ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 296/2023

Ședința publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 374A din 2 martie 2021 Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta pârâtă A. S.R.L. și de apelanta intervenientă CONSTRUCȚII FEROVIARE IAȘI S.A., împotriva sentinței civile nr. 294 din 31 ianuarie 2017 pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII RUTIERE S.A.

Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 294 din 31 ianuarie 2017 a admis cererea formulată de reclamantă, obligând pârâta la plata sumei de 4.311.000 RON cu titlu de garanție, în temeiul poliței de garanție financiară aferentă contractului de lucrări de proiectare și execuție a lucrărilor suplimentare efectuate la obiectivul de investiții "Varianta de Ocolire a municipiului Suceava", precum și la plata sumei de 1.179.203,99 RON cu titlu de garanție în temeiul Poliței de asigurare de garanție financiară aferentă contractului de execuție; a fost respinsă cererea de intervenție accesorie ca neîntemeiată.

Menționăm faptul că prin decizia civilă nr. 916 din 2 iunie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un prim ciclu procesual, a admis recursul reclamantei COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1768 din 27 septembrie 2018, decizie prin care au fost admise apelurile reclamantei cât și al intervenientei, fiind schimbată sentința primei instanțe în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și admiterii cererii de intervenție accesorie. Decizia recurată a fost casată în tot, cauza fiind trimisă spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În actualul ciclu procesual au formulat recurs pârâta A. S.R.L. și intervenienta CONSTRUCȚII FEROVIARE IAȘI S.A.

Recursul pârâtei A. S.R.L. cuprinde motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs vizează aplicarea greșită a legii.

Recurenta invocă Regulile Uniforme privind Garanțiile la cerere emise de Camera Internațională de Comerț de la Paris potrivit cărora beneficiarul unei garanții la cerere nu este îndreptățit să tragă avantaje din independența creanței sale pe seama garantului, cu unicul scop de a primi o plată în detrimentul ordonatorului garanției; dreptul său necondiționat nu poate să înfrângă limitele impuse de principiile superioare de justiție și de echitate coroborate universal, susține recurenta.

În acest context, recurenta susține că cerere reclamantei de executare a garanțiilor emise de către aceasta este abuzivă și lipsită vădit de temei legal.

Autoarea căii de atac susține că este greșit raționamentul instanței de apel cu privire la cererea de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2015 al Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, formulată de aceeași parte în apel, în sensul că în urma rejudecării după casare, curtea de apel a apreciat că cele dispuse de prima instanță referitor la caracterul nefondat al cererii de suspendare au intrat în puterea lucrului judecat deoarece apelantele nu au formulat recurs. Arată că apelantele nu aveau interes să formuleze recurs față de soluția de admitere a apelurilor și că soluționarea prezentei cauze depinde de soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 2321 C. civ.. Apreciază că neanalizarea motivului de apel referitor la respingerea cererii de suspendare echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă invocă și încălcarea prevederilor art. 2321, art. 1266, art. 1269 și ale art. 1270 C. civ. și ale art. 501 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., apreciind că instanța de apel, în al doilea ciclu procesual, a reținut în mod eronat că hotărârea primei instanțe nu este contradictorie sub aspectul existenței unui abuz din partea intimatei-reclamante. Se afirmă că instanța de apel nu a avut în vedere semnificația noțiunii de abuz de drept și prevederile art. 2321 alin. (3) C. civ. și a statuat în mod greșit că față de caracterul independent al raportului juridic generat de scrisorile de garanție nu se poate reține ca fiind un abuz din partea intimatei-reclamante atitudinea acesteia de a nu fi așteptat soluționarea dosarului nr. x/2015

Se mai arată că instanța de apel nu a verificat dacă intenția părților a fost de a încheia o garanție autonomă în sensul art. 2321 C. civ. sau o garanție a cărei activare era supusă condițiilor suplimentare din polița de asigurare de garanție financiară și că a interpretat greșit Regulile uniforme privind garanțiile la cerere incluse în Publicația nr. 758 a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris și a încălcat dispozițiile art. 1269 și art. 1270 C. civ.. Apreciază că din corespondența purtată rezultă că intimata-reclamantă știa că cererile de plată sunt abuzive și că recurenta nu era obligată să o înștiințeze referitor la lipsurile cererilor sale. Susține că nu au fost respectate nici prevederile art. 2 și 12 din Regulile uniforme raportat la art. 1270 C. civ. în sensul că instanța de apel nu a ținut cont de cerința inclusă în formularul de garanție de bună execuție cu privire la autentificarea cererilor și declarațiilor emise de intimata-reclamantă.

Recurenta intervenientă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurenta-intervenientă arată că referitor la contractul nr. x din 7 decembrie 2011 sunt aplicabile prevederile Noului C. civ., iar contractul nr. x din 27 februarie 2008 este reglementat de C. civ. din 1864. Mai arată că efectele contractelor sinalagmatice, rezilierea și excepția de neexecutare sunt reglementate similar, cu aceleași consecințe juridice. Precizează că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, dar că intimata-reclamantă a decis în mod unilateral rezilierea contractelor, măsură pe care recurenta-intervenientă a contestat-o în cadrul acțiunii din dosarul nr. x/2015, solicitând obligarea acesteia la plata costurilor suplimentare și invocând excepția de neexecutare.

Autoarea căii de atac arată că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile clauzei 4.2 din Condițiile speciale și apreciază că art. 15.2 (temeiul invocat de intimata-reclamantă) nu este aplicabil în cauză, arătând că a fost în imposibilitate de a respecta programul de execuție a lucrărilor din cauza comportamentului intimatei-reclamante. Face referire la corespondența dintre părți și susține că intimata-reclamantă nu a respectat clauzele contractuale care prevedea posibilitatea rezilierii și a încălcat dispozițiile art. 1552 și art. 1556 C. civ.. Recurenta-intervenientă susține că instanța de apel nu a analizat clauzele contractuale în raport de dispozițiile art. 1270 C. civ.

Într-o altă critică se arată că decizia recurată cuprinde motive contradictorii deoarece pe de o parte curtea de apel reține că aspectele legate de caracterul nefondat al criticii referitoare la cererea de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2015 au intrat în puterea lucrului judecat și că nu pot fi reanalizate cu ocazia rejudecării apelului deoarece nu au fost atacate pe calea recursului, iar pe de altă parte prin decizia nr. 916 din 2 iunie 2020 instanța supremă a casat în tot decizia civilă nr. 1768A din 27 septembrie 2018. Apreciază că în temeiul art. 500 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel ar fi trebuit să analizeze și această chestiune.

Se invocă și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 2321 C. civ. și ale Regulilor uniforme privind garanțiile la cerere incluse în Publicația nr. 758 a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris, raționamentul curții de apel fiind eronat și fără a ține seama de probele administrate. Se susține că intimata-reclamantă și-a invocat propria culpă și a formulat cererea de executare a garanției în mod abuziv, înainte de a ști dacă riscul s-a materializat.

Recurenta-intervenientă face referire și la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., al sentinței nr. 3183 din 14 mai 2018 prin care Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal a dispus anularea înștiințărilor de reziliere și a obligat intimata-reclamantă la plata către recurenta-intervenientă a costurilor suplimentare și a sumelor datorate conform CIP nr. 47 emis în baza contractului nr. x/2008.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității recursului în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raport care a fost comunicat părților pentru a formula punct de vedere.

În ședința din camera de filtru din 16 noiembrie 2022 ambele recursuri au fost admise în principiu, fixându-se termen pentru soluționare în ședință publică.

Analizând actele dosarului, motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.

În ceea ce privește recursul pârâtei A. S.R.L., criticile prin care aceasta susține că instanța de apel ar fi trebuit să analizeze motivul de apel referitor la respingerea cererii de suspendare aceasta reprezentând o încălcare a dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., vor fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanța de apel a unei reguli de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității și nu din perspectiva aplicării greșite a legii astfel cum recurenta a indicat în memoriul de recurs.

Instanța de apel a analizat critica pârâtei cu privire la respingerea de către instanța de fond a cererii de suspendare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015, însă a constatat că nu poate repune în discuție acest aspect întrucât pârâta nu a formulat recurs împotriva respingerii cererii în primul ciclu procesual.

Dat fiind că doar reclamanta a formulat recurs împotriva primei decizii din apel, recurenta pârâtă neexercitând acest drept cu privire la respingerea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., aceste critici au intrat în puterea lucrului judecat motiv pentru care, în rejudecarea apelului, acestea nu au mai fost analizate.

Instanța de apel s-a conformat dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. în sensul că a realizat o nouă interpretare și aplicare a prevederilor art. 2321 alin. (1) – 3 C. civ. în acord cu îndrumările obligatorii ale instanței de recurs.

Au fost pe deplin respectate limitele casării stabilite prin decizia nr. 916 din 2 iunie 2020 a Înaltei Curți care a dispus rejudecarea cauzei de aceeași instanță în considerarea unei motivări sumare, confuze și contradictorii, precum și urmare a greșitei interpretări și aplicări a prevederilor art. 2321 alin. (1) – 3 C. civ. prin raportare la prevederile contractuale cuprinse atât în scrisorile de garanție de bună execuție, cât și în contractele de asigurare de risc financiar încheiate de către părți.

Restul criticilor invocate de către recurenta pârâtă și subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu vor fi analizate întrucât reprezintă exclusiv aspecte de netemeinicie, exprimă în realitate nemulțumirea recurentei cu privire la soluția pronunțată și dorința acesteia de rejudecare a cauzei, aspecte ce nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac.

De altfel, aceste critici au fost invocate și în apel, primind o dezlegare din partea instanței de apel, astfel încât aceste motive nu mai pot fi primite, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la o aplicare greșită a unei norme de drept material neputând fi reținute în cauză.

Referitor la recursul declarat de intervenienta CONSTRUCȚII FEROVIARE IAȘI S.A., criticile privind pretinsa motivare contradictorie a curții de apel cu privire la cererea de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2015, nu pot fi reținute întrucât instanța a respectat limitele casării, acest motiv fiind analizat în cadrul recursului pârâtei astfel încât nu va mai fi dezvoltat.

O altă critică invocată de către recurenta intervenientă vizează încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. referitor la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței nr. 3183 din 14 mai 2018 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2015.

Nu poate fi reținută nicio încălcare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, dosarul nr. x/2015 având ca obiect anularea rezilierii contractelor de execuție lucrări de construire și obligarera pârâtei COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. la plata costurilor suplimentare, ori în prezenta cauză se solicită obligarea Societății de asigurare – A. S.R.L. la plata garanției de bună execuție aferentă poliței de asigurare de garanție financiară emisă în favoarea C.N.A.I.R. S.A., recurenta CONSTRUCȚII FEROVIARE IAȘI S.A. având calitatea de intervenientă accesorie.

Efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Înalta Curte, în acord cu instanța de apel, consideră că aspectul litigios dezlegat anterior nu poate influența soluția din prezenta cauză.

Susținerile prin care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 2321 C. civ., ale Regulilor uniforme privind garanțiile la cerere incluse în Publicația nr. 758 a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris, ale art. 1270, art. 1552 și art. 1556 C. civ. nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece recurenta intervenientă nu dezvoltă critici de nelegalitate, ci face trimitere la interpretarea clauzelor contractuale și la aspecte de fapt, cum ar fi interpretarea probelor din dosar și modul în care s-au desfășurat relațiile dintre părți.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-pârâtă A. S.R.L. și de recurenta-intervenientă CONSTRUCȚII FEROVIARE IAȘI S.A. împotriva deciziei civile nr. 374A din 2 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 februarie 2023.