate printr-o expertiză și să le elibereze titluri de proprietate, această sentință nu fuserealizată

ad litteram

în integrime, nici anulată sau modificată ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de lege. Doar printr-o asemenea anulare sau prin substituirea, de către tribunal, a obligației datorate în baza sentinței în cauză cu o altă obligație echivalentă, situația continuă de ne-execuție ar putea înceta (

Sabin

Popescu c. România

, nr

48102/99, §

54, 2 martie 2004).

19.

Curtea tratase în numeroase rânduri cauze ridicând întrebări similare cu cea a cazului de față și constatase încălcarea articolelor

6

§

1 al Convenției și 1 al Protocolului nr

1 la Convenție (a se vedea, printre altele,

Sabin Popescu c. România

, precitat

; și

Luca c.

România,

nr

1204/03, 13 mai 2008).

20.

După ce examinase toate elementele care-i fuserăprezenztate, Curtea consideră că Guvernul nu expuseteci un fapt, nici argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cazul de față. În particular, observă că părțile nu contestă că sentința definitivă menționate nu fuseexecutată decât mai mulți ani după pronunțarea sentinței definitive din 23 noiembrie 1992 și doar cu privire la o parte din terenurile pe care reclamanții trebuiau să-și vadă restituiți (paragrafele 8

in fine

și 9 mai sus

: parcele de 5

432 m

2

și 11

485

m

2

situate la locul-zis «

Argeșeanu» și de 2

483

m

2

situată la locul-zis «

Cornu Badului

»). De altfel, observă că Guvernul nu dovedisesecă, după pronunțarea hotărârii definitive din 3 mai 2007 a curții de apel din Ploiești și punerea în posesiune a reclamantilor a terenului de 11

485

m

2

precizat, autoritățile le-au eliberat titlu de proprietate pentru acel teren.

21.

De altfel, Curtea observă că faptul că terți erau în posesia unei părți din parcelele în cauză nu fuijudecat, de tribunalul de primă instanță, ca un element care îl împiedieceserenderea sentinței definitive din 23 noiembrie 1992 și restituirea, deci, interesaților dreptului de proprietate pe terenurile în cauză (§5

mai sus). Cu toate acestea, Curtea observă că, deși autoritățile ordinaseseîntrun prim moment restituirea terenurilor în cauză reclamantilor, ordinele prefectului în această privință fuseanulatepentru că din cauza drepturilor unor terți posesori ai parcelelor (§7 mai sus). Curtea amintește că aparține fiecărui stat contractant dotarea cu arsenal juridic adecvat și suficient pentru asigurarea respectării obligațiilor pozitive care-i revin și că revine autorităților efectuarea demersurilor eficiente tendând la limpezirea situației juridice în cauză și execuția, în mod eficient, a unei sentințe definitive renduse împotriva lor (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Pop c. România

, nr

7234/03, § 35, 21 decembrie 2006). Prin urmare, Curtea nu sauteacepta că argumentele invocate de Guvern să puteposedareproducție validă pentru întârziere și execuția parțială a sentinței definitive précitées.

22.

Ținând cont de jurisprudența sa în această materie, Curtea consideră că în speță Statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a dezvoltat toți eforturile necesare pentru execuția sentinței definitive în cauză în termen rezonabil, în ceea ce privește parcelele restituiți reclamantilor, și în manieră integrală și efectivă, în special cu privire la restul terenurilor acordate de tribunal. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului

nr

1.

II.

23.

Invocând art. 6 § 1 al Convenției, reclamanții se plâng în esență de inechitate și de rezultatul procedurii care s-a încheiat cu hotărârea din 20 decembrie 2002 a curții de apel din Ploiești (§7 mai sus). Referindu-se la cauza

Glod c. România

(nr

41134/98, 6 septembrie 2003), susțin, de asemenea, afectarea dreptului lor la acces la tribunal decurgând din motivele acestei hotărâri referitoare la competența tribunalelor în ceea ce privește amplasamentul terenurilor care trebuiau restituiți de autorități.

24.

Curtea observă că hotărârea definitivă menționate fuseputăîn redacție finală pe 20 decembrie 2002. Observând că reclamanții nu contestă a fi avut posibilitatea efectivă de a avea acces la motivele hotărârii în cauză de la acea dată, fapt confirmat, de altfel, prin referințele la textul hotărârii în cererea lor din 12

februarie 2003 adresată procurorului general (§7

in

fine

mai sus), Curtea consideră că, cu privire la pretențiile précitées, petiția fuintrodusătârziu pe 12

decembrie 2003.

25.

Se urmeazăcă această parte a cererei este târzie și trebuie respingă în aplicarea articolul

35 §§ 1 și 4 al Convenției.

III.

26.

Conform articolului 41 al Convenției,

«

Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Statului Parte contractant nu permite ștergerea decât parțial a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

»

A.

Prejudiciu

27.

La titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit, reclamanții cer restituirea efectivă a tuturor terenurilor menționate în dispozitivul sentinței definitive din 23 noiembrie 1992, indicând că valorile din studiul notarial furnizate de Guvern sunt considerabil mai mici decât prețul pieței imobiliare locale. De asemenea, cer 144

647,7

euro (EUR) reprezentând venitul pe care ar fi putut să-l obțin din aceste terenuri. La

acest titlu, trimit o estimare a pierderilor în caz de cădere calculată pe baza contractelor de arendă încheiate după 2001, contracte care privesc în special vergerul de 0,39

ha și care nu menționy prețul chiriei. De altfel, se sprijini pe chitanțe de arendă din care rezulta că venitul obținut din vergerul menționat mai sus variautrectre 600 și 1

300

EUR pe an pentru perioada précitées. În final, reclamanții cer 32

000 EUR la titlu de prejudiciu moral pentru stresul și suferințele la care au fost supuși în perioada ne-execuției.

28.

Privitor la cererea pentru prejudiciu material, Guvernul trimite un tabel utilizat de studiile notariale pentru stabilirea onorariilor și taxelor pe vânzarea terenurilor din departamentul în cauză, tabel care precizează valorile de referință minime ale terenurilor. Pentru satul Gomena (Voinești), aceste valori variază, conform diferitelor categorii ale terenurilor, de la 0,5 EUR până la 5 EUR/m

2

aproximativ. Sprijinânduse pe jurisprudența Curții, Guvernul susține că cererea reclamantilor la titlu de pierderi în caz de cădere are caracter speculativ și că oricum este excesivă. Privitor la prejudiciul moral susținut, Guvernul consideră că un eventual hotărâre de încălcare s-ar constitui în sine ca reparație satisfăcătoare pentru prejudiciul în cauză.

29.

Curtea observă că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile rezidă în speță în constatarea încălcării articolelor 6 § 1 al Convenției și 1 al Protocolului nr

1 cu motiv că autoritățile nu au executat, în termen rezonabil și în manieră integrală și efectivă, sentința definitivă din 23 noiembrie 1992. Prin urmare, Curtea consideră că aparține autorităților luarea măsurilor necesare pentru restituirea, în mod efectiv, terenurilor indicate în sentința definitivă din 23 noiembrie 1992 și care nu au fost deja restituiți reclamantilor. Le aparține, de asemenea, eliberarea titlurilor de proprietate corespunzătoare, precum și titlu pentru parcela de 11

485 m

2

(paragraful

20 mai sus), ceea ce ar plasa interesații, atât cât este posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar găsi dacă cererile articolelor menționate nu ar fi fost încălcate.

30.

Curtea decide că, într-un termen de trei luni de la ziua când prezenta hotărâre va deveni definitivă, în caz de neîndeplinire de către Statul pârât a operațiilor précitées, Guvernul va trebui să verseze reclamantilor, pentru prejudiciu material, o sumă corespunzătoare valorii terenurilor nerestituiți. Ținând cont de elementele furnizate de Guvern și de informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale, Curtea consideră că va trebui să aloce reclamantilor la această privință 75

000 EUR pentru prejudiciu material.

31.

Cu privire la cererea privind pierderile în caz de cădere, în absența justificatelor relevante cum ar fi o expertiză sau o decizie judiciară atestând suma prejudiciului susținut, Curtea nu sautespecula la acest titlu și consideră că se impune respingerea acestei cereri (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Dragne c. România

(satisfacție echitabilă), nr

78047/01, § 18, 16

noiembrie 2006, și

Corabian

c. România

, nr

4305/03, §

59, 27

septembrie 2007). La această privință, observă că chitanțele furnizate de reclamanți privesc doar vergerul de 0,39 ha, care nu face parte din terenurile precis determinate de sentința definitivă précitées, și că calculul constând în înmulțirea venitului vergerului pentru alte terenuri în cauză este mai degrabă speculativ.

32.

De altfel, Curtea consideră că reclamanții suferiseseun prejudiciu moral din cauza, în special, frustrării provocate de imposibilitatea vederii executate în manieră integrală și efectivă a sentinței definitive din 23

noiembrie 1992 după 20 iunie 1994, data ratificării Convenției de către

România, și că acest prejudiciu nu este suficient compensat de constatarea încălcării. În aceste circumstanțe, ținând seama de ansambul elementelor de care dispune și pronunțânduse în echitate, cum prevede art. 41 al Convenției, Curtea alocă fiecăruia dintre reclamanți 5

500 EUR la titlu de prejudiciu moral.

B.

Cheltuieli și speze

33.

Prezentând justificative pentru o parte din cheltuielile și speze, reclamanții cer, de asemenea, 1

141 EUR, pentru cheltuielile și spezele angajate în cursul procedurilor interne și în fața Curții. Această sumă este distribuită după cum urmează

: 500 EUR pentru cheltuielile de transport suportate de primul reclamant pentru a se prezenta la audierile diferitelor proceduri judiciare interne referitoare la terenurile în cauză, 500 EUR pentru alte cheltuieli și speze nespecificate și aproximativ 150 EUR pentru cheltuielile de corespondență cu Curtea, cheltuielile de timbru etc.

34.

Guvernul nu se opune aloării reclamantilor unor sume pentru cheltuieli și speze care corespund criteriilor de rambursare stabilite de jurisprudența Curții. Cu toate acestea, consideră că reclamanții ar fi putut cere și obține rambursarea în cauză în procedurile interne.

35.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și spezelor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei acestora. În speță și ținând cont de elementele de care dispune și de criteriile menționate, Curtea consideră rezonabilă suma de 200 EUR toate cheltuielile incluse și o alocă reclamantilor.

C.

Dobânzi de întârziere

36.

Curtea judecă potrivit să proporționeze rata dobânzilor de întârziere ratei facilitații de creditare marginale a Băncii Centrale Europene majorat cu trei puncte procentuale.

1.

Declară

petiția admisibilă cu privire la pretențiile derivate din articolele 6 § 1 al Convenției și 1 al Protocolului nr

1 privind ne-execuția integrală și efectivă a sentinței definitive din 23

noiembrie 1992, și inadmisibilă pentru rest

;

2.

Spune

că a existat o încălcare a articolelor 6 § 1 al Convenției și 1 al Protocolului nr

1

;

3.

Spune

a)

că Statul pârât trebuie să restituie, în mod efectiv, reclamantilor terenurile indicate în sentința definitivă din 23

noiembrie 1992 și care nu au fost deja restituiți interesaților, și să le elibereze titlurile de proprietate corespunzătoare, precum și titlu pentru parcela de 11

485 m

2

, într-un termen de trei luni de la ziua când hotărârea va deveni definitivă în baza articolului

44

;

b)

că la neîndeplinirea acestor operații, Statul pârât trebuie să verseze, în comun cu reclamanții, în același termen de trei luni, 75

000

EUR (șaptezeci și cinci de mii euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată la titlu de impozit, pentru prejudiciu material

;

c)

că oricum Statul pârât trebuie să verseze, în termenul menționat, fiecăruia dintre reclamanți, 5

500 EUR (cinci mii cinci sute euro) pentru prejudiciu moral și, în comun cu reclamanții, 200

EUR (două sute euro) pentru cheltuieli și speze, plus orice sumă care ar putea fi datorată la titlu de impozit de reclamanți

;

d)

că sumele în cauză vor fi convertite în moneda Statului pârât

la cursul aplicabil la data plății

;

e)

că de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la un curs egal cu cel al facilitații de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabil în această perioadă, majorat cu trei puncte procentuale

;

4.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 2 decembrie 2008, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului.

Stanley Naismith

Josep

Casadevall

Grefier adjunct

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-04-21
0,97
AFFAIRE CHIBULCUTEAN c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE CHIBULCUTEAN c. ROUMANIE (Requête n o 19588/04) ARRÊT (fond) STRASBOURG 21 avril 2009 DÉFINITIF 21/07/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Chibulcutean c. Roumanie, La Cour européenne des
CtEDO 2009-01-27
0,97
AFFAIRE DANIEL ET NICULINA GEORGESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE DANIEL ET NICULINA GEORGESCU c. ROUMANIE (Requête n o 2367/04) ARRÊT STRASBOURG 27 janvier 2009 DÉFINITIF 27/04/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Daniel et Niculina Georgescu c. Roumani
CtEDO 2009-07-07
0,96
AFFAIRE ROMAN c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ROMAN c. ROUMANIE (Requête n o 30453/04) ARRÊT STRASBOURG 7 juillet 2009 DÉFINITIF 07/10/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Roman c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (t
CtEDO 2008-09-23
0,96
AFFAIRE ZAINESCU c. ROUMANIE
TROISIEME SECTION AFFAIRE ZĂINESCU c. ROUMANIE (Requête n o 26832/03) ARRÊT STRASBOURG 23 septembre 2008 DÉFINITIF 23/12/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Zăinescu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l
CtEDO 2008-09-30
0,96
AFFAIRE FILIPESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE FILIPESCU c. ROUMANIE (Requête n o 34839/03) ARRÊT STRASBOURG 30 septembre 2008 DÉFINITIF 30/12/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Filipescu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de
Sursă