ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2399/2023

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. 58/16.06.2020, reclamanta A S.A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei:

la acoperirea prejudiciului suportat de antreprenor, constând în pierderea efectiv suferită în cuantum de 5.688.671,89 lei plus TVA în cota prevăzută de dispozițiile legale;

la acoperirea prejudiciului suportat de antreprenor, constând în beneficiul nerealizat, aferent duratei inițiale de execuție a contractului, în cuantum de 5.047.316,89 lei la care urmează a se adăuga TVA în cota prevăzută de dispozițiile legale;

la acoperirea prejudiciului suportat de antreprenor, constând în actualizarea valorii beneficiului nerealizat, aferent duratei inițiale de execuție a contractului, în cuantum de 1.159.168,44 lei;

la acoperirea prejudiciului suportat de antreprenor, constând în beneficiul nerealizat, aferent perioadei suplimentare de timp, cuprinsă între data inițială de finalizare a lucrărilor și data încetării raporturilor contractuale, în cuantum de 2.357.674 lei la care urmează a se adăuga TVA în cota prevăzută de dispozițiile legale;

la acoperirea prejudiciului suportat de antreprenor, constând în actualizarea valorii beneficiului nerealizat, aferent perioadei suplimentare de timp, cuprinsă între data inițială de finalizare a lucrărilor și data încetării raporturilor contractuale, în cuantum de 815.630,7 lei;

la plata dobânzii legale penalizatoare;

la plata cheltuielilor arbitrale generate de soluționarea cauzei;

Prin notele de ședință din 30 martie 2021, la solicitarea Tribunalului arbitral de defalcare a prejudiciului suportat de reclamantă, aceasta a arătat că prejudiciul este compus din prejudiciul efectiv suportat și din beneficiul nerealizat, debitul principal fiind în sumă de 15.068.491,93 lei la care se adaugă TVA și dobândă legală penalizatoare, totalul general fiind de 19.792.120,82 lei. Pe categorii de prejudicii, reclamanta a arătat că acesta se compune din:

(1) suma de 268.450 lei, reprezentând cost investițional cu garanția de participare la licitație în perioada 30 mai 2013 - 14 august 2014, la care se adaugă dobânda penalizatoare în sumă de 33.148,06 lei pentru perioada cuprinsă între 23.10.2019 - 18.01.2021;

(2) suma de 393.770 lei, reprezentând costuri cu garanția de participare la licitație în perioada 14.08.2014 – 05.10.2014, la care se adaugă dobândă în sumă de 48.622,50 lei aferentă perioadei 23.10.2019 - 18.01.2021;

(3) suma de 864.955,42 lei, reprezentând costuri investiționale în scopul contractului în perioada 14.08.2014 - 05.10.2016, la care se adaugă dobânda în sumă de 106.804,22 lei aferentă perioadei 23.10.2019 - 18.01.2021;

(4) suma de 1.400.120,57 lei, reprezentând costuri pentru garanția de bună execuție în perioada 05.10.2016 - 23.10.2019 la care se adaugă dobânda legală penalizatoare în sumă de 172.886,12 lei aferentă aceleiași perioade;

(5) suma de 1.437.514,67 lei, reprezentând costuri de șantier în perioada 05.10.2016 - 23.10.2019 la care se adaugă dobânda legală penalizatoare în sumă de 177.503,52 lei aferentă perioadei 23.10.2019 - 18.01.2021;

(6) suma de 1.323.861,24 lei, reprezentând costuri de sediu central în perioada 05.10.2016 - 23.10.2019 la care se adaugă dobândă penalizatoare în sumă de 163.469,66 lei aferentă perioadei 23.10.2019- 18.01.2021;

(7) suma de 5.047.316,89 lei, reprezentând beneficiul nerealizat aferent perioadei inițiale contractuale de 24 luni, respectiv perioadei cuprinse între 05.10.2016 (data semnării contractului) - 05.10.2018 (data la care, conform contractului, lucrările trebuiau finalizate). La acestea se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 23.10.2019 - 18.10.2021;

(8) suma de 1.159.168,44 lei, reprezentând valoarea actualizată a beneficiului nerealizat indicat la punctul 7) la care adaugă dobânda legală penalizatoare în sumă de 143.133,48 lei pentru perioada 23.10.2019 - 18.01.2021;

(9) suma de 2.357.674 lei, reprezentând beneficiul nerealizat aferent perioadei suplimentare contractuale de 12 luni și care a fost evaluat pentru perioada 05.10.2018 - 23.10.2019 la care adaugă dobânda legală penalizatoare în sumă de 291.124,29 lei aferentă perioadei 23.10.2019 - 18.01.2021;

(10) suma de 815.630,70 lei, reprezentând actualizarea beneficiului nerealizat indicat la punctul 9) la care se adaugă dobânda de 100.713,63 lei aferent perioadei 23.10.2019 - 18.01.2021, la toate acestea adăugându-se dobânda legală penalizatoare;

(11) suma de 2.863.013,47 lei, reprezentând TVA prin aplicarea cotei de 19% la suma totală de 15.068.491,93 lei;

Prin cererea din 8 februarie 2022 reclamanta și-a „precizat câtimea pretențiilor deduse judecății”, în sensul că solicită obligarea pârâtei:

1.1. sumei de 14.464.632,99 lei, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, sumă compusă din 5.385.268,85 lei constând în pierderea efectiv suferită și 9.079.364,14 lei constând în beneficiul nerealizat (incluzând actualizarea conform sub-clauzei 13.8);

1.2. dobânzii legale penalizatoare de la data de 23.10.2019 și până la data plății efective, evaluată provizoriu până la data de 18.02.2022 în cuantum de 3.264.746,92 lei;

1.3. sumei de 2.748.280,27 lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată, în cotă de 19% aplicată la suma de 14.464.632,99 lei;

2.1. sumei de 10.655.119,27 lei, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, compus din suma de 4.322.927,82 lei constând în pierderea efectiv suferită și suma de 6.332.191,45 lei (incluzând actualizarea conform sub-clauzei 13.8);

2.2. dobânzii legale penalizatoare de la data de 23.10.2019 și până la data plății efective, evaluată provizoriu până la data de 18.02.2022 în cuantum de 2.404.878,18 lei;

2.3. sumei de 2.024.472,67 lei, reprezentând TVA, în cotă de 19% aplicată la suma de 10.655.119,27 lei;

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepția necompetenței, invocată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., constatându-se că litigiul este arbitrabil. Astfel, s-a reținut că tribunalul arbitral constituit în acord cu voința părților este competent să judece litigiul în temeiul convenției arbitrale prevăzute de sub-clauza 20.06 din contractul nr. 92/63063/05.10.2016 încheiat între părți. Arbitrabilitatea litigiului derivă din faptul că acesta privește drepturi de care părțile pot să dispună prin tranzacție, iar competența tribunalului arbitral constituit rezultă din convenția arbitrală încheiată de părți, convenție prin care au stabilit că vor soluționa prin arbitraj orice dispută decurgând din sau în legătură cu contractul, incluzând fără rezerve orice dispută privind încălcări ale angajamentului, rezilierea sau invaliditatea contractului.

Tribunalul a observat, pe de o parte, că inaplicabilitatea convenției arbitrale invocată de pârâtă se referă doar la o parte a pretențiilor (costuri ale reclamantei cu menținerea garanției de participare la licitație până la încheierea contractului). Or, acestea au legătură cu contractul.

Pe de altă parte, a observat că părțile au încheiat o convenție arbitrală care are în vedere toate pretențiile în legătură cu contractul. Pretenția reclamantei cu titlu de costuri suportate anterior încheierii contractului are legătură cu contractul și cu angajamentele asumate prin contract. Așa fiind, Tribunalul arbitral a constatat că litigiul este arbitrabil.

Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin sentința arbitrală nr. 27 din 5 mai 2022, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă cu referire la petitul reclamantei privind acordarea de daune constând în costuri pentru menținerea garanției de participare la licitație până la data semnării contractului (05.10.2016); a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă pentru revendicări formulate de reclamantă pentru „toate costurile născute cu 3 ani înainte de înregistrarea cererii de arbitrare (16.06.2020); a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 3.627.100,23 lei la care se adaugă dobânda legală calculată de la data comunicării hotărârii, cu titlu de pierderi/pagube; de asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 4.589.265,57 lei la care se adaugă dobânda legală calculată de la data comunicării hotărârii, cu titlu de pierdere de profit; a respins ca neîntemeiate petitele din cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 77.163,05 lei revendicată cu titlu de costuri salariale cu personalul extern; la plata sumei de 301.191,03 lei revendicată cu titlu „Decont Spania”; la plata sumei revendicate cu titlu de actualizare cu suma de 1.323.861,24 lei a profitului nerealizat acordat (4.589.265,57 lei); la plata profitului nerealizat aferent perioadei suplimentare de contract în sumă de 2.357.674 lei (iar în varianta subsidiară de 113.159.75 lei) și actualizarea acestuia cu suma de 756.517,28 lei (iar în varianta subsidiară cu suma de 39.933,46 lei); la plata TVA calculată la sumele acordate cu titlu de pierderi/pagube și profit nerealizat. Totodată, tribunalul arbitral a obligat pârâta la plata parțială a cheltuielilor de judecată, respectiv a sumelor de: 862,82 lei taxă administrativă; 137.202,70 lei taxă arbitrală aferentă pretențiilor admise (8.216.365,8 lei); 103.709,53 lei onorariu de avocat justificat în cuantumul solicitat și acordat de complexitatea cauzei și volumul de muncă; a respins cererea de acordare a onorariului de expertiză în sumă de 70.180,49 lei; a respins cererea de acordare a onorariului în sumă de 17.651 lei pentru opinia de specialitate a doamnei B.

Prin acțiunea înregistrată la data de 7 iunie 2022 pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a civilă, sub nr. x/2/2022, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat, în contradictoriu cu A S.A., anularea încheierii interlocutorii din data de 13 aprilie 2021 și a sentinței arbitrale nr. 27 din 5 mai 2022, ambele pronunțate de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2020, în ceea ce privește costurile aferente pregătirii ofertei și constituirii garanției de participare, în temeiul art. 611 coroborat cu art. 608 lit. a C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 66 din 5 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2/2022, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 27 din 5 mai 2022 și a încheierii interlocutorii din 13 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2020, formulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. – C.N.A.I.R – S.A., în contradictoriu cu A S.A. prin Sucursala București; COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. – C.N.A.I.R – S.A. a fost obligată la plata către partea adversă a sumei de 14.711,67 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.) a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, sub nr. x/2/2022, la data de 15 decembrie 2022.

Recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.) a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, Curții de Apel București.

Sentința civilă nr. 66 din 5 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2/2022, a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Curtea de Apel București a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 1166 art. 1179 art. 1182 și art. 1270 C. civ. privind încheierea, condițiile de valabilitate și efectele contractului. Astfel, deși Curtea de Apel București a reținut corect faptul că recuperarea prejudiciilor suferite în cadrul procedurii de atribuire se face potrivit O.U.G. nr. 34/2006, în mod nelegal a înlăturat dispozițiile art. 255 și art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, motivat de existența unei convenții arbitrale.

Potrivit legii, convenția arbitrală este un act juridic de natură contractuală ce se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrise în contractul principal, fie sub forma compromisului.

Clauza compromisorie, denumită și clauza de arbitraj, reprezintă un acord anterior oricărui contencios între părți, spre deosebire de compromis, care are ca obiect litigii deja existente ce urmează a fi soluționate pe calea arbitrajului.

Spre deosebire de compromis, în cazul clauzei compromisorii, legea nu impune arătarea obiectului litigiului, deoarece prin definiție acesta este subînțeles, litigiul referindu-se tocmai la neînțelegerea părților cu privire la contractul în care este inserată acea clauză.

În speță, convenția arbitrală îmbracă forma unei clauze compromisorii înscrise în cuprinsul contractului de execuție de lucrări „Construcția variantei de ocolire Stei” încheiat la data de 5 octombrie 2016 și reprezintă dispoziția contractuală prin care părțile se obligă să soluționeze, pe cale arbitrală, neînțelegerile ce s-ar ivi între acestea cu ocazia ducerii la îndeplinire a contractului.

Potrivit recurentei, clauza compromisorie înscrisă în cuprinsul contractului de lucrări produce efecte de la data încheierii acestuia și privește obligațiile corelative asumate de părți prin contractul de lucrări, ceea ce înseamnă că nu poate retroactiva.

Contractul și, implicit, clauza compromisorie au fost încheiate la data de 5 octombrie 2016 și produc efecte pentru viitor, astfel că pretențiile A S.A. născute anterior încheierii contractului de lucrări (în cadrul procedurii de achiziție publică) nu sunt susceptibile de a fi soluționate pe calea arbitrajului.

Curtea de Apel București în mod eronat a exclus competența instanțelor de judecată în ceea ce privește recuperarea prejudiciilor suferite în cadrul procedurii de atribuire (prejudicii născute în perioada mai 2013 - 5 octombrie 2016), întrucât la data producerii acestor prejudicii nu exista o clauză compromisorie valabil încheiată care să înlăture competența instanțelor de judecată, clauza compromisorie fiind încheiată și producând efecte numai după data de 5 octombrie 2016.

Dimpotrivă, exista o lege specială (O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice) care reglementa procedura de urmat în vederea recuperării eventualelor prejudicii suferite în cadrul procedurii de atribuire.

O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică reprezintă o punere în aplicare a principiului electa una via non datur recursus ad alteram în ceea ce privește recuperarea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, persoana vătămată într-un drept al său având obligația de a respecta prevederile ordonanței de urgență aplicabile procedurii de atribuire la care a optat să participe.

Întrucât participarea la procedura de achiziție publică a fost opțiunea ofertantului A S.A., costurile aferente pregătirii ofertei și constituirii garanției de participare nu puteau fi recuperate în cadrul contractului, art. 172 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 (act normativ în baza căruia s-a demarat procedura de achiziție publică) stabilind că „riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră, cad în sarcina operatorului economic”.

Pe cale de consecință, amortizarea costurilor aferente pregătirii ofertei și constituirii garanției de participare prin contract și recuperarea acestora pe temeiul răspunderii contractuale încalcă dispozițiile legale și este discriminatorie față de ceilalți ofertanți care au participat la procedura de achiziție publică, au pregătit oferte și au constituit garanții de participare, dar nu au fost declarați câștigători, astfel încât aceștia nu au posibilitatea de a amortiza aceste costuri prin contract.

Tocmai pentru a nu se crea o astfel de discriminare, legiuitorul a prevăzut în cadrul legii speciale posibilitatea recuperării eventualelor prejudicii suferite în cadrul procedurii de achiziție publică.

Mai mult, prin nicio clauză contractuală CNAIR S.A. nu se putea obliga la plata costurilor născute anterior semnării contractului (costuri aferente pregătirii ofertei și/sau costuri pentru menținerea garanției de participare), întrucât această obligație ar fi fost contrară legii, deci, ilicită.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A S.A. PRIN A S.A. - Sucursala București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.812,90 lei, conform înscrisurilor justificative depuse la termenul din 16 noiembrie 2023 (filele (…) dosar recurs).

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 C. proc. civ., conform căruia, „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”.

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 12 iunie 2023 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 2 noiembrie 2023, cu citarea părților, termen care a fost preschimbat, din oficiu, la data de 16 noiembrie 2023, prin încheierea din 30 august 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2/2022/a2.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Pe calea recursului promovat, recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. invocă o pretinsă încălcare/aplicare greșită de către judecătorul fondului a dispozițiilor art. 1166 art. 1179 art. 1182 și art. 1270 C. civ., susținând, în esență, faptul că părțile au convenit, prin clauza compromisorie, să deducă soluționării arbitrale doar disputele privitoare la contractul în care este inserată respectiva clauză, concluzionându-se că această clauză arbitrală nu ar putea retroactiva, astfel că orice pretenții anterioare semnării contractului nu ar fi acoperite de clauza arbitrală.

Înalta Curte constată că recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate de recurentă se circumscriu ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, întrucât autoarea căii de atac deduce verificării modalitatea în care curtea de apel a dezlegat motivul acțiunii în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a C. proc. civ.

Deși toate pretențiile reclamantei din dosarul arbitral au fost formulate pe tărâm contractual, în baza principiilor răspunderii contractuale și ale prevederilor sub-clauzelor 16.2, 16.4 și 19.6 din contract, pârâta CNAIR S.A. invocă faptul că aceste pretenții ar fi trebuit analizate din perspectiva unei acțiuni în răspundere delictuală bazată pe dispozițiile art. 255 și art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, față de care clauza arbitrală nu ar opera, motiv pentru care, nici Tribunalul arbitral nu ar avea competență să analizeze temeinicia pretențiilor reclamantei.

Se poate observa cu ușurință faptul că pretențiile reclamantei au fost invocate pe târâm contractual, temeiul disputelor deduse soluționării arbitrale constând în răspunderea contractuală a beneficiarului, bazată atât pe dispozițiile legale aplicabile răspunderii contractuale, cât și pe prevederile contractuale.

Tribunalul arbitral a fost învestit să analizeze care sunt pierderile suportate de antreprenor, ca urmare a rezilierii raporturilor contractuale din culpa beneficiarului și, nicidecum, să se pronunțe cu privire la pretinse prejudicii pe care reclamanta le-ar fi suferit în cadrul procedurii de atribuire.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei-pârâte nu vizează non-arbitrabilitatea litigiului purtat între părți, ci doar faptul că, din punctul de vedere al acesteia, clauza compromisorie ar putea să acopere cel mult dispute privind costuri suportate după data încheierii raporturilor contractuale.

În realitate, recurenta nu contestă legalitatea hotărârii arbitrale, ci raționamentul logico-juridic al Tribunalului arbitral în finalul căruia a stabilit că, în raport de conduita beneficiarului, investițiile realizate de reclamantă care nu au putut fi amortizate, ca urmare a culpei CNAIR S.A., s-au transformat într-o pierdere, fiind supusă reparării în temeiul sub-clauzei 16.4.

Din această perspectivă, prin hotărârea pronunțată, în mod corect judecătorul fondului a reținut că „în ceea ce privește afirmațiile petentei CNAIR în sensul că nu are temei contractual sau legal motivarea instanței arbitrale prin care se indică faptul că „pierderea suferită de antreprenor (egală cu costurile pentru realizarea ofertei și care s-ar fi acoperit în caz de executare și plată a lucrărilor) se datorează nu încălcării unei obligații legale în procedura de atribuire a contractului, ci a unei obligații contractuale și care a făcut ca oferta antreprenorului (costurile pentru menținerea Garanției de Participare la Licitație până la semnarea Contractului) să devină pierdere”, precum și cele prin care se invocă faptul că prin nicio clauză contractuală CNAIR SA nu s-a obligat la plata costurilor născute anterior semnării contractului, Curtea constată că aceste critici nu pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 608 lit. a C. proc. civ. de vreme ce vizează temeinicia soluției tribunalului arbitral, iar nu legalitatea acesteia”.

Cu alte cuvinte, Curtea de Apel București a constatat, în mod corect, faptul că disputa arbitrală a vizat întinderea prejudiciului la care reclamanta este îndreptățită, reținând, totodată, și faptul că raționamentul logico-juridic prin care Tribunalul arbitral a stabilit întinderea prejudiciului reclamat nu poate fi supus analizei de legalitate în cadrul acțiunii în anulare, întrucât un astfel de raționament ar putea fi cenzurat doar în cadrul unei căi de atac devolutive.

Tot din aceeași perspectivă, instanța de fond a reținut că „(...) încadrarea pretențiilor reclamantei într-o anumită categorie de prejudiciu este, astfel, cum s-a indicat și anterior, un aspect care ține de temeinicia sentinței arbitrale și nu poate face obiectul criticii printr-o acțiune în anulare”.

Înalta Curte constată că nu se poate susține o pretinsă aplicare și/sau interpretare greșită a dispozițiilor art. 1166 art. 1179 art. 1182 și art. 1270 C. civ. de către judecătorul fondului, întrucât, pe de o parte, ținând cont de natura juridică și limitele judecății în cadrul unei acțiuni în anulare, oricum analiza, interpretarea și aplicarea dispozițiilor invocate de recurentă ar fi însemnat o analiză de temeinicie a soluției arbitrale, iar nu de legalitate, iar, pe de altă parte, obiectul cererii de arbitrare a vizat exclusiv răspunderea contractuală a beneficiarului și repararea pierderilor suportate de antreprenor, ca urmare a rezilierii raporturilor contractuale, dispută acoperită pe deplin de către clauza arbitrală.

În raport de conținutul prevederilor sub-clauzei 20.6, potrivit cărora „cu excepția disputelor soluționate pe cale amiabilă sau printr-o decizie a CAD care a devenit definitivă și obligatorie, orice dispută decurgând din sau în legătură cu Contractul care va apărea, incluzând fără rezerve orice dispută privind încălcări ale angajamentului, reziliere sau invaliditate, va fi soluționată în final prin arbitraj la Camera Internațională de Comerț - conform mențiunilor din Anexa la Ofertă”, analizate coroborat cu prevederile sub-clauzei 16.4 lit. c nu se poate constata altceva decât faptul că Tribunalul arbitral era competent să soluționeze disputa privitoare la plata prejudiciului antreprenorului după rezilierea contractului din culpa beneficiarului, aspecte la care, de altfel, s-a și raportat Tribunalul arbitral, dar și Curtea de Apel București atunci când au fost analizate susținerile CNAIR S.A. privitoare la pretinsa lipsă de jurisdicție a Tribunalului arbitral.

De altfel, cuprinsul clauzei arbitrale este în perfectă concordanță cu dispozițiile art. 550 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora ,,prin clauza compromisorie părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluționate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituționalizat este suficientă referirea la instituția sau regulile de procedură ale instituției care organizează arbitrajul”.

De vreme ce s-a analizat temeiul acțiunii arbitrale și s-a constatat faptul că acesta se încadrează printre cele prevăzute de clauza arbitrală, momentul ocazionării unor costuri, respectiv anterior sau ulterior semnării contractului nu mai prezintă relevanță, întrucât ceea ce se verifică, din perspectiva arbitrabilității litigiului, este temeiul juridic al acestuia și anume dacă pretențiile deduse judecății rezultă din contract sau sunt întemeiate pe drepturile și obligațiile părților stabilite prin contract.

Înalta Curte reține că în memoriul de recurs au fost reiterate criticile care au fundamentat acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a C. proc. civ.

Procedând în această manieră, recurenta ignoră că toate aceste susțineri au primit un răspuns specific din partea primei instanțe sesizate și că, prin urmare, motivele de recurs ar fi trebuit raportate la considerentele hotărârii atacate.

Față de cele anterior expuse, constatând că motivul de casare invocat este nefondat și că sentința recurată este legală, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Cum recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. este partea care a pierdut procesul, va fi obligată, în temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., la plata către intimata-reclamantă a sumei de 8.812,90 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor justificative depuse la termenul din 16 noiembrie 2023 (filele (…) dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fostă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.) împotriva sentinței civile nr. 66 din 5 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 8.812,90 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2023.