ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 916/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.A. București (actualmente B. SRL), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata următoarelor sume: 4311000 RON, cu titlu de garanție, reprezentând valoarea parțială a Scrisorii de Garanție de Bună Execuție - Poliță de Asigurare de Garanție Financiară seria x nr. x, aferentă contractului lucrărilor de proiectare și execuție a lucrărilor suplimentare aferente obiectului: Lucrări de consolidare Km 0+000-km 1-560 viaduct din cadrul obiectivului de investiții "Varianta de ocolire a municipiului Suceava - Acord contractual nr. x din 7 decembrie 2011"; 1179203,99 RON, cu titlu de garanție, valoarea parțială a Scrisorii de Garanție de Bună Execuție - Polița de Asigurare de Garanție Financiară seria x nr. x, aferentă contractului de execuție lucrări - Lucrări la obiectivul de investiție Varianta de ocolire Suceava, Km 0+000-13+173, Acord contractual nr. x din 27 februarie 2008.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1528 și art. 2321 C. civ., prevederile contractelor de asigurare și dispozițiile scrisorilor de garanție, Regulile Uniforme privind Garanțiile la Cerere - Publicația nr. 758 a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris, O.U.G. nr. 34/2006.

Prin încheierea din 18 iunie 2015, secția a VI-a civilă a Tribunalului București a admis excepția necompetenței funcționale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a de contencios administrativ și fiscal din cadrul aceleiași instanțe.

La această din urmă secție, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2015*. La rândul său, instanța s-a dezînvestit în favoarea secției a VI-a Civilă și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 82 din 18 ianuarie 2016, Curtea de Apel București a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Tribunalul București, prin sentința nr. 294 din 31 ianuarie 2017, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să îi plătească sumele de 4.311.000 RON și, respectiv, de 1.179.203,99, cu titlu de garanție.

Totodată, a respins cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâtei, formulată de Construcții Feroviare Iași S.A., în calitate de antreprenor în raport cu reclamanta, în baza unor contracte de lucrări și asigurat în raport cu pârâta-garant și asigurător al intervenientei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea a fost întemeiată pe două polițe de asigurare de garanție financiară emise de pârâtă, prin care aceasta din urmă s-a obligat să garanteze buna execuție a contractelor de antrepriză perfectate de reclamantă cu intervenienta accesorie.

A constatat că cele două polițe de asigurare, emise la data de 5 noiembrie 2012, sunt veritabile scrisori de garanție, cărora le sunt aplicabile prevederile art. 2321 C. civ.. Ca atare, potrivit alin. (2) al acestui text de lege, angajamentul asumat de asigurător se execută la prima și simpla cerere a beneficiarului, iar din cuprinsul celor două polițe reiese că plata garanției urma a fi realizată în baza cererii de plată a beneficiarului, însoțită de o declarație cu privire la neîndeplinirea obligațiilor de către intervenienta accesorie.

Cum toate aceste formalități au fost îndeplinite, a reținut că pârâta nu putea formula apărări cu privire la cauzele rezilierii contractelor de antrepriză, modul de executare a obligațiilor asumate până la data încetării contractelor și culpa părților sau relative la cuantumul prejudiciului cauzat beneficiarului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât pârâta, cât și intervenienta accesorie, căi de atac înregistrate la data de 19 martie 2018, sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin decizia nr. 1768 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de pârâtă și intervenienta accesorie împotriva sentinței civile nr. 294 din 31 ianuarie 2017 a Tribunalului București.

A schimbat hotărârea atacată, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată. A admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei.

A obligat intimata-reclamantă să plătească pârâtei-apelante suma de 31.056,01 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut, referitor la pretinsa greșită soluționare a cererii de suspendare a judecății adresată primei instanțe și întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., următoarele:

Chiar dacă între cele două dosare, respectiv prezentul dosar având ca obiect plata garanției de bună execuție de către asigurătorul care a emis polițele de asigurare și dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anularea rezilierii contractelor și obligarea C.N.A.D.N.R. la plata costurilor suplimentare în valoare de 6.579.962 RON la solicitarea Construcții Feroviare S.A. există o strânsă legătură, în mod judicios a apreciat prima instanță că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Soluționarea cererii cu care a fost sesizată nu depinde de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, mai precis nu atârnă de soluționarea dosarului nr. x/2015

A mai reținut instanța de apel că scrisoarea de garanție este angajamentul irevocabil și necondiționat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane numită ordonator, în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terțe persoane denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.

Alineatul 2 al art. 2321 C. civ. prevede că angajamentul astfel asumat prin scrisoarea de garanție, în speță polița de garanție financiară, se execută la prima și simpla cerere a beneficiarului, dacă prin textul scrisorii de garanție nu se prevede altfel.

Prin urmare, angajamentul asumat de asigurător se execută la prima și simpla cerere a beneficiarului, dar în conformitate cu termenii scrisorii de garanție. Trimiterea la textul și termenii în care a fost asumat angajamentul de plată se face în ambele alineate ale art. 2321 C. civ.. Evident, termenii angajamentului exprimă manifestarea de voință a părților care au încheiat polițele de garanție financiară.

Verificând formularele de garanție de bună execuție depuse la dosarul instanței de fond, filele x și urm. vol. 1, Curtea a constatat că pârâta, în calitatea de asigurător s-a obligat să plătească reclamantei, în calitate de beneficiar, în mod necondiționat și irevocabil, la cererea acestuia, și în baza declarației scrise în care să menționeze că principalul (antreprenorul asigurat) a încălcat obligațiile sale cu privire la contract și felul în care principalul este în culpă.

Conform art. 9.5 din anexa la polița de asigurare nr. M/095 din 5 noiembrie 2014, text cu conținut identic și în cea de a doua poliță, beneficiarul va transmite asigurătorului o solicitare de plată a despăgubirii, prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul asigurătorului sau depusă la registratura acestuia, împreună cu toate documentele care probează culpa asiguratului și dimensiunile pagubei și care formează dosarul de daună.

Paragraful 4 din formularul de garanție D emisă de către asigurător către beneficiarul C.N.A.D.N.R. prevede că orice cerere de plată și declarație privind culpa asiguratului trebuie să conțină semnătura directorului general al C.N.A.D.N.R. Cererea și declarația autentificate trebuie să fie primite de asigurător la adresa indicată în formular.

Astfel, o primă condiție de formă, obligatorie în conformitate cu Regulile Uniforme privind garanțiile la cerere publicate cu nr. 758 este aceea a autentificării cererii de plată și a declarației privind culpa asiguratului, condiție neîndeplinită în cauză.

Tocmai pentru că asigurătorul se obligă să plătească beneficiarului în mod irevocabil și necondiționat o sumă de bani la simpla cererea a acestuia, este esențială cerința formalității autentificării actelor pe care le depune beneficiarul odată cu cererea de plată, întrucât alte excepții relativ la raportul juridic pe care se grefează scrisoarea de garanție nu pot fi ridicate de către asigurătorul emitent al scrisorii.

Pct. 9.6 din anexa la polița de garanție financiară, care este contract accesoriu la contractul încheiat de beneficiarul C.N.A.D.N.R. cu antreprenorul Construcții Feroviare S.A. prevede următoarele: în condițiile în care solicitarea este conformă cu prevederile contractului și ale prezentei clauze de garantare, iar asiguratul confirmă culpa și dimensiunile pagubei, asigurătorul va plăti beneficiarului despăgubirea cuvenită conform art. 9.5.

Asiguratul Construcții Feroviare S.A. nu a confirmat culpa sa ci, mai mult decât atât, prin adresa din 24 martie 2015 i-a solicitat în mod expres pârâtei - asigurător să nu dea curs solicitărilor C.N.A.D.N.R.

Cerința autentificării documentelor prin care se solicită onorarea garanției de bună execuție nu este o simplă cerință formală ci este menită să atragă responsabilitatea beneficiarului garanției.

Din actele dosarului de fond rezultă că atât cererea de plată cât și declarația scrisă privind încălcarea de către antreprenor a obligațiilor sale pentru cele două contracte de lucrări de execuție (67 și urm. vol. 1, dosar fond) nu sunt autentificate așa cum s-a menționat în mod expres în formularul de garanție de bună execuție, fiind certificate de bancă, dar fără nici o responsabilitate din partea acesteia.

În acest context, soluția de admitere a cererii și de obligare a asigurătorului la plata sumelor pretinse cu titlu de garanție de bună execuție a fost apreciată neîntemeiată întrucât cererile de plată formulate de reclamanta CNADNR nu îndeplineau condițiile prevăzute în mod expres și acceptate de aceasta prin încheierea formularului de garanție, respectiv cerința autentificări cererii de plată și a declarației privind culpa principalului.

În consecință, în temeiul prevederilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a admis apelul și a schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată. A admis cererea de intervenție accesorie în sprijinul pârâtei, având în vedere considerentele reținute anterior, precum și faptul că intervenienta a solicitat respingerea acțiunii.

În conformitate cu prevederile art. 453 C. proc. civ. a obligat intimata C.N.A.D.N.R. să plătească apelantei suma de 31.056,01 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru în apel).

Împotriva deciziei nr. 1768 din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel București, în termen legal a declarat recurs reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. - S.A. (fostă Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - C.N.A.D.N.R. - S.A.), înregistrat la data de 14 decembrie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

O primă critică vizează nemotivarea hotărârii și caracterul contradictoriu al considerentelor, critică întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Astfel, recurenta a arătat că, încălcând obligațiile instituite de art. 425 C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului, instanța de apel nu a procedat la un examen efectiv al mijloacelor de probă și nu a înlăturat motivat susținerile reclamantei, ci s-a limitat la a reține, în mod contradictoriu, doar apărările apelantei.

Al doilea motiv de nelegalitate invocat de către recurentă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, a susținut, în esență, că din termenii și condițiile celor două scrisori de garanție de bună execuție rezultă, fără tăgadă, că pârâta s-a angajat față de beneficiar în mod necondiționat și irevocabil, să plătească la prima cerere scrisă și fără nici un drept de obiecție și că, de asemenea, C.N.A.I.R. nu era obligată să își motiveze cererea de plată. Demersul asigurătorului era limitat la verificarea împrejurării dacă cererea de plată a fost depusă în perioada de valabilitate a Scrisorii de Garanție de bună execuție și dacă este semnată de reprezentantul legal al beneficiarului, precum și dacă era însoțită de declarație că principalul (antreprenorul) a încălcat obligațiile din contract.

Reținând că obligația de plată a asigurătorului emitent al poliței era condiționată de constatarea culpei persoanei garantate, instanța de apel a încălcat conținutul concret al probelor, precum și art. 90 pct. 1 raportat la art. 86 alin. (2) și alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, cu modificările ulterioare pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 9.2 alin. (2) din contractele de antrepriză de lucrări publice.

De asemenea, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2321 alin. (1) și (2) C. civ., precum și a Regulilor Uniforme privind Garanțiile la cerere - Publicația nr. 758 a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris, reguli la care cele două polițe făceau trimitere în conținutul lor.

A mai susținut recurenta că cererile de plată și declarațiile scrise au cuprins semnătura directorului general, iar banca (C.) a confirmat autenticitatea semnăturilor și caracterul angajant al persoanelor semnatare.

În sfârșit, recurenta a făcut o amplă relatare în ce privește conținutul documentelor care constată culpa asiguratului, respectiv că antreprenorul nu și-a îndeplinit întocmai și la timp obligațiile contractuale, concluzionând că refuzul pârâtei de a face plata scrisorilor de garanție de bună execuție este lipsit de temei legal și contractual.

În drept, a invocat dispozițiile art. 483 și următoarele C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, susținând că decizia atacată este legală. În esență, a arătat că decizia pronunțată în apel este amplu motivată și a reluat apărările formulate pe fond în fazele procesuale anterioare. Concret, intimata consideră că beneficiarul, solicitând plata garanției, comite un abuz, deoarece este în culpă în derularea raporturilor contractuale cu antreprenorul asigurat, abuz sancționat atât de art. 24 din Regulile Uniforme, cât și de art. 2321 alin. (4) din C. civ.. De asemenea, a susținut că polițele de asigurare al căror emitent este intimata-pârâtă reprezintă instrumente de garantare ce prevăd plata de despăgubiri condiționat de constatarea culpei asiguratului.

În fine, intimata a arătat că în mod corect a reținut instanța de apel neîndeplinirea condițiilor de formă ale cererilor de plată și declarațiilor privind culpa asiguratului, referitoare la autentificarea acestora, condiție obligatorie în conformitate cu Regulile Uniforme privind garanțiile la cerere - Publicația 758.

Conform art. 493 alin. (1)-(4) C. proc. civ., în forma în vigoare la dată începerii procesului, deci anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 18 februarie 2020 a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă, pentru considerentele reținute în respectivul act de procedură. Conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul și s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac, cu citarea părților.

Recursul de față este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanța constată întemeiate criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât, în adevăr, motivarea hotărârii este un element indispensabil al acestui act procesual, iar lipsa unei motivări corespunzătoare împiedică controlul jurisdicțional al instanței de recurs, respectiv examinarea conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, decizia pronunțată de instanța de apel este deopotrivă sumar, confuz și contradictoriu motivată. Astfel, se reține, pe de o parte, că garanția de bună execuție asumată de emitentul asigurător este un angajament necondiționat, ce urma a fi executat la prima cerere a beneficiarului, însoțită de declarația scrisă a acestuia referitoare la încălcarea obligațiilor principalului (antreprenor asigurat), deci că ar îndeplini toate condițiile pentru a fi considerată o veritabilă garanție autonomă.

Pe de altă parte, în mod contradictoriu și confuz, instanța de apel reține că plata garanției este condiționată de constatarea culpei asiguratului, întrucât, din condițiile anexă la cele două polițe de asigurare (art. 9.5 și art. 9.6) cererea de plată ar trebui să fie susținută fie de toate documentele care probează culpa asiguratului și dimensiunile pagubei și care formează dosarul de daună, fie de confirmarea de către asigurat a culpei sale și a dimensiunilor pagubei.

Este evident că cele două ipoteze reținute de instanța de apel se exclud reciproc, astfel că soluția adoptată de instanța de prim control judiciar nu poate fi considerată rezultatul unui veritabil raționament logico-juridic.

În același registru, al inconsistenței argumentelor pe care se fundamentează soluția și al unei lipse a motivelor de fapt și de drept ale hotărârii se încadrează și considerentul potrivit căruia cererea de plată și declarația beneficiarului nu ar fi îndeplinit condiția de formă stipulată în textul scrisorii de garanție, anume aceea a autentificării. Însă, din considerentele hotărârii atacate nu rezultă dacă noțiunea de "autentificare" este cea care rezultă din legea română în vigoare la data emiterii scrisorilor de garanție, în anul 2012 (art. 1171 din C. civ. din 1864, text de lege în ființă până la data intrării în vigoare a noului C. proc. civ. - Legea nr. 134/2010) sau se referă la stabilirea identității beneficiarului, în condițiile în care garanția se conformează Regulilor Uniforme privind Garanțiile la Cerere - Publicația nr. 758 a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris (aspect asupra căruia vom reveni în cele ce succed).

Instanța de recurs constată temeinicia și a criticilor subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 2321 alin. (1)-(3) C. civ., o greșită aplicare a prevederilor contractuale cuprinse atât în scrisorile de garanție de bună execuție, cât și în contractele de asigurare de risc financiar perfectate de pârâta-asigurator cu intervenienta-intimată asigurat, prevederi ce reprezintă, în condițiile art. 1270 alin. (1) C. civ., legea părților.

Sub un prim aspect, constată că, în baza celor două contracte de asigurare de risc financiar încheiate de intimata-asigurator și, deopotrivă, emitent al celor două scrisori de garanție de bună execuție, cu asiguratul - ordonator Construcții Feroviare Iași S.A., pârâta își putea asuma două tipuri de angajamente irevocabile de plată a garanției către terța persoană, denumită beneficiar. Astfel, potrivit art. 6.1 din Condițiile de asigurare - Anexa 1, asiguratorul își putea asuma fie obligația de plată a despăgubirilor către beneficiar necondiționat, la prima sa cerere, fără drept de obiecție, însoțită de o declarație cu privire la neîndeplinirea obligațiilor ce revin contractantului (lit. a), fie un angajament condiționat, situație în care plata despăgubirii urma a se efectua într-un anumit termen de la finalizarea dosarului de daună, după stabilirea culpei asiguratului (lit. b). Numai în această ultimă ipoteză erau aplicabile acele prevederi din Condițiile de Garantare la care instanța de apel a făcut trimitere (art. 9.5 sau art. 9.6).

Însă, din conținutul celor două polițe de asigurare de garanție financiară rezultă că părțile au agreat primul tip de angajament, întrucât pe înscrisurile ce constată convenția au bifat, la rubrica "modalitatea de plată a garanției", clauza "irevocabil și necondiționat la prima cerere a beneficiarului pe baza declarației acestuia privind culpa asiguratului", excluzând, prin urmare, modalitatea "irevocabil și condiționat, după constarea culpei asiguratului". Așadar, instanța de prim control judiciar a considerat, în mod eronat, ca fiind aplicabile raportului juridic stabilit între asigurat și asigurator, clauze din condițiile generale de asigurare aplicabile unui alt tip de asigurare de risc financiar.

De altfel, chiar și în situația în care, în raportul obligațional preexistent stabilit între asigurator și asigurat s-ar fi statuat clauze incompatibile cu natura unei garanții autonome, aceste clauze nu ar fi putut fi opuse terțului-beneficiar al asigurării. Din această perspectivă, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 2321 alin. (2) C. civ., text din care rezultă că angajamentul asumat prin scrisoarea de garanție se execută la prima și simpla cerere a beneficiarului, dacă prin textul scrisorii de garanție nu se prevede altfel. Așadar, excepțiile de la regula instituită prin acest text de lege, derogările stabilite prin acordul părților, trebuie să rezulte din însuși textul garanției autonome la cerere. Or, instanța de apel, reținând că cererea de plată formulată de reclamanta beneficiar ar fi trebuit să fie însoțită și de alte documente decât cele ce rezultă din garanția de bună execuție, excedând conținutului concret al instrucțiunilor cuprinse în textul scrisorii, a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale suscitate.

Nu în ultimul rând, din textul celor două scrisori de garanție de bună execuție rezultă că acestea se conformează Regulilor Uniforme privind Garanțiile la Cerere - Publicația nr. 758 a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris. Prin urmare, raportul juridic dedus judecății este supus unor uzanțe publicate de o entitate autorizată în domeniu (o culegere de uzuri profesionale), care, în condițiile art. 1 alin. (2) C. civ., reprezintă izvor de drept. Câtă vreme aspecte pe care instanțele de fond ar fi trebuit să le verifice (care sunt condițiile pentru ca o cerere de plată a garanției să fie considerată o cerere conformă, termenul de examinare a cererii de către garant, consecințele ce decurg din faptul că pârâta nu a notificat reclamantei lipsurile cererii, împrejurarea dacă instanța de apel putea invoca neconformitățile cererii, în condițiile în care garantul însuși, prin refuzul de plată transmis, nu a comunicat pretinsele discrepanțe, înțelesul noțiunii de autentificare ș.a.m.d.) nu sunt prevăzute de lege, înseamnă că erau aplicabile aceste uzuri profesionale. Este adevărat că aceste Reguli Uniforme pentru Garanțiile de Cerere I. C. civ. (URDG 758) nu sunt publicate gratuit în limba română, însă partea interesată (reclamanta) era obligată să facă dovada conținutului acestor uzanțe, potrivit art. 1 alin. (5) C. civ., iar, ulterior, instanța de apel era obligată să le aplice raportului juridic dedus judecății. Este adevărat, de asemenea, că fie părțile, fie instanțele de fond, au făcut uneori trimitere la aceste Reguli Uniforme, însă în mod generic, fără a indica, în concret, textul acestor uzanțe comerciale internaționale dezvoltate și frecvent utilizate în domeniul bancar, codificate, ce se aplică oricărei scrisori de garanție în care se prevede în mod expres că se supune acestor Reguli, cum este cazul în speță. De altfel, cu titlu de exemplu, deși instanța de apel, reținând lipsa de conformitate a cererii de plată și a declarației beneficiarului, pentru lipsa "autentificării", pretinde că aplică aceste reguli, omite faptul că noțiunea de autentificare face obiectul definiției cuprinse în art. 2 din Regulile Uniforme, după cum definiția cererii de plată conforme cuprinse în acest text se completează cu prevederile art. 14 și 15, relative la cerințele formale și de fond ale unei astfel de cereri. Așadar, hotărârea instanței de apel nu este criticabilă numai sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a acestor norme, ci chiar prin refuzul aplicării acestora, în condițiile neprobării conținutului și ale ignorării în totalitate a acestor uzanțe comerciale internaționale.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (2) și art. 497 teza I, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul, va casa în tot decizia atacată și va trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. - S.A. împotriva deciziei civile nr. 1768A din 27 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează în tot decizia civilă nr. 1768A din 27 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 2 iunie 2020.