ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1997/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului București, sub număr de dosar x/2015, reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a solicitat instanței obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 14998,06 RON cu titlu de garanție reprezentând valoare parțială a scrisorii de garanție de bună execuție nr. 887/10.02.2011 în cuantum total de 4.447.218,00 RON, valabilă până la data de 30.04.2015 având în vedere neexecutarea de către pârâtă a cererii de plată nr. x/30.01.2014.

La data de 18.04.2022, pârâta a formulat cerere de încetare a acțiunii civile ce formează obiectul prezentului dosar.

Prin sentința civilă nr. 1155 din 23 mai 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 75 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 85/2014 s-a constatat că acțiunea judiciară ce formează obiectul dosarului, privind pe reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și pe pârâta A. S.A. reprezentată prin lichidator judiciar provizoriu B.., a încetat.

Împotriva acestei sentințe reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a declarat apel, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 1155 din 23 mai 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1783 din 14 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1783 din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În argumentarea recursului, reclamanta arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 14.998,06 RON cu titlu de garanție reprezentând valoare parțială a scrisorii de garanție de bună execuție nr. 887/10.02.2011 în cuantum total de 4.447.218.00 RON, valabilă până la data de 30.04.2015, având în vedere neexecutarea de către A. S.A. a cererii de plată nr. x/30.01.2014.

Precizează că prin acțiuna promovată a arătat că în data de 30.01.2014 a transmis prin C. S.A., către A. S.A., cererea de plată nr. x/30.01.2014, precum și declarația nr. 92/5966/30.01.2014 cu privire la plata sumei de 14.998,06 RON.

Având în vedere că A. S.A. nu a răspuns solicitării de plată din cererea de plată nr. x/30.01.2014 și declarația nr. 92/5966/30.01.2014, în data de 22.01.2015, recurenta prin C. S.A. a transmis Notificarea nr. x/22.01.2015, cu privire la plata sumei de 14.998,06 RON în termen de 10 zile de la primirea notificării de către societatea A. S.A..

Astfel, solicitarea plății garanției de bună execuție către A. S.A. s-a efectuat în condițiile menționate în cuprinsul Scrisorii Garanției de bună execuție.

Conform prevederilor legale și contractuale în vigoare, Autoritatea Contractantă beneficiază de garanția de bună execuție pe întreaga perioadă de desfășurare a contractului, în conformitate cu prevederile art. 30.5 din condițiile generale la contractul de supervizare Orăștie - Sibiu.

Subliniază că scrisoarea de garanție bancară pentru bună execuție are o existență juridică de sine stătătoare, autonomă și independentă de soarta raportului juridic principal (contractul încheiat între părți pentru a cărei execuție a fost emisă scrisoarea de garanție).

Având în vedere efectele juridice ale scrisorii de garanție, garantul bancar, la cererea beneficiarului, este obligat să plătească necondiționat suma la care s-a obligat, refuzul băncii fiind justificat doar în cazul unei cereri abuzive sau care a încălcat ordinea publică.

Urmare a celor menționate, Polițele de asigurare trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și scrisoarea clasică de garanție bancară, adică să fie instrumente de garantare similare, pentru a se atinge litera și spiritul legii. În situația în care polița de asigurare pentru garanția de bună execuție ar avea un alt mecanism de executare față de scrisoarea clasică de garanție bancară ar însemna ca toți ofertanții să opteze pentru polița de asigurare, să se creeze un dezavantaj pentru autoritatea contractantă și să se aducă atingere principiului utilizării eficiente a fondurilor publice.

A. S.A. a refuzat să execute scrisoarea de bună execuție în mod abuziv, nejustificat și cu încălcarea Regulilor uniforme revizuite, cuprinse în Publicația 758.

Recurenta consideră ca fiind inacceptabil ca tocmai o societate de asigurare să facă în mod abuziv o confuzie între nerespectarea unei obligații contractuale care conduce la executarea garanției de bună execuție și păstrarea într-un cont purtător de dobânda tot cu titlu de garanție si existența unui prejudiciu care conduce la executarea garanției pentru acoperirea acestuia, iar suma executată revine irevocabil companiei.

Prin urmare, se face o confuzie rău voitoare între culpa contractuală care se prezumă prin simpla indicare a obligației contractuale neexecutate (ca în cazul nostru), și culpa delictuală care presupune existența unui prejudiciu.

Astfel, pârâta ca societate de asigurări exclude existența vreunei obligații proprii, în sensul de a contracta fără intenția de a obliga, pârâta contrazice practica judiciară în domeniu și aruncă în derizoriu instituția juridică a acțiunii în regres pe care o are la dispoziție împotriva antreprenorului sau împotriva propriilor salariați așa cum a declarat la ședința de conciliere că, se fac responsabili de neîndeplinirea unor obligații de serviciu (dar care au obligat însăși persoana juridica, adică pe Societatea de Asigurare si reasigurare A.).

A. S.A. a refuzat să facă plata scrisorii de garanție de bună execuție 887/10.02.2011, în cuantum de 14.998,06 RON, fără a avea vreun temei legal si contractual, astfel că se justifică introducerea acțiunii formulate.

În concluzie, dreptul de a plăti al pârâtei rezultă atât din prevederile legii speciale privind achizițiile publice, precum și din însăși cuprinsul scrisorii de asigurare privind garanția de bună execuție iar pârâta avea obligația de a plăti la cerere conform celor mai sus menționate.

Pârâta nu a dat curs cererilor de plată formulate de reclamantă, nu a arătat o motivare pertinentă și nici dovezi în cadrul prezentului dosar prin care să-și justifice refuzul de plată.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă A. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, prin raportare la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă A. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu B.., asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidență că aceasta solicită, în realitate, instanței de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, și nu doar să verifice decizia recurată în ce privește modul de aplicare a legi.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei care formează obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel București (respingerea apelului formulat împotriva unei sentințe prin care, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, s-a dispus încetarea procesului, ca nefondat) și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În concret, ne aflăm în fața unor duplicări a susținerilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată și a argumentelor din cadrul cererii de apel, aceleași motive fiind readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste evidența procedurală că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor aspecte de temeinicie.

Simpla reiterare în cererea de recurs a susținerilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată și cererii de apel fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința ce se cere a fi îndeplinită.

Rezumând, cele expuse în cuprinsul cererii de recurs ignoră considerentele pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, iar argumentele recurentei sunt străine de rațiunile pentru care instanța, prin decizia recurată, a respins apelul reclamantei și a menținut hotărârea primei instanțe.

Or, pentru ca susținerile recurentei să poată fi analizate din perspectiva unui motiv de casare, este necesar nu numai ca titulara recursului să indice norma de drept material sau procedural pretins a fi fost nesocotită/încălcată/interpretată eronat, ci aceasta trebuie să arate, în concret, și în ce mod instanța de apel a nesocotit acea normă, dezvoltând critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele deciziei recurate, însă, în cauză, nu s-a procedat în acest mod.

În lipsa unor critici care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanța de recurs nu se poate substitui recurentei, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanței de apel.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva deciziei civile nr. 1783 din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva deciziei civile nr. 1783 din 14 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2023.