ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 24/2023

HOTĂRÂRE

17.01.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 24/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț – secția I civilă și de contencios administrativ, la data de 5 noiembrie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanții A. - prim grefier, B. - grefier șef secție urmărire penală, C. - grefier șef secție judiciară, D. - grefier, E. - grefier, F. - grefier, G. - grefier, H. - specialist IT, I. - specialist IT, J. - conducător auto, K. - conducător auto, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recalcularea salariului de bază prin includerea în cuantumul salariului brut de încadrare stabilit prin deciziile nr. 588/VI/3/2017 din 13.02.2017, nr. 314/VI/3/2017 din 27.01.2017 și nr. 3304/VI/3 din 19.09.2017, emise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași - prin care s-a stabilit valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 - a procentului de 8.5% prevăzut de O.G. nr. 13 din 30 ianuarie 2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, respectiv VRS 405 RON+8.5%+10%, precum și emiterea deciziilor pentru fiecare reclamant în parte.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâților la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea salariilor cuvenite potrivit pct. 1, pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acțiunii, diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, diferențe în valoare actualizată și daune moratorii, precum și dobânda legală, conform prevederilor art. 1535 din C. civ., până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile C. proc. civ., O.G. nr. 13/2008, Decizia C. civ. nr. 794/2016, Legea nr. 293/2015, Legea nr. 71/2015, art. 253 alin. (1) - (2), art. 266, art. 270, art. 272, art. 275 din Codul Muncii, art. 208, art. 210, art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 2517, art. 2526, art. 1535 și art. 6 alin. (4) din C. civ., prevederile art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și cele statuate prin Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la posibilitatea solicitării dobânzii penalizatoare pentru un interval de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată; Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar și raționamentul dezvoltat prin Decizia nr. 11/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, cu referire la chestiunea prejudicială a conceptului de "salariu avut", aplicabil în esență și în cauză.

Prin sentința civilă nr. 630 din 8 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Neamț – secția I civilă și de contencios administrativ, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Iași.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că Legea nr. 310/2018 a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea, dispozițiile aplicându-se în mod corespunzător și grefierilor.

În cauză, reclamanții fac parte din cadrul personalului auxiliar și conex în cadrul Parchetului de lângă de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar competența de soluționare a cererii aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamanții nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la o instanță inferioară acesteia, prima instanță a notat că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cum nu este aplicabilă nici teza prevăzută de art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., întrucât aceasta are în vedere numai ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, iar în această pricină pârâții sunt parchete de pe lângă instanțe.

Această dispoziție legală nu se aplică prin asemănare și parchetelor de pe lângă instanțe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Totodată, s-a mai reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme juridice de excepție, motiv pentru care sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie.

Prin sentința civilă nr. 2469/2022 din 17 octombrie 2022, Tribunalul Iași – secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Neamț. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În pronunțarea acestei sentințe, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011.

Totodată, s-a constatat că reclamanții fac parte din cadrul personalului auxiliar și conex în cadrul Parchetului de lângă de pe lângă Curtea de Apel Iași, având funcții de prim-grefier, grefier șef secție urmărire penală, grefier șef secție judiciară, grefier.

Instanța a mai reținut că art. 127 C. proc. civ. conține o normă legală a cărei rațiune rezidă în înlăturarea oricăror suspiciuni privind soluționarea părtinitoare a cauzei prin prisma calității părții. Din modul în care este redactat textul de lege, condițiile care se cer a fi îndeplinite pentru aplicabilitatea lui sunt următoarele: existența unei cauze în curs de soluționare pe rolul unei instanțe, reclamantul sau pârâtul să fie judecător, procuror, asistent judiciar, grefier și să-și desfășoare activitatea profesională la instanța competentă să judece cauza sau a unei instanțe inferioare acesteia.

Așadar, din interpretarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., necompetența absolută prevăzută de alin. (1) se aplică și reclamanților care au calitatea de grefieri. Interpretând aceste norme cu cele stabilite prin Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, Tribunalul Iași a constatat că necompetența absolută este incidentă și în situația reclamanților ce au calitatea de grefieri la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Însă, în condițiile în care reclamanții au calitatea de grefieri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, s-a subliniat că aceștia își desfășoară activitatea la o instanță ierarhic superioară Tribunalului Iași, astfel că această instanță este necompetentă absolut a soluționa litigiul pendinte, în temeiul art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7/2016.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la data de 14 noiembrie 2022.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț – secția I civilă și de contencios administrativ, pentru următoarele considerente:

Prezenta cauză are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanții solicită în contradictoriu cu pârâții obligarea acestora din urmă la plata unor drepturi bănești despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 248-253 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează că:"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și grefierilor.

Se reține că Legea nr. 310/2018 a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea, dispozițiile aplicându-se în mod corespunzător și grefierilor.

În cauză, reclamanții fac parte din cadrul personalului auxiliar și conex din cadrul Parchetului de lângă de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar competența aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamanții nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la o instanță inferioară acesteia, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În aceeași ordine de idei, în cauză nu este aplicabilă nici teza prevăzută de art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., întrucât aceasta are în vedere numai ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, iar în această pricină pârâții sunt parchete de pe lângă instanțe.

Dispoziția legală mai sus amintită nu se aplică prin asemănare și parchetelor de pe lângă instanțe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Este de subliniat faptul că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme juridice de excepție, motiv pentru care sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse prin analogie, operațiune interzisă de art. 10 C. civ.

Raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.