ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2023

HOTĂRÂRE

08.02.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 23 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților la recunoașterea drepturilor salariale cu includerea unui spor la salariul de bază de 25%, corespunzător nivelului maxim de secretizare (SSID) pe care îl deține în exercitarea funcției cu acces la informații clasificate, în condițiile legii; obligarea pârâților la alocarea și plata sumelor reprezentând diferențele dintre drepturile salariale pe care le-a încasat și cele pe care trebuia să le încaseze de la data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 157/2020 pentru completarea anexei nr. VI Ia Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (publicată în Monitorul Oficial nr. 492 din 28 iunie 2017 și care a intrat în vigoare la 1 iulie 2017), până la recunoașterea de către pârât a drepturilor privind acest spor de 25% corespunzător nivelului maxim de secretizare (SSID) sau apariția unei modificări legislative, precum și pentru viitor; actualizarea sumelor stabilite prin acordarea acestui spor de 25%, cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate de la data scadenței și până la plata efectiva a sumelor solicitate.

La termenul de la 14 iunie 2022, Tribunalul Suceava – secția I Civilă a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale pe care a admis-o prin sentința nr. 1024 din 28 iunie 2022 și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

În esență, Tribunalul Suceava a reținut că reclamanta are domiciliul în municipiul Iași și are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Mai reține că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, față de locul de muncă al reclamantei, competența ar aparține Tribunalului Suceava, dar, dată fiind calitatea de procuror, instanța competentă se stabilește în raport de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.. A apreciat că Tribunalul Iași este competent, fiind instanța în a cărei circumscripție se află domiciliul reclamantei.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Iași – secția I Civilă, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 2766/2022 din 10 noiembrie 2022, Tribunalul Iași – secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În esență, Tribunalul Iași a reținut că reclamanta își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, aceasta fiind o instanță ierarhic inferioară Tribunalului Suceava. A mai reținut că, față de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 și ale art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. coroborat cu Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, reclamanta are facultatea de a alege între instanța de la domiciliul său sau cea de la locul său de muncă, iar aceasta a înțeles să învestească Tribunalul Suceava.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Suceava competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Suceava – secția I Civilă și Tribunalul Iași, secția I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat recunoașterea drepturilor salariale cu includerea unui spor la salariul de bază, în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a stabili instanța competentă din punct de vedere teritorial, va fi avută în vedere calitatea părții din dosar, respectiv aceea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, precum și faptul că reclamanta domiciliază în municipiul Iași.

Conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Astfel cum a statuat instanța supremă prin Decizia nr. 7/2016, "condiția-premisă de aplicare a dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este aceea ca judecătorul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță."

Întrucât reclamanta își desfășoară activitatea la o instanță inferioară instanței competente să soluționeze cauza în primă instanță, respectiv Tribunalul Suceava, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează o competență teritorială alternativă de soluționare a litigiului, autoarea demersului judiciar fiind cea care poate alege între cele două instanțe deopotrivă competente. Astfel, reclamanta a ales să învestească Tribunalul Suceava, instanța în a cărei circumscripție își are locul de muncă.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.