ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 253/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În primul litigiu, prin sentința civilă nr. 41/14.12.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Giurgiu a luat act de renunțarea reclamanților A. și B. la capătul de cerere având ca obiect revocarea din funcția de administrator a C. S.R.L. a numitului D.; a respins, ca rămase fără obiect excepțiile de inadmisibilitate și calitate procesuală activă, cu privire la acest capăt de cerere.

Totodată, a admis excepția de inadmisibilitate cu privire la restul acțiunii, așa cum a fost precizată, invocată prin întâmpinare.

A respins, în rest, acțiunea precizată de reclamanții A., și B., împotriva pârâților D., E., și C. S.R.L., ca inadmisibilă.

În subsidiar a respins, ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți, așa cum a fost precizată.

De asemenea, a luat act că pârâții își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 1135/2022 din 30 iunie 2022, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 19 iulie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a anulat apelul declarat de către apelantul – reclamant A., ca tardiv formulat; a admis apelul declarat de către apelantul – reclamant B.; a anulat în parte sentința apelată, în sensul că: a respins excepția inadmisibilității ca nefondată.

Totodată a respins cererea de chemare în judecată (astfel cum a fost completată) ca nefondată și a menținut în rest sentința apelată.

În al doilea litigiu, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu în data de 24.12.2020, sub numărul x/2020, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul D., ca prin hotărârea ce se va pronunța să să constate că numitul D. nu are calitatea de administrator în societatea C. S.R.L..

În drept, reclamanții au invocat disp. art. 192 - art. 194 din Legea 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 42/2021 din 23 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Giurgiu – secția Civilă a admis cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul D.; a constatat că pârâtul D. nu are calitatea de administrator al S.C. C. S.R.L. și a luat act că reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 42/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Giurgiu – secția Civilă, în dosarul nr. x/2020, revizuentul D. a formulat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cerere de revizuire care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2022.

Revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În cuprinsul cererii de revizuire, după expunerea obiectului și soluțiilor pronunțate în cele două litigii, s-a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale revizuirii, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv existența a două sau mai multe hotărâri potrivnice; existența a două sau mai multe hotărâri definitive; hotărârile sunt date de instanțe de același grad sau de grade diferite; este încălcată autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce privește condiția existenței unei hotărâri definitive care evocă fondul, revizuentul a susținut, în esență, că, în cursul judecății celui de-al doilea dosar, nu a fost legal citat la niciunul dintre termenele de judecată, semnăturile care apar pe dovezile de comunicare fiind diferite între ele și diferite de semnătura sa evidentă pe înscrisuri anterioare litigiului și depuse chiar de reclamanți la dosarul cauzei. De asemenea, a precizat că, în urma verificărilor ulterioare în dosar, hotărârea primei instanțe apare comunicată atât la adresa sa de domiciliu, cât și la un reprezentat convențional, care însă nu a fost mandatat în acest sens. Astfel, că, în momentul de față nu se poate susține că hotărârea a fost legal comunicată către revizuentul de astăzi, deci nu s-a împlinit la data depunerii prezentei termenul de apel.

Cu toate acestea, în măsura în care instanța de apel va aprecia că acesta a fost legal citat și că s-a făcut comunicarea hotărârii în cursul lunii august 2022, automat această condiție a existenței unei hotărâri definitive este îndeplinită.

Cu privire la hotărârea definitivă dată în dosarul nr. x/2019, este evident că, dacă instanța ce a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, ar fi cunoscut conținutul hotărârii prin care instanțele vor tranșa cu privire la existența sau inexistența cesiunii părților sociale, soluția pe care aceasta ar fi dat-o ar fi fost cu totul alta. Aceasta în condițiile în care motivul principal reținut de Tribunalul Giurgiu în pronunțarea hotărârii supuse revizuirii este tocmai acela că cesiunea părților sociale a operat.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat și valențele acestei noțiuni, revizuentul a arătat că, un prim aspect care trebuie subliniat, privește noțiunea de autoritate de lucru judecat prin raportare la prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât, în analiza motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 pct. C. proc. civ.., instanța va avea în vedere atât dispozitivul cât și considerentele hotărârile potrivnice.

Al doilea aspect care se impune a fi subliniat privește hotărârea a cărei revizuire se cere.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8, revizuirea se exercită asupra hotărârii care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Astfel, prima hotărâre definitivă pronunțată în cauză este decizia civilă nr. 1135/2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 la data de 30.06.2022.

În ce privește sentința civilă nr. 42/2021, deși aceasta a fost pronunțată la data de 23.11.2021, motivarea și comunicarea acesteia s-au realizat după data la care a rămas definitivă decizia civilă din dosarul nr. x/2019. Astfel, sentința civilă nr. 42/2021 a rămas definitivă ulterior, în temeiul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 3 coroborate cu disp. art. 634 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, a opinat revizuentul, reiese din analiza situației de fapt că sentința civilă nr. 42/2021 ar fi putut rămâne definitivă numai după data la care decizia civilă nr. 1135/2022 a rămas definitivă.

În continuare, s-a subliniat că hotărârea dată în dosarul nr. x/2020 evocă fondul, că autoritatea de lucru judecat a hotărârii date în dosarul nr. x/2019 n-a fost invocată în cadrul judecății celui de-al dosar, iar considerentele din cuprinsul primei hotărâri, care sprijină dispozitivul, au deplină autoritate de lucru judecat.

Al treilea aspect ce trebuie discutat privește termenul de la care începe să curgă termenul de revizuire, în acest context arătându-se că, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8, termenul de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, aspect ce trebuie circumstanțiat, având în vedere particularitățile speței.

În acest context, revizuentul a solicitat, în subsidiar, repunerea în termenul de formulare a cererii de revizuire, potrivit motivelor expuse în cuprinsul cererii formulate.

În ceea ce privește temeinicia cererii de revizuire, s-a susținut, în sinteză, că există, pe de o parte decizia civilă nr. 1135/2022 (prima hotărâre definitivă), potrivit căreia cesiunea părților sociale ale C. nu s-a realizat de la E. către intimați și, astfel ei nu au putut hotărî singuri, în mod legal, revocarea din funcția de administrator al C..

Pe de altă parte, există sentința civilă nr. 42/2021, potrivit căreia s-a constatat că revizuentul a fost revocat din funcția de administrator al C. ca urmare a hotărârii AGA luate de intimați în mod nelegal.

Există, deci, la acest moment, două hotărâri date cu privire la aceeași situație de fapt (de unde rezultă identitatea de cauză), la aceleași părți (revizuentul fiind parte și în dosarul nr. x/2019), care pun în discuție aceleași chestiuni (rezultând identitatea de obiect) și care sunt contradictorii.

Tot sub aspectul temeiniciei, revizuentul a subliniat că intimații au recurs la un tertip, inducând în eroare instanțele judecătorești prin prezentarea unei situații distorsionate, în mod parțial, omițând să informeze judecătorul de toate raporturile juridice și elementele faptice dintre părți. Intimații au prezentat o situație mincinoasă, depunând la dosarul cauzei numai acele documente care au avut vocația de a le dovedi susținerile, deși aceștia puteau și ar fi trebuit să prezinte judecătorului întreaga situație de fapt reală, inclusiv să nu ascundă existența dosarului nr. x/2019

Intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat, respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, precum și respingerea cererii de repunere în termen, ca neîntemeiată; au mai solicitat respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată și pe fond ca netemeinică.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, reținând următoarele considerente:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Motivul de revizuire invocat de revizuent în susținerea cererii este cel prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform acestor prevederi, revizuirea se poate cere: "dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

În speță, revizuentul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea sentinței civile nr. 42/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Giurgiu – secția Civilă, în dosarul nr. x/2020, și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare în fond.

Având în vedere că revizuentul a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 42/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul Giurgiu – secția Civilă, în dosarul nr. x/2020, a cărei revizuire o solicită, devin incidente dispozițiile art. 459 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "căile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atât timp cât este deschisă calea de atac a apelului".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că numai prin coroborarea cu dispozițiile art. 459 din C. proc. civ., privind ordinea exercitării căilor de atac se poate asigura o corectă interpretare și aplicare a art. 509 privind revizuirea hotărârilor.

Prin urmare, dacă hotărârea pronunțată în primă instanță asupra fondului pricinii este susceptibilă de a fi atacată cu apel (revizuentul formulând respectiva cale de atac împotriva sentinței a cărei revizuire o solicită), aceasta nu poate fi atacată cu o cale extraordinară de atac, partea neavând alegerea între exercitarea unei căi de atac ordinare-apelul și exercitarea unei căi de atac extraordinare-revizuirea.

De altfel, în jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este unul absolut, el putând fi supus unor limitări admise implicit, în special cu privire la condițiile de admisibilitate a unei căi de atac, deoarece aceasta presupune prin însăși natura sa o reglementare statală.

În ceea ce privește căile extraordinare de atac, C.E.D.O. a reținut că revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate interveni numai pentru o carență fundamentală, ce a devenit cunoscută ulterior finalizării procesului, întrucât dacă acesta a fost cunoscută în cursul procesului, atunci părțile au obligația să se prevaleze de căile ordinare de atac.

Cum potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac numai în condițiile legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 459 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul D. împotriva sentinței civile nr. 42/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Giurgiu – secția Civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul D. împotriva sentinței civile nr. 42/2021 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Giurgiu – secția Civilă, în dosarul nr. x/2020.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2023.