ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 194/2023

Ședința publică din data de 7 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

- obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate și cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data numirii în calitate de procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, la zi și în continuare, pentru viitor, a unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON (respectiv valoarea de referință sectorială de 484,18 RON la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), sume actualizate cu indicele de inflație la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

- obligarea pârâților la înlăturarea în integralitate a efectelor acestei situații discriminatorii, prin emiterea ordinelor de reîncadrare a reclamantei, de recalculare a indemnizației de încadrare a celorlalte drepturi aferente raportat la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON (respectiv valoarea de referință sectorială de 484,18 RON la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) începând cu data de 01.01.2019 și în continuare, pentru viitor.

În drept, reclamanta a invocat art. I alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Ordonanța 57/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea 153/2017, art, 1.531, art. 1.535 din C. civ., art. 166 Codul Muncii, Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 36 din 4 iunie 2018 și nr. 56 din 17 septembrie 2018, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale și Decizia pronuntată în recurs în interesul legii nr. 9/2017.

În prealabil, reclamanta a arătat că a avut și are calitatea de magistrat procuror, respectiv procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara în perioada ianuarie 2019 — octombrie 2020 și procuror definitiv începând cu data de 12.10.2020 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, fiind așadar încadrată în familia ocupațională "Justiție" în baza prevederilor Legilor-cadru de salarizare nr. 330/2009, nr. 284/2010 și nr. 153/2017. În plus, a menționat că, la data de 10.09.2020, prin Hotărârea Plenului CSM nr. 162, au fost validate rezultatele examenului de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, desfășurat în perioada decembrie 2019 septembrie 2020, și că începând cu data de 10.09.2020 beneficiază de salariu de procuror definitiv.

Prin sentința civilă nr. 43 din 12 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021 s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

În motivarea soluției, tribunalul a reținut incidența prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a prevederilor art. 269 din Codul muncii, din coroborarea cărora rezultă că reclamanta avea posibilitatea de a alege fie instanța competentă teritorial în raport de domiciliul acesteia – Tribunalul Timiș, fie instanța competentă în raport de locul de muncă al acesteia, actual sau anterior – Tribunalul Bihor, respectiv Tribunalul Hunedoara. În ceea ce privește instanța competentă în raport de locul de muncă al reclamantei, tribunalul a reținut incidența prevederilor art. 127 alin. (3) rap. la prevederile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., însă în privința instanței competente în raport de domiciliul actual al reclamantei, respectiv Tribunalul Timiș, tribunalul a reținut că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile.

Prin încheierea nr. 592 din 04 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș–Secția I Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

În argumentarea soluției, tribunalul a reținut că prezentul litigiu nu este de competența instanței pe lângă care se află parchetul la care își desfășoară activitatea reclamanta și nici a unei instanțe inferioare acesteia.

Prin urmare, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 127 din C. proc. civ., ci cele ale art. 210 din Legea 62/2011, potrivit cărora: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Prin încheierea nr. 1066/LM din 17 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Bihor–Secția I Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată din oficiu, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În argumentarea soluției, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii și a dispozițiilor art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., în raport cu care reclamanta a înțeles să sesizeze Tribunalul Cluj.

Așa fiind, în cauză, competența de soluționare revine fie instanței de la domiciliul reclamantei, respectiv Tribunalului Timiș, fie instanței aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate și, având în vedere că reclamanta a înțeles să depună cererea formulată la Tribunalul Cluj, instanța a reținut că, în cauza de față, competența de soluționare revine Tribunalului Cluj, sesizat inițial de reclamantă.

Potrivit art. 133 pct. 2 teza finală C. proc. civ., există conflict negativ de competență, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând cerințele impuse de acest text de lege, Înalta Curte constată că instanțele s-au dezînvestit succesiv prin declinare, iar ultima instanță învestită și-a declinat la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Cererea de chemare în judecată are natura unui conflict de muncă, reclamanta, în calitate de procuror, angajată ca procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara în perioada ianuarie 2019 — octombrie 2020, iar apoi procuror definitiv, începând cu data de 12.10.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, solicitând recunoașterea unor drepturi salariale.

Pentru soluționarea acestor litigii, dispozițiile procesuale de drept comun se regăsesc în dispozițiile art. 266-275 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în raport cu data cererii de chemare în judecată (9.08.2021).

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar conform alin. (3) al aceluiași articol "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Reclamanta din prezenta cauză are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

De asemenea, nu este aplicabil nici art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., care prevede că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, întrucât printre pârâți nu figurează nicio instanță de judecată.

Nefiind incidente dispozițiile speciale antereferite, instanța competentă teritorial se determină în baza art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cu care "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Deși reclamanta a introdus acțiunea pe rolul Tribunalului Cluj, aceasta nu are nici domiciliul și nici locul de muncă în circumscripția acestui tribunal, neexercitându-și dreptul de opțiune între instanțele competente teritorial, respectiv Tribunalul Timiș ori Tribunalul Bihor.

Dat fiind că reclamanta are locul de muncă și reședința în raza teritorială a Tribunalului Bihor, competența de soluționare a cauzei revine acestui tribunal.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2023.