ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3510/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. S.A. Barcelona, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania S.A. (CNADNR), a solicitat anularea parțială a documentului constatator cu informații referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale nr. x/22.01.2014 emis de pârâtă în ceea ce privește data de finalizare a lucrărilor efectuate de reclamant în cadrul proiectului « Construcția Variantei de ocolire Caransebeș (2001-RO/16/P/PT/006/11 lot 6).

De asemenea a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui nou document constatator care să cuprindă data de finalizare a lucrărilor, ca fiind, în principal, 31.07.2013, sau, în subsidiar, 13.08.2013 în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea plății de penalități de 30 de RON pentru fiecare zi de întârziere și amendării conducătorului pârâtei pentru fiecare zi de întârziere, și cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1216 din 29 aprilie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. Barcelona, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1216 din 29 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând ca temei în drept al demersului său procesual prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și susținând nelegalitatea sentinței atacate, în principal sub următoarele aspecte:

- instanța de fond a aplicat eronat dispozițiile art. 14, art. 16 și art. 17 din H.G. nr. 273/1994, privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, ignorând dispozițiile contractuale la care fac referire prevederile art. 14 din H.G. nr. 273/1994; mențiunile din cuprinsul hotărârii cu privire la deschiderea traficului rutier încă de la data de 22.12.2011 sunt reținute fără temei legal și cu ignorarea susținerii lor dar și a înscrisurilor depuse la dosar, cu precădere procesul-verbal al comisiei de recepție din data de 13.08.2012 prin care s-a propus admiterea recepției;

- instanța de fond a făcut abstracție în judecarea cauzei de dispozițiile art. 17 din H.G. nr. 273/1994 care prevăd condițiile în care comisia de recepție poate să recomande amânarea recepției, în cauză, raportat la documentele depuse la dosar, rezultând că sunt întrunite toate condițiile de admitere a recepției lucrărilor prevăzute de Sub-clauza 10.1 din Contract, respectiv de art. 16 din H.G. nr. 273/1994, în sensul că lucrările de construire efectuate de societatea reclamantă la varianta de ocolire Caransebeș au fost finalizate încă din data de 31.07.2012, Comisia de Recepție întrunită în scopul recepției la terminarea lucrărilor, la data de 13.08.2012 a dispus "admiterea recepției", inginerul a emis Certificatul de Recepție la Terminarea Lucrărilor nr. x/14.08.2012 și niciuna dintre lucrările minore rămase de executat după data de 13.08.2012 nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 17 din H.G. nr. 273/1994;

- în contextul probelor administrate, în mod nejustificat judecătorul fondului a apreciat că nu este în măsură să înțeleagă conținutul și efectele sintagmei "lucrările erau în mod substanțial finalizate la data de 31.07.2011"

- se impune ca instanța de recurs să constate, în dezacord cu instanța de fond, că din apărările expuse de intimată prin întâmpinare, coroborate cu realitatea necontestată a deschiderii traficului, rezultă cu evidență că lucrările esențiale pentru deschiderea unui drum precum și condițiile de siguranță și securitate pentru desfășurarea traficului au fost îndeplinite de către societatea recurentă, un atare aspect reflectând în mod clar conținutul sintagmei "substanțial finalizate" rezultă astfel lipsa de temeinicie a raționamentului instanței de fond, după cum se impune a fi reținută și interpretarea greșită și strict formală în ceea ce privește conținutul vizei olografe emise de directorul general al autorității pârâte în procesul de aprobare a procesului-verbal de recepție din 14.08.2012, instanța conferind în mod nejustificat o valoare probatorie absolută acestei vize;

- deși societatea recurentă a solicitat proba cu expertiza tehnică de specialitate construcții în dovedirea faptului că lucrările invocate de pârâtă ca fiind rămase de executat după data de 31.07.2012, respectiv după data de 13.08.2012, nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 17 din H.G. nr. 273/1994, instanța de fond a respins în mod neîntemeiat această probă cu motivarea că susținerile nu au fost dovedite ca și pentru că expertiza nu poate dovedi existența lucrărilor la mai bine de 2 ani înainte de introducerea acțiunii, motivare ce apare ca fiind criticabilă și generatoare de confuzie cu privire la lucrările efectiv realizate.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 16 februarie 2017, din Camera de Consiliu, a fost respinsă excepția netimbrării invocată de intimata pârâtă și s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din 25 mai 2017, în Camera de Consiliu, a fost admis în principiu recursul de față cu privire la care s-a arătat totodată că nu poate fi soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., astfel că s-a fixat termen în ședință publică, cu citarea părților la data de 10 noiembrie 2017.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, dar și a apărărilor înfățișate în întâmpinarea intimatului pârât, Înalta Curte, în urma propriei evaluări a probatoriului administrat în cauză, prin raportare la prevederile legale incidente apreciază că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de recurenta reclamantă A. S.A. Barcelona, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania S.A. (CNADNR) astfel cum s-a arătat și la punctul 1 din prezenta decizie vizează solicitarea întemeiată pe dispozițiile art. 97

1

din H.G. nr. 925/2006, de anulare parțială a Documentului constatator nr. x/22.01.2014, emis de intimata CNADNR, în ceea ce privește data de finalizare a lucrărilor aferente proiectului "Construcția variantei de ocolire Caransebeș - Lot 6" și de obligare a aceluiași emitent la emiterea unui nou document constatator care să cuprindă o altă dată de finalizare a lucrărilor, în principal 31.07.2013, iar în subsidiar 13.08.2013.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei - recurente, ca neîntemeiată, reținând că prin documentul constatator a cărui anulare parțială a fost solicitată, s-a menționat de către autoritatea emitentă, cu privire la contractul de execuție lucrări "Construcția variantei de ocolire Caransebeș - Lot 6", că lucrările au început la data de 30.12.2009 și s-au finalizat la 20.12.2013. Susținerea societății reclamante în sensul că respectivele lucrări s-au finalizat mult anterior, în principal la 31.07.2013, iar în subsidiar la data de 13.08.2013, nu a putut fi primită întrucât s-a bazat exclusiv pe împrejurarea că drumul a fost deschis circulației publice la 22.12.2011 iar traficul rutier permanent s-a deschis la data de 31.07.2012, or prima instanță a arătat că deschiderea unui drum și permiterea ca pe acesta să se desfășoare traficul rutier nu are nicio legătură cu finalizarea sau nu a lucrărilor aferente contractului încheiat dintre părți.

A mai reținut judecătorul fondului că, de altfel, nici chiar reclamanta, în cuprinsul acțiunii sale, nu a susținut că lucrările erau finalizate la 31.07.2011, ci doar că erau "în mod substanțial finalizate", sintagmă care însă nu este definită în niciun text de lege și nici în contractul părților și, ca atare, s-a apreciat că nu are valoare juridică.

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează, în esență, o pretinsă aplicare eronată de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14, art. 16 și art. 17 din H.G. nr. 273/1994 cu referire la procesul-verbal al comisiei de recepție încheiat la data de 13.08.2012 dar și la procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/23.12.2013.

Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat, din perspectiva criticilor înfățișate dar și față de prevederile legale citate chiar de recurentă, constată că acestea nu sunt întemeiate, sub un dublu aspect și ca atare nu pot fi primite.

Astfel, se reține, în primul rând, că similar poziției procesuale adoptate cu ocazia judecării în fond a cauzei, recurenta-reclamantă, și prin cererea de recurs, analizează și formulează critici numai cu privire la cele două procese-verbale menționate, care însă, formal, nu formează obiectul cererii sale în anulare, omițând totodată a evidenția eventuala nelegalitate a hotărârii primei instanțe derivând din și raportat la Documentul constatator nr. 92/3726/22.01.2014, a cărui anulare parțială a fost solicitată în prezenta cauză, în temeiul art. 97

1

din H.G. nr. 925/2006. Cu alte cuvinte, nici prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt motivele de nelegalitate ale acestui document constatator.

În acest sens apare ca fiind deplin pertinentă și corectă susținerea intimatei-pârâte CNADNR care a subliniat și prin întâmpinarea formulată în recurs, că ceea ce s-a pus în discuție în prezentul litigiu a fost legalitatea Documentului constatator nr. 92/3726/22.01.2014 și nu a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/23.12.2014.

În plus, este nereală afirmația recurentei în sensul că instanța de fond nu a analizat și nu a avut în vedere procesele-verbale ale comisiei de recepție din datele de 13.08.2012, când s-a propus admiterea recepției dar și din data de 23.12.2013, în condițiile în care în considerentele sentinței atacate se fac numeroase referiri concrete la aceste documente.

Susținerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și-n considerarea faptului ca judecătorul fondului a făcut trimitere nu doar la respectivele documente dar și la prevederile legale citate și de recurentă, respectiv la art. 14 - art. 18 din H.G. nr. 273/1994, al căror conținut a fost examinat și aplicat din perspectiva probatoriului administrat în cauză.

Instanța de control judiciar arată astfel că împărtășește raționamentul înfățișat de primă instanță în ceea ce privește stabilirea netemeiniciei cererii de față, raportat la modalitatea în care s-a realizat recepția lucrărilor în cauză, mai cu seamă că, din procesul-verbal de recepție din data de 13.08.2012 reiese că aceasta nu a fost aprobată, ori o atare împrejurare nu poate fi reținută ca un abuz sau ca o nelegalitate din partea autorității pârâte câtă vreme prevederile legale mai sus arătate stipulează în mod efectiv că o comisie de recepție poate doar să propună admiterea, respingerea sau amânarea recepției, ne-având rol de decizie.

La adăpost de critică este și constatarea primei instanțe cu referire la practica încetățenită în România în ceea ce privește darea în folosință a autostrăzilor, aceasta fiind confirmată în cauză chiar prin lucrările care au continuat să fie executate dar și prin aceea că recurenta-reclamantă, după cum a afirmat și în fața instanței de recurs, nu a înțeles să atace pe cale judecătorească, separat, procesele-verbale arătate și nici contractul încheiat între părți.

Înalta Curte reține totodată că nefondate sunt și criticile recurentei privind interpretarea sintagmei " lucrări substanțial finalizate".

Toate aspectele de fapt reiterate în cererea de recurs prin susținerile și afirmațiile recurentei-reclamante nu pot combate constatarea, corect reținută, în sensul că o atare sintagmă, nu se regăsește în niciuna dintre prevederile legale incidente în cauză după cum nu apare nici ca noțiune, sau termen utilizat și definit în contractul părților, astfel că în mod firesc nu-i pot fi conferite valentele juridice solicitate de către recurentă.

Prima instanță, în mod judicios a stabilit, raportat la conținutul lipsit de echivoc al notei de inspecție tehnică în vederea recepției la terminarea lucrărilor și că în luna august 2012 nu erau finalizate și finisate acostamentele, nu erau finalizate drumurile laterale și secțiunea din DN 68, nu erau finalizate racordările cu același drum național și nici cartea tehnică a construcției, aceeași nota de inspecție indicând și la capitolele 2-6 o serie de alte lucrări nefinalizate.

În acest context, coroborat cu constatarea pe care și instanța de control judiciar o împărtășește, în sensul că în cauză recurenta reclamantă nu a probat prin înscrisurile depuse că lucrările constatate a fi nefinalizate în august 2012, au fost terminate în numai 13 zile, apare deopotrivă ca fiind corectă și întemeiată respingerea de către prima instanță a cererii recurentei de efectuare a unei expertize de specialitate în construcții, în condițiile în care, în adevăr, o atare probă nu ar mai fi putut fi utilă și relevantă dată fiind perioada lungă de timp ce s-a scurs de la momentul respectiv și până la data introducerii acțiunii, respectiv mai mult de doi ani.

În fine, instanța de recurs apreciază că nu sunt întemeiate nici celelalte critici înfățișate prin cererea de recurs, în condițiile în care actul prin care se certifică finalizarea lucrărilor executate în conformitate cu prevederile proiectului tehnic și cu detaliile de execuție, este procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, iar potrivit art. 26 din H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, data recepției este cea a încheierii de către comisia de recepție a procesului-verbal de recepție cu sau fără obiecțiuni.

Respectivul proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, cu nr. x/23.12.2013, a fost întocmit la data de 20.12.2013, fiind semnat și de către reprezentantul societății recurente, și neatacat în procedura specială prevăzută de art. 27 din același act normativ.

Concluzionând, în sensul că, în mod efectiv recurenta-reclamantă nu a prezentat și nici nu a demonstrat nelegalitatea documentului constatator ce indică data de finalizare a lucrărilor, argumentația primei instanțe fiind împărtășită și de către instanța de recurs, pentru considerentele mai sus expuse, urmează ca, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să respingă ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1216 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.