ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1456/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 10 octombrie 2014 sub dosar nr. x/2014 reclamanta S.C. A. S.A. Spania Sucursala București Sector 2, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 192.763,28 Euro, reprezentând rest de plată conform Addendumului 10 din 8 august 2013 la contactul de lucrări nr. x/28.12.2006 și la plata sumei de 71.136,72 Euro, reprezentând diferența de sume reținute corespunzător lucrărilor efectuate de reclamanta conform contractului de lucrări.

Ulterior, reclamanta a formulat completare la cererea de chemare în judecată, solicitând suplimentar să se constate executarea în totalitate a contractului de lucrări nr. x/28.12.2006.

Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că este doar un intermediar în derularea contractului, plățile fiind efectuate de Ministerul Finanțelor Publice prin Oficiul de Plăți și Contracte.

Pârâta a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că sumele solicitate reprezintă garanția de bună-execuție, iar nu valoarea unor lucrări executate; a mai arătat că aceste sume erau reținute de Ministerul Finanțelor Publice din valoarea fiecărei facturi de plată achitate.

Pârâta S.C. B. a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Fondurilor Europene solicitând ca, în cazul în care va fi admisă acțiunea, chematul în garanție să fie obligat la plata sumei de 192.763,28 Euro, reiterând totodată și apărările din întâmpinare. Mai arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 96/2012, chematul în garanție gestionează potrivit competențelor sale instrumentele de preaderare PHARE și ISPA.

În cauză a fost formulată de către S.C. C. S.R.L. cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei, interesul de a interveni fiind determinat de cele dispuse în Adunarea creditorilor din 18 iulie 2013, în sensul continuării contractului încheiat de debitoare (reclamanta din prezenta cauză) prin subcontractor desemnat ca fiind intervenienta.

Prin sentința civilă nr. 2153 din 18 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis acțiunea, s-a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantei, s-a constatat executarea în totalitate a contractului de lucrări nr. x/2006, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de 192.763,28 euro + 71.136,72 euro, reprezentând rest plată conform Addendum-ului nr. 10 la contract, respectiv diferența de sume reținute corespunzător lucrărilor efectuate de reclamantă în baza contractului menționat; s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta S.C. B. solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a S.C. B. și respingerii acțiunii sub acest considerent, iar în subsidiar, admiterea cererii de chemare în garanție.

Prin decizia civilă nr. 460 din 2 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.C. B. împotriva sentinței civile nr. 2153 din 18 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta S.C. B. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, având în vedere că instanța de apel, în mod eronat, a dispus respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a recurentei admițând acțiunea reclamantei, precum și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă.

În acest context, recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material statuate în art. 969, art. 973, art. 977, art. 983, art. 1128-1131 C. civ. din 1864, precum și a principiului de drept accesorium sequitur principale.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei, recurenta apreciază că raționamentul instanței de apel este unul eronat, bazat pe interpretarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, consideră că, în conformitate cu principiul accesorium seguitur principale un act adițional la un contract tripartit nu poate fi încheiat în mod valabil decât prin exprimarea consimțământului de către toate părțile contractuale inițiale. Acest raționament reiese cu atât mai mult din faptul că S.C. B., în prezenta speță, nu a fost decât beneficiarul final al contractului 2004/RO/16/P/PE/001-05, asigurând, în același timp doar o intermediere de tip corespondențial între finanțator și prestator. Pe cale de consecință, într-adevăr, aspectele inserate în Addendum-ul nr. 10 din 8 august 2013 încheiat între S.C. B. și S.C. A. S.A. ar fi trebuit să nască drepturi și obligații, dar strict raportat la cadrul contractual inițial și nicidecum prin crearea unor obligații suplimentare în sarcina pârâtei, inexistente la momentul încheierii contractului nr. x/RO/16/P/PE/001-05.

De asemenea, instanța de apel apreciază eronat, cu nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile raportului contractual, că pârâta în mod clar este parte a raportului juridic conflictual dat fiind faptul că a întocmit procesul-verbal de recepție finală nr. x/30.01.2014 și Certificatul de Recepție Finală privind contractul nr. x/RO/16/P/PE/001-05, însă recurenta apreciază că S.C. B. - deși parte contractuală în calitate de Beneficiar final - nu are mutatis mutandis și obligațiile unui finanțator, din moment ce toate contractele de tip FIDIC prevăd obligativitatea Beneficiarului (indiferent dacă acesta are sau nu și calitatea de finanțator) de a elibera aceste înscrisuri. Astfel, întocmirea acestor documente de către recurentă nu echivalează cu o modificare a calității S.C. B. în cadrul contractului sau cu o confirmare ex post facto a asumării statutului de finanțator.

Prin urmare se reiterează aspectul enunțat și în cererea de apel, conform căruia, sumele solicitate de reclamantă sunt descrise în facturile emise în perioada valabilității Memorandumului de finanțare, iar denumirea generică de retention money este dată de faptul că acestea apăreau reținute la plată direct de la sursă, respectiv de la finanțator. Astfel, cel din urmă - chematul în garanție în prezenta cauză - nu a achitat niciodată 100% cererile de rambursare, ci a operat o reținere procentuală generică de 10%, urmând a elibera sumele la momentul emiterii Certificatului de Recepție Finală.

Totodată, se arată că sumele au fost solicitate la rambursare în perioada de valabilitate a Memorandumului, iar faptul că Certificatul de Recepție Finală nu s-a emis în perioada de valabilitate a acestuia nu poate denatura caracterul legitim al cererilor de rambursare.

În acest context, se susține că, în cauză este irelevant pentru stabilirea obligației de plată faptul că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat Addendumul nr. 10, din moment ce sumele solicitate de reclamantă nu au existat niciodată la dispoziția S.C. B., astfel cum rezultă și din analiza facturilor fiscale emise de S.C. A. S.A. Spania - Sucursala București Sector 2, a aplicațiilor de plăți întocmite de către recurentă, precum și a extraselor de cont, ba mai mult, actul adițional nu implică obligația de plată strict și exclusiv în sarcina S.C. B..

Astfel, față de aspectele evocate, recurenta apreciază că nu este subiect al raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, neavând calitatea de finanțator, ci doar calitatea de beneficiar în cadrul contractului de lucrări nr. 2004/RO/16/PE/001 - 05, sens în care solicită admiterea cererii de recurs și respingerea cererii de chemare în judecată.

Cu referire la cea de-a doua problemă supusă apelului, respectiv respingerea cererii de chemare în garanție, recurenta apreciază că raționamentul instanței de apel este unul eronat, bazat pe interpretarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, din analiza textului Memorandumului de finanțare - Anexa III.l, Secțiunea III - Plăți, rezultă că plățile sunt efectuate de către Comisie sub rezerva întocmirii unui raport cu privire la stadiul lucrărilor și completării unui formular standard. Formula utilizată la Secțiunea III, alin. (3):

"Intermediate payments ...shal be made to refund the expenditure certified and actually paid" nu se poate interpreta în sensul că lucrările realizate, atât timp cât au fost certificate, vor fi plătite doar în proporție de 90%.

Mai mult, se apreciază că Addendum-ul nr. 10 din 8 august 2013 nu este un înscris prin care "pârâta își asumă direct drepturi și obligații modificatoare ale acordului inițial", ci în fapt și în drept este un acord novator nul, raportat la dispozițiile art. 1128-1131 C. civ. din 1864. În cauză sunt îndeplinite condițiile pentru incidența instituției de drept menționate, dat fiind faptul că autorii novației nu sunt într-adevăr animați de intenția de a nova, dorind în fapt doar modificarea unui vechi raport obligațional, cu păstrarea unor elemente inițiale.

În acest context, se apreciază că intenția părților nu a fost în niciun moment cea de liberare a debitorului inițial de obligația plății sumelor reținute cu titlu de retention money, aceasta intenție reieșind și din interpretarea clauzelor Addendum-ului nr. 10 prin prisma prevederilor art. 977 C. civ. din 1864.

Așadar, pârâta nu și-a însușit obligația de a achita sumele datorate din surse proprii, ci doar de a acționa ca un intermediar între debitorul inițial și creditoare, dat fiind faptul că sumele constituite drept garanție nici nu erau la dispoziția S.C. B.. Dacă instanța de recurs ar aprecia că această obligație de plată a pârâtei este una asumată în mod legal ce ar fi trebuit făcută din surse proprii, s-ar ajunge la situația în care în patrimoniul finanțatorului s-ar afla o sumă de bani nejustificată, constituită din retention money. Pe cale de consecință, se ajunge la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 983 C. civ. 1864, conform cărora "când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă", deci în favoarea S.C. B..

Mai mult, chiar dacă s-ar accepta raționamentul instanței de apel, conform căruia, prin Addendum-ul nr. 10 S.C. B. se obligă la plata către reclamantă a sumelor solicitate în prezenta speță, acest lucru nu echivalează cu invalidarea obligațiilor asumate de către părțile contractante inițiale din contractul de lucrări nr. x/28.12.2006, mai exact obligația de plată asumată de către OPCP (direcție din cadrul Ministerului Finanțelor Publice) față de S.C. A. S.A..

Pe cale de consecință, recurenta apreciază că Addendum-ul nr. 10 nu are relevanță în prezenta cauză, suma în litigiu fiind constituită în interiorul perioadei de eligibilitate ori, atât timp cât chemata în garanție avea obligația de a constitui fizic garanția, indiferent de chestiunea eligibilității, urmând a o distribui la cerere - sub rezerva îndeplinirii condițiilor - consideră că obligația de plată a sumelor solicitate de reclamantă revine chematei în garanție, nicidecum recurentei.

Prin întâmpinarea depusă la 30 septembrie 2020, intimatul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că Addendum-ul nr. 10 a fost încheiat după data de eligibilitate a Memorandumului de Finanțare, astfel încât orice obligație de plată revenea beneficiarului ca urmare a depășirii perioadei de eligibilitate.

Prin întâmpinarea depusă la 16 octombrie 2020, intimata S.C. A. S.A. SPANIA Sucursala București Sector 2 prin lichidator judiciar D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. Pe cale de excepție, se invocă excepția autorității de lucru judecat a capătului de cerere privind calitatea procesuală pasivă a recurentului, sens în care solicită respingerea acestuia, ca fiind intrat în autoritatea de lucru judecat, motivat de faptul că excepția a fost respinsă la fond în ședința din data de 6 noiembrie 2015, conform încheierii de la acel termen, iar în apel a fost atacată doar sentința de fond, nu și încheierea interlocutorie de la acea dată.

Prin răspunsul la întâmpinările formulate în cauză, depus la 2 decembrie 2020, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor intimaților și admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 ianuarie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 10 februarie 2021, recurenta depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 8 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. împotriva deciziei civile nr. 460 din 2 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen la data de 10 iunie 2021, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța de apel, în mod eronat, a dispus respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a recurentei admițând acțiunea reclamantei, precum și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă.

Prealabil analizării criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la verificarea susținerilor intimatei-reclamante vizând invocarea omisso medio a greșitei soluționării a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Sub acest aspect instanța supremă reține că soluția dată instanța de fond asupra excepției menționate anterior a constituit motiv distinct al criticilor formulate de pârâtă în calea devolutivă de atac, fiind analizată, în consecință, de instanța de apel.

În acest context nu poate fi reținută susținerea intimatei-reclamante în sensul intervenirii autorității de lucru judecat în ce privește dezlegarea dată de instanța de fond excepției lipsei calității procesuale pasive și nici o invocare omisso medio a acestei critici în calea extraordinară de atac.

Înalta Curte apreciază totodată, că criticile formulate sunt nefondate, având în vedere că, în urma analizării pe fond a excepției lipsei calității procesual pasive a recurentei, în mod corect a reținut instanța de apel că, atât în ceea ce privește nașterea obligațiilor contractuale, cât și în ceea ce privește executarea contractului, pârâta S.C. B. S.A. avea calitate procesuală pasivă.

Astfel, prin contractul ISPA nr. x/RO/16/P/PE001-05 finanțat de Comisia Europeană prin programul ISPA, încheiat la 28 decembrie 2006 între Oficiul de Plăți Phare, Ministerul Finanțelor Publice și A. S.A. având ca obiect Reabilitare stație de epurare din Botoșani, fiind acceptată oferta contractorului A. de proiectare și executare a lucrărilor. Valoarea acceptată a contractului fiind în valoare de 10556000,02 Euro, iar conform art. 6 din contract cererea de plată se adresează S.C. E. S.A. Botoșani, în calitate de beneficiar final al contractului, care figurează la rândul său ca semnatar al contractului.

Prin actul adițional nr. x la acest contract, încheiat la data de 31 ianuarie 2008 între Oficiul de Plăți și Contractare Phare, Ministerul Economiei și Finanțelor și E. S.A. Botoșani, în calitate de beneficiar final pe de o parte și A. S.A., în calitate de contractor s-a stabilit ca începând cu data semnării Acordului de implementare privind delegarea sarcinilor si responsabilităților către beneficiarul final, Autoritatea contractantă/Angajatorul din acest contract devine S.C. E. S.A. Botoșani, în locul Oficiului de Plăți și Contractare Phare, Ministerul Economiei și Finanțelor.

La data de 8 august 2013 s-a semnat Addendumul nr. 10 la contractul supus atenției, acesta fiind încheiat între S.C. B. S.A. Botoșani (fosta E. SA) în calitate de achizitor și S.C. A. S.A. Spania - Sucursala București Sector 2 în calitate de executant.

Așadar, din aspectele evocate rezultă că debitorul obligației de plată a sumelor pretinse de reclamantă este pârâta S.C. B. S.A. Botoșani, care a avut calitatea de beneficiar al lucrărilor, respectiv achizitor, în temeiul actului adițional nr. x din 8 august 2013, în care pârâta a figurat ca parte, iar în conformitate cu art. 5 din Addendumul nr. 10 plata contravalorii lucrărilor menționate la art. 3 urma să se facă de către achizitorul B. S.A..

Din această perspectivă, se constată că actul juridic invocat de intimata-reclamantă în justificarea pretențiilor sale este încheiat cu recurenta-pârâtă, acest aspect fiind suficient pentru a justifica din punct de vedere procesual participarea în proces a pârâtei S.C. B. S.A..

Restul aspectelor vizând condițiile în care a fost încheiat contractul inițial și modalitatea inițială de efectuare a plăților nu au relevanță din perspectiva calității procesuale pasive, fiind argumente ce ar putea fi analizate pe fondul pretențiilor intimatei-reclamante.

Pe fondul cauzei se reține că, urmare a hotărârilor Adunării creditorilor, în data de 8 august 2013 a fost încheiat Addendum-ul nr. 10 la contractul de lucrări x/28.12.2006, precum și contractul de execuție lucrări de remediere nr. 732/21.08.2013, fiind demarate lucrările de remediere.

Acest act a fost încheiat între S.C. B. S.A. Botoșani (fosta E. S.A. Botoșani), în calitate de achizitor și S.C. A. S.A. Spania - Sucursala București sector 2, în calitate de executant.

Conform art. 6 din contract, cererea de plată se adresează S.C. E. S.A. Botoșani, acesta fiind beneficiarul final al contractului, care figurează la rândul său ca semnatar al contractului.

De asemenea, trebuie avut în vedere că Addendum-ul nr. 10 a fost încheiat fără ca Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, să fie semnatar al acestuia.

Astfel, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Fondurilor Europene, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor 72 și urm. C. proc. civ., respingând ca nefondat apelul formulat sub acest aspect, reținând faptul că odată cu actul adițional nr. x/14.03.2008, calitatea de Autoritate Contractantă a fost transferată de la OPCP, către E. S.A. Botoșani.

Așa cum rezultă din Addendum-ul nr. 10, pârâta are calitate de achizitor, iar în conformitate cu art. 6, mai sus evocat, s-a convenit ca plățile la care se face referire în acest act să se facă de achizitor, acesta fiind și cel care trebuie să restituie garanția de bună-execuție ulterior emiterii certificatului de recepție finală.

Totodată, se reține că Addendum-ul nr. 10 a fost încheiat ulterior datei de exigibilitate a Memorandumului de Finanțare din 31 decembrie 2011, astfel că obligațiile de plată inserate în Addendum revin beneficiarului, ca urmare a depășirii perioadei de eligibilitate și nu chematei în garanție.

Așadar, chemata în garanție nu a fost parte semnatară a acestui act adițional și nu trebuie omis nici actul adițional nr. x, conform căruia, începând cu data semnării acordului de implementare privind delegarea sarcinilor și responsabilităților către beneficiarul final, pârâta devine autoritate contractantă/angajator.

Acest aspect a fost reținut în mod corect de instanța de apel, care a constatat că odată cu actul adițional nr. x/14.03.2008, calitatea de Autoritate Contractantă a fost transferată de la OPCP către E. S.A. Botoșani, actuala B., ceea ce conferea posibilitatea de a efectua modificări ale acordului inițial de voință.

În acest context, se poate observa că prin încheierea Addendum-ului nr. 10 la data de 8 august 2013, recurenta-pârâtă B. S.A. Botoșani și-a asumat direct drepturi și obligații modificatoare ale acordului inițial, asumându-și prin urmare și obligația de plată direct în contul de lichidare al reclamantei A. S.A. Spania - Sucursala București sector 2.

În raport de aceste aspecte și față de voința părților asumată explicit prin Addendum-ul nr. 10 la contract, obligațiile de plată a sumelor precizate în acest act adițional revin exclusiv recurentei, B., fără ca chemata în garanție să aibă vreo obligație în acest sens, având în vedere că garanția de bună-execuție a fost încasată de către pârâtă și s-a aflat la dispoziția acesteia.

În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte B. S.A., în sensul că instanța de apel ar fi pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 969, art. 973, art. 977, art. 983, art. 1128-1131 C. civ. de la 1864, precum și a principiului de drept accesorium sequitur principale, se constată că această critică nu poate fi primită, având în vedere că apărările formulate de către recurentă sub acest aspect au fost expuse, pentru prima dată prin cererea de recurs, neregăsindu-se invocate în cauză până la acest moment.

Prin urmare, nu se poate susține faptul că instanța de apel nu ar fi soluționat în mod corect aceste apărări, de vreme ce nu au fost invocate în apel, sens în care, Înalta Curte constată că acestea sunt invocate omisso medio, context în care nu vor mai face obiectul analizei instanței de recurs.

Pentru ca restul susținerilor dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. împotriva deciziei civile nr. 460 din 2 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. împotriva deciziei civile nr. 460 din 2 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A. SPANIA SUCURSALA BUCURESTI SECTOR 2 prin lichidator judiciar D., intimatul-chemat în garanție MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimata-intervenientă în numele altei persoane S.C. C. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2021.