ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 269/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 269/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 9 februarie 2023
Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
A.Obiectul cererii introductive.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș la data de 6 iunie 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D. și a solicitat, în principal, rezoluțiunea Contractului de cesiune părți sociale nr. x din data de 6 septembrie 2018, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de cesiune de părți sociale nr. x din data de 06.09.2018, desființarea actelor subsecvente în baza principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata prețului convenit de părți în contractul de cesiune de părți sociale nr. x din data de 6 septembrie 2018, reprezentând contravaloarea în RON a părților sociale cedate, cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenței obligației. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea părților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 25 septembrie 2019, s-a luat act de faptul că reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul renunțării la solicitarea desființării actelor subsecvente și de precizarea cuantumului pretențiilor din capătul subsidiar la suma de 513.050 RON, pârâtul fiind de acord cu modificarea cererii de chemare în judecată.
B.Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința nr. 1119 din 23 decembrie 2019, Tribunalul Specializat Argeș a respins cererea, așa cum a fost modificată și formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B. și C. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D..
C. Calea de atac împotriva sentinței Tribunalului Specializat Argeș.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
D.Hotărârea instanței de apel.
Prin decizia nr. 404/A-C din 5 octombrie 2020, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.
Împotriva deciziei sus-menționate, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. A invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
F. Hotărârea instanței de recurs.
Prin decizia nr. 1521 din 16 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia nr. 404/A-C din 5 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.
G. Soluția instanței de apel, după rejudecare.
Prin decizia nr. 146/A-COM din 25 martie 2022, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1119 din 23 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea reclamantului, a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale nr. x din 6 septembrie 2018, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și efectuarea mențiunilor corespunzătoare la Oficiul Registrului Comerțului.
H. Considerentele instanței de apel.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:
Prin contractul de cesiune de părți sociale nr. x din 6 septembrie 2019, apelantul A. a cedat cele 51.315 părți sociale pe care le deținea în cadrul societății C. S.R.L., către asociatul B., cu valoarea nominală de 10 RON, însumând 513.150 RON, din care aport în natură de 473.306,67 RON, reprezentând 33,32% din capitalul social total al firmei C. S.R.L.. Această obligație a fost executată de apelant prin transmiterea dreptului de proprietate asupra părților sociale și a operat de la momentul semnării contractului de cesiune. La aceeași dată s-a născut și obligația corelativă și interdependentă de plată a intimatului-pârât B., în privința căreia legiuitorul instituie o prezumție relativă, de simultaneitate în executare.
Potrivit dispozițiilor art. 1549 alin. (1) C. civ., dacă nu se cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea sau, după caz rezilierea contractului, precum și daune interese dacă i se cuvin.
Curtea de Apel a reținut că în speță operează instituția rezoluțiunii întrucât apelantul și-a îndeplinit integral, exact și la timp obligația ce-i revenea privind transferul părților sociale, iar pârâtul a refuzat executarea propriei obligații de plată, aflându-se în întârziere și această neexecutare este determinată, întrucât reclamantul este lipsit de ceea ce ar fi fost îndreptățit să aștepte de pe urma contractului, respectiv contravaloarea părților sociale transmise.
I. Calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel.
Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs pârâtul B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.
Soluția instanței de apel nu este motivată și nu răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Instanța nu a dezlegat problema ridicată de Înalta Curte în decizia de casare, respectiv nu a arătat, printr-o motivare clară, logică, rațională, care este momentul plății și care este momentul încheierii contractului de cesiune – 2014 sau 2018.
În motivare nu se face referire la o probă concretă pe care instanța a avut-o în vedere la soluționarea cauzei și nu s-a motivat soluția prin expunerea unui raționament juridic pertinent.
Plata prețului este un fapt material și nu poate fi confundată cu posibilitatea legală de plată a unui preț. Nu se expun considerentele pentru care instanța reține că momentul perfectării cesiunii nu este cel din 2014 și nici rațiunea pentru care se apreciază că nu este întrunită nicio condiție de la art. 1261 – 1264 C. civ., raportat la art. 288 C. proc. civ.
Decizia nu cuprinde motivele sau cuprinde motive contradictorii. Astfel, instanța face confuzie între noțiunea de nerecunoaștere a înscrisului sub semnătură privată, deci contestarea acestuia și simpla afirmație că nu a fost executată obligația de plată a prețului.
Motivarea contradictorie derivă din aceea că, pe de o parte, instanța reține că înscrisul nu este recunoscut, iar, pe de altă parte, că ar fi incidente prevederile art. 273 alin. (2) C. proc. civ.. Instanța face confuzie între actul de confirmare și actul recognitio. (art. 1262 C. civ. și art. 288 C. proc. civ.).
Decizia a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material – art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1261 – 1264 C. civ., deoarece contractul din 2014 de cesiune părți sociale nu a fost lovit de nicio cauză de nulitate.
Instanța era chemată să analizeze dacă în cauză sunt întrunite sau nu dispozițiile art. 288 C. proc. civ., condiția premisă avută în vedere de legiuitor fiind aceea potrivit căreia înscrisul recognitio sau reînnoitor al unei datorii este acel înscris întocmit pentru a înlocui un înscris primordial sau original care a fost pierdut sau distrus.
Se solicită admiterea recursului și se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Pârâtul B. a declarat recurs și împotriva deciziei nr. 307/A-COM din 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, decizie prin care a fost admisă cererea formulată de petentul A. de completare a deciziei civile nr. 146/A-COM din 25 martie 2022 și s-a dispus completarea acesteia, în sensul că: "Obligă pârâții-intimați, în solidar, la plata sumei de 58.166 RON reprezentând cheltuieli de judecată către apelantul-reclamant".
Recurentul critică această decizie considerând că, față de motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 146, nu există culpă procesuală deoarece recursul formulat este întemeiat.
Sunt invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
J.Analizând deciziile recurate prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursurile ca nefondate și acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei nr. 146/A-COM din 25 martie 2022, se rețin următoarele:
Recurentul invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând că încălcarea normelor de procedură constă în nemotivarea hotărârii atacate. În realitate, motivul de recurs prevăzut la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Nemotivarea hotărârii este un motiv de casare ce se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată răspunde exigențelor prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât instanța a arătat în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță în baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii se înfățișează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii, iar motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative, ci oferă instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
Exigența care impune obligația de motivare a hotărârii judecătorești contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, însă nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.
În realitate, criticile recurentului referitoare la viciile motivării sau lipsa totală a motivării atacate urmăresc reaprecierea probatoriului administrat și stabilirea unei alte situații de fapt, ceea ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege, calea extraordinară de atac a recursului urmărind să supună instanței de control judiciar examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Problema ce trebuia să fie rezolvată de instanța de apel, urmare a casării primei decizii de către Înalta Curte, era aceea a momentului nașterii raportului juridic dintre părți, respectiv momentul și modalitatea în care a fost achitat prețul părților sociale transferate prin contractul de cesiune a cărui rezoluțiune se solicită.
Instanța de apel nu a făcut nicio confuzie între actul de confirmare și actul congnitiv, ci a precizat că raportul juridic de cesiune s-a născut la momentul perfectării cesiunii din septembrie 2018, dată la care a operat transferul dreptului de proprietate asupra părților sociale și la care s-a născut și obligația corelativă și interdependentă de plată a recurentului B., obligație care nu a fost respectată.
Hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.
Nu se poate reține critica privind faptul că în anul 2014 a fost încheiat contractul de cesiune părți sociale care nu a fost lovit de nicio cauză de nulitate, câtă vreme, instanța de apel a reținut o altă situație de fapt, respectiv aceea că cesiunea a fost încheiată în septembrie 2018.
Astfel, în mod corect a stabilit instanța de apel că nu se poate reține că cesiunea a intervenit în fapt în anul 2014, întrucât nu este întrunită nicio condiție de la art. 1261 – 1264 C. civ., raportat la art. 288 C. proc. civ.
Este de subliniat faptul că sarcina aprecierii probelor revine instanței, care va trebui să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât și în ansamblul lor. Însă, prin calea extraordinară de atac a recursului se urmărește să se supună instanței de control judiciar examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei de completare, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea acesteia, instanța de ape a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
Așa fiind și acest recurs urmează a fi respins ca nefondat.
Față de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat să plătească reclamantului A. cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 146/A-COM din 25 martie 2022 și împotriva deciziei nr. 307/A-COM din 17 iunie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Obligă recurentul-pârât B. să plătească intimatului-reclamant A. suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 8 februarie 2023.