ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1218/2025

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 15 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: retragerea reclamantei din societatea B. S.R.L.; obligarea societății pârâte la plata sumei estimate provizoriu la valoare de 450.000 RON, reprezentând contravaloarea părților sociale deținute de reclamantă la capitalul social al pârâtei; să dispună cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1257 din 22 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-au respins cererea de efectuarea a unei noi expertize și obiecțiunile la expertiză; s-a admis cererea expertului C. de majorare a onorariului cu suma de 21.070 RON. A fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata către expert a diferenței de onorariu în sumă de 21.070 RON.

A fost admisă cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și pârâtul D.. S-a dispus retragerea reclamantei din societatea pârâtă și continuarea societății cu un singur asociat, pârâtul D., căruia îi revin toate părțile sociale. A fost obligată societatea pârâtă să plătească reclamantei suma de 903.441,6 RON, reprezentând contravaloarea celor 24 de părți sociale deținute de aceasta.

S-a dispus comunicarea hotărârii către Registrul Comerțului pentru efectuarea înregistrărilor corespunzătoare.

Prin decizia nr. 1965 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admisă cererea expertului E. de majorare a onorariului cu suma de 12.900 RON. A fost obligată apelanta la plata către expert a diferenței de onorariu în sumă de 12.900 RON.

A fost admis apelul declarat de apelanta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1257 din 22 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

A fost schimbată, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că, pe fond: a fost obligată societatea pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 573.021,12 RON, contravaloarea celor 24 părți sociale deținute de aceasta. A fost obligată intimata A., la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.454,60 RON, taxă timbru apel, către apelantă.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta a declarat recurs, motivele fiind, în esență, următoarele:

O primă critică de nelegalitate vizează faptul că hotărârea atacată este nemotivată în parte.

În prealabil, recurenta-pârâtă arată că, în conformitate cu argumentele invocate în cadrul apelului cu privire la necesitatea efectuării în cauză a unei expertize evaluatorii - specialitatea evaluare întreprindere, instanța de apel a admis criticile sale, fiind dispusă efectuarea unei noi expertize și desemnat în acest sens dl. expert E..

Analizând considerentele deciziei civile recurate, recurenta-pârâtă susține că, în soluționarea obiecțiunilor pe care le-a formulat împotriva raportului de expertiză, instanța de apel s-a rezumat să preia în integralitate explicațiile expertului judiciar, fără o analiză proprie a criticilor pe care le-a invocat pe calea acestor obiecțiuni, soluția sub aspectul obligării la plata contravalorii celor 24 de părți sociale fiind esențial nejustificată prin raționamentul judiciar al instanței de apel.

Or, în aceste condiții, recurenta-pârâtă apreciază că devine incidentă situația nemotivării hotărârii judecătorești.

În raport de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că, în cauza dedusă judecății, lipsește motivarea, în contextul în care instanța nu a făcut nicio apreciere proprie cu privire la proba pe care a considerat-o utilă în vederea soluționării cauzei.

Astfel, la pag. 15 alin. (3) din decizia recurată, instanța a soluționat obiecțiunile pe care pârâta le-a formulat strict prin raportare la argumentele expertului judiciar, reținând sumar că "expertul a explicat/motivat" și "față de lămuririle și explicațiile oferite de expert, obiecțiunile formulate de părți nu se susțin și nu vor fi reținute de Curte", fără să explice de ce și-a însușit explicațiile expertului, la care a făcut referire.

Potrivit recurentei-pârâte, considerentele instanței de apel nu se rezumă, așadar, nici măcar la reiterarea explicațiilor expertului judiciar, ci doar la trimiterea generică făcută la acestea, fără ca partea să poată înțelege de ce instanța a aderat la aceste explicații.

Chiar dacă instanța de apel a apreciat că ar fi corecte concluziile raportului de expertiză, acestea nu pot înlocui, însă, analiza pe care judecătorul este obligat să o facă, conform legii, în raport de toate probele administrate în cauză și de apărările părților.

Cum în decizia recurată nu se regăsește niciun alt argument dedus din actele și lucrările dosarului, în afara redării explicațiilor expertizei, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a făcut o analiză formală a cauzei, nefiind îndeplinită exigența analizării efective a pretențiilor deduse judecății.

În acest sens, recurenta-pârâtă menționează, cu titlu de practică judecătorească, decizia nr. 4616 din 18 octombrie 2023, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Un alt motiv de recurs invocat vizează faptul că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În susținerea acestei critici de nelegalitate, recurenta-arată că legiuitorul a prevăzut ca hotărârea să cuprindă în mod exhaustiv, pe lângă arătarea obiectului cererii, a susținerilor pe scurt ale părților, și expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Ca atare, decizia civilă nu este doar nemotivată, dar a fost pronunțată inclusiv cu încălcarea regulilor imperative ale C. proc. civ. din materia probelor.

În această ordine de idei, recurenta-pârâtă subliniază că formarea convingerii judecătorului pe care trebuie să-și întemeieze hotărârea pronunțată, depinde de corecta și completa desfășurare a probațiunii și de valoarea probelor administrate și că, fără a intra în detaliile obiecțiunilor formulate, a învederat că raportul de expertiză tehnică judiciară ce făcea obiectul acestor obiecțiuni înregistrează deficiențe majore.

Recurenta-pârâtă arată că administrarea probelor, în cadrul procesului civil, este strâns legată de realizarea principiului fundamental al aflării adevărului, iar acest obiectiv procesual se reflectă perfect în sistemul probatoriu instituit prin C. proc. civ. care conține reguli pertinente referitoare la "rolul activ al judecătorului", la "sarcina probei", precum și la "aprecierea probei".

Norma de procedură încălcată - art. 264 C. proc. civ. - impune judecătorului să examineze efectiv proba administrată, ceea ce implică o analiză critică a motivelor pentru care aceasta este aptă să stabilească existența sau inexistența unei chestiuni de fapt (în cauză, vorbim despre o anumită valoare a părților sociale ale intimatei-reclamante).

Ca un corolar, aprecierea în mod liber a concluziilor care rezultă din proba administrată - despre care vorbește alin. (2) al art. 264 C. proc. civ. - nu poate exista în lipsa unei analize proprii a probei din partea judecătorului.

Așadar, prin însușirea generică a concluziilor expertului - făcută conform mențiunii "expertul judiciar a explicat/motivat" - instanța de apel nu a analizat critic și nu a explicat de ce și-a însușit concluziile raportului de expertiză pe care partea îl criticase.

În condițiile în care instanța de apel a respins obiecțiunile în lipsa unei motivări propriu zise, hotărârea astfel pronunțată a fost dată inclusiv cu nerespectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 254 și art. 264 C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 5 C. proc. civ.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 26 martie 2025, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport.

Raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepția inadmisibilității recursului, invocată de instanță din oficiu, excepție care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs este formulat împotriva deciziei nr. 1965 din 19 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Înalta Curte reține că acțiunea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: retragerea reclamantei din societatea B. S.R.L.; obligarea societății pârâte la plata sumei estimate provizoriu la valoare de 450.000 RON, reprezentând contravaloarea părților sociale deținute de reclamantă la capitalul social al pârâtei; să dispună cu privire la structura participării la capitalul social al celorlalți asociați.

Conform dispozițiilor art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate:: "în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului".

Aliniatele 2 și 3 ale aceleiași articol dispun în sensul că: "(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. c), instanța judecătorească va dispune, prin aceeași hotărâre, și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați. (3) Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate".

Înalta Curte, contrar argumentelor recurentei-pârâte în sensul că solicitarea reclamantei de a fi obligată la plata sumei reprezentând contravaloarea părților sociale reprezintă un capăt de cerere principal, calificare în raport de care cererea de recurs este admisibilă, arată că, în cauza pendinte, acest capăt de cerere este accesoriu.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că, în cauză, rezolvarea acestei capăt de cerere, ce vizează drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sociale, depinde de soluția capătului principal de cerere, constând în retragerea asociatului (reclamantei) din societate (pârâta)

Or, în raport de dispozițiile art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "Dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Ca atare, în cazul în care prin aceeași hotărâre sunt soluționate o cerere principală și una sau mai multe cereri accesorii, hotărârea este supusă căii de atac de reformare prevăzute de lege pentru cererea principală, chiar dacă s-ar ataca numai soluția pronunțată cu privire la cererea accesorie și care, dacă ar fi formulată separat, ar fi supusă unei alte căi de atac.

Reiese, așadar, că decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Prin urmare, decizia nr. 1965 din 19 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de instanță din oficiu și va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1965 din 19 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1965 din 19 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2025.