ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 27/2023

HOTĂRÂRE
18.01.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 27/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de A., în contradictoriu cu intimații B., S.C. C. S.R.L. și A. Senior.

Împotriva acestei încheieri, recurentul A. a formulat recurs.

Prin încheierea de ședință din 15 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865, pentru lipsa nejustificată a părților.

Prin referatul întocmit la data de 28 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă a fixat termen la 18 ianuarie 2023, cu citarea părților, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, privind perimarea cererii.

La termenul din 18 ianuarie 2023, recurentul A. a transmis, prin e-mail, o cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de repunere pe rol a cauzei, arătând că prin încheierea nr. 2/P/JDL din data de 26 noiembrie 2021 s-a dispus efectuarea unei percheziții și ridicarea de documente care aparțin petentului, precum și a calculatorului în care acesta avea evidența dosarelor în format electronic. A mai învederat că listele de dosare și suportul informatic care viza prezentul dosar au fost ridicate de organele de cercetare penală și, din acest motiv, nu a mai avut evidența dosarelor suspendate, în vederea formulării cererii de repunere pe rol.

În dovedirea celor anterior menționate, petentul a depus mandatul de percheziție, extras din procesul-verbal care confirmă faptul că au fost ridicate calculatoarele (care conțineau listele cu evidența dosarelor suspendate), răspunsul din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în sensul că se vor restitui acele calculatoare, eventual, abia după finalizarea expertizei dispuse în cauză).

Referindu-se la cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de repunere pe rol, petentul a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că, în raport de situația de fapt expusă mai sus, a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa, să formuleze această cerere în interiorul termenului de perimare, câtă vreme i-au fost ridicate listele de dosare, în mod nejustificat.

Totodată, petentul a menționat că pe rolul instanțelor din Constanța și din țară sunt un număr de peste 500 de dosare în care este implicat sau societățile pe care le reprezintă, astfel că în lipsa evidenței care i-a fost ridicată de organele de cercetare penală, s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a formula cerere de repunere pe rol.

S-a mai arătat că atât listele dosarelor suspendate, cât și suportul electronic în care se aflau toate termenele dosarelor, inclusiv cele suspendate, au fost ridicate în cadrul percheziției efectuate în dosarul nr. x/2020, la data de 29 noiembrie 2021.

Prin încheierea penală nr. 83/P/CP din 13 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, instanța a dispus restituirea către petent a calculatoarelor ridicate în cadrul percheziției efectuate la data de 29 noiembrie 2021.

Cu toate că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a primit această hotărâre de imediată aplicare, procurorul de caz nu a procedat la îndeplinirea dispozițiilor cuprinse în dispozitiv, respectiv restituirea unităților centrale de calculator, nici până în momentul de față.

În final, petentul a solicitat admiterea cererii de repunere în termen și, implicit, repunerea pe rol a cauzei ce formează obiectul dosarului x/2021, deoarece termenele dosarelor suspendate erau ținute electronic în calculator, iar listele cu dosarele suspendate, în format fizic, dar și calculatoarele au fost ridicate, nefiind menționate în mandat (neavând nicio legătură cu cauza penală respectivă).

Analizând cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de repunere pe rol a cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei", alin. (2) al aceluiași text prevăzând că, "în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării".

Din prevederile legale enunțate rezultă că partea poate să fie repusă în termenul de declarare a căii de atac, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: partea să formuleze o cerere în acest sens, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării și, în același termen, să arate motivele care au împiedicat-o să acționeze; înăuntrul termenului de 15 zile să îndeplinească actul de procedură scadent; sarcina probațiunii cu privire la împiedicarea de a acționa revine părții care solicită repunerea în termen.

Așadar, pentru a fi repusă în termen partea trebuie să demonstreze împrejurarea care a împiedicat-o să exercite cererea de repunere pe rol a cauzei în termenul prevăzut de lege.

Înalta Curte constată că recurentul nu a arătat în cadrul cererii de repunere în termen care este împrejurarea mai presus de voința sa, așa cum impune legiuitorul, care să conducă la repunerea acestuia în termenul de formulare a cererii de repunere pe rol a cauzei.

Contrar celor susținute de către recurent, Înalta Curte constată că nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința părții faptul că listele dosarelor suspendate și suportul electronic în care se aflau toate termenele dosarelor, inclusiv cele suspendate, au fost ridicate în cadrul percheziției efectuate în dosarul nr. x/2020, la data de 29 noiembrie 2021.

Instanța supremă reține că informațiile referitoare la stadiul dosarelor înregistrate pe rolul instanței supreme sunt publice, recurentul având posibilitatea să acceseze site-ul instanței supreme, respectiv www.x.ro sau să se adreseze Compartimentului Arhivă din cadrul instanței și să verifice situația dosarelor suspendate.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și exercite drepturile procedurale în conformitate cu dispozițiile art. 723 alin. (1) din același cod.

În acest context, susținerile recurentului A. prin care arată că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a formula cerere de repunere pe rol înainte de împlinirea termenului de perimare de un an, sunt neîntemeiate.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de repunere pe rol a cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data formulării acțiunii, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a ramas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedura urma să fie indeplinit din oficiu" iar, potrivit alin. (2) "termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de un an.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Înalta Curte constată că prin încheierea de ședință din 15 septembrie 2021 judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 15 septembrie 2022, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății.

Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, mai mult de un an, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 248 și art. 252 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 8 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

Având în vedere că instanța de recurs nu este legal învestită cu judecarea cauzei pe fond, față de efectul produs de excepția perimării, Înalta Curte nu va analiza cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5), teza 2 din Legea nr. 47/1992, formulată de către recurent.

Respinge cererea de repunere în termen a cererii de repunere de repunere pe rol.

Constată perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 8 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1455/2024
6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece nu prevede care este consecința comunicării actelor de procedură într-o formă neprevăzută de lege. Prin încheierea din 5 decembrie 2023, Înalta Curt
ÎCCJ 2024-02-12
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 22/2024
pronunța această hotărâre, instanța a reținut că recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 582/R din 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel Brașov – secția Civilă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție
ÎCCJ 2023-03-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 418/2023
, solicitând admiterea recursului și să se constate că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, motivele de recurs urmând a fi precizate la momentul comunicării hotărârii. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație
ÎCCJ 2023-01-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 183/2023
speța de față, după suspendarea judecății cererii de revizuire în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, măsură dispusă la termenul din 06 octombrie 2021, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de u
ÎCCJ 2023-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2438/2023
Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, a suspendat judecata recursului. Prin încheierea din 24 mai 2023 s-a dispus repunerea cauzei pe rol și,
Sursă