ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3607/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cu citarea a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării:

1

adoptat prin Legea nr. 157/2020 pentru completarea anexei nr. VI la Legea - cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv de la data de 30.07.2020 (legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 662/27.07.2020), precum și pe viitor, până la recunoașterea drepturilor de către pârâți sau apariția unei modificări legislative, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității sumelor până la data plății efective a diferenței drepturilor menționate mai înainte;

Prin sentința civilă nr. 201/2023 Tribunalul Iași – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței soluționare cererii având ca obiect obligare la emitere noi ordine de salarizare formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Curții de Apel București, motivat de prevederile art. 7 cap. VIII din Anexa la Legea nr. 284/2010.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Iași a reținut că, obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea de noi ordine de salarizare în favoarea reclamanților, conținând drepturile salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, constând în includerea unui spor de 25% în salariul de bază, deoarece ocupă funcții cu acces la informații clasificate din clasa secret de stat.

Conform art. 15 lit. ș) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Hotărârea nr. 947/14.11.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii și publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 1004 bis/13.12.2019, în vigoare de la data de 1.01.2020 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește, prin ordin, indemnizațiile de încadrare brute lunare sau salariile de bază brute, după caz, precum și alte drepturi pentru categoriile de personal potrivit legii, inclusiv sporurile.

Or, conform art. 7, cap. VIII din Anexa la Legea nr. 284/2010 "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere al Ministerului Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. (2) împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".

Cum în capătul de cerere de față, ce a fost disjuns din cererea inițială, reclamanții solicită emiterea unui ordin de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la drepturile lor salariale, în raport de dispozițiile art. 7 Cap. VIII din Anexa la Legea nr. 284/2010, instanța de față apreciază că soluționarea prezentului litigiu este de competența Curții de Apel București.

Față de toate aceste considerente și dispoziții legale incidente, reținând și caracterul de ordine publică a competenței în materie, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași invocată cu privire la capătul de cerere disjuns și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii către Curtea de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat la data de 10.03.2023 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub același număr – 279/99/2023.

Prin sentința civilă nr. 825 din data de 08 mai 2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții D., F., E., A., B., C., G., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Tribunalului Iași – secția I civilă.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că Tribunalul Iași a reținut că este competent a soluționa capetele 1-3 al cererii de chemare în judecată, declinând în favoarea instanței de contencios administrativ numai capătul 4 al cererii de chemare în judecată.

Este real faptul că, în principiu, cererea având ca obiect obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare formulată de personal din cadrul familiei ocupaționale "justiție" este de competența Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit prevederilor legale speciale – art. 7 cap. VIII din Anexa la Legea nr. 284/2010, respectiv art. 7 Cap. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției din Legea nr. 153/2017.

Cu toate acestea însă, în speță, Curtea de Apel a apreciat că sunt prioritare prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120".

Din modul cum este formulată cererea de chemare în judecată și prin raportare la soluția de disjungere doar a capătului 4 de cerere, primele 3 capete de cerere fiind reținute spre competentă soluționare de către Tribunalul Iași, Curtea a observat că are caracter accesoriu capătul disjuns deoarece nu este motivat în mod distinct de către reclamanți, nici în fapt și nici în drept, astfel că prezenta instanță nu are nicio analiză proprie de efectuat, soluția acestui capăt de cerere depinzând în tot de modul cum Tribunalul Iași va soluționa primele 3 capete de cerere cu privire la care a apreciat că este competent.

În alte cuvinte, Curtea de Apel București nu are niciun raționament logico-juridic propriu de dezvoltat deoarece emiterea ori nu a ordinului pretins de reclamanți în cadrul capătului 4 de cerere depinde în tot de modul cum apreciază Tribunalul Iași asupra temeiniciei pretenției de acordare a sporului de 25% pentru deținerea unor funcții cu acces la informații clasificate din clasa secret de stat, în condițiile prevederilor art. 151 din Legea nr. 157/2020, chestiune ce a fost păstrată spre competentă soluționare de prima instanță sesizată.

Dacă nu s-ar considera astfel, prezenta instanță fie ar proceda la efectuarea unei judecăți proprii, concomitent cu analiza similară și simultană ce ar fi efectuată de Tribunalul Iași, existând chiar posibilitatea pronunțării de soluții contradictorii, fie ar proceda la suspendarea judecății potrivit prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă nu aceasta trebuie să fie finalitatea sesizării instanței de judecată.

Îndeosebi, Curtea a subliniat și faptul că în speță nu este contestat un ordin de salarizare pretins nelegal și niciun refuz pretins nejustificat al părții pârâte care să poată fi analizat de instanța de contencios administrativ din perspectiva unui act asimilat.

Pentru aceste considerente, reținând inexistența unor motive proprii care să poată fi analizate de instanță în soluționarea capătului 4 de cerere, cererea de chemare în judecată fiind motivată global din perspectiva temeiniciei dreptului dedus judecății, astfel că obligarea la emiterea ordinului depinde de soluția ce va fi dată capetelor 1-3 de cerere, păstrate spre competentă soluționare de către Tribunalul Iași, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., art. 130 alin. (2) C. proc. civ. rap. la art. 123 C. proc. civ., Curtea a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – secția I civilă.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează obligarea pârâților la recunoașterea și plata drepturilor salariale rezultate prin includerea unui spor de 25% în salariul de bază, deoarece ocupă funcții cu acces la informații clasificate din clasa secret de stat, în condițiile legii.

Se constată că reclamanții au invocat în susținerea pretențiilor formulate existența unui refuz nejustificat al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de soluționare a cererilor lor prin care au solicitat recunoașterea și plata drepturilor salariale rezultate prin includerea unui spor de 25% în salariul de bază.

Astfel fiind, prin acțiune nu s-a contestat vreun act administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, spre a fi atrasă în cauză competența instanței prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei V – Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională – la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că prin acțiune se arată expres că se solicită cenzurarea refuzului nejustificat de emitere a unor acte administrative de recunoașterea a drepturilor salariale suplimentare.

Legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o competență materială de excepție (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din Codul muncii și de la cea de drept comun în materia contenciosului administrativ, reglementată de art. 10 din Legea nr. 554/2004), care este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă prin analogie.

În speță, reclamanții nu au formulat o astfel de plângere și nu au produs argumente legate de procedura contestației împotriva actelor administrative ale ordonatorului de credite.

Prin urmare, dispozițiile speciale ale art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturi salariale ale magistraților.

Cum în cauză se contestă un act administrativ asimilat, refuzul nejustificat al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a emite ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, se constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora: (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În cauza dedusă judecății, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o autoritate publică centrală și în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că prezentul litigiu este de competența Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la competența teritorială, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea." "(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

În raport de aceste dispoziții, competența materială aparține Curții de Apel, însă, având în vedere că, în litigiul de față reclamanții sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, cu sediul în Pașcani, competența materială și teritorială aparține Curții de Apel Suceava.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe D., F., E., A., B., C., G. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în favoarea Curtea de Apel Suceava – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023.