ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1521/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș la 6 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D., ca instanța să dispună rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale nr. x din 6 septembrie 2018, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de cesiune de părți sociale nr. x din 6 septembrie 2018, desființarea actelor subsecvente, în baza principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata prețului convenit de părți în contractul de cesiune de părți sociale nr. x din 6 septembrie 2018, reprezentând contravaloarea în RON a părților sociale cedate, cu dobândă legală penalizatoare de la data scadentei obligației, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 25 septembrie 2019, instanța a luat act de faptul că reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul renunțării la solicitarea desființării actelor subsecvente și de precizarea cuantumului pretențiilor din capătul subsidiar la suma de 513.050 RON, pârâtul fiind de acord cu modificarea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 1119 din 23 decembrie 2019, Tribunalul Specializat Argeș a respins cererea de chemare în judecată, așa cum a fost modificată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A..

Prin deciziei nr. 404/A-C din 5 octombrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-reclamant susține că instanța de apel a încălcat normele de procedură edictate de art. 329 raportat la art. 309 alin. (2) C. proc. civ. întrucât a reținut, în baza unor prezumții judiciare trase din mențiunea din contract referitoare la renunțarea de către cedent la orice pretenții viitoare derivate din pierderea calității de asociat, că a fost dovedit faptul achitării prețului acestor părți sociale. Mai susține că respingerea ca inadmisibilă a probei cu martori și administrarea probei cu interogatoriul intimatului-pârât, apreciată ca dovadă deplină de către curtea de apel constituie o vătămare în sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Autorul căii de atac arată că fundamentarea soluției din decizia recurată pe prezumția judiciară bazată pe mențiunea din contract referitoare la renunțarea de către cedent la orice pretenții viitoare derivate din pierderea calității de asociat a determinat o motivare incompletă și contradictorie. Se mai arată că instanța de apel nu a stabilit în mod corect situația de fapt întrucât nu a determinat care este momentul nașterii raportului juridic de cesiune, apreciat de tribunal ca fiind cel al plății, iar de curtea de apel ca fiind cel al perfectării contractului. Recurentul-reclamant susține că instanța de apel nu a motivat de ce a înlăturat susținerile acestuia și nici apărarea prin care acesta a susținut caracterul recognitiv al contractului de cesiune încheiat în 2018, față de raportul juridic pe care instanța de fond l-a apreciat ca fiind născut în 2014.

Aceeași parte afirmă că au fost greșit aplicate prevederile art. 1720 alin. (1) C. civ. deoarece a reținut că în materia transferului de părți sociale prețul trebuie achitat înainte de transmiterea acestora. În opinia recurentului-reclamant, art. 1720 C. civ. este aplicabil contractului de cesiune părți sociale, dar vizează simultaneitatea prestațiilor celor doi contractanți.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-pârât B., prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și admiterea recursului.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.. Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterii cauzei spre rejudecare.

Aceste dispozițiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile prin care recurentul arată că instanța de apel nu a stabilit corect situația de fapt. Aceste critici se subsumează cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, se reține că instanța de apel a validat motivarea prin care tribunalul a interpretat, pe baza unor prezumții judiciare, mențiunea inserată în contractul de cesiune de părți sociale a cărui rezoluțiune se solicită, referitoare la lipsa pretențiilor recurentului-reclamant față de societatea C. S.R.L. sau față de asociații săi, în sensul că intimatul-pârât, în calitate de cesionar, ar fi achitat prețul părților sociale dobândite.

Acest mod de construire al raționamentului instanței de apel este greșit deoarece nu reflectă mecanismul logico-juridic prin care s-a format convingerea judecătorului astfel încât să determine soluția din dispozitiv.

Astfel cum s-a reținut în jurisprudența Înaltei Curți, "cea mai semnificativă caracteristică procesuală a apelului este reprezentată de efectul său devolutiv ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecății pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel."

Curtea de apel nu a dat eficiență acestui efect devolutiv întrucât nu a clarificat aspectele referitoare la momentul nașterii raportului juridic de cesiune, pe care instanța de fond l-a apreciat ca fiind anul 2014, și nici pe cele referitoare la momentul achitării efective a prețului, pe care ambele instanțe devolutive l-au apreciat ca fiind 2018, și la modalitatea în care acest preț a fost plătit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 404/A-C din 5 octombrie 2020, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În rejudecare, instanța de apel, în temeiul art. 264 C. proc. civ., va analiza probatoriul administrat, pe care îl va putea completa (dacă este cazul) în virtutea rolului activ și va stabili în mod clar și complet situația de fapt, inclusiv momentul și modalitatea în care a fost achitat prețul părților sociale transferate prin contractul de cesiune a cărui rezoluțiune se solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 404/A-C din 5 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2021.