ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 403/2023

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

(i) obligarea pârâților începând cu 01.01.2018 și în continuare, pe viitor, și după intrarea în vigoarea a Legii 153/2017, la acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru asigurarea confidențialității în cuantum total de 30% (25% - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% spor pentru asigurarea confidențialității) aplicat la indemnizația/salariul brut;

(ii) repararea prejudiciului prin obligarea pârâților la plată începând cu data de 01.01.2018 și până la data plății efective, a diferențelor de drepturi salariale dintre venitul calculat prin acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru asigurarea confidențialității în cuantum total de 30% (reprezentând 25% - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% spor pentru asigurarea confidențialității) și venitul plătit, sume care să fie actualizate la rata inflației, la care să se adauge și dobânda legală penalizatoare.

La primul termen de judecată din 14.06.2022 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, acordând termen la data de 06.09.2022 pentru soluționarea excepției.

Prin sentința civilă nr. 1182 din 6 septembrie 2022 Tribunalul Suceava – secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, instituție subordonată ierarhic Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, aflat în raza de jurisdicție a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Cererea reclamanților are ca obiect acordarea unor drepturi salariale, astfel încât, în cauză, sunt incidente dispozițiile legale care guvernează raporturile de muncă.

S-a apreciat că, raportat la normele de competență prevăzute la art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 Legea nr. 62/2011 a dialogului social și, ținând cont că domiciliul reclamanților se află pe teritoriul județului Suceava, cererea ar reveni în competența Tribunalului Suceava.

Însă, având în vedere că Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava au fost chemate în judecată în calitate de pârâte, devin incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., în temeiul cărora cererea trebuia introdusă la o altă instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța competentă, potrivit legii.

Prin sentința civilă nr. 3141 din 09 decembrie 2022 Tribunalul Neamț – secția I civilă și de contencios administrativ a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. De asemenea, constatând ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în cauză, nu sunt incidente normele derogatorii ale art. 127 C. proc. civ., acestea vizând situația în care procurorul ar fi reclamant într-o cauză de competența instanței pe lângă care funcționează ori a uneia inferioare aceleia pe lângă care funcționează.

Reclamanții nu se regăsesc în ipoteza legii deoarece sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava or, nu judecătoria este competentă să soluționeze cererea introductivă.

Art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ. vizează situația în care calitatea de pârât revine instanței de judecată, nu și parchetului, astfel că nu se poate reține incidența normei.

S-a apreciat astfel că, în cauză, se aplică normele de drept comun în materie de litigii de muncă, competența de soluționare a cererii revenind conform legii Tribunalului Suceava.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Suceava – secția I Civilă și Tribunalul Neamț – secția I civilă și de contencios administrativ, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Suceava – secția I Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că în cauză conflictul privește competența teritorială de soluționare a litigiului.

Cauza în care s-a ivit conflictul de competență constituie un litigiu de muncă, reclamanții vizând pe calea demersului judiciar obținerea unor drepturi bănești derivate din raporturile de serviciu.

Raportat la data cererii introductive, Înalta Curte constată că dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 269 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 a dialogul social.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul iar conform art. 216 din același act normativ, dispozițiile referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.

În ceea ce privește posibila incidență în cauză a art. 127 C. proc. civ., a cărui rațiune este asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, Înalta Curte reține că reclamanții îndeplinesc funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava iar cererea introductivă a fost adresată Tribunalului Suceava, având în vedere că reclamanții își au locul de muncă în circumscripția acestei instanțe.

Or, raportat la aceste date factuale, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cererea reclamanților nefiind de competența instanței pe lângă care funcționează parchetul în care își desfășoară activitatea sau a uneia inferioare.

Dimpotrivă, în cauză, acțiunea în obținerea drepturilor salariale invocate intră în competența de judecată a unei instanțe superioare, mai mare în grad decât instanța pe lângă care funcționează parchetul din care fac parte reclamanții.

Tot astfel, Înalta Curte reține că în cauză nu este aplicabil nici textul art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., întrucât acesta are în vedere numai ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât or, în pricina în care s-a ivit conflictul calitatea de pârâți o dețin parchete de pe lângă instanțe.

Ca atare, art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ. nu se aplică prin asemănare și parchetelor de pe lângă instanțe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Este de subliniat astfel că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme juridice de excepție, motiv pentru care sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie ori aplicate altor cazuri decât cele prevăzute expres de lege.

Prin urmare, judecarea cauzei de către instanța sesizată pe calea cererii introductive nu este de natură sa afecteze aparența de imparțialitate obiectivă a acestei instanțe, fiind asigurată garanția instituțională a dreptului la un proces echitabil.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava – secția I Civilă, căruia i se va trimite dosarul spre judecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava – secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 februarie 2023.