AFFAIRE CHIBULCUTEAN c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

21.04.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CHIBULCUTEAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CHIBULCUTEAN c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 19588/04) HOTĂRÂREA (fond) STRASBURG 21 aprilie 2009 DEFINIF 21/07/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Chibulcutean c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și de Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 martie 2009, încuviințat la această dată, adoptat la această dată procedural La data la care cauza este iniiată se află o cerere (n 19588/04) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, Mateiu Chibulcutean și Elena Chibulcutean ( în scris. - (ES) au sesizat Curtea la 21 aprilie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 23 aprilie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Derulări administrative privind restituirea unui teren de 0,21 hectare După intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 privind domeniul de aplicare a Legii nr. 18/1991 privind domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991 La data de 31 ianuarie 1997, reclamanții au fost plasați în posesia unuia dintre aceștia. La aceeași dată, două terțe persoane, P.M. și P.A. au fost puse în posesia a 0,06 hectare și, respectiv, 0,15 hectare, pe aceeași poziție ca și terenul reclamanților. La noiembrie 1997, comisia juvenilă de la Mures pentru aplicarea legii nr. 18/1991 va elibera în favoarea P.A. un titlu de proprietate pentru o suprafață de 2,34 hectare. La 3 aprilie 2003, acest titlu de proprietate a fost modificat pentru a include, de asemenea, o parte din 0,21 hectare de teren. Procedura privind restituirea unui teren de 0,11 hectare La 11 aprilie 1997, reclamanții au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Târgu-Mures cu privire la o cerere în anulare a procesului-verbal de punere în posesie a terților pe o parte a teritoriului lor și au solicitat, de asemenea, primăriei Solovastru să nu elibereze un titlu de proprietate în favoarea terților care ocupă o parte din teritoriul lor. În cele din urmă, ei au cerut eliberarea unui titlu de proprietate în favoarea lor, care avea o suprafață de 26,5 ari de teren, care aveau legătură cu casa lor. Prin hotărârea din 19 noiembrie 1997, tribunalul a respins acțiunea reclamanților ca fiind nefondată. Primii judecători au considerat că inculpații nu aveau dreptul de a-și reface dreptul de proprietate pe mai mult de 0,10 hectare de teren și că autoritățile nu erau obligate să-și restituie terenul pe locul anterior. La 20 noiembrie 1998, tribunalul departamental din Mures a primit apelul reclamanților și, rejudecând cauza, a dat dreptul la acțiunea acestora, prin care a dispus comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a orașului Solovastru să pună în posesie un teren de 1 156 m2, în plus față de cele 0,10 hectare deja atribuite, pentru ca suprafața totală a terenului aferent locuinței lor să fie de 2 156 m2. Tribunalul a dispus autorităților administrative să dea toate demersurile necesare pentru ca titlul de proprietate pe acest teren să le fie eliberat. Această hotărâre a fost confirmată la 16 noiembrie 2000, pe baza recursului părților pârâte, de către Curtea de Apel din Târgu-Mures. Dezvoltate în vederea punerii în aplicare a hotărârii definitive din 20 noiembrie 1998 10. La 27 februarie 1998, prefectul de Mureș i-a informat pe respondenți cu privire la o decizie administrativă (n 45/1998) de stabilire a dreptului lor de proprietate pe suprafața de 1 156 m2 de teren legat de casa lor. 11. La 4 octombrie 1999, Tribunalul de Primă Instanță a respins o contestație împotriva acestei decizii formulate de comisia locală a lui Solovastru, care a fost confirmată în recurs, la 23 octombrie 2000, de tribunalul județului din Mureș, și în recurs, la 23 noiembrie 2000, de tribunalul judecătoresc al lui Târgu Mureș. 12. La 8 iunie 2001, reclamanții au solicitat R.S., executor al justiției, executarea forțată a hotărârii din 20 noiembrie 1998, a Tribunalului Județean din Mureș. Prin hotărârea din 12 iunie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Reghin a primit cererea reclamanților și a dispus executorului judiciar să dea dosarul de executare. 13. Printr-un proces-verbal din 31 mai 2001, executorul de drept R.S. a constatat la data de: a se executa hotărârea definitivă în favoarea reclamanților din cauza existenței, pe același teren, a unui al doilea titlu de proprietate emis în favoarea P.A. 14. Prin hotărârea din 17 iunie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Reghin a primit o acțiune formulată de reclamanți împotriva primarului orașului Solovastru, pentru a-l obliga pe acesta să plătească o penalitate pentru neexecutarea hotărârii definitive din 20 noiembrie 1998, a tribunalului județului din Mureș. Tribunalul i-a ordonat primarului să plătească 200 000 lei (aproximativ 7 15. Această hotărâre a fost modificată la 17 februarie 2003, de tribunalul județ din Mureș, la apelul primarului. Tribunalul a respins acțiunea reclamanților ca fiind nefondată. Această hotărâre a fost confirmată, în recurs, la data de octombrie 2003, de instanța judecătorească din Târgu Mureș. 16. La 6 noiembrie 2007, Tribunalul de Primă Instanță din Reghin a primit o acțiune în anulare a titlului de proprietate instituit în favoarea P.A. Tribunalul a anulat modificarea din 3 aprilie 2003 a titlului de proprietate instituit la 17 noiembrie 1997 în favoarea P.A. Conform informațiilor furnizate la 24 noiembrie 2008 de guvernul pârât, hotărârea din 6 noiembrie 2007 a devenit definitivă la 21 octombrie 2008. 17. Până în prezent, tribunalele nu au fost puse în posesia terenului de 1 156 m2 referitor la casa lor. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 18. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 18/1991 privind proprietatea, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1997 și publicată la Monitor oficial din 5 ianuarie 1998, sunt prezentate în Hotărârile Sabin Popescu c. România 48102/99, § 43 și 44, 2 martie 2004), Draculet c. România 20294/02, § 29, 6 decembrie 2007) și Ioan c. România 31005/03, § 25 și 26, 1 iulie 2008). ÎN DREPTUL LEGISLAȚIEI ALIMENTARE DIN ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA ȘI ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 19. Reclamanții consideră în neexecuție de către autoritățile de la hotărârea definitivă pronunțată la 20 noiembrie 1998 de către tribunalul departamental din Mures o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță și a dreptului lor de a-și respecta bunurile. Astfel, articolele invocate sunt formulate art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 20. Guvernul combate această teză. Despre admisibilitatea 21. Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt în mod evident justificate în mod greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond 22. Guvernul susține că autoritățile române au depus toate eforturile pentru a executa hotărârea pronunțată în favoarea reclamanților. Guvernul, atitudinea autorităților locale nu poate fi considerată vinovată deoarece, în speță, este vorba despre o imposibilitate obiectivă de a executa hotărârea definitivă în favoarea reclamanților, rezultată din emiterea altor titluri de proprietate, pe același teren, unor terțe persoane. 23. Instanțele au susținut că autoritățile locale nu au făcut nici un demers în vederea executării hotărârii definitive favorabile. 24. Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși reclamanții au obținut la 20 noiembrie 1998 o decizie internă definitivă, prin care autoritățile administrative să le pună în posesia unui anumit teren, această decizie nu a fost nici executată, nici anulată sau modificată ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de lege. Numai printr-o astfel de anulare sau prin înlocuirea cu tribunal a obligației datorate în temeiul hotărârii în cauză cu o altă obligație echivalentă, situația continuă de neexecuție ar putea înceta (a se vedea Sabin Popescu c. România, nr 48102/99, § 54, 2 martie 2004). 25. Curtea observă că justificarea autorităților naționale care declară că are competența de a pune reclamanții în posesia terenului prevăzut de hotărârea definitivă din 1998 din cauza existenței titlurilor de proprietate ale terților, deși pertinente, nu a fost reținută de instanțele naționale și nu a fost împotriva reclamanților decât la 31 mai 2001, în timpul procesului-verbal al executorului Curții de Justiție a R.S. Prin urmare, cel puțin până la această dată, reclamanților nu li s-a oferit nicio justificare valabilă. Cu toate acestea, trebuie amintit că Curtea a considerat deja că obligația a fost deja excesivă pentru un reclamant de a introduce acțiuni în anulare a titlurilor de valoare ale persoanelor terțe și că obligația de a acționa asupra autorităților (Sabin Popescu c. România, citată anterior §§ 58-60 26.) Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea printre multe altele Sabin Popescu c. România, citată anterior Dragne și alții c. România, n 78047/01, 7 aprilie 2005 și Mihai Iulian Popescu c. România, n 2911/, 29 septembrie 2005). 27. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea hotărârilor judecătorești favorabile reclamanților. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. CU PRIVIRE LA ALTE VIOLAȚII ALEGATE 28. Pe baza articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata excesivă a procedurilor de executare a hotărârii definitive din 20 noiembrie 1998, a tribunalului departamental de la Mures. 29. În acest caz, având în vedere constatarea sa referitoare la art. 6 alineatul (1) (a se vedea punctul 25-27 de mai sus), Curtea consideră că nu este cazul să se examineze dacă, în speță, s-a încălcat această dispoziție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 30. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Fără a menționa o sumă, reclamanții solicită, cu titlu de prejudiciu material, refacerea dreptului lor de proprietate pe cele 1 156 m2 pe care autoritățile trebuiau să le restituie. Ei refuză orice compensație prin echivalent. În plus, solicită plata a 19 263.73 EUR ( În conformitate cu hotărârea din 17 iunie 2002 a Tribunalului de Primă Instanță din Reghin, primarul orașului Solovastru a primit 10 000 EUR pentru despăgubirea prejudiciilor suferite din cauza stresului și a neplăcerilor cauzate de executarea hotărârii definitive favorabile de către autoritățile locale. 32. Guvernul consideră că reclamanții au în prezent posibilitatea de a solicita comisiei locale să execute hotărârea definitivă din 20 noiembrie 1998, deoarece titlul de proprietate asupra părții lor de teren a fost anulat. În ceea ce privește contravaloarea terenului în cauză, guvernul furnizează o expertiză tehnică imobiliară realizată în septembrie 2008 având o valoare de 5 548,8 EUR. În ceea ce privește penalitățile invocate de solicitanți, guvernul amintește că hotărârea din 17 iunie 2002 a Tribunalului departamental din Reghin a fost modificată în întregime, în recurs, prin Hotărârea 17 februarie 2003, a Tribunalului județean din Mures, această ultimă hotărâre fiind confirmată, în recurs, de hotărârea Curții de Justiție din Târgu Mures. Prin urmare, guvernul solicită respingerea pretențiilor reclamanților. În cele din urmă, guvernul consideră că suma solicitată de solicitanți pentru repararea prejudiciului moral este excesivă și face trimitere la jurisprudența Curții în cauze similare (Tacea c. România, n 769/02, 29 septembrie 2005 Abaluta c. România, n 77195/01, 15 iunie 2006 ; și România c., n 58318/00, 24 mai 2006). 33. Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, și având în vedere în special rezultatul procedurii în anulare a titlului de proprietate emis în favoarea persoanelor terțe (§ 16 de mai sus), problema aplicării articolului 41 din convenție nu se află în stare, astfel încât aceaceasta ar trebui să fie rezervată ținând seama de domeniul de aplicare al articolului 41 din convenție. Hotărârea între statul pârât și statul la Convenția privind durata procedurii afirmă că problema aplicării art. 41 din Convenție nu se află în stare; în consecință, rezervă această întrebare în întregime invită guvernul și reclamanții să îi adreseze în scris, într-un în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă președintelui camerei sarcina de a o stabili, după caz. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 21 aprilie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte