ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 125/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 01.11.2019, reclamanta A. – Întreprindere Individuală a chemat în judecată pârâta B. – Întreprindere Individuală, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i restituie un număr de 46 bovine care staționează pe exploatația pârâtei, în baza contractului de comodat din 01.05.2016, iar în subsidiar, la plata sumei de 69.000 euro, reprezentând contravaloarea bovinelor.

La 13.02.2020, reclamanta a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat instanței să constate încetat contractul de comodat prin ajungerea la termen și să oblige pârâta să îi restituie un număr de 49 de bovine, care staționează pe exploatația pârâtei, conform contractului de comodat din 01.05.2016, iar în subsidiar, la plata sumei de 73.500 euro, reprezentând contravaloarea bovinelor.

Prin sentința nr. 149/LP/22.11.2021, Tribunalul Satu Mare – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lisei calității procesuale active a reclamantei și cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 103/2022-A/14.04.2022, Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În motivare, după prezentarea situației de fapt, a arătat că din cuprinsul hotărârii recurate lipsește motivarea cu privire la inexistența raportului juridic dintre părți ulterior datei de 01.05.2017, întrucât nu a fost încheiat un act adițional la contractul de comodat din 01.05.2016, context în care a afirmat că a făcut dovada că, cel puțin până la data de 31.05.2018, animalele sale se aflau în exploatația intimatei; astfel, prevederile art. 2.146 C. civ. nu sunt aplicabile.

Evocând prevederile art. 1.266 C. civ. și voința reală a părților, a susținut că instanța de apel a făcut o analiză superficială a raportului juridic, câtă vreme la dosar existau dovezi care făceau dovada unei predări-primiri în custodie a bovinelor, relevante în acest sens fiind prevederile art. 1.268 C. civ.

În continuare, a făcut referire la adresa nr. x/2018 și procesul-verbal din 03/06.2008, apreciind că instanța de apel putea observa comportamentul ilicit al intimatei în ce privește identificarea bovinelor, iar această împrejurare reflectă aplicarea greșită a prevederilor legale în materia răspunderii civile delictuale, subsecvent obligației de restituire ce-i revine custodelui.

Recurenta a conchis în sensul că, intimata fie și-a însușit cele 49 de animale ale recurentei, fie le-a pierdut ori le-a valorificat prin vânzare; aceste aspecte reprezintă elemente ale ilicitului civil, fiind îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii civile delictuale.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 08.08.2022 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 491 C. proc. civ., pârâta B. – Întreprindere Individuală a formulat recurs incident, solicitând casarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării părții adverse la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.000 RON, urmare a aplicării greșite a art. 453 C. proc. civ.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deliberând asupra excepției nulității, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă că recurenta-reclamantă nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise celor două motive de recurs invocate, ci a urmărit să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

După ce a susținut că instanța de apel nu a motivat hotărârea cu privire la inexistența unui raport juridic între părți ulterior datei de 01.05.2017, întrucât nu a fost încheiat un act adițional la contractul de comodat din 01.05.2016, recurenta a prezentat aspecte legate de probe și împrejurarea că a făcut dovada că animalele se aflau în custodia intimatei, afirmații ce nu pot fi considerate că reprezintă o motivare a căii de atac din perspectiva exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Așadar, Înalta Curte constată că în conținutul cererii de recurs nu se identifică susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că se reține invocarea formală a acestui motiv de recurs.

Totodată, Înalta Curte apreciază că și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece deși se face trimitere la prevederile art. 1.266 C. civ. și voința reală a părților, afirmând că instanța de apel a făcut o analiză superficială a raportului juridic, recurenta pune în discuție, prin argumentația expusă, modul în care instanța de apel a analizat cauza cu privire la contractul încheiat dintre părți, prin raportare la situația și probele administrate, cu referire la presupusa recunoaștere de către intimată a faptului că animalele au fost date în custodia sa și la existența faptei ilicite rezultată din scoaterea crotaliilor de la bovine, fapt ce denotă o aplicare greșită a normelor legale în materia răspunderii civile delictuale.

Toate aceste afirmații reprezintă însă elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural.

Față de considerentele precedente, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, este incidentă excepția nulității recursului principal, motiv pentru care Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâta B. – Întreprindere Individuală, art. 491 C. proc. civ. face trimitere la prevederile din materia apelului, respectiv art. 472-474 din același cod.

Totodată, art. 491, coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., statuează: "Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum recursul principal declarat de reclamanta A. – Întreprindere Individuală a fost anulat, recursul incident declarat de pârâtă împotriva aceleiași decizii a rămas fără efect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor din art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2), precum și ale art. 472 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul principal și va constata ca rămas fără efect recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de reclamanta A. – Întreprindere Individuală împotriva deciziei nr. 103/2022-A/14.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident formulat de pârâta B. – Întreprindere Individuală împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2023.