ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2023
Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 din Constituția României în raport cu art. 1, art. 13 și art. 124 din Constituția României.
Împotriva acestei încheieri, la 25.07.2022, ora 21:06, înregistrată la 26.07.2022 la registratura Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, A. a transmis prin poșta electronică, recurs criticând soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2022, la data de 03.08.2022 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 4.
Prin decizia nr. 2110 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, s-a respins ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 12 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.
Împotriva acestei decizii, la 07.12.2022, ora 23:08, înregistrată la 08.12.2022 la registratura Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, A. a transmis prin poșta electronică, contestație în anulare.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2022, la data de 08.12.2022 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 5.
În motivare, contestatorul invocă aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 1106 din 22.09.2010 asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. proc. civ. și a C. proc. pen. al României, hotărârile nr. 148/2015, 387/2005, 725/2015 ale Consiliului Superior al Magistraturii, minuta întâlnirii privind problemele de drept interpretate și aplicate neunitar, în materia litigiilor de muncă și a asigurărilor sociale din 26 iunie 2015, înregistrată la Curtea de Apel Iași.
În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ.
La 21.12.2022 contestatorul transmite la dosar, prin poșta electronică, o cerere prin care invocă lipsa calității procesuale a intimaților B. S.R.L. și C..
La 19.12.2022 respectiv 20.12.2022 s-a comunicat intimaților C. respectiv B. S.R.L. cererea de contestație în anulare.
La 27.12.2022, intimatul B. S.R.L., prin reprezentant convențional, transmite în termenul legal, prin poșta electronică, întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar ca nefondată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
La 26.01.2023, contestatorul a transmis, prin poșta electronică, răspuns la întâmpinare solicitând respingerea cererilor intimatului B. S.R.L. precum și constatarea lipsei calității de pârât a acestuia.
Intimatul C. nu a formulat întâmpinare.
La 30.01.2023, intimatul B. S.R.L., prin reprezentant convențional, transmite prin poșta electronică, concluzii scrise prin care solicită respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar ca nefondată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate pentru exercitarea căii de atac a contestației în anulare împotriva deciziei nr. 2110 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, instanța supremă reține că acestea nu sunt îndeplinite, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu titlu preliminar, se impune a se preciza că o contestație în anulare nu reprezintă o cale de atac ordinară prin care legiuitorul să fi permis părților să solicite reanalizarea unei cauze, soluționate printr-o decizie definitivă, ci este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă doar în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ.: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
(...)
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.".
Astfel fiind, examinând argumentele invocate în susținerea contestației în anulare formulate, Înalta Curte reține că nu a fost dezvoltat de către contestator vreunul dintre motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul soluției de respingere a recursului ca tardiv, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Înalta Curte reține că, în cauză, nu poate fi vorba despre existența unei erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., recursul fiind exercitat la data de 25.07.2022, peste termenul legal, peremptoriu și imperativ de 48 de ore de la pronunțarea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate, conform prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
În cauză, termenul a început să curgă la data pronunțării deciziei contestate, respectiv la 12 iulie 2022, împlinindu-se la 14 iulie 2022, iar potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea care intervine în cazul nerespectării termenelor procedurale este decăderea.
Astfel, Înalta Curte constată că recursul contestatorului a fost respins ca tardiv, instanța de recurs motivând în fapt și în drept soluția adoptată cu privire la soluția sa.
Cât privește motivul de contestație în anulare reglementat de legiuitor prin pct. 3, alin. (2) al art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte reține că această cale de atac nu este admisibilă decât în cazul în care instanța de recurs, respingând în totalitate sau admițând în parte recursul, a omis analizarea unui motiv de recurs, nu și atunci când instanța a respins sau a anulat recursul în temeiul unei excepții procesuale.
Totodată, pentru a fi admisibilă contestația în anulare, trebuie să se constate de către instanța de judecată că nu a fost analizat un motiv de recurs relevant pentru soluționarea cauzei, apt să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată prin hotărârea atacată.
Așa fiind, instanța supremă constată că recursul formulat de contestator a fost respins ca tardiv în temeiul excepției tardivității invocate atât de instanță din oficiu la termenul din 19.10.2022 cât și de intimatul B. S.R.L. prin întâmpinarea depusă la 25.08.2022, în dosarul curții de apel, recursul nefiind analizat pe fond. Or numai în urma analizării pe fond a cererii de recurs este posibil să se omită analizarea unui motiv de recurs.
De asemenea, constatând că în cauză a fost formulată o singură cerere de recurs, cea a recurentului, contestator în cauză, Înalta Curte reține că nici motivul de contestație în anulare prevăzut la pct. 4 alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. nu este incident, acest motiv presupunând ca din dispozitivul deciziei instanței de recurs să lipsească mențiunea referitoare la soluția pronunțată asupra unui alt recurs formulat în dosarul cu care a fost sesizată, alături de cea pronunțată în privința recursului recurentului, contestator în cauză, soluționat prin decizia recurată.
Așa fiind, respingerea recursului ca tardiv în urma admiterii excepției tardivității nu reprezintă o eroare materială, nici o omisiune a analizării vreunui motiv de recurs și, cu atât mai puțin, nepronunțarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză, situația neputând fi încadrată în vreunul dintre motivele de contestație în anulare reglementate de legiuitor în art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 sau 4 C. proc. civ.
În realitate, contestatorul, pe calea prezentei căi de atac în retractare supune analizei aspecte identice cu cele ce au făcut obiectul judecății anterioare.
Însă aceste aspecte nu pot fi repuse în discuție în cadrul unei contestații în anulare deoarece această cale extraordinară de atac în retractare nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2110 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2110 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2023.