ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1276/2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a Civilă, la 18 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (CNADNR SA) a chemat în judecată pe pârâta A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.848.481,46 de RON, reprezentând valoarea "scrisorii de garanției de bună execuție" seria x nr. x din 25.11.2011 aferentă contractului lucrări nr. x "Construcția Variantei de Ocolire Carei", cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 1528 și art. 2321 din C. civ. La 26 octombrie 2016, pârâta S.C. A. S.A. a formulat, în contradictoriu cu Asocierea B. S.A. - C. S.A. - S.C. D. S.R.L., prin lider de asociere B. S.A. și prin Sucursala B. S.A. Spania Sucursala București România, cerere de chemare în garanție, prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata oricăror sume, reprezentând despăgubiri solicitate de reclamanta CNADNR prin cererea de plată formulată în baza Poliței de garantare privind buna execuție a contractului, seria x nr. x/25.11.2011, obligarea chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia prezentului litigiu. În drept, au fost invocate prevederile art. 72 și următoarele din C. proc. civ., art. 2210 din C. civ. La 10 ianuarie 2017, chemata în garanție B. S.A. - C. S.A. - D. S.R.L. a formulat cerere de intervenție accesorie prin care solicită respingerea cererii de chemare în judecată promovate de CNAIR, precum și a cererii de chemare în garanție promovate de Asigurător ca nefondate. În drept au fost invocate prevederile art. 63 din C. proc. civ. La 6 ianuarie 2017, pârâta S.C. A. S.A. a formulat acțiune precizatoare a cererii de chemare în garanție, prin care a solicitat răspunderea în solidar a chematei în garanție B. S.A. - C. S.A. - D. S.R.L.. În drept, au fost invocate prevederile art. 5 din Acordul de asociere nr. 3 din 26 noiembrie 2011 și cu prevederile Poliței de garantare privind buna execuție a contractului Seria x nr. x/25.11.2011.

Prin încheierea de ședință din 10 ianuarie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de la acel termen . La 14 februarie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei de către B. S.A. - C. SA- S.C. D. S.R.L., prin lider de asociere B. S.A.. Prin sentința civilă nr. 1449 din 25 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. - S.A. (fosta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA), în contradictoriu cu pârâta A., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.848.481,46 RON, reprezentând valoarea "scrisorii de garanție de bună execuție" seria x nr. x din 25 noiembrie 2011 aferentă contractului de lucrări nr. x "Construcția variantei de ocolire Carei" și a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenienta între B. Sa - C. SA- S.C. D. S.R.L., prin lider de asociere B. S.A., ca neîntemeiată. În motivarea acestei sentințe, prima instanță a reținut, cu privire la situația de fapt, că între Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. în calitate de Beneficiar și Asocierea B. S.A. - C. S.A. - S.C. D. S.R.L. în calitate de Antreprenor, s-a încheiat contractul de lucrări nr. x cu obiect "Construcția variantei de ocolire Carei" . Ca urmare a încheierii contractului menționat anterior, distinct, a fost emis de către pârâtă către CNADNR S.A. actul aflat la fila x al cauzei, intitulat "Garanție de bună-execuție" seria x nr. x/25.11.2011, acesta fiind semnat. Referitor la acest document, tribunalul a constatat că la fila x din vol. I al cauzei, se regăsește amendamentul nr. 1/30.11.2011 la scrisoarea de garanție seria x nr. x din 25.11.2011, emis de pârâtă către CNADNR S.A., în cuprinsul căruia, se menționa printre altele faptul că numele documentului de mai sus se înlocuiește cu "Scrisoare de garanție de bună-execuție seria x nr. x/25.11.2011". Or, în conformitate cu prevederile legale și contractuale, scrisoarea de garanție de bună-execuție a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării autorității contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă și în perioada convenită a contractului, (inclusiv perioada de garanție acordată lucrărilor executate), și se plătește la prima cerere a beneficiarului necondiționat și irevocabil astfel cum se menționează în cuprinsul acestora. În ceea ce privește obligația de plată a "Scrisorii de Garanție de Bună Execuție" emisă de pârâtă (cu valabilitate până la 1 iulie 2016), prima instanță a constatat că, în cuprinsul acestei scrisori de garanție de bună-execuție, se menționează expres faptul că: "noi, S.C. A., ne angajăm prin prezenta în mod necondiționat și irevocabil să vă plătim dumneavoastră, COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. în calitate de beneficiar, orice sumă sau sume care nu depășesc în total valoarea de 3.848.481,46 RON (valoarea garantată), la primirea de către noi a cererii dumneavoastră scrise și a declarației dumneavoastră scrise care să menționeze următoarele: a) Principalul a încălcat obligația (obligațiile) sa (sale) cu privire la contract, și b) felul în care Principalul este în culpă", principalul fiind Asocierea Grupo Impresarial Magenta S.A., iar beneficiarul, CNADNR. Or, în cauză, s-a probat faptul că aceste din urmă cerințe au fost îndeplinite prin cererea de plată formulată însoțită de declarație așa cum rezultă din documentele aflate la fila x și următoarele din vol. I al cauzei. Dispozițiile menționate mai sus au fost constatate ca fiind clare, acestea neprezentând niciun dubiu cu privire la existența și întinderea obligațiilor părților, iar din formularea lor rezultă faptul că pârâta nu are niciun drept de apreciere cu privire la contextul încălcării obligațiilor de către Asocierea Grupo Impresarial Magenta S.A., respectiv cel care avea obligația de a constitui în favoarea CNADNR S.A. garanția de bună - execuție. De altfel, inclusiv la concluziile pe fondul pricinii, intervenientul accesoriu a admis că scrisoarea de garanție prevede posibilitatea beneficiarului de a executa scrisoarea de garanție în ipoteza în care ea nu este prelungită. Astfel, s-a subliniat că, în conformitate cu prevederile art. 91 din H.G. nr. 925/2006 se menționează că: Autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună execuție autoritatea contractantă are obligația de a notifica pretenția contractantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate, ceea ce s-a și respectat, conform celor arătate mai sus. Având în vedere că nu s-a probat de către antreprenor faptul că acesta și-ar fi respectat obligația contractuală invocată de reclamantă, tribunalul a apreciat că aceasta din urmă este îndreptățită să invoce pretenții față de scrisoarea de garanție de bună execuție. Conform prevederilor legale și contractuale totodată în vigoare, autoritatea contractantă beneficiază de garanția de bună-execuție pe întreaga perioadă de desfășurare a contractului, în conformitate cu prevederile contractuale. Este adevărat că între pârâtă și Asocierea Grupo Impresarial Magenta S.A. a fost întocmită polița de garantare privind buna-execuție a contractului, însă reclamanta nu este parte semnatară a acestei polițe, pentru a fi primite apărările pârâtei și ale intervenientului accesoriu. Mai mult decât atât, s-a apreciat că inclusiv în cuprinsul acestei polițe de asigurare, se menționează expres faptul că pârâta se obligă expres să plătească în favoarea beneficiarului CNADNR S.A., în limita sumei asigurate, orice sumă cerută de acesta la prima sa cerere însoțită de o declarație cu privire la neîndeplinirea obligațiilor ce revin contractantului, astfel cum sunt acestea prevăzute în contractul sus-menționat. Plata se va face în termen de 15 zile de la primirea cererii, fără nicio altă formalitate suplimentară din partea beneficiarului sau Asiguratului. În plus, s-a subliniat că în situația în care Condițiile generale de asigurare și orice alt document semnata de asigurător și asigurat conțin prevederi contrare poliței de asigurare, acestea din urmă primează. Contrar susținerilor pârâtei și intervenientului accesoriu, în opinia tribunalului, pârâta nu poate face, de exemplu, analize extinse cadrului deja ilustrat. Din textul scrisorii de garanție rezultă că aceasta reprezintă un angajament irevocabil și necondiționat față de CNAIR S.A. (fostă CNADNR SA) prin care societatea garantează plata valorii garantate la primirea unei cereri și a declarației cu privire la neîndeplinirea obligațiilor antreprenorului și el este un document de sine-stătător, cu efecte juridice distincte. Totodată, s-a reținut că pârâta nu-și poate invoca propria culpă subliniind faptul că nu poate emite o scrisoare de garanție, în condițiile în care chiar partea a emis în deplină cunoștință de cauză amendamentul nr. 1/30.11.2011 la scrisoarea de garanție seria x nr. x/25.11.2011, emis de pârâtă către CNADNR S.A., în cuprinsul căruia, se menționa printre altele faptul că numele documentului de mai sus se înlocuiește cu "Scrisoare de garanție de bună-execuție seria x nr. x/25.11.2011". Nu în ultimul rând, s-a observat că nicăieri în cuprinsul scrisorii de garanție de bună- execuție aflate la fila x nu se face referire la vreo poliță de asigurare și vreo altă dispoziție care să conducă la concluzia că acesta se completează cu alte prevederi. De altfel, pârâta nu arată în concret de ce societățile de asigurări nu pot emite scrisori de garanție de bună execuție, evident cu caracter nebancar. Cu titlu general, tribunalul a reamintit faptul că scrisoarea de garanție reprezintă, după cum indică și denumirea, înscrisul constatator (instrumentum) al unei garanții (negotium) oferite de obicei de o instituție bancară (dar nu obligatoriu) în folosul și la solicitarea (ordinul) unui client al său, angajat în raporturi de producție, comerț sau prestări de servicii în care are calitatea de debitor. Prin scrisoarea de garanție se pot constitui diverse tipuri de garanție (inclusiv fideiusiune), fiind esențial ca din cuprinsul scrisorii să rezulte intenția părților cu privire la tipul de garanție (negotium), pe care au intenționat să-l încheie. Astfel, art. 2321 din noul C. civ. reglementează scrisoarea de garanție având ca obiect garanția autonomă, caracterul autonom al garanției trebuind să rezulte neechivoc din conținutul înscrisului, așa cum este cazul în speță. Or, în opinia tribunalului, stabilirea tipului de garanție constituită prin scrisoare este esențială pentru determinarea condițiilor în care se realizează efectul principal - executarea garanției: în cazul garanției autonome, emitentul este obligat să execute garanția pe baza simplei cereri a beneficiarului sau la prezentarea și a unor documente indicate în scrisoare, fără însă a mai face verificări asupra raportului juridic (primar) dintre creditor (beneficiarul garanției) și debitor (ordonator).Trăsătura caracteristică a garanției autonome este, astfel după cum rezultă și din denumire, independența (autonomia) pe care o dobândește în raport cu obligația pentru a cărei garantare s-a născut. În timp ce, în cazul garanției personale (fideiusiunea) garantul își asumă o obligație accesorie celei principale, emitentul unei garanții independente își asumă o obligație nouă, distinctă și autonomă față de obligația principală. Obligația de garanție nu se naște în lipsa obligației garantate, dar odată născută, soarta ei nu mai depinde de soarta obligației "principale". Contrar susținerilor pârâtei și a intervenientului accesoriu, prima instanță a apreciat că, lipsind caracterul accesoriu al garanției, lipsesc și consecințele acestei accesorialități, rezultând o serie de efecte specifice, respectiv existența obligației de garantare nu depinde de valabilitatea obligației garantate; nici întinderea obligației de garanție nu depinde de obligația garantată - a se vedea, spre comparație cu fideiusiunea, art. 2288 alin. (1) și art. 2289 alin. (1) noul C. civ.; creditorul care beneficiază de o garanție autonomă are avantajul de a nu i se putea opune de garant excepțiile proprii debitorului garantat, așa cum, potrivit art. 2296 din noul C. civ., se întâmplă în cazul fideiusiunii; creditorul are dreptul de a obține executarea (plata) garanției la simpla prezentare a documentelor menționate în cuprinsul scrisorii de garanție sau adesea la simpla lui cerere, fără ca emitentul scrisorii de garanție să mai fie obligată să verifice raportul primar, dintre debitor (ordonatorul scrisorii) și creditor (beneficiarul garanției). În concluzie, contrar susținerilor pârâtei, tribunalul a apreciat că argumentul CNAIR, conform căruia garanția reprezintă o garanție autonomă în sensul art. 2321 din C. civ. (aplicabil față de data emiterii scrisorii de garanție), este unul întemeiat. Totodată, față de celelalte motive invocate în cauză, a reținut tribunalul împrejurarea că polița de asigurare face referire, în mod general, la neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a obligațiilor contractuale aferente contractului de lucrări nr. x și că nu prevede în mod expres ca motiv de neexecutare, neprelungirea perioadei de valabilitate, aceste aspecte neprezentând relevanță în speță. De asemenea, s-a constatat că nu s-a făcut nici dovada abuzului sau fraudei vădite, astfel cum s-a invocat în cauză de către pârâtă și intervenientul accesoriu. Referitor la apărarea, conform căreia urmare a rezilierii contractului de lucrări de către Asocierea Grupo Impresarial Magenta S.A. nu mai subzistă obligația Asocierii de a prelungi valabilitatea poliței, tribunalul a respins-o ca nefondată. De altfel, deși partea face referire la data de 29 iunie 2016, ca fiind data rezilierii de către pârâtă a contractului de lucrări, a constatat tribunalul că încă din data de 6 iunie 2016, reclamanta a notificat pârâta pentru a proceda la extinderea perioadei de valabilitate a garanției de bună-execuție seria x nr. x/25.11.2011 până la data de 2 iulie 2018 și pentru a trimite dovada prelungirii acesteia până cel mai târziu la data de 22 iunie 2016. Prin urmare, tribunalul a constatat că nerespectarea obligației Asocierii intervenise deja la data invocării rezilierii de către pârâtă. Pentru toate aceste considerente, apreciind ca neîntemeiate apărările formulate în cauză de pârâtă și intervenientul accesoriu în favoarea acesteia din urmă, prima instanță a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. - S.A. (fosta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.), respectiv a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.848.481,46 RON reprezentând valoarea "scrisorii de garanție de bună execuție" seria x nr. x/25.11.2011 aferentă contractului de lucrări nr. x "Construcția variantei de ocolire Carei". Față de soluția pronunțată, pentru aceleași motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei, formulată de intervenienta B. S.A. - C. S.A. - S.C. D. S.R.L. prin lider de asociere B. S.A..

Împotriva sentinței civile nr. 1449 din 25 aprilie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă au declarat apel intervenienta B. și pârâta A. S.A., care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București. Prin decizia nr. 2184 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de intervenienta B. și pârâta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1449 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut în esență că motivul asupra căruia părțile se află în divergență și care reprezintă motivul de nelegalitate al sentinței civile nr. 1449/25.04.2017 îl constituie natura și caracterul înscrisului reprezentat de Scrisoare de garanție de bună - execuție seria x nr. x/25.11.2011, respectiv dacă aceasta este o garanție autonomă sau o poliță de asigurare privind buna-execuție a contractului, cuantumul sumei nefiind contestat. Potrivit înscrisului sus menționat, ca urmare a încheierii contractului de lucrări nr. x, s-a observat că apelanta-pârâtă A. s-a angajat în mod necondiționat și irevocabil să plătească reclamantei CNAIR, în calitate de beneficiar, orice sumă sau sume care nu depășesc în total valoarea de 3.848.481,46 RON (valoarea garantată), la primirea de către aceasta a cererii și a declarației scrise care să menționeze următoarele: a) principalul a încălcat obligația (obligațiile) sa (sale) cu privire la contract, și b) felul în care Principalul este în culpă.", principalul fiind Asocierea Grupo Impresarial Magenta S.A., iar beneficiar, CNADNR. Din interpretarea acestor dispoziții contractuale, instanța de apel a constatat că părțile au convenit că obiectul garanției îl reprezinte orice sumă sau sume care nu depășesc în total valoarea de 3.848.481,46 RON (valoarea garantată), fiind astfel incidente dispozițiile legale care reglementează art. 2321 C. civ. și următoarele, iar nu ale contractului/poliței de asigurare prevăzut de art. 2199 și următoarele C. civ.. Pentru a concluziona în acest sens, instanța de apel a avut în vedere atât sensul literal, cât și interpretarea logică a prevederilor contractuale, prevederi care se circumscriu unei garanții autonome, încheiate ca urmare a obligației asumate de către Asocierea Grupo Impresarial Magenta S.A. în baza contractului de lucrări nr. x, iar nu unei polițe de asigurare, calitatea de profesioniști a părților, precum și cuprinsul amendamentului nr. 1/30.11.2011 la scrisoarea de garanție seria x nr. x/25.11.2011, înscris în care s-a menționat în mod expres denumirea de scrisoare de garantie de buna executie. Mai mult, pentru a concluziona în acest sens, instanța de apel a constatat că reclamanta este terț la contractul de asigurare încheiat între cele două pârâte, calitatea acesteia de beneficiar al garanției rezultând din Scrisoarea de garanție de bună-execuție seria x nr. x/25.11.2011. De asemenea, raportat la conținutul obligației asumate, respectiv de a se angaja în mod necondiționat și irevocabil, instanța de apel a reținut că pârâta A. nu beneficiază de dreptul asigurătorului de a verifica îndeplinirea condițiilor pentru plata riscului asigurat, specific, de altfel unui contract/polițe de asigurare, motiv pentru care susținerile acesteia raportat la natura înscrisului nu au fost reținute nici prin raportare la acest aspect. Sub un alt aspect, având în vedere probatoriul administrat, instanța de apel a constatat că pârâtele nu au făcut dovada extinderii perioadei de valabilitate a scrisorii de garanție, în conformitate cu dispozițiile art. 4.2 din convenție. Astfel, s-a subliniat că prima instanță a respectat forța obligatorie a contractului părților și a apreciat în mod judicios asupra aplicării art. 2321 C. civ., dispunând obligarea pârâtei A. la plata sumei de 3.848.481,46 RON reprezentând valoarea garanției de bună-execuție, asumată prin scrisoarea seria x nr. x/25.11.2011. Totodată, s-a reținut că apelantele nu au indicat și nici instanța nu a identificat o clauză contractuală care să permită refuzul de plată a garanției, motivele de refuz de plată invocate de apelante fiind găsite nefondate de către instanța de apel. În acest sens, s-a constatat că în cauză au fost îndeplinite în totalitate cerințele prevăzute în Scrisoarea de garanție de bună-execuție seria x nr. x/25.11.2011 pentru plata garanției, aspect care rezultă din cererea de plată și declarația aferentă acesteia, necontestate de altfel. Mai mult, raportat și la dispozițiile art. 91 din H.G. nr. 925/2006, având în vedere și că în cauză Asocierea B. S.A. - C. S.A. - S.C. D. S.R.L. nu a administrat probe din care să rezulte că și-a respectat obligația contractuală invocată de CNADNR S.A., cea de a doua instanță a apreciat că în mod întemeiat intimata beneficiază de garanția de bună execuție pe întreaga perioadă de desfășurare a contractului. În plus, s-a constatat că susținerile apelantelor privind polița de garantare privind buna-execuție a contractului nu pot fi opozabile intimatei, în condițiile în care aceasta nu este parte în convenția dintre cele două părți, ci doar beneficiarul poliței. Asupra obligativității și efectelor poliței, instanța a reținut că părțile au precizat în mod expres faptul că pârâta se obligă expres să plătească în favoarea beneficiarului CNADNR S.A., în limita sumei asigurate, orice sumă cerută de acesta la prima sa cerere însoțită de o declarație cu privire la neîndeplinirea obligațiilor ce revin contractantului, astfel cum sunt acestea prevăzute în contractul sus-menționat. "Plata se va face în termen de 15 zile de la primirea cererii, fără nicio altă formalitate suplimentară din partea Beneficiarului sau Asiguratului." Totodată, părțile au menționat expres faptul că, în situația în care Condițiile generale de asigurare și orice alt document semnat de asigurător și asigurat conțin prevederi contrare poliței de asigurare, acestea din urmă primează. Pentru aceste considerente, apreciind asupra legalității și temeiniciei sentinței civile nr. 1449/25.04.2017, reținând totodată și legalitatea soluției dată asupra cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtei, prin raportare la dispozitivul dat cererii principale, cu aplicarea art. 480 C. proc. civ., instanța de apel a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva deciziei nr. 2184 din 5 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă au declarat recurs intervenienta B. și pârâta A. S.A., prin care au solicitat admiterea acestora și casarea deciziei atacate. a. Recursul intervenientei B., în calitate de lider al Asocierii formate din B. S.A. - C. S.A. - D. S.R.L. se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt următoarele: O primă critică vizează calificarea pe care instanța de apel a făcut-o în ce privește natura și caracterul înscrisului reprezentat de Scrisoarea de garanție de bună execuție seria x nr. x/25.11.2011, respectiv dacă aceasta este o garanție autonomă sau o poliță de asigurare condiționată privind buna execuție a Contractului. În mod greșit, atât instanța de fond cât și cea de apel consideră că sunt incidente dispozițiile legale reglementate de art. 2321 și urm. din C. civ., iar nu cele ale contractului sau poliței de asigurare prevăzut de art. 2199 și urm. din același Cod. Pentru a determina în ce măsură CNAIR era îndreptățită să obțină contravaloarea garanției în contextul particular, instanța de apel trebuia să verifice dacă intenția părților a fost aceea de a constitui o garanție autonomă în sensul art. 2321 din C. civ., sau, dimpotrivă, o garanție condiționată pentru a cărei activare era necesară verificarea condițiilor referitoare la existența culpei Beneficiarului. În această din urmă ipoteză se impunea și administrarea unui probatoriu adecvat pentru stabilirea existenței și întinderii prejudiciului. Evident, Autoritatea avea un interes în a susține că Polița de garantare trebuia interpretată ca o garanție autonomă, întrucât numai în această împrejurare ar fi putut pretinde plata necondiționată a contravalorii, fără a-i putea fi opuse excepțiile întemeiate pe raportul obligațional preexistent, cu excepția abuzului sau fraudei vădite. În realitate, chiar și dacă s-ar admite prin absurd că respectiva garanție putea fi considerată autonomă, aceasta a fost cerută la plată în mod abuziv, motiv de apel neanalizat de instanța de control judiciar. Faptul că Autoritatea avea un interes direct și premeditat în a susține că Polița de garantare este o garanție autonomă este demonstrat de solicitarea CNAIR, ulterioară emiterii poliței, ca denumirea acesteia să fie schimbată în cea de Scrisoare de garanție. Tocmai faptul că CNAIR a făcut această solicitare dovedește că Autoritatea cunoștea împrejurarea că Polița de garantare, deja acceptată și încheiată potrivit legii, era una condiționată însă, a încercat să creeze aparența că aceasta ar fi autonomă prin schimbarea denumirii. Pentru acest motiv s-a cerut schimbarea denumirii pentru a crea o legătură falsă între Polița de garantare și mecanismul autonom de executare a Scrisorii de garanție bancară. Interpretarea potrivit căreia pentru a determina natura juridică a Poliței de garantare este necesar ca instanța să stabilească mai întâi care a fost voința reală a părților este susținută și de practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din analiza înscrisurilor depuse în probatoriu cu privire la încheierea Poliței de garantare, precum și mecanismul de constituire a garanției, rezultă în mod neechivoc că aceasta era condiționată raportat la voința părților, concluzie ce rezultă din art. 1.2, 5 și 8 din Condițiile generale ale contractului de asigurare. Astfel, în mod evident părțile au avut în vedere caracterul accesoriu al obligației de despăgubire de către Asigurător față de raportul obligațional preexistent, respectiv dacă ar fi fost demonstrată culpa Asiguratului sau aceasta era recunoscută ori reieșea fără dubiu din circumstanțele cauzei. În concret, Asigurătorul nu avea obligația să plătească, iar Asiguratului nu i s-ar putea imputa această plată în ipoteza în care nu ar fi fost demonstrată culpa acestuia, corelativ cu lipsa culpei Beneficiarului. Analizarea întinderii obligațiilor părților Contractului de asigurare este esențială tocmai în a determina care a fost voința reală la momentul constituirii garanției, fiind evident că nu s-a avut în vedere constituirea unei garanții condiționate. Totodată, Polița de garantare a fost încheiată în baza unui contract de asigurare, așadar urmează a-i fi aplicabile prevederile art. 2199 și urm. din C. civ. și nu cele ale art. 2321 și urm. din același Cod, cum în mod eronat a reținut instanța de apel. Împrejurarea că, ulterior încheierii contractului de asigurare și a Poliței de garantare, Asiguratorul a emis un înscris constatator distinct intitulat Garanție de bună execuție Seria x nr. x/25.11.2011 nu se poate interpreta în sensul că acest document ar fi un act juridic distinct care urmează a fi interpretat în baza art. 2321 C. civ. O astfel de interpretare ar da naștere situației absurde în care Polița de garantare propriu-zisă și Contractul de asigurare ar urma să fie interpretate potrivit art. 2199 și urm. din C. civ., iar înscrisului constatator intitulat Garanție de bună execuție seria x nr. x/25.11.2011 i-ar fi aplicabile prevederile art. 2321 C. civ. privind garanțiile autonome, ceea ce în mod greșit a considerat instanța de apel. Așadar, denumirea unui act juridic nu poate determina natura juridică a actului respectiv, acesta urmând a fi interpretată în funcție de voința părților și conținutul actului respectiv sau a celor care stau la baza întocmirii lui. Tocmai împrejurarea că schimbarea denumirii a fost solicitată ulterior încheierii Poliței de garantare demonstrează faptul că părțile nu au avut niciun moment intenția să încheie o scrisoare de garanție în sensul art. 2321 C. civ., garanția fiind de la bun început una condiționată. Considerentul instanței, potrivit căruia "reclamanta terț la contractul de asigurare încheiat între cele două pârâte", a se vedea paragrafele 1 și 5 ale pag. 25 din hotărâre, este lipsit de orice fundament. Astfel, reclamanta nu poate fi semnatară a Poliței de garantare în nicio circumstanță aplicabilă speței în cauză, indiferent de tipul de garanție. Faptul că Autoritatea nu a avut nicio obiecție la momentul la care i s-a prezentat această Poliță de garantare demonstrează faptul că CNAIR a acceptat Polița de garantare în forma și condițiile în care i-au fost prezentate, respectiv că a acceptat o poliță condiționată. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt următoarele: Instanța de apel nu a analizat mai multe critici formulate în cadrul apelului, niciuna dintre acestea nefiind regăsită în considerentele hotărârii recuzate, după cum urmează: Un prim motiv de apel neanalizat de către instanța de control judiciar vizează critica potrivit căreia polița de garantare nu putea fi executată în baza contractului reziliat. Un al doilea motiv de apel neanalizat de către instanța de control judiciar vizează împrejurarea potrivit căreia cererea de plată a poliței de garantare a fost formulată în mod abuziv. O a treia critică neanalizată de către instanța de apel vizează situația potrivit căreia natura juridică a obligației de despăgubire a Beneficiarului pentru pretinsa neprelungire a garanției de bună execuție trebuie interpretată corespunzător unei clauze penale, sens în care s-a solicitat reducerea cuantumului acesteia în temeiul art. 1541 C. civ. O altă critică neanalizată de către instanța de apel vizează împrejurarea potrivit căreia Autoritatea nu putea solicita la plată mai mul de 1.154.544,43 RON. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. sunt următoarele: Instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și prin urmare, dreptul la un proces echitabil, prin lipsa unei motivări concise și exhaustive a hotărârii pronunțate. Lipsa motivării și motivarea insuficientă reprezintă neregularități procedurale a căror îndreptare nu se poate realiza, pentru respectarea dreptului la apărare și al dublului grad de jurisdicție, decât prin trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apei. b. Recursul pârâtei A. S.A. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au fost dezvoltate următoarele critici: În mod greșit a reținut instanța de apel faptul că Polița de asigurare Seria x nr. x ar fi o poliță de garanție autonomă, rezultatul fiind cel al unei greșite aplicări a normelor de drept material. Sub acest aspect s-a arătat în esență că Polița aflată în discuție se supune prevederilor art. 2221 din C. civ. si nu celor de la art. 2321 C. civ., așa cum a reținut în mod eronat instanța. Activitatea pârâtei, CARE - ROMANIA, se supune prevederilor Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, iar ca urmare a specificului său limitat de activitate se află în imposibilitate de a emite garanții autonome. De altfel, niciodată nu a emis garanții autonome. Totodată, relevantă este practica judiciară în spețe smiliare întemeiate pe același tip de contract, precum și decizia nr. 342/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În continuare s-a mai arătat că intenția reală a părților a fost aceea de a semna un contract de asigurare, emis sub forma unor polițe de garantare, aceasta fiind practica uzuală în relațiile cu reclamanta CNAIR. La solicitarea expresă a reclamantei CNAIR, între Antreprenor și CARE ROMANIA s-a încheiat Adendumul nr. 1/30.11.2011, prin care denumirea documentului "Garanție de buna execuție" s-a înlocuit cu "Scrisoare de garanție privind buna execuție seria x nr. x/25.11.2011". În condițiile în care reclamanta CNAIR este cea care a solicitat modificarea denumirii, aceasta nu poate pretinde că nu a primit documentul în forma sa inițială sau că nu a observat elementele caracteristice poliței de asigurare. Semnarea Adendumului nr. 1 nu schimbă natura juridică a documentelor și nu poate avea ca efect obligația recurentei-pârâte de a achita o eventuală despăgubire ignorând dispozițiile Poliței de asigurare GBE nr. x și ale prevederilor legale în vigoare. Toate aceste argumente nu au fost analizate și luate în considerare de instanța de apel, astfel că dezlegarea dată de instanță reprezintă o încălcare și greșită aplicare a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 86-90 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică, art. 2221, 2321 C. civ., precum și cele ale art. 1266-1269, 1270 C. civ. Instanța de apel a determinat în mod eronat natura juridică a Poliței de asigurare GBE nr. 0x și, prin urmare, a emis o soluție eronată stabilind pentru garanția de bună execuție același regim juridic pentru scrisoarea de garanție autonomă. Cu toate că s-a stabilit natura juridică a Poliței de asigurare ca fiind supusă prevederilor art. 2321 C. civ., totuși, instanța a făcut referire prevederile art. 911 din H.G. nr. 925/2006, apreciind că Asocierea nu a administrat probe din care să rezulte că și-a respectat obligația contractuală. Prin urmare, cu toate că instanța a apreciat că Polița se supune art. 2321 C. civ., instrument de garantare care este întotdeauna independent de culpa persoanei garantate, instanța a statuat totuși că ar fi aplicabil și art. 91 din H.G. nr. 925/2006, de esența căruia este faptul că nu are caracter autonom și că se referă în mod expres la pretenții în "limita prejudiciul creat". În speța de față, este vădit faptul că părțile au intenționat să încheie un contract de asigurare, astfel cum rezultă în mod expres din titlul polițelor și al condițiilor generale de asigurare, precum și din modul de reglementare a obiectului și a riscului asigurat. În aceste condiții, instanța de apel trebuia să observe că activarea garanției de bună execuție constituită prin polițele de asigurare funcționează potrivit regulilor contractului de asigurare reglementat de art. 2199 C. civ., și potrivit prevederilor exprese conținute de acesta, stabilite, agreate și asumate de părți în conformitate cu art. 1270 C. civ. O altă încălcare a normelor de drept material constă în faptul că, în măsura în care instanța a reținut aplicabilitatea art. 91 din H.G. nr. 925/2006, trebuia să rețină și aplicabilitatea art. 89 din același act normativ. Prin urmare, cu toate că textul de lege se referă exclusiv la asigurarea îndeplinirii cantitative, calitative și la termen a contractului, instanța de apel a concluzionat în mod greșit că simpla neprelungire a duratei Poliței de asigurare GBE nr. 0x ar putea reprezenta o obligație neexecutată ce ar putea fi asimilată în noțiunii de risc asigurat. În continuare, recurenta-pârâtă a dezvoltat argumente cu privire la aplicabilitatea art. 91 și 89 din H.G. nr. 925/2006, în condițiile în care CNAIR este cea care nu și-a respectat obligațiile contractuale, că urmare a acestor nerespectări Antreprenorul a decis și comunicat CNAIR rezilierea Contractului de lucrări x și că nu există și nu s-a făcut dovada existenței vreunui motiv de culpă din partea Asocierii. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. au fost dezvoltate următoarele critici: În mod greșit a reținut instanța de apel că nu este contestat cuantumul sumei reprezentând asigurarea. Această apreciere eronată este străină de cauză și are drept sursă eroarea instanței de a analiza sau de a menționa măcar consecințele rezilierii Contractului de lucrări de către Asociație. Ulterior încetării Contractului de lucrări prin reziliere, CNA1R nu mai poate pretinde aplicarea unor sancțiuni invocând în susținerea pretențiilor sale articole din același contract de lucrări care încetase anterior. Instanța nu a analizat sub nicio forma aspectele privind limitarea cuantumului unei eventuale despăgubiri datorate CNAIR, în pofida faptului că acest aspect a fost invocat încă de la momentul formulării întâmpinării în fata primei instanțe, iar instanța de apel a omis să cerceteze sau să se pronunțe cu privire la această apărare.

Intimata-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii rutiere S.A. - CNAIR S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar la recursul formulat de intervenienta B., a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din același Cod. Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, întrucât este legală și temeinică decizia recurată. Prin întâmpinarea depusă la dosar la recursul formulat de pârâta A. S.A., intimata-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii rutiere S.A. - CNAIR S.A. a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, având în vedere că criticile invocate nu se încadrează în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, intimata-reclamantă susținând că decizia recurată este legală și temeinică, întrucât Scrisoarea de garanție nu face referire la niciun contract de asigurare, la nicio poliță de garantare privind buna execuție a contractului sau poliță de asigurare sau orice alte documente care fac referire la o poliță de asigurare și nu menționează faptul că aceasta este o anexă a poliței de asigurare. Recurenta-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de intervenienta B. S.A., prin care a solicitat admiterea acestuia, fiind reluate argumentele prezentate cu privire la nelegalitatea și netemeinicia deciziei recurate. Recurenta-pârâtă A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante CNAIR S.A., solicitând respingerea excepției nulității recursului, având în vedere că prin cererea de recurs au fost indicate normele de drept material încălcate, precum și contradicțiile și motivele străine de natura cauzei ce se regăsesc în decizia recurată. Recursul recurentei-pârâte a fost timbrat cu suma de 21.144,50 RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) C. proc. civ.. Cu privire la recursul recurentei-interveniente, deși prin raport s-a sesizat o problemă cu privire la taxa judiciară de timbru, Înalta Curte a constatat că recursul a fost legal timbrat cu suma de 200 RON. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 1 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Recurenta-intervenientă a depus punct de vedere la raport. Prin încheierea din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursurilor și a admis în principiu recursurile declarate de intervenienta B. și pârâta A. S.A împotriva deciziei civile nr. 2184/2018 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. S-a stabilit termen de judecată la data de 31 martie 2020, când s-a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 7 iulie 2020.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, apreciază că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Deoarece ambele recursuri cuprind motive similare, Înalta Curte le va analiza unitar, raportat la criticile de nelegalitate ale recurențelor. 7.1. În ce privește critica cuprinsă în ambele recursuri recursul declarat de întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este incident acest motiv de casare, pentru următoarele considerente: Susținerile privind aplicarea greșită a normelor de drept material privind calificarea dată actului juridic dedus judecății constând în scrisoarea de garanție de bună execuție, constând în aceea că acest act juridic a fost calificat greșit ca fiind o garanție autonomă în sensul art. 2321 din C. civ., în loc de contract de asigurare, conform art. 2199 din C. civ. sunt nefondate, din acest punct de vedere instanța de apel făcând o corectă apreciere asupra naturii juridice a acestuia, raportat la intenția reală a părților, făcând o riguroasă interpretare și aplicare a acestor norme la conținutul actului juridic dedus judecății, procedând atât la o interpretare literală a clauzelor cât și la o interpretare logică a prevederilor contractuale. De altfel, natura juridică a actului juridic intitulat "scrisoare de garanție de bună execuție" seria x nr. x din 25.11.2011 aferentă contractului de lucrări nr. x " Construcția Variantei de Ocolire Carei" (dosarul Tribunalului București, vol. I) este explicitată fără echivoc chiar prin termenii utilizați de părți, respectiv " Plata se va face în termen de 15 zile de la primirea cererii, fără nicio altă formalitate suplimentară din partea Beneficiarului sau Asiguratului." Așadar, reține Înalta Curte, contrar celor susținute de recurente și în acord cu considerentele instanței de apel, caracterul autonom al garanției de bună execuție rezultă fără echivoc din conținutul celor două înscrisuri doveditoare, respectiv Scrisoarea de garanție de bună execuție seria x nr. x din 25.11.2011 aferentă contractului de lucrări nr. x și actul adițional la aceasta intitulat Amendament nr. 1/30.11.2011 (dosarul Tribunalului), care fac referire la efectuarea necondiționată a plății, ceea ce exclude varianta de interpretare propusă de recurente în ce privește actul juridic ce constituie izvorul obligației cu privire la care s-a formulat cererea introductivă, ca fiind poliță de asigurare. Cu alte cuvinte, instanța de recurs constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2321 din C. civ. sub aspectul calificării juridice a scrisorii de garanție, astfel cum este aceasta definită în alin. (1) ca acel angajament irevocabil și necondiționat prin care o persoană (emitent) se obligă, la solicitarea unei persoane (ordonator), în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terțe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat. De asemenea, instanța de apel a făcut o corectă aplicare și a alin. (2) din art. 2321 din C. civ. apreciind că angajamentul asumat de către pârâtă trebuia executat la prima și simpla cerere a beneficiarului, constatând în acord cu termenii scrisorii de garanție de bună execuție, că nu s-a prevăzut altfel, adică părțile nu au convenit o condiționare a executării obligației de plată. În lipsa unor prevederi contractuale, caracterul autonom și necondiționat al scrisorii de garanție este lipsit de echivoc, iar susținerile contrare ale recurentelor sunt nefondate. Mai mult, susținerile recurentelor în sensul că prin amendamentul încheiat între părți la numai 5 zile după emiterea scrisorii de garanție, Autoritatea Contractantă (reclamanta din cauza de față) ar fi cerut cu rea-credință schimbarea denumirii actului juridic inițial, sunt neîntemeiate, deoarece pe de o parte, conținutul inițial al scrisorii de garanție de bună execuție (agreat de părți la data de 25.11.2011) cuprindea clauze neechivoce sub aspectul caracterului de garanție autonomă al acesteia, iar pe de altă parte, se constată că nu este schimbare substanțială a denumirii actului juridic originar ori a termenilor cuprinși în acesta, ci o clarificare a naturii juridice, care nu a suferit o schimbare a conținutului, cum în mod exagerat se susține. Calificarea pe care recurentele o propun pentru actul juridic dedus judecății, de contract de asigurare, întemeiat pe dispozițiile art. 2199 din C. civ., nu își găsește corespondența în termenii contractuali, astfel că în mod corect nu a fost reținută de către prima instanță și, ulterior, de către instanța de apel. Neexistând astfel elemente concrete din care să rezulte pretinsa condiționare a plății garanției de vreo culpă a părților sau de alte elemente extrinseci scrisorii de garanție, în mod corect instanțele devolutive au dat o calificare corectă actului juridic dedus judedcății. Ca atare, se constată că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 7.2. Referitor la criticile recurentelor, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., privind lipsa motivelor care au stat la baza pronunțării soluției de către instanța de apel sau motivarea contradictorie, de asemenea, Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., aplicabile în mod corespunzător și deciziilor pronunțate de către instanțele de apel, conform art. 482 din C. proc. civ. " Hotărârea va cuprinde: […] b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." În cauza de față, se constată că instanța de apel a analizat complet criticile formulate de apelante prin motivele de apel, în raport cu situația de fapt stabilită de către prima instanță și cu temeiul juridic astfel reținut, sub aspectul aceleiași chestiuni litigioase privind calificarea juridică a actului juridic pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată. Din acest punct de vedere motivarea instanței de apel este completă, necuprinzând omisiuni, iar raționamentele juridice ce au stat la baza pronunțării deciziei sunt logice, coerente, concise, nefiind în nici un caz contradictorii sau omisive, cum susțin recurentele. În ce privește analiza criticii apelantelor referitoare la formularea abuzivă a cererii de plată a sumei cuprinse în scrisoarea de garanție de bună execuție, Înalta Curte constată că o atare analiză s-a făcut prin aceea că instanța de apel a constatat că reclamanta și-a exercitat un drept născut din scrisoarea de garanție cu caracter autonom, astfel că nu s-a putut reține caracterul abuziv al acestei solicitări, ci dimpotrivă s-a apreciat asupra îndreptățirii reclamantei la a obține suma de bani convenită anterior cu acest titlu. Nici pretinsa omisiune de a analiza susținerea apelantei-interveniente privind imposibilitatea de a solicita executarea scrisori de garanție în condițiile în care contractul originar fusese reziliat ca urmare a Notificării de reziliere din 29.06.2016 întemeiată pe dispozițiile art. 16.2 lit. b) și lit. f) din contract nu poate fi reținută, deoarece în mod implicit instanța de apel reținând fără echivoc caracterul autonom al garanției în baza căreia s-a formulat cererea de chemare în judecată, a apreciat asupra caracterului independent al raportului juridic creat prin emiterea scrisorii, față de contractul de construire preexistent, ceea ce cuprinde o atare analiză, însă nu cu rezultatul propus de către apelante. În ceea ce privește critica privind considerarea izvorului juridic obligațional ca fiind o clauză penală, pentru argumentele de mai sus, potrivit cărora instanța de apel, în mod judicios a apreciat caracterul de garanție autonomă al scrisorii de garanție de bună execuție, o atare susținere grefată pe o pretinsă dependență între contractul de construire și această garanție este nefondată, în condițiile în care s+a apreciat contrariul. 7.3. În fine, critica recurentei-interveniente privind încălcarea unor norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, încadrată numai în mod formal în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fără vreo referire concretă la vreo dispoziție procedurală pretins a fi fost încălcată, este nefondată, de vreme ce în detalierea acesteia, se face referire la nemotivarea hotărârii instanței de apel, motiv de casare analizat mai sus și reglementat distinct de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. De aceea, în plus față de cele reținute de către Înalta Curte în cele ce preced, se constată că instanța de apel nu a încălcat vreo dispoziție procedurală în activitatea sa de judecare a apelurilor pârâtei și respectiv intervenientei accesorii, dimpotrivă decizia pronunțată de către instanța de apel respectă normele de procedură aplicabile căii de atac a apelului, reglementate de dispozițiile art. 466-art. 482 din C. proc. civ., ceea ce conduce la aprecierea ca nefondat a motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.