ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2685/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanții S.C. A. S.R.L. și B., au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L., D., E., F., G., H. S.A., solicitând următoarele:

- obligarea pârâților la plata sumei de 202.606,08 Ron și 10.120 EUR (TVA inclus) către reclamanta A., reprezentând contravaloare servicii prestate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume;

- obligarea pârâților la plata sumei de 123.648 Ron și a sumei de 23.667 EUR (TVA inclus) către reclamantul B., reprezentând contravaloare servicii prestate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume;

- constatarea intervenirii prescripției dreptului material al pârâților de a solicita distribuirea părților sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006;

- constatarea dreptului reclamanților de a încasa "sumele excedentare" în cuantum de 200.000 euro, în plus față de plata împrumuturilor înainte de distribuirea plății pentru împrumuturi între toți asociații, conform art. 5.6 din contractul de asociere din 25.10.2006;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamantele le-au suportat cu ocazia judecății litigiului, conform prevederilor art. 453 C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 17 august 2006, între societatea C. (în calitate de client) și A. (în calitate de contractor) și între societatea C. și B. au fost încheiate două contracte de prestări servicii având drept obiect depunerea de către contractor a tuturor eforturilor, "prin folosirea know-how-ului, calificărilor și abilităților sale, pentru a institui, organiza și administra contractele dintre Client și toți arhitecții, inginerii, directorii de proiect, consultanții și contractorii (numiți subcontractori), necesari pentru procedura de proiectare, management proiect și managementul companiei pentru construcția unei clădiri rezidențiale sau de altă natură pe strada x nr. 3, București", respectiv depunerea de către contractor a tuturor eforturilor, "prin folosirea know-how-ului, calificărilor și abilităților sale, pentru a furniza servicii de management pentru proiect sau pentru compania C., în București, str. x".

Clientul avea obligația achitării onorariilor în cuantum de 202.606,08 Ron, conform facturii nr. x/25.09.2015 și 123.648 Ron, conform facturii nr. x/26.09.2015.

Ambele contracte au fost recunoscute și acceptate integral de către părțile contractului de asociere încheiat la data de 25 octombrie 2006, devenind executorii pentru toți partenerii.

S-a învederat, totodată, prestarea în folosul companiei C. de servicii de design preliminar și arhitectură. Aceste servicii au fost prestate în vederea schimbării planificării proiectului din hotelier în rezidențial mixt (includea parcare, spații comerciale, locuințe rezidențiale).

Toate costurile aferente acestor servicii se ridică la suma de 10.120 euro ce urmează a fi plătită către reclamanta A. și suma de 23.667 euro ce urmează a fi plătită către reclamantul B., iar asociații/investitorii sunt obligați să suporte aceste costuri, în virtutea contractului de asociere încheiat în acest sens.

La data de 25 octombrie 2006 s-a încheiat contractul de asociere (shareholders agreement) între B. alături de A. S.R.L. (denumiți generic "B.") și investitorii:

- D. (Canada);

- E. (Gibraltar);

- F. (Israel);

- G. (Israel);

- H. S.A (I.);

Potrivit acestui contract de asociere, C., denumită generic "Societatea", urma să achiziționeze o suprafață de teren situată în str. x, București - descrisă în anexa A la contract, (la data de 18.08.2006 fusese încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului, fiind achitat un avans de 2.055.000 euro).

Investitorii și-au exprimat dorința de a învesti în societate, părțile fiind de acord să coopereze pentru achiziționarea terenului descris în Anexa A pentru executarea proiectului de construcție pe teren, pe baza planului de afaceri stabilit în Anexa B.

Contractul era aplicabil doar pentru teren și proiect, nimic din conținutul contractului nu putea obliga niciuna dintre părți să achiziționeze teren suplimentar sau să execute proiecte suplimentare.

În scopul achiziționării terenului și executării proiectului, fiecare parte se angaja să transfere societății, personal sau prin intermediul entităților aflate sub controlul său, împrumuturi de la asociați (Anexa B2).

Pentru evitarea neînțelegerilor, se clarifica faptul că fiecare parte este obligată să transfere în întregime sumele declarate pentru sine, și că sumele deja transferate înaintea semnării contractului (anexa B3) sunt incluse în cuantumul împrumuturilor de la B2.

Prin semnarea contractului de asociere, fiecare parte declara, garanta și se angaja în nume propriu să respecte obligațiile și angajamentele asumate. Activitatea părților în România în legătură cu proiectul urma a fi desfășurată prin intermediul societății.

Fiecare parte se angaja să transfere societății, în scopul achiziționării terenului și executării proiectului, împrumuturi, conform stipulațiilor art. 5 din contract.

Ulterior emiterii acestor împrumuturi, societatea urma să emită părți sociale în următoarele cote: B. - 15%; D. - 40%; E. - 20%; SCHIFF - 2,5%; G. - 7,5%; H. - 15%.

La data de 21 aprilie 2016 pârâții E., D., J., F., G. și H. S.A. au depus întâmpinare și cerere reconvențională .

Prin întâmpinare s-a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității în ceea ce privește al treilea și al patrulea capăt al cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acestora ca inadmisibile.

Într-un prim subsidiar, s-a solicitat admiterea excepției lipsei de interes în ceea ce privește al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acestuia ca lipsit de interes, admiterea excepției prematurității în ceea ce privește al patrulea capăt al cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acestuia ca prematur formulat, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește pe D., referitor la toate capetele de cerere, precum și în ceea ce îi privește pe toți asociații, referitor la primul și al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acestora ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală.

Într-un al doilea subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pe cale reconvențională s-a solicitat, în principal, să se constate că a operat transferul părților sociale ale C. către E., D., J., F., G. și H. S.A., conform acordului de voință intervenit între părțile contractului, respectiv că au calitatea de asociați ai C., să se stabilească structura capitalului social raportat la participațiile asociaților menționate în contract și să fie obligați reclamanții-pârâți, în solidar cu pârâta C., la operarea în evidențele societății, precum și la efectuarea tuturor formalităților necesare la Registrul Comerțului cu privire la modificarea structurii participării la capitalul social, în sensul dispozițiilor ce vor fi stabilite de instanță, pentru înregistrarea în calitate de asociați ai societății.

În subsidiar, s-a solicitat:

- pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de cesiune a părților sociale către E., D., J., F., G. și H. S.A..

- obligarea reclamanților-pârâți, în solidar cu pârâta C., la operarea în evidentele societății, precum și la efectuarea tuturor formalităților necesare la Registrul Comerțului cu privire la modificarea structurii participării la capitalul social, în sensul dispozițiilor ce vor fi stabilite de instanță, pentru înregistrarea E., D., J., F., G. și H. S.A. în calitate de asociați ai societății.

Prin sentința civilă nr. 3833 din 19 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-au respins excepțiile ca neîntemeiate; s-au respins cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională formulate în cauza privind pe reclamanții-pârâți S.C. A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâtele-reclamante D., E., F., J., K. și H. S.A., și pârâta-reclamantă S.C. C. S.R.L., ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B. și A. S.R.L., precum și pârâții E., D., J., F., K. și H. S.A.

Prin apelul reclamanților s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile apelate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a J. și constatării intervenirii prescripției dreptului material al pârâților de a solicita distribuirea părților sociale ale societății C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006.

Prin apelul pârâților-reclamanți-reconvenționali s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii reconvenționale așa cum a fost formulată.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1403 din 16 octombrie 2020, a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții-reclamanți A. S.R.L. și B. și de apelanții-pârâți E., D., J., F., K. și H. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3833 din 19 decembrie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, recurenții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B., precum și recurenții-pârâți E., D., J., F., K. și H. S.A. au declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 7 ianuarie 2021.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și, pe cale de consecință:

- admiterea excepției lipsei calității procesuale active a J.;

- constatarea intervenirii prescripției dreptului material al pârâților de a solicita distribuirea părților sociale ale pârâtei C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25 octombrie 2006;

De asemenea, a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, în conformitate cu dispozițiile art. 453 din C. proc. civ.

a) Excepția lipsei calității procesuale active a J.

În cadrul dosarului de apel, instanța de judecată a respins, în mod eronat, ca neîntemeiate excepțiile invocate de către apelanții-reclamanți, fără a oferi în cuprinsul considerentelor o argumentare clară ori temei legal.

Actul adițional din 30 aprilie 2015 prin care se pretinde că au fost transferate de D. către J. toate drepturile și obligațiile decurgând din contract, nu are nicio forță juridică, nefiind semnat de către părți.

Astfel cum rezultă din anexa 2 la întâmpinarea pârâților-reclamanți, respectivul act a fost semnat doar de către reprezentantul E., și nu produce niciun efect față de părțile semnatare ale "Acordului de asociere".

Câtă vreme respectivul înscris denumit "Act Adițional" nu poartă nici măcar semnătura D., nu se poate vorbi de calitate procesuală activă a J..

Lipsa semnăturii părților pe înscrisul denumit "Act Adițional" echivalează cu o lipsă totală a consimțământului privind transferul drepturilor și obligațiilor decurgând din contract, de la D. către J., fapt ce face inopozabilă o asemenea pretenție din partea J..

b) Dreptul pârâților-reclamanți de a solicita distribuirea părților sociale ale C. S.R.L. era prescris. Nu există nicio cauză de întrerupere a prescripției

Ca urmare a cererii reconvenționale formulate în cauză, pe cale de apărare, reclamanții au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al pârâților-reclamanți (excepție ce a fost unită și analizată odată cu fondul).

Instanța de apel a făcut referire la caracterul imprescriptibil al acțiunii în constatare, "soluție decurgând din imprescriptibilitatea așa numitului drept la acțiune în sens procesual, cât și din împrejurarea că dreptul subiectiv există sau nu există ca atare".

Cu toate acestea, instanța de apel nu a oferit o argumentare juridică elocventă pentru care a respins acest capăt de cerere.

Mai mult decât atât, instanța de fond nu a indicat nici care ar fi temeiul juridic al unei eventuale acțiuni în realizare, raportat la petitul clar al solicitărilor formulate.

Acțiunea introductivă de instanță este o acțiune în constatare, formulată în temeiul art. 35 din C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 4.3. din contract, părțile sociale ale S.C. C. S.R.L. urmau a fi distribuite în schimbul plății valorii nominale, libere de orice sarcini.

De asemenea, părțile au stabilit că în cazul în care, din motive ce țin de legislația României, nu va fi posibilă distribuția părților sociale ale C. S.R.L. conform cotelor indicate, prevederile cuprinse în contract vor fi executorii pentru părți în relația dintre ele (art. 4.4. din contract).

Având în vedere împrejurarea că vânzarea-cumpărarea imobilului s-a perfectat la data de 29 noiembrie 2006, iar, potrivit înțelegerii părților, distribuția părților sociale urma a avea loc imediat ce acest lucru ar fi fost posibil, recurenții-reclamanți au solicitat instanței de judecată să constate faptul că începând cu acea dată părțile erau îndreptățiți să notifice și, în schimbul achitării contravalorii nominale a părților sociale, să solicite transferul acestora.

În speță, nu s-a depus nicio solicitare de distribuire a părților sociale din partea intimaților în termenul de 3 ani de la data la care a luat naștere dreptul acestora, respectiv până la data de 29 noiembrie 2009.

Întrucât nu a intervenit nicio cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive din data de 29 noiembrie 2006, dreptul intimaților de a putea solicita distribuirea părților sociale este stins.

În drept, recursul reclamanților a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. recurenții-pârâți au invocat faptul că decizia instanței de apel nu este motivată din perspectiva motivelor de apel formulate și nici din perspectiva probelor încuviințate.

Deși stabilirea valorii părților sociale și plata acestora a fost argumentată și probată, Curtea de Apel București nu a motivat sub nicio formă decizia pronunțată din perspectiva motivelor de fapt și de drept expuse de către pârâți și nici a probelor administrate în cauză.

Cu toate că s-a arătat în detaliu, atât mecanismul plății, cât și prețul achitat de fiecare dintre pârâți pentru părțile sociale care li se cuveneau, instanța de apel a ignorat cu desăvârșire aceste elemente esențiale pentru soluționarea criticilor aduse hotărârii Tribunalului București prin motivele de apel.

Instanța de apel nu a luat în considerare niciunul dintre argumentele pârâților cu privire la modul în care plata părților sociale a fost realizată, a ignorat și probele propuse în etapa apelului, respectiv înscrisurile care atestau efectuarea plăților (regăsite în cadrul Anexelor nr. 2 - 8 la motivele de apel) care, de altfel, au fost încuviințate chiar de Curtea de Apel București.

În motivarea soluției din apel s-au reținut anumite aspecte care nu au un temei propriu-zis, instanța de judecată dispunând anumite măsuri bazate pe o motivare inexistentă. Această neregularitate a deciziei Curții de Apel București relevă lipsa motivării sub aspectul considerentelor pentru care instanța a considerat că motivele și susținerile societății referitoare la plata părților sociale nu ar fi întemeiate.

Față de cele prezentate, recurenții-pârâți au apreciat că instanța de apel nu a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Raportat la aspectele evidențiate în dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenții-pârâți au susținut că ignorarea probei cu înscrisuri propuse în etapa apelului în vederea dovedirii plății contravalorii părților sociale către reclamanți atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanța de apel soluționând cauza cu încălcarea dreptului la apărare și al principiului rolului activ al judecătorului.

S-a arătat că în virtutea rolului activ al judecătorului Curtea de Apel București avea obligația de a analiza toate probele administrate în cauză, pentru a stabili în mod corect și complet situația de fapt.

În egală măsură, instanța de apel avea obligația de a respecta dreptul pârâților la apărare, consacrat de art. 13 alin. (3) din C. proc. civ.

Atâta timp cât probele propuse de pârâți au fost încuviințate de instanța de apel tocmai pentru a lămuri anumite aspecte absolut esențiale pentru stabilirea situației de fapt, respectiv condițiile în care a operat transferul părților sociale din C., hotărârea din apel este dată cu încălcarea normelor de procedură indicate în cuprinsul cererii de recurs.

Astfel, în ipoteza în care mijloacele de probă propuse de părți vizează lămurirea unor aspecte de fapt esențiale, în mod evident, acele probe trebuiau să fie analizate.

În opinia recurenților-pârâți, instanța de apel nu și-a exercitat rolul activ și nu a condus desfășurarea procesului în vederea lămuririi situației de fapt și a aflării adevărului, fiind astfel încălcat dreptul la apărare (reglementat de art. 13 alin. (3) C. proc. civ.) și principiul rolului activ al instanței (art. 22 alin. (2) C. proc. civ.).

S-a mai criticat decizia instanței de apel din perspectiva faptului că aceasta a interpretat, în mod greșit, prevederile art. 202 - 204 din Legea nr. 31/1990, care stabilesc clar posibilitatea transferului părților sociale, inclusiv în situații precum cea dedusă judecății.

În speță, este vorba despre un contract de transmitere a părților sociale și, respectiv de modificare a actului constitutiv al societății C.. Prin urmare, nu se poate reține lipsa incidenței dispozițiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990, așa cum în mod greșit a considerat instanța de apel.

Recurenții-pârâți apreciază că sunt incidente prevederile art. 202-204 din Legea nr. 31/1990, fiind îndeplinite toate condițiile pentru a opera transferul părților sociale către pârâții din prezenta cauză.

În ceea ce privește condițiile de formă a căror îndeplinire este necesară în cazul transmiterii părților sociale s-a arătat că, potrivit celor reținute în doctrină, "dacă transmisiunea se face cu titlu oneros, atunci ea operează consensual, de vreme ce niciun text de lege nu prevede o formă specială pentru validitatea cesiunii. [...] efectul înregistrării în registrul comerțului este numai opozabilitatea față de terți a cesiunii, între părți, potrivit dreptului comun, contractul fiind consensual. Desigur, pentru a preîntâmpina orice dificultăți de probă este bine ca părțile să încheie contractul în formă scrisă".

Așadar, contractul de transmitere a părților sociale este unul consensual, fiind necesară încheierea acestuia sub formă scrisă ca o condiție ad probationem, cerință îndeplinită în situația de față.

Cu privire la efectul contractului de modificare a actului constitutiv al C., conform art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pentru modificarea actului constitutiv al societății este necesară adoptarea unei hotărâri de către asociați, singura cerință de formă a consfințirii acestui acord constând în aceea ca actul modificator să îmbrace, la fel ca și în cazul transmiterii părților sociale, forma scrisă.

Din această perspectivă, contractul îndeplinește toate condițiile legale pentru ca, în baza lui, să se constate modificarea actului constitutiv.

Prin contract toate părțile și-au exprimat în unanimitate voința în sensul transmiterii părților sociale către pârâți, care au dobândit astfel calitatea de asociați.

În acest context, recurenții-pârâți au subliniat că aspectele reținute de instanța de apel, în sensul că nu ar avea "absolut nicio relevanță faptul că [...] B. și [...] A. S.R.L. sunt [...] asociați ai C. S.R.L." nu pot fi menținute de instanța de recurs.

Aceasta, deoarece tocmai calitatea acestora de asociați în cadrul societății C. și, totodată, de părți semnatare ale contractului încheiat cu pârâții din prezenta cauză conferă contractului respectiv natura unui contract de transmitere a părților sociale și, respectiv de modificare a actului constitutiv al societății C..

Cu alte cuvinte, B. și A. S.R.L., în calitate de asociați în cadrul C. (singurii asociați, de altfel), pot decide transferul părților sociale și, respectiv modificarea actului constitutiv, acesta fiind scopul contractului încheiat între părți.

În speță, prezintă relevanță și principalele reguli de interpretare a actelor juridice civile, ignorate de către instanța de apel, cuprinse în C. civ. și consacrate la nivel de principii fundamentale ale normelor de drept civil, respectiv (i) principiul forței obligatorii a contractului, (ii) principiul irevocabilității actului juridic și (iii) principiul consensualismului.

Aplicând aceste principii în cauza dedusă judecății, recurenții-pârâți au solicitat instanței de recurs să rețină forța obligatorie a contractului pentru părțile acestuia și, pe cale de consecință, să constate că au operat toate efectele contractului, inclusiv transferul părților sociale, conform manifestării de voință exprimate de părți și obligatorie pentru acestea, indiferent de vreo altă formalitate. Aceste principii sunt confirmate și de dispozițiile contractului, art. 4.4. din acesta prevăzând că "în cazul unei diferențe între actele constitutive ale societății și prevederile prezentului contract, explicite sau implicite, părțile sunt obligate să respecte prevederile prezentului contract [...].

Întreaga corespondență purtată între părțile din litigiu pe perioada anterioară inițierii litigiului (i.e. 2006 - 2015), depusă împreună cu întâmpinarea și cererea reconvențională, prin care se recunoaște calitatea pârâților de asociați în cadrul societății C., confirmă voința părților în contextul încheierii contractului și anume că pârâții persoane fizice și pârâtele persoane juridice au dobândit calitatea de asociați în cadrul societății și, respectiv a operat transferul părților sociale către aceștia.

În conformitate cu art. 977 din C. civ. "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor".

Or, după cum reiese din corespondența purtată, intenția tuturor părților a fost în sensul că pârâții au calitatea de asociați și că a avut loc transferul părților sociale. În contextul în care reclamanții au făcut referire, în nenumărate rânduri la: (i) calitatea pârâților de asociați în cadrul C.; (ii) formalitățile impuse de lege pentru opozabilitatea față de terți a calității pârâților de asociați; (iii) convocarea tuturor asociaților în vederea adoptării anumitor hotărâri cu privire la activitatea C., respectiv necesitatea acordului pârâților persoane fizice și a pârâtelor persoane juridice pentru a se încheia anumite acte juridice în numele societății.

Nu în ultimul rând, recurenții-pârâți consideră că nu pot fi reținute nici considerentele instanței de apel în sensul că "o altă etapă importantă este cea ulterioară încheierii etapei de opoziție a creditorilor și vizează depunerea la Registrul Comerțului a documentelor cerute de lege - art. 131 alin. (1) din Normele Registrului Comerțului - printre care și contractul de cesiune de creanță și actul constitutiv actualizat cu datele de identificare ale noilor asociați, în aceeași formă ca la constituire".

Contrar celor reținute de Curtea de Apel București, formalitățile de înregistrare în Registrul Comerțului au doar rolul de opozabilitate față de terți, având în vedere că "efectele între părți ale transmiterii între vii a părților sociale au loc de la data acordului de voință", așa cum s-a reținut și în doctrină.

Or, în cauză, toate persoanele implicate au calitatea de părți sau de succesori ai părților, pentru care contractul este valabil și obligatoriu.

În drept, recursul pârâților a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B. au formulat întâmpinare la recursul pârâților, prin care au invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.. În subsidiar, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 19 februarie 2021 intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, solicitând admiterea recursului formulat de reclamanți și respingerea recursului declarat de pârâți.

Recurenții-pârâți E., D., J., F., K. și H. S.A. au depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanți, prin care au solicitat admiterea excepției nulității recursului, arătând că argumentele expuse în cadrul recursului nu se încadrează în motivele de casare invocate. Pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenții-pârâți au formulat răspuns la întâmpinare la 23 martie 2021.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursurilor, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2021 s-au respins excepțiile nulității recursurilor invocate de recurenții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B., precum și de recurenții-pârâți E., D., J., F., K. și H. S.A. cu privire la recursul părții adverse și s-au admis, în principiu, recursurile declarate de recurenții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B. și de recurenții-pârâți E., D., J., F., K. și H. S.A., stabilindu-se termen la data de 9 decembrie 2021 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate de recurenții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B., Înalta Curte constată că recursul declarat de către aceștia este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod prioritar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Cu titlu preliminar, se reține că recurenții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B. au formulat critici ce vizează soluția dată de instanța de apel cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a J.. Întrucât aceste critici se referă la una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, ele vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nefiind vorba despre încălcarea unor norme de drept material.

Recurenții-reclamanți consideră că instanța de apel trebuia să pronunțe o soluție de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a J.. În esență, au arătat că lipsa semnăturii părților pe înscrisul denumit "Act Adițional" echivalează cu o lipsă totală a consimțământului privind transferul drepturilor și obligațiilor ce decurg din contract, de la D. către J., fapt ce face inopozabilă o asemenea pretenție din partea J..

Critica este nefondată.

Sub acest aspect, instanța de prim control judiciar a reținut, în mod corect, că prin actul adițional la contract din data de 30 aprilie 2015, părțile sociale ale D. au fost preluate de către J..

În acest sens, s-a arătat că respectivul act adițional a fost semnat de către toate părțile, convenindu-se astfel asupra transferului părților sociale deținute de D. către J., actul fiind semnat pe rând, prin corespondență.

Instanța de apel a mai reținut că regimul înscrisurilor nesemnate depuse în probațiune este reglementat de prevederile art. 277 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic".

Prin urmare, chiar dacă înscrisul de care o parte înțelege să se folosească nu este semnat, acesta are aceeași forță probantă ca și înscrisurile semnate, sub condiția ca acesta să constate un act juridic și să fie utilizat în scopul exercitării activității unei întreprinderi.

Înalta Curte reține că este corectă concluzia la care a ajuns Curtea de Apel București, potrivit căreia "acordul de voință al părților cu privire la cedarea drepturilor și obligațiilor D. către J. s-a realizat prin intermediul corespondenței și a tuturor discuțiilor purtate cu privire la acest aspect, nesemnarea acestui act neputând fi invocată între părțile contractului. În acest sens, este corespondența purtată între dl. avocat L. (reprezentantul convențional al apelanților-pârâți) și M. (avocatul intimatei C. S.R.L.) din data de 17 martie 2015".

Susținerile formulate de către recurenții-reclamanți în cuprinsul cererii de recurs, potrivit cărora instanța de apel a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de apelanții-reclamanți, cu referire la faptul că instanța de prim control judiciar nu a oferit în cadrul considerentelor o argumentare clară ori un temei legal, se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția pronunțată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, la probatoriul administrat, precum și la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În speță, recurenții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B. au invocat faptul că instanța de apel nu a oferit o argumentare juridică și un temei de drept care să conducă la respingerea apelului în ceea ce privește soluția dată capătului de cerere nr. x din acțiunea introductivă ("constatarea intervenirii prescripției dreptului material al pârâților de a solicita distribuirea părților sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006").

Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate de recurenții-reclamanți sub acest aspect, întrucât motivarea hotărârii este un element indispensabil al actului procesual, iar lipsa unei motivări corespunzătoare împiedică controlul jurisdicțional al instanței de recurs, respectiv examinarea conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, se reține că recurenții-reclamanți din prezenta cauză au solicitat, prin cererea de apel, admiterea căii de atac exercitate și schimbarea în parte a sentinței civile nr. 3833 din 19 decembrie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a J.. De asemenea, au solicitat să se constate că a intervenit prescripția dreptului material al pârâților de a cere distribuirea părților sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006.

Prin întâmpinarea la cererea de apel depusă de pârâții E., D., J., F., K. și H. S.A., reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. au solicitat admiterea excepției prescripției dreptului intimaților-pârâți de a cere distribuirea părților sociale ale C. S.R.L., prescripția fiind invocată și ca apărare la cererea reconvențională, pe calea excepției.

Verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte observă că instanța de apel a reținut, cu privire la critica referitoare la constatarea intervenirii prescripției dreptului material al pârâților de a solicita distribuirea părților sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006, următoarele:

"Se constată că în interpretarea vechiul C. civ., jurisprudența și doctrina au adoptat soluția imprescriptibilității acțiunii în constatare, soluția decurgând din imprescriptibilitatea așa-numitului drept la acțiune în sens procesual, cât și din împrejurarea că dreptul subiectiv există sau nu există ca atare.

În condițiile în care partea nu are la îndemână calea unei acțiuni în realizare, trebuie să i se recunoască posibilitatea de a obține constatarea existenței sau inexistenței dreptului subiectiv civil oricând are interes.

În același sens sunt și dispozițiile art. 2502 din Noul C. civ.

(1) Dreptul la acțiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum și ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercițiul său nu poate fi limitat în timp.

(2) În afara cazurilor prevăzute la alin. (1), sunt imprescriptibile drepturile privitoare la:

Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, Curtea urmează să dispună respingerea apelului reclamanților ca nefondat".

Redarea acestor considerente, fără legătură cu motivul de apel invocat, justifică concluzia potrivit căreia hotărârea recurată nu respectă exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Curtea de Apel București a făcut referire la imprescriptibilitatea acțiunii în constatare, deși apelanții-reclamanți au solicitat, pe cale principală, să se constate intervenită prescripția dreptului material al pârâților de a cere distribuirea părților sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006, reiterând apoi chestiunea prescripției și pe calea excepției în raport cu cererea reconvențională.

Prin faptul că în considerentele hotărârii nu se regăsesc motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere a motivului nr. 2 de apel vizând capătul de cerere nr. x din acțiunea introductivă, recurenților-reclamanți li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la aceeași instanță de apel, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție.

Instanța de apel urmează să analizeze criticile formulate de apelanții-reclamanți, la pct. 2 din cererea de apel, în sensul de a stabili dacă:

i) prima instanță a motivat corespunzător respingerea capătului 3 al cererii de chemare în judecată;

ii) s-a împlinit termenul de prescripție și, respectiv, dacă a existat sau nu vreo cauză de întrerupere a termenului de prescripție a dreptului material al pârâților de a cere distribuirea părților sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006, potrivit dispozițiilor art. 501 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., argumentând clar și coerent hotărârea pronunțată.

Față de considerentele ce preced și având în vedere că soluționarea pe fond a cererii reconvenționale nu poate avea loc anterior lămuririi chestiunii referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 teza I, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., va admite ambele recursuri, va casa decizia civilă nr. 1403 din 16 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B., precum și de recurenții-pârâți E., D., J., F., K. și H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1403 din 16 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2021.