ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.10.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1942/2024

HOTĂRÂRE
30.10.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1942/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, sub nr. x/2015, reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. au chemat în judecată pârâtele S.C. C. S.R.L., D.., E., F.., G., H. S.A., solicitând:

- obligarea pârâtelor la plata sumei de 202.606,08 RON și 10.120 euro (T.V.A. inclus) către reclamanta A., reprezentând contravaloare servicii prestate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume;

- obligarea pârâtelor la plata sumei de 123.648 RON și a sumei de 23.667 euro (T.V.A. inclus) către reclamantul B., reprezentând contravaloare servicii prestate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume;

- constatarea intervenirii prescripției dreptului material al pârâtelor de a solicita distribuirea părților sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006;

- constatarea dreptului reclamanților de a încasa "sumele excedentare" în cuantum de 200.000 euro, în plus față de plata împrumuturilor înainte de distribuirea plății pentru împrumuturi între toți asociații, conform art. 5.6 din contractul de asociere din 25.10.2006;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 29 martie 2016, pârâtele E., D.., I., F.., G. și H. S.A. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

Pe cale reconvențională au solicitat, în principal, să se constate că a operat transferul părților sociale ale C. către E., D.., I., F.., G. și H. S.A., conform acordului de voință intervenit între părțile contractului, respectiv că au calitatea de asociați ai C., să se stabilească structura capitalului social raportat la participațiile asociaților menționate în contract și să fie obligați reclamanții-pârâți, în solidar cu pârâta C., la operarea în evidențele societății, precum și la efectuarea tuturor formalităților necesare la Registrul Comerțului cu privire la modificarea structurii participării la capitalul social, în sensul dispozițiilor ce vor fi stabilite de instanță, pentru înregistrarea în calitate de asociați ai societății; în subsidiar, au solicitat: pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de cesiune a părților sociale către E., D.., I., F.., G. și H. S.A.; obligarea reclamanților-pârâți, în solidar cu pârâta C., la operarea în evidențele societății, precum și la efectuarea tuturor formalităților necesare la Registrul Comerțului cu privire la modificarea structurii participării la capitalul social, în sensul dispozițiilor ce vor fi stabilite de instanță, pentru înregistrarea în calitate de asociați ai societății.

Prin sentința civilă nr. 3833 din 19 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D.. și I., ca neîntemeiate; s-au respins cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională formulate în cauza privind pe reclamanții-pârâți S.C. A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâtele-reclamante D.., E., F.., I., J. și H. S.A., și cu pârâta-reclamantă S.C. C. S.R.L., ca neîntemeiate.

Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1403 din 16 octombrie 2020, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții-reclamanți A. S.R.L. și B. și de apelantele-pârâte E., D.., I., F.., J. și H. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3833 din 19 decembrie 2018 a Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L.

Prin decizia nr. 2685 din 9 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, s-au admis recursurile declarate de recurenții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B., precum și de recurentele-pârâte E., D.., I., F.., J. și H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1403 din 16 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă; s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 416/A din 14 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2015, au fost respinse apelurile declarate de apelanții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B. și de apelantele-pârâte D.., E., F.., I., J. și H. S.A., împotriva sentinței civile nr. 3833 din 19 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, pârâtele E., D.., I., F.., J., H. S.A. au declarat recurs, motivele fiind următoarele:

Un prim motiv de recurs vizează faptul că decizia instanței de apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile.

În ceea ce privește considerentele privind capătul de cerere în constatarea calității de asociați în cadrul C., recurentele-pârâte susțin că instanța de apel a efectuat o interpretare și aplicare greșită a prevederilor art. 194 și art. 202 - 204 din Legea nr. 31/1990, care stabilesc, în esență, condițiile în care pot fi transmise părțile sociale între asociați și modificarea actului constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată.

Potrivit recurentelor-pârâte, art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 stabilește că, dacă actul constitutiv nu prevede altfel, transmiterea către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social (aspect reținut și de instanța de rejudecare). Or, în speță, voința părților sub aspectul calității lor de asociați în cadrul C. a fost exprimată în mod unanim - prin urmare, cerința de a exista aprobarea a cel puțin 3/4 din capitalul social a fost respectată.

Totodată, art. 204 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede că forma autentică a actului modificator al actul constitutiv al societății este necesară doar în cauză în care: (a) capitalul social este majorat prin subscrierea ca aport în natură a unui imobil, (b) are loc modificarea formei juridice a societății într-o societate în nume colectiv sau în comandită simplă sau (c) capitalul social este majorat prin subscripție publică. Cu alte cuvinte, în toate celelalte cazuri (cum este și cazul de față), actul modificator al actului constitutiv poate fi încheiat și printr-un înscris sub semnătură privată - în speță, contractul încheiat între părțile din prezentul litigiu.

Așadar, atât contractul de transmitere a părților sociale, cât și cel de modificare a actului constitutiv sunt acte consensuale, fiind necesară încheierea sub formă scrisă doar ca o condiție ad probationem - cerință îndeplinită în situația de față, aceasta fiind și opinia exprimată în doctrină.

Prin urmare, fiind vorba de un contract de transmitere a părților sociale, respectiv de modificare a actului constitutiv al societății, care exista la vremea respectivă - C. fiind înființată anterior încheierii contractului, recurentele-pârâte apreciază că nu se poate reține o pretinsă neîncadrare în dispozițiile legale enunțate.

Astfel, având în vedere art. 202 - 204 din Legea nr. 31/1990, solicită instanței de recurs să rețină că, în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile pentru a opera transferul părților sociale către recurentele-pârâte.

În același context, cu privire la efectul contractului privind modificarea actului constitutiv al C., recurentele-pârâte susțin că, potrivit art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pentru modificarea actului constitutiv al societății, este necesară adoptarea unei hotărâri de către asociați, singura cerință de formă a consfințirii acestui acord constând în aceea ca actul modificator să îmbrace, la fel ca și în cazul transmiterii părților sociale, forma scrisă. Din această perspectivă, contractul îndeplinește toate condițiile legale pentru ca în baza lui să se constate modificarea actului constitutiv, această opinie fiind împărtășită și de literatura de specialitate.

Totodată, în opinia recurentelor-pârâte, prezintă relevanță și regulile fundamentale de interpretare a actelor juridice, respectiv principiul interpretării contractului conform voinței părților, irevocabilității actului juridic, principiul consesualismului și, mai ales, principiul forței obligatorii a contractului, consacrat de art. 969 C. civ. (aplicabil față de data încheierii contractului).

Sub acest aspect, recurentele-pârâte apreciază că, prin considerentele prin care s-a reținut că "simplul fapt că părțile semnatare ale contractului de asociere l-au denumit shareholders agreement, iar în cuprinsul lui se face referire la pârâții - reclamanți ca la asociați ai societății nu este suficient pentru ca acest act juridic civil [...] să poată fi considerat un contract de cesiune a unor părți sociale [...]", instanța de apel a ignorat principiul interpretării contractului prin prisma voinței părților contractante. Or, în conformitate cu art. 977 C. civ., interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.

Mai mult, în ceea ce privește forma contractului, astfel cum s-a consacrat ca regulă generală în materia dreptului civil, pentru a produce efecte juridice, manifestarea de voință nu trebuie să îmbrace o formă specială. Principiul consensualismului înseamnă că simpla manifestare de voință este nu numai necesară, ci și suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naștere în mod valabil din punct de vedere al formei care îmbracă manifestarea de voință făcută în scopul de a produce efecte juridice.

Pe de altă parte, în ceea ce privește formalitățile de înregistrare în Registrul Comerțului, contrar celor reținute de instanța de fond, după cum reiese și din prevederile art. 203 din Legea nr. 31/1990, acestea au doar rol de opozabilitate față de terți, având în vedere că, după cum în mod corect s-a reținut și în doctrină, "efectele între părți ale transmiterii între vii a părților sociale au loc de la data acordului de voință". Or, în cauză, toate persoanele implicate au calitatea de părți sau de succesori ai părților, pentru care contractul este valabil și obligatoriu. Per a contrario, astfel cum s-a reținut în mod constant în literatura juridică și în practica instanțelor, această cerință legală este doar una de opozabilitate față de terți, iar nu de valabilitate a contractului între asociați, față de care acesta produce efecte din momentul încheierii.

De altfel, în suținerea calității de asociați ai C., recurentele-pârâte fac trimitere și la o serie de clauze ale contractului, pe care le consideră relevante: art. 4.4, art. 5.1. și art. 5.3., susținând că prevederile contractuale reflectă calitatea de asociați și instituie un mecanism pentru diminuarea cotei de participare a acestora în condițiile citate.

Astfel, contrar celor reținute de instanța de apel, rolul contractului a fost unul de transfer al părților sociale din cadrul C. și, respectiv, de modificare a actului constitutiv al acesteia, în mod greșit Curtea apreciind că nu ar exista un act "care să aprobe transmiterea de părți sociale către apelanții pârâți-reclamanți".

În acest context, recurentele-pârâte subliniază că întreaga corespondență purtată între părți și depusă la dosarul cauzei, precum și răspunsurile date de intimatul B. la interogatoriul administrat în primă instanță confirmă calitatea lor de asociați, din interpretarea acestor mijloace de probă reieșind că intenția tuturor părților a fost în sensul că recurentele-pârâte au calitatea de asociați și că a avut loc transferul părților sociale.

În ceea ce privește capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de cesiune a părților sociale, recurentele-pârâte precizează că acest capăt de cerere a fost formulat prin cererea reconvențională, în ipoteza în care s-a aprecia că nu ar fi operat deja transferul părților sociale prin acordul de voință al asociaților exprimat prin contract.

Având în vedere considerentele instanței de apel, în sensul că părțile sociale nu ar exista, respectiv nu ar fi individualizate, recurentele-pârâte susțin că valoarea părților sociale a fost stabilită în cadrul art. 4 din contract, iar plata contravalorii acestora a fost efectuată, în contextul sumelor avansate în temeiul contractului, respectiv împrumuturile acordate.

Însă, în cadrul discuțiilor purtate cu avocatul C. în vederea finalizării formalităților de opozabilitate, față de valoarea modică a contravalorii părților sociale, recurentele-pârâte susțin că au efectuat din nou plata acestora, expunând detalii în acest sens. Cu toate acestea, intimații-reclamanți au refuzat în continuare să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea formalităților de publicitate chiar și în urma acestor demersuri.

Față de acestea, în contextul în care cesiunea părților sociale este o varietate de vânzare, iar contractul de vânzare este un contract consensual, translativ de proprietate din momentul încheierii lui, prin efectul realizării acordului de voință (solo consensu) și independent de predarea lucrului vândut și de plata prețului, se produce nu numai încheierea contractului, dar operează și transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.

Astfel, recurentele-pârâte susțin că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile de valabilitate necesare oricărui contract impuse de art. 948 C. civ., iar intimații-reclamanți, promitenții-vânzători, sunt deținători (proprietari) ai părților sociale ce fac obiectul contractului, din această perspectivă, recurentele-pârâte făcând trimitere la practica instanței supreme.

În aceeași ordine de idei, recurentele-pârâte au subliniat că, în primul ciclu procesual, instanța de recurs a reținut că este suficient ca aspectele convenite de către părțile contractante, precum și semnarea unui act juridic, precum contractul încheiat să fie realizate prin intermediul corespondenței purtate de către aceștia. Astfel, pronunțându-se asupra motivelor de recurs ce vizau calitatea procesuală a pârâtei I., respectiv actul adițional la contract prin care părțile sociale ale D. au fost preluate de către aceasta, prin decizia de casare, instanța de control judiciar a reținut că este corectă concluzia la care a ajuns Curtea de Apel București, în sensul că acordul de voință al părților cu privire la cedarea drepturilor și obligațiilor D.. către I. s-a realizat prin intermediul corespondenței și a tuturor discuțiilor purtate cu privire la acest aspect.

Or, același principiu urmează să se aplice, potrivit recurentelor-pârâte, și în privința condițiilor în care a fost încheiat contractul dintre părțile din cauză, mai ales având în vedere și faptul că dispozițiile deciziei de casare beneficiază de putere de lucru judecat în privința chestiunilor soluționate definitiv, ce nu fac obiectul rejudecării, și anume incidentul transmisiunii părților sociale ale C. către I..

Totodată, în ceea ce privește considerentul instanței de apel, în sensul că, în speță, contractul "nu generează în sarcina apelanților reclamanți-pârâți obligația de a încheia un contract de cesiune de părți sociale", recurentele-pârâte susțin că acesta este incorect, având în vedere prevederile art. 4.2 din contract, al cărui conținut este reprodus.

Potrivit recurentelor-pârâte, în ipoteza în care s-ar considera că art. 4 din contract nu reglementează însuși transferul părților sociale (capătul principal de cerere), atunci singura concluzie este că efectul acestuia va consta în a genera obligația reclamanților de a încheia un contract de cesiune de părți sociale.

În acest context, recurentele-pârâte expun argumente în sensul că și-au îndeplinit toate obligațiile ce le reveneau, înaintând atât înscrisurile necesare cât și contravaloarea părților sociale corespunzătoare și susțin că intimații- reclamanți au dat dovadă de un refuz nejustificat în privința îndeplinirii obligațiilor proprii.

Așadar, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, în baza art. 1073 și 1077 C. civ., a căror aplicabilitate a fost reținută în mod constant în practica instanțelor de judecată, pronunțarea unei hotărâri care să valoreze act de vânzare (cesiune) a părților sociale este, în opinia recurentelor-pârâte, pe deplin posibilă, urmând ca, în baza hotărârii ce ar fi pronunțate, să fie efectuate de către societate, prin administrator și, respectiv, de A., toate demersurile și formalitățile de înregistrare la Registrul Comerțului.

Nu în ultimul rând, după cum reiese din considerentele deciziei, instanța de apel s-a raportat la prevederile art. 1.279 C. civ. pentru a dezlega motivele de apel referitoare la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de cesiune a părților sociale. Or, din conținutul hotărârii, reiese că ar fi vorba de dispozițiile art. 1.279 noul C. civ., care, față de data încheierii contractului (în anul 2006) nu ar fi aplicabile, având în vedere principiul aplicării în timp a legii civile.

Pe de altă parte, chiar și dacă instanța de rejudecare s-ar fi referit la prevederile art. 1.279 din vechiul C. civ., recurentele-pârâte susțin că, în primul rând, acestea au fost abrogate anterior încheierii contractului, nefiind incidente și, în al doilea rând, acestea au reglementat anumite aspecte juridice privind regimul matrimonial, ceea ce, evident, relevă inaplicabilitatea acestora.

Cu alte cuvinte, Curtea de Apel București a soluționat aceste motive de apel cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.279 C. civ., care nu sunt aplicabile sub nicio formă situației juridice deduse judecății, pentru considerentele anterior expuse.

Recurentele-pârâte susțin și că decizia instanței de apel este nemotivată, sub o serie de aspecte, care deși, fie au fost prezentate, atât oral, cât și în scris, fie rezultă din probele de la dosar, din conținutul hotărârii nu reiese că acestea au fost avute în vedere de către instanța de rejudecare.

Sub un prim aspect, după cum au arătat și în cele de mai sus, recurentele-pârâte susțin că prin considerentele deciziei pronunțate, Curtea de Apel București a reținut că transmiterea către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social.

Or, potrivit recurentelor-pârâte, aprobarea a cel puțin 3/4 din capitalul social a fost respectată, având în vedere că voința părților sub aspectul calității lor de asociați în cadrul C. a fost exprimată în mod unanim prin contractul încheiat. Mai mult decât atât, faptul că transmiterea părților sociale a fost aprobată de către asociații C. este confirmat inclusiv de hotărârea A.G.A. din 15.07.2015, prin care s-a aprobat majorarea capitalului social de la 200 la 2.000 RON. Recurentele-pârâte susțin că majorarea capitalului social al societății a avut loc tocmai în contextul transmiterii părților sociale către acestea.

Sub un al doilea aspect, recurentele-pârâte arată că instanța de apel a constat că au făcut plățile corespunzătoare părților sociale care li s-ar fi cuvenit (împrumuturile la care s-au obligat), omițând însă să explice mecanismul legal prin care asemenea plăți se transformă în contribuție la capitalul social al C. S.R.L. și conduc la transmiterea unor părți sociale care nu există încă.

Contrar celor reținute, recurentele-pârâte arată că au precizat modalitatea în care plățile aferente contravalorii nominale a părților sociale au fost efectuate, odată cu sumele avansate în temeiul contractului, respectiv împrumuturile acordate (aspect reținut și de instanța de rejudecare), care au inclus și valoarea părților sociale.

Având în vedere că sumele avansate au fost de ordinul milioanelor de euro, intenția părților a fost în sensul ca valoarea părților sociale (care, evident, era una modică, având în vedere valoarea nominală a acestora, precum și cuantumul capitalului social) să fie inclusă în valoarea totală a sumelor înaintate.

Recurentele-pârâte reiau argumentul ce vizează efectuarea, din nou, a plății contravalorii părților sociale.

Sub un al treilea aspect, recurentele-pârâte arată că instanța de rejudecare a mai reținut că, în cazul unei societăți cu răspundere limitată, actul constitutiv al acesteia ar trebui să cuprindă capitalul social, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau natură, valoarea aportului în natură și modul evaluării, cu precizarea valorii nominale a părților sociale și a numărului acestora, atribuit fiecărui asociat pentru aportul său.

Pe de o parte, recurentele-pârâte susțin că aceste elemente au fost indicate atât în primul ciclu procesual, cât și în rejudecare, fiind convenite de către părți, repartizarea părților sociale în funcție de fiecare asociat, a valorii acestora și a cotei ce revine fiecărui asociat a fost indicată în cauză.

Pe de altă parte, în ceea ce privește obligativitatea ca actul constitutiv să conțină capitalul social și aportul fiecărui asociat, inclusiv valoarea aportului, actualizarea actului constitutiv al C. se numără printre obligațiile ce ar urma să fie îndeplinite ca urmare a admiterii capătului de cerere privind obligarea părților adverse la efectuarea tuturor formalităților necesare la Registrul Comerțului cu privire la modificarea structurii participării la capitalul social, în sensul dispozițiilor ce vor fi stabilite de instanță, pentru înregistrarea lor în calitate de asociați ai societății - această cerere fiind formulată atât în cazul capătului de cerere principal, cât și în cazul celui subsidiar.

În acest sens, recurentele-pârâte susțin că au arătat în fața instanței de rejudecare că, în lumina principiului consensualismului și al caracterului translativ de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare, din momentul încheierii lui, în situația în care una dintre părți refuză îndeplinirea obligațiilor privind opozabilitatea față de terți a contractului, instanța poate constata existența dreptului de proprietate al cumpărătorului, mențiunile necesare pentru opozabilitate urmând a fi efectuate în baza hotărârii judecătorești, fiind aplicabile prevederile art. 21 lit. h) și art. 22 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

Sub un al patrulea aspect, Curtea de Apel a mai reținut în decizia pronunțată că, "în măsura în care actul modificator al actului constitutiv privește modificarea unora dintre cauzele obligatorii prevăzute la art. 7 din Legea nr. 31/1990, acesta trebuie să respecte conținutul textului de lege antemenționat, concluzie ce rezultă, atât din imperativul respectării principiului simetriei formelor, cât și din prevederile art. 204 alin. (4) din aceeași lege, conform cărora odată cu actul modificator, se depune și textul complet al actului constitutiv, actualizat".

Or, recurentele-pârâte susțin că aceste elemente există, instanța de apel ignorând faptul că, pentru actul modificator al actului constitutiv - reprezentat, în speță, de contractul încheiat între părți, astfel cum au demonstrat - art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 prevede cerința formei scrise - condiție care, în situația de față, este îndeplinită.

Sub un al cincilea aspect, o circumstanță la care instanța de apel a făcut trimitere în cuprinsul hotărârii pronunțate constă în aceea că "nicio dispoziție legală din materia societăților cu răspundere limitată nu permite conversia calității de investitor în cea de asociat prin derogare de la dispozițiile art. 202 alin. (2) din Legea n. 31/1990, aceasta urmând a se realiza prin intermediul operațiunilor juridice permise de lege".

Însă, potrivit recurentelor-pârâte, nu au susținut niciodată că ar fi avut sau că ar putea avea loc "conversia calității de investitor în asociat", astfel cum a reținut curtea de apel, singurul aspect legat de investițiile efectuate a constat în faptul că, tocmai în considerarea calității lor de asociați ai C., au efectuat investițiile respective.

În acest context, recurentele-pârâte susțin că trimiterea făcută de instanța de rejudecare la acest considerent apare ca fiind străină de natura cauzei, în condițiile în care nu au invocat că ar avea calitatea de asociat datorită investițiilor efectuate.

Practic, la baza soluției pronunțate de Curtea de Apel București s-au reținut anumite aspecte care nu au un temei propriu-zis, instanța dispunând anumite măsuri bazate pe considerente contradictorii.

Or, prin decizia pronunțată, astfel cum susțin recurentele-pârâte, instanța de rejudecare a încălcat obligațiile prevăzute în sarcina sa prin dispozițiile legale citate, sub aspectul motivării hotărârii pronunțate, respectiv al analizei probatoriului administrat în cauză (ignorarea probelor solicitate și încuviințate de instanță), acest fapt relevând nelegalitatea soluției pronunțate.

În acest sens, recurentele-pârâte fac trimitere la doctrină, precum și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Sub aspectul precizărilor finale privind soluția ce poate fi dispusă de instanța de control judiciar, recurentele-pârâte arată că, după cum au menționat și în petitul recursului, în principal, solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerarea prevederilor art. 497 teza I Cod procedură civilă.

În subsidiar, în cazul în care instanța de recurs ar considera aplicabilă forma actuală în vigoare a prevederilor art. 497 teza I C. proc. civ., conform căreia Înalta Curte poate dispune trimiterea spre rejudecare o singură dată în cadrul procesului civil (măsură ce a fost dispusă deja în cauză, în primul ciclu procesual), urmează a se dispune reținerea cauzei spre rejudecare.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimații-reclamanți A. S.R.L. și B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a D.. în promovarea recursului; în principal, respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea excepției invocate, recurenții-reclamanți arată că, întrucât prin decizia nr. 2685/2021 Înalta Curte de Casație și Justiție a validat definitiv calitatea procesuală activă a I., recunoscând acesteia preluarea legală a drepturilor și obligațiilor de la D.., această din urmă societate nu mai beneficiază de calitate procesuală activă în prezenta cauză, neputând opune niciun drept.

Solicită, în consecință, admiterea excepției invocate și constatarea lipsei calității procesuale active a D.. în promovarea recursului.

Pe fond, susțin că instanța de apel a făcut o aplicare legală a prevederilor Legii nr. 31/1990, hotărârea fiind motivată.

Recurentele-pârâte nu a formulat răspuns la întâmpinări.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 10 aprilie 2024, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 12 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul, a prorogat discutarea excepției lipsei calității procesuale active a recurentei-pârâte D.. în promovarea recursului și a fixat termen la 30 octombrie 2024, în ședință publică.

Analizând recursul recurentelor-pârâte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt fondate motivele de casare invocate, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. pct. 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte invocă încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 194 și a art. 202-204 din Legea nr. 31/1990.

În raport de criticile dezvoltate în memoriul de recurs, Înalta Curte arată că adunarea generală a asociaților este organul de deliberare și decizie al societății cu răspundere limitată, fiind formată din totalitatea asociaților societății, indiferent de cota de participație pe care aceștia o dețin la capitalul social. Adunarea generală a asociaților decide cu privire la principalele probleme ale societății.

Regulile convocării adunării generale a asociaților sunt consacrate de art. 195 din Legea nr. 31/1990, iar conform dispozițiilor art. 194 lit. d) din aceeași lege, printre atribuțiile adunării generale a asociaților se numără și modificarea actului constitutiv.

Condițiile privind deliberarea și deciziile în cadrul adunării generale a asociaților societății cu răspundere limitată sunt reglementate de art. 191-193 din Legea nr. 31/1990.

Totodată, hotărârile adunării generale ale asociaților, luate cu respectarea actului constitutiv și a dispozițiilor legale sunt obligatorii pentru toți asociații, inclusiv pentru cei care nu au luat parte la adunare sau au votat împotrivă, putând fi anulate pe cale judecătorească dacă încalcă legea sau actul constitutiv.

Se mai impune a se sublinia că Legea nr. 31/1990 este o lege specială, care se aplică prioritar față de legea generală, reprezentată de C. civ.

Înalta Curte, raportat la considerentele expuse mai sus, reține legalitatea deciziei recurate, instanța de apel constatând că nu a fost emisă o hotărâre a adunării generale a asociaților C. S.R.L., nici cu privire la majorarea capitalului social prin emiterea de noi părți sociale, nici cu privire la aprobarea subsecventă a transmiterii acestor părți sociale către recurentele-pârâte, care au calitatea de terți față de societate.

De asemenea, în mod legal a reținut instanța de apel că, în raport de art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, transmiterea de părți sociale către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociații reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social.

Contrar argumentelor recurentelor-pârâte, contractul de asociere din 25.10.2006, modificat prin actul adițional din 30.04.2015, nu poate reprezenta un contract de cesiune de părți sociale și nici act modificator al actului constitutiv al societății C. S.R.L., indiferent de denumirea actului juridic și de termenii folosiți în cuprinsul acestuia, câtă vreme voința acestei societăți nu a fost exprimată conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990.

În susținerea criticii ce vizează încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, recurentele-pârâte invocă faptul că voința părților, sub aspectul calității lor de asociați în cadrul C. S.R.L. a fost exprimată unanim, fiind astfel respectată cerința de a exista aprobarea a cel puțin trei pătrimi din capitalul social.

Înalta Curte reia, în raport de considerentele expuse anterior, argumentul că actul juridic reprezentat de contractul de asociere nu poate fi asimilat unei hotărâri a adunării generale a asociaților C. S.R.L., cerințele impuse de Legea nr. 31/1990 nefiind respectate.

În raport de dispozițiile art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, reiese că pentru a fi operabilă cesiunea părților sociale între asociați și persoane din afara societății, este necesară o hotărâre generală prealabilă a asociaților.

Înalta Curte subliniază că numai pe baza unei astfel de hotărâri, care aprobă cesiunea părților sociale, se poate încheia contractul de cesiune între asociatul cedent și cesionar.

Mai mult decât atât, cesiunea părților sociale între asociați și persoane din afara societății trebuie înscrisă în registrul comerțului și în registrul de asociați ai societății, astfel cum impune art. 203 din Legea nr. 31/1990, întrucât transmiterea părților sociale are efect față de terți numai din momentul înscrierii ei în registrul comerțului.

Or, contrar afirmațiilor recurentelor-pârâte, cerințele impuse de Legea nr. 31/1990 nu sunt îndeplinite în speța dedusă judecății, instanța de apel reținând că nu a fost emisă o hotărâre a adunării generale a asociaților C. S.R.L., nici cu privire la majorarea capitalului social prin emiterea de noi părți sociale, nici cu privire la aprobarea subsecventă a transmiterii acestor părți sociale către recurentele-pârâte, care au calitatea de terți față de societate.

Nu se poate reține nici critica recurentelor-pârâte privind încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 204 alin. (2) din Legea nr. 13/1990, contractul de asociere neputând fi considerat act modificator al actului constitutiv al societății C. S.R.L.

Sub acest aspect, recurentele-pârâte invocă faptul că actul modificator al actului constitutiv poate fi reprezentat de un înscris sub semnătură privată, forma autentică a actului fiind impusă de Legea nr. 31/1990 în anumite situații, care nu se regăsesc în speța dedusă judecății. Or, în opinia recurentelor-pârâte, contractul de asociere – înscris sub semnătură privată – reprezintă un act modificator al actului constitutiv al societății C. S.R.L.

Aceste critici, nu pot fi, însă, reținute, câtă vreme considerentele instanței de apel nu vizează forma actului modificator al actului constitutiv al societății C. S.R.L.

În realitate, instanța de apel a arătat că actul juridic reprezentat de contractul de asociere, astfel cum acesta a fost modificat, nu poate reprezenta un act modificator al actului constitutiv al societății C. S.R.L., nu din perspectiva nerespectării cerințelor de formă ale actului, ci pentru că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 7 lit. d) din Legea nr. 31/1990, respectiv nu cuprinde capitalul social, cu menționare aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, modul evaluării, numărul și valoarea nominală a părților sociale și numărul părților sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său.

Mai mult, în mod legal a reținut instanța de apel că, pentru modificarea actului constitutiv al societății cu răspundere limitată, este necesară hotărârea adunării generale a asociaților, astfel cum impune art. 194 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Întrucât Înalta Curte a expus considerente cu privire la faptul că actul juridic reprezentat de contractul de asociere nu poate fi asimilat unei hotărâri a adunării generale a societății C. S.R.L., aceste argumente nu vor fi reluate.

Înalta Curte va înlătura și critica ce vizează încălcarea de către instanța de apel a principiului forței obligatorii a contractului, consacrat de art. 969 din vechiul C. civ. și a principiului interpretării contractului prin prisma voinței părților contractante, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele expuse anterior, dispozițiile Legii nr. 31/1990 sunt dispoziții speciale.

Prin urmare, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant – legile speciale derogă de la cele generale – în concursul dintre legea generală și legea specială aplicabile unui raport juridic conflictual, se aplică legea specială.

În ceea ce privește calitatea recurentelor-pârâte de asociați în cadrul societății C. S.R.L. din perspectiva prevederilor art. 4.4, art. 5.1, art. 5.3 din contract, precum și în raport de corespondența purtată între părți și depusă la dosarul cauzei, precum și de răspunsurile date de intimatul B. la interogatoriul administrat în primă instanță, Înalta Curte arată că aceste argumente nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie.

Prin invocarea lor, recurentele-pârâte critică modalitatea în care instanța a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care acestea o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria viziune asupra temeiniciei acțiunii.

Întrucât temeinicia stării de fapt reținute de instanța devolutivă nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte arată că motivele de nelegalitate astfel formulate nu se circumscriu și nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de recurentele-pârâte.

Înalta Curte reține că recurentele-pârâte au criticat hotărârea instanței de apel și din perspectiva soluției pronunțate cu privire la capătul de cerere referitor la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de cesiune a părților sociale.

În susținerea acestei critici, recurentele-pârâte au arătat că, în raport de prevederile art. 4 din contract, valoarea părților sociale a fost stabilită, iar plata contravalorii acestora a fost efectuată, detaliind aspecte privitoare la această plată.

Nici aceste critici nu pot fi reținute ca fiind de nelegalitate, întrucât interpretarea dispozițiilor contractuale nu se poate efectua decât în raport de probele administrate în cauză, la care, de altfel fac trimitere și recurentele-pârâte (hotărârea AGA a societății A. S.R.L., procura autentificată sub nr. x/15.07.2015, modul în care au fost achitate sumele).

Continuând analiza criticilor formulate de recurentele-pârâte, Înalta Curte arată că raționamentul pentru care, prin decizia de casare, instanța de control judiciar a reținut ca fiind corectă concluzia instanței de apel cu privire la cedarea drepturilor și obligațiilor D.. către I., nu poate fi extins la transmiterea părților sociale ale sociețății C. S.R.L. către I..

Conform dispozițiilor art. 501 alin. (1) Cod procedură civilă, "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul".

Or, prin decizia de casare, această problemă a transmiterii părților sociale către intimata I. nu a fost dezlegată.

Înalta Curte reține că un ultim argument al recurentelor-pârâte în susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este reprezentat de faptul că instanța de apel s-a raportat la art. 1.279 C. civ., inaplicabil, atât din perspectiva noului C. civ., cât și a vechiul C. civ.

Înalta Curte observă că recurentele-pârâte, din perspectiva capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de cesiune a părților sociale, au invocat principiul executării în natură a obligațiilor și al reparării pagubelor, instituit de dispozițiile art. 1073 și art. 1077 C. civ.

Or, în soluționarea acestui capăt de cerere, instanța de apel a analizat dacă în cauză sunt îndeplinite cerințele pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, și anume contract de cesiune de părți sociale, respectiv: dacă sunt îndeplinite condițiile de validitate și dacă există un refuz nejustificat din partea uneia dintre părți, de a încheia contractul.

Astfel, trimiterea instanței de apel la dispozițiile art. 1.279 alin. (3) teza I și la art. 1.169 alin. (1) C. civ. nu este de natură a afecta legalitatea soluției pronunțate de instanța de apel cu privire la acest capăt de cerere.

Înalta Curte va înlătura și motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentele-pârâte au invocat faptul că hotărârea instanței de apel nu este motivată sub o serie de aspecte, care, fie au fost prezentate, atât oral, cât și în scris, fie rezultă din probele depuse la dosar, iar, pe de altă parte, pentru existența unor considerente străine de natura cauzei.

Din prima perspectivă, recurentele-pârâte au reluat argumentele expuse în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv faptul că cerința aprobării a cel puțin ľ din capitalul social a fost respectată, că transmiterea părților sociale a fost aprobată de către asociații societății C. S.R.L., că au fost efectuate plățile aferente valorii nominale a părților sociale, că elementele care trebuie să se regăsească în actul constitutiv au fost agreate de părți.

Au concluzionat recurentele-pârâte în sensul că instanța de apel a încălcat obligațiile prevăzute în sarcina lor sub aspectul motivării hotărârii pronunțate, respectiv a analizei probatoriului administrat în cauză, prin ignorarea probelor solicitate și încuviințate.

Înalta Curte, în raport de criticile dezvoltate de recurentele-pârâte, arată că art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impune instanței de judecată obligația de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

De asemenea, se reține că nu orice pretinsă lipsă de motivare susținută în privința hotărârii recurate are aptitudinea de a determina casarea ei; dimpotrivă, ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., teza referitoare la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, are în vedere o lipsă totală de motivare, vizează inexistența motivării însăși; după cum nu se referă nici la o motivare care să pună în discuție evaluarea probelor, care nu poate fi adusă în dezbatere în recurs, față de configurația acestei căi extraordinare de atac.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către părți, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la criticile invocate.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a C.E.D.O. s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată.

În realitate, recurentele-pârâte critică modalitatea în care instanța de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, or, temeinicia stării de fapt reținute de instanța devolutivă nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului.

Sub un ultim aspect, recurentele-pârâte au invocat existența unor motive străine de natura cauzei, întrucât nu au invocat, astfel cum greșit a reținut instanța de apel, conversia calității lor de investitori în cea de asociați.

Înalta Curte arată că, pentru a fi incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura pricinii.

Faptul că instanța de apel a adus un argument suplimentar ce nu este de natură a influența soluția pronunțată nu se circumscrie motivului de casare invocat de recurentele-pârâte.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte.

Respinge recursul declarat de recurentele-pârâte E., D.., I., F.., J. și H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 416/A din 14 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-12-09
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2685/2021
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021 Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanții
ÎCCJ 2022-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1964/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 14 noiembrie 2014,
ÎCCJ 2022-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2427/2022
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 26.11.2020, sub n
ÎCCJ 2025-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1218/2025
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 15 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradi
ÎCCJ 2024-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2024
Ședința publică din data de 5 martie 2024 Asupra recursului, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13.09.2016 pe rolul Tribunalului Specializat Argeș, sub dosar nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. – în insolvență, reprezentată lega
Sursă